ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 39 din 30 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția tardivității formulării contestației. A respins excepția inadmisibilității contestației pe motiv de prematuritate. A respins excepția inadmisibilității cererii privind întoarcerea executării silite. A admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC E. SRL. A anulat executarea silită efectuată de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI în baza contractului de concesiune nr. 277 din 15 octombrie 2002. A dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit în cuantum de 19.981,23 lei.

În motivarea acestei sentințe, curtea de apel a reținut următoarele: Cu privire la excepțiile tardivității formulării contestației instanța de apel a reținut că, confirmarea de primire ce poartă data de 7 ianuarie 2009 nu face dovada înscrisurilor pe care intimata susține că le-a înaintat către contestatoare. Astfel, contestatoarea prin înscrisurile depuse la dosar a făcut dovada că a luat cunoștință prin instituirea poprii de către BCR SA, agenția Grădiștea, de executarea efectuată de intimată la 2 aprilie 2009, iar contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad poartă data poștei de 16 aprilie 2009, contestația fiind formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității contestației pe motiv de prematuritate instanța de apel a respins-o, întrucât după comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare intimata a formulat întâmpinare și a depus înscrisuri în dovedirea apărărilor invocate. Ca atare, intimatei nu i s-a produs nici o vătămare în drepturile sale. S-au mai avut în vedere și dispozițiile speciale de procedură prevăzute în art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998. care au menirea de a proteja interesele creditorului constând în cunoașterea cererii și a tuturor actelor înainte de declanșarea litigiului. În speță însă, câtă vreme intimata a formulat întâmpinare și apărări, excepția invocată este neîntemeiată.

În ceea ce privește respingerea excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere privind întoarcerea executării, instanța de apel a reținut că executarea a fost încheiată prin blocarea conturilor societății contestatoare, iar considerentele deciziei nr. 1095/2007 a Curții Constituționale cu privire la prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres că debitorii au dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile duc la concluzia că respectiva excepție este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită este reprezentat de contractul de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între părți având ca obiect transmiterea dreptului și obligației de exploatare a terenului cu destinația agricolă în suprafața totală de 207,48 ha suprafață aflată în perimetrul localităților Lipova și Sistarovăț. Suma executată silit de 19.981,23 lei reprezintă redevență aferentă anilor 2002, 2003 și 2004. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani. Ca atare dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu se prescrie la împlinirea acestui termen.

În cauză dreptul de a cere executarea silită s-a prescris în anul 2007. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la executare privind drepturile accesorii și ca atare este prescris și dreptul de a cere penalități de întârziere. Față de această situație, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. ( 2) C. proc. civ. , curtea de apel a admis contestația la executare, a anulat executarea silită efectuată de intimată în baza contractului de concesiune încheiat între părți. Potrivit dispozițiilor art. 404 1 C. proc. civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit. Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la executare formulate de SC E. SRL, ca neîntemeiată. Recurenta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București formulează astfel următoarele critici: Un prim motiv de recurs ar fi acela că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității contestației la executare, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada comunicării cererii, actelor pe care se întemeiază și după caz, a interogatoriului scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, anterior introducerii acțiunii în instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, motiv pentru care solicită instanței admiterea excepției inadmisibilității cererii.

Un al doilea motiv de recurs ar fi acela că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității contestației la executare, întrucât termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

este cu mult depășit, având în vedere în data de 15 decembrie 2008 a comunicat actele de executare debitoarei, iar prezenta contestație la executare a fost formulată în data de 23 aprilie 2009. Se mai susține ca, deși, a depus la instanța de fond dovada comunicării somației nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin care a comunicat titlul executoriu reprezentat de contractul de arenda nr. 277 din 15 octombrie 2002 (confirmarea de primire), instanța de fond în mod greșit a apreciat că ea nu a făcut dovada comunicării somației nr. 35688 din 15 decembrie 2008. Recurenta solicită instanței să observe că numărul înscris pe confirmarea de primire are același număr ca și somația nr. 35688 din 15 decembrie 2008 (în partea dreaptă sus este scris numărul 35688), ceea ce confirmă că a comunicat contestatoarei somația nr. 35688 din 15 decembrie 2008. În baza principiului rolului activ, instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția părților, dacă avea dubii cu privire la actele comunicate de ea prin scrisoarea recomandată cu numărul 49246, necesitatea dovedirii conținutului acelei scrisori recomandate, putea dispune obligarea sa la prezentarea unei copii de pe registrul de intrări al societății sau a unei copii de pe conținutul acelei scrisori recomandate.

Referitor la fondul cauzei, consideră că, instanța de fond în mod greșit a considerat prescris dreptul său de a cere executarea silită, fiind încălcate prevederile legale (O.U.G. nr. 64/2005, Legea nr. 268/2005, H.G. nr. 626/2001, O.G. nr. 92/2003, modificată și completată prin O.U.G. nr. 129/2005, O.U.G. nr. 147/2002). Recurenta susține că executarea silită putea fi demarată începând cu 29 mai 2004, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 190, când contractul de arendare nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București și SC E. SRL, jud. Arad a devenit titlu executoriu.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, precum și alte tipuri de contract care au ca obiect exploatarea terenurilor agricole, cum ar fi și contractele de arendă, încheiate cu Agenția Domeniilor Statului, au devenit titluri executorii pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contracte și a accesoriilor acestora. Recurenta consideră că nu îi este aplicabil termenul de 3 ani stipulat în cuprinsul art. 405 alin. (1) C. proc. civ. Din cuprinsul alin. (2) al art. 1 din O.G. nr. 92/2003, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 129/2005, rezultă că dispozițiile Codului de procedură fiscală, care reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, se aplică și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi sau alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat. Potrivit art. 8 alin. (3) al O.U.G. nr. 147/2002, veniturile încasate de Agenția Domeniilor Statului din celelalte activități pe care le desfășoară conform atribuțiilor stabilite prin legi, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităților respective, se fac venituri la bugetul de stat, astfel că redevența și penalitățile de întârziere calculate pentru neachitarea acesteia la data scadentă reprezintă contribuție la bugetul de stat.

Art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 instituie faptul că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept. Dar aspectele legale menționate nu pot fi avute în vedere în ceea ce privește acțiunea dedusă judecații, întrucât, titularul dreptului la acțiune si-a manifestat voința de a acționa în sensul recunoașterii dreptului său de creanță și a recuperării sumelor de bani datorate de către contestatoare, în baza contractului de arendare încheiat. Astfel, la data de 15 decembrie 2008 prin adresa nr. 35688 a fost demarată procedura de executare silită, fiind comunicat titlul executoriii reprezentat de contractul de arendă nr. 277/2002, fiind somată debitoarea să procedeze la achitarea sumei de 19.969,02 lei reprezentând redevența și penalități.

Astfel, se poate observa că prin împlinirea în cursul executării silite a unui act de executare, respectiv prin somarea debitoarei, termenul de prescripție a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 405 2 C. proc. civ. Procedura de executare silită a fost începută conform art. 42 și art. 58 din O.U.G.

nr. 51/1998 cu modificările și completările ulterioare, cu adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin comunicarea titlului executoriu ce este reprezentat de contractul de arendare nr. 277 din l5 octombrie 2002 și care a fost transmis către SC E. SRL, la care au fost anexate fișele de calcul prin care Agenția Domeniilor Statului justifică debitul, precum și contractul de arendare nr. 277 din 5 octombrie 2002, prin aceeași adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008, SC E. SRL, jud. Arad a fost somată ca în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la primirea respectivei comunicări să achitate de bunăvoie creanța scadentă, în caz contrar se va proceda la executarea silită, fără nicio altă somație, în modalitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 51/1998. cu modificări și completări; SC E. SRL, jud. Arad a confirmat primirea adresei nr. 35688 din 15 decembrie 2008 la data de 07 ianuarie 2009, prin confirmarea de primire a recomandatei nr. 49246. Prin adresa nr. 114695 din 23 martie 2009, a fost comunicat către toate băncile Ordinul de poprire în care S.C. E. S.RL. figurează la poziția 116 cu poprirea sumei de 19.969,02 lei. Pe de altă parte, și contestatoarea a avut o atitudine care denotă o recunoaștere a faptului că înregistrează debite restante în baza contractului de arendare nr. 277 din 15 octombrie 2004 fată de Agenția Domeniilor Statului. Prin adresa nr. 32398 din 16 octombrie 2008, A.D.S.

notifică SC E. SRL asupra debitului în sumă de 19.969,02 lei pe care îl datorează în baza contractului de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002. Având în vedere cele învederate, se impune concluzia că sumele pentru care s-a declanșat executarea silită nu sunt prescrise, astfel că instituirea acestei proceduri este în perfectă concordantă cu dispozițiile legale în materie. Recurenta consideră că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind întoarcerea executării silite. Potrivii art. 404 1 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.

Aceasta este norma comună în materie, însă, în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998,.. executarea silită începută ... continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de debitori, aceștia având dreptul întoarcerii executării numai in baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile". În conformitate cu normele legale de tehnica legislativă, respectiv Legea nr. 24/2000, republicată, art. 53, dispozițiile finale ale unui act normativ cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestuia. Întrucât art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 aduce lămuriri suplimentare cu privire la instituția executării silite, reglementate prin cap X din același act normativ, recurenta considera aplicabile dispozițiile art. 82 în prezenta cauza.

Prin urmare, potrivit normei speciale în materie, în cazul executărilor silite începute în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, debitorii au dreptul întoarcerii executării numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile. In concluzie, având în vedere, pe de o parte, principiul de drept potrivit căruia ,,specialul derogă de la general” și, pe de altă parte, faptul că reclamanta solicită întoarcerea executării silite începute de Agenția Domeniilor Statului fără a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă, consideră că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind întoarcerea executării silite. Asupra recursului astfel declarat, Înalta Curte constată următoarele: În legătură cu excepția tardivității recursului Agenției Domeniilor Statului, raportat la prevederile art. 301 C. proc.

civ., invocată de intimata-contestatoare SC E. SRL, se constată următoarele: La solicitarea instanței, recurenta Agenția Domeniilor Statului, la data de 17 ianuarie 2011, a depus la dosarul cauzei Borderoul trimiterilor de corespondență, în copie certificată, din data de 3 iunie 2010, unde la poziția 6 figurează corespondența cu nr. 35794 ce reprezintă recursul Agenției Domeniilor Statului formulat împotriva sentinței comerciale nr. 39 din 30 martie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția comercială. Întrucât comunicarea hotărârii către Agenția Domeniilor Statului s-a tăcut la data de 18 mai 2010, iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 3 iunie 2010, rezultă că acesta a fost declarat în termenul legal, cu respectarea dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ. și, în consecință, instanța de recurs va respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția tardivității declarării recursului formulată de intimata-contestatoare. Examinând recursul Agenției Domeniilor Statului, se rețin următoarele: În ce privește primul motiv de recurs, referitor la greșita respingere a excepției inadmisibilității contestației la executare, în considerarea prematurității, se constată că nu este întemeiat, deoarece prima instanță în mod corect a respins această excepție, considerând că neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 nu este o cauză de inadmisibilitate a contestației la executare; pe de altă parte, recurenta, după comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare, a formulat întâmpinare și a depus înscrisuri în dovedirea apărărilor formulate, așa încât nu i s-a produs nicio vătămare a drepturilor sale.

Cel de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la greșita respingere a excepției tardivității contestației la executare este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât contestatoarea a tăcut dovada că a luat cunoștință de executarea efectuată de recurentă, prin instituirea popririi de către B.C.R. SA, agenția Grădiștea, la data de 2 aprilie 2009, iar contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 4943/55/ 2009 a fost înregistrată la Judecătoria Arad la data de 16 aprilie 2009, data poștei, fiind deci depusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cele de-al treilea motiv de recurs, referitor la fondul cauzei, potrivit căruia se susține că în mod greșit curtea de apel a apreciat ca fiind prescris dreptul Agenției Domeniilor Statului de a cere executarea silită se reține că este neîntemeiat pentru următoarele considerente: În cauză, titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită îl constituie contractul de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între părți, iar suma executată silit, de 19.981,23 lei reprezintă redevență aferentă anilor 2002, 2003 și 2004. În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, așa încât dreptul de a cere executarea silită în baza titlului executoriu, respectiv contractul de arendă, pentru redevențele menționate s-a prescris în anul 2007, - astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond.

Pe cale de consecință, stingerea dreptului de a cere executarea silită, pentru dreptul principal a atras în mod inevitabil și stingerea dreptului la executare privind drepturile accesorii și, drept urmare, se constată și prescrierea dreptului de a cere penalități de întârziere. Nu poate fi reținută apărarea recurentei, potrivit căreia, în conformitate cu alin. (2) al art. 1 din O.G. nr. 92/2003, modificat și completat prin O.U.G. nr. 129/2005, cu art. 121 alin. (1) din același act normativ, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 147/2002, în speță, termenul de prescripție ar fi cel prevăzut de art. 131 C. proc. fisc., respectiv de 5 ani și nu termenul general de prescripție de drept comun de 3 ani, deoarece Agenția Domeniilor Statului nu face parte din niciuna dintre categoriile enunțate la art. 17 alin. (1) – (5) C. proc.

fisc., nu are calitate de subiect de drept fiscal și nu poate beneficia de termenul de 5 ani mai sus menționat. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuai de altfel, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii, prin decizia nr. 61 din 24 septembrie 2007, într-o speță diferită, că nu poate fi subiect activ al contravențiilor de natură fiscală, persoana care nu are calitatea de subiect al raportului fiscal, ceea ce înseamnă într-o interpretare per a contrario, că prevederile Codului de procedură fiscală sunt aplicabile numai subiecților raportului fiscal, fie că este vorba despre sancțiuni sau despre alte categorii de reglementări specifice, cum ar fi, spre exemplu, chiar termenul de prescripție al unei executări silite.

În fine, nici cel de-al patrulea motiv de recurs, privind greșita respingere de către curtea de apel a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind întoarcerea executării silite nu este întemeiat, întrucât finalitatea procedurii a fost asigurată, actul de executare a fost deja epuizat prin blocarea conturilor contestatoarei-intimate și vărsarea sumelor aferente în contul recurentei, astfel încât nimic nu împiedică soluționarea cererii de întoarcere a executării silite în măsura în care cererea principală este admisă. Or, admițând contestația la executare și anulând executarea silită efectuată de recurentă în baza contractului încheiat între părți, în mod judicios, în temeiul dispozițiilor art. 404 1 C. proc.

civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor executate silit. În consecință, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat care să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului. Respinge recursul declarat de reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București împotriva sentinței comerciale nr. 39 din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.