ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 602/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 39 din 30 martie

2010,

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins excepția tardivității formulării contestației. A respins

excepția inadmisibilității contestației pe motiv de prematuritate. A respins

excepția inadmisibilității cererii privind întoarcerea executării silite.

A admis contestația la executare formulată de

contestatoarea SC E. SRL.

A anulat executarea silită efectuată de AGENȚIA DOMENIILOR

STATULUI în baza contractului de concesiune nr. 277 din 15 octombrie 2002.

A dispus întoarcerea executării silite prin

restituirea sumelor executate silit în cuantum de 19.981,23 lei.

În motivarea acestei sentințe, curtea de apel a

reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile tardivității formulării

contestației instanța de apel a reținut că, confirmarea de primire ce poartă

data de 7 ianuarie 2009 nu face dovada înscrisurilor pe care intimata susține

că le-a înaintat către contestatoare.

Astfel, contestatoarea prin înscrisurile depuse la

dosar a făcut dovada că a luat cunoștință prin instituirea poprii de către BCR

SA, agenția Grădiștea, de executarea efectuată de intimată la 2 aprilie 2009,

iar contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad poartă data poștei de

16 aprilie 2009, contestația fiind formulată în termenul prevăzut de art. 401 alin.

(1) C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității contestației

pe motiv de prematuritate instanța de apel a

respins-o,

întrucât după comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor

doveditoare intimata a formulat întâmpinare și a depus înscrisuri în dovedirea

apărărilor invocate. Ca atare, intimatei nu i s-a produs nici o vătămare în

drepturile sale.

S-au mai avut în vedere și

dispozițiile

speciale de procedură prevăzute în art. 46 din O.U.G.

nr.

51/1998.

care au menirea de a

proteja interesele creditorului constând în cunoașterea cererii și a tuturor

actelor înainte de declanșarea

litigiului.

În speță însă, câtă vreme

intimata a formulat întâmpinare și apărări, excepția invocată este

neîntemeiată.

În ceea ce privește respingerea excepției de inadmisibilitate

a capătului de cerere privind

întoarcerea

executării, instanța de apel a reținut că executarea a fost încheiată prin

blocarea conturilor

societății

contestatoare, iar considerentele deciziei nr. 1095/2007 a Curții

Constituționale cu privire la prevenirea unor eventuale abuzuri din partea

debitorilor rău platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le

incumbă, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres că debitorii au

dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile duc la concluzia că respectiva excepție este

neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că

titlul

executoriu în baza căruia s-a pornit

executarea

silită

este reprezentat de

contractul de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între părți având

ca obiect transmiterea dreptului și obligației de exploatare a terenului cu destinația

agricolă în suprafața totală de 207,48 ha suprafață aflată în perimetrul

localităților Lipova și Sistarovăț. Suma executată silit de 19.981,23 lei reprezintă

redevență aferentă anilor 2002, 2003 și 2004.

Potrivit

dispozițiilor

art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani. Ca

atare dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executoriu

se prescrie la împlinirea acestui termen.

În cauză dreptul de a cere executarea

silită

s-a prescris în anul 2007. Odată cu

stingerea dreptului la acțiune

privind

un drept principal se stinge și dreptul la executare privind drepturile accesorii

și ca atare este prescris și dreptul de a cere penalități de întârziere.

Față de această situație, în conformitate cu

dispozițiile art. 99

alin. (

2) C.

proc. civ.

,

curtea de apel a admis contestația la executare, a

anulat executarea

silită

efectuată de

intimată în baza contractului de concesiune încheiat între părți.

Potrivit dispozițiilor art. 404

1

C. proc.

civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării

silite

prin restituirea sumelor executate silit.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs

AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului

și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației la

executare formulate de SC E. SRL, ca neîntemeiată.

Recurenta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI București

formulează astfel următoarele critici:

Un prim motiv de recurs ar fi acela că, în mod greșit

instanța de fond a respins excepția inadmisibilității contestației la

executare, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada comunicării cererii,

actelor pe care se întemeiază și după caz, a interogatoriului scris, prin

scrisoare recomandată cu confirmare de primire AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI,

anterior introducerii acțiunii în instanță, în conformitate cu dispozițiile art.

46 din O.U.G. nr. 51/1998, motiv pentru care solicită instanței admiterea

excepției inadmisibilității cererii.

Un al doilea motiv de recurs ar fi acela că, în mod

greșit instanța de fond a respins excepția tardivității contestației la

executare, întrucât termenul de 15

zile

prevăzut de art. 401 alin. (1) C. proc. civ. este cu mult depășit, având în

vedere în data de 15 decembrie 2008 a comunicat actele de executare debitoarei,

iar prezenta contestație la executare a fost formulată în data de 23 aprilie 2009.

Se mai susține ca, deși, a depus la instanța de fond

dovada comunicării somației nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin care a

comunicat titlul executoriu reprezentat de contractul de arenda nr. 277 din 15

octombrie 2002 (confirmarea de primire), instanța de fond în mod greșit a

apreciat că ea nu a făcut dovada comunicării somației nr. 35688 din 15

decembrie 2008.

Recurenta solicită instanței să observe că numărul

înscris pe confirmarea de primire are același număr ca și somația nr. 35688 din

15 decembrie 2008

(în

partea dreaptă

sus este scris numărul 35688), ceea ce confirmă că a comunicat contestatoarei somația

nr. 35688 din 15 decembrie 2008.

În baza principiului rolului activ, instanța de fond

ar fi trebuit să pună în discuția părților, dacă avea dubii cu privire la

actele comunicate de ea prin scrisoarea recomandată cu numărul 49246,

necesitatea dovedirii conținutului acelei scrisori recomandate, putea dispune

obligarea sa la prezentarea unei copii de pe registrul de intrări al societății

sau a unei copii de pe conținutul acelei scrisori recomandate.

Referitor la fondul cauzei, consideră că, instanța de

fond în mod greșit a considerat prescris dreptul său de a cere executarea

silită, fiind încălcate prevederile legale (O.U.G. nr. 64/2005, Legea nr. 268/2005,

H.G. nr. 626/2001, O.G. nr. 92/2003, modificată și completată prin O.U.G. nr. 129/2005,

O.U.G. nr. 147/2002).

Recurenta susține că executarea

silită

putea fi demarată începând cu 29 mai

2004, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 190, când contractul de

arendare nr. 277 din 15 octombrie 2002 încheiat între AGENȚIA DOMENIILOR

STATULUI București și SC E. SRL, jud. Arad a devenit

titlu

executoriu.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004

contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, precum și alte

tipuri de contract care au ca obiect exploatarea terenurilor agricole, cum ar

fi și contractele de arendă, încheiate cu Agenția Domeniilor Statului, au

devenit titluri executorii pentru plata redevenței, la termenele și

modalitățile stabilite în contracte și a accesoriilor acestora.

Recurenta consideră că nu îi este aplicabil termenul

de 3 ani stipulat în cuprinsul art. 405 alin. (1) C. proc. civ.

Din cuprinsul alin. (2) al art. 1

din

O.G. nr. 92/2003, modificat și

completat prin O.U.G. nr. 129/2005, rezultă că dispozițiile Codului de

procedură fiscală, care reglementează drepturile și obligațiile părților din

raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor

datorate bugetului de stat și bugetelor locale, se aplică și pentru

administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi sau alte sume ce

constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Potrivit art. 8 alin. (3) al O.U.G. nr. 147/2002,

veniturile încasate de Agenția Domeniilor Statului din celelalte activități pe

care le desfășoară conform atribuțiilor

stabilite

prin legi, rămase după deducerea cheltuielilor efectuate pentru realizarea

activităților respective, se fac venituri la bugetul de stat, astfel că

redevența și penalitățile de întârziere calculate pentru neachitarea acesteia

la data scadentă reprezintă contribuție la bugetul de stat.

Art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 instituie

faptul că dreptul de a cere executarea

silită

a creanțelor bugetare se prescrie în termen de 5 ani de la data încheierii

anului financiar în care a luat naștere acest drept.

Dar aspectele legale menționate nu pot fi avute în

vedere în ceea ce privește acțiunea dedusă judecații, întrucât, titularul

dreptului la acțiune si-a manifestat voința de a acționa în sensul

recunoașterii dreptului său de creanță și a recuperării sumelor de bani

datorate de către contestatoare, în baza contractului de arendare încheiat.

Astfel, la data de 15 decembrie 2008 prin adresa nr. 35688

a fost demarată procedura de executare silită, fiind comunicat titlul

executoriii reprezentat de contractul de arendă nr. 277/2002, fiind somată

debitoarea să procedeze la achitarea sumei de 19.969,02 lei reprezentând

redevența și penalități.

Astfel, se poate observa că prin împlinirea în cursul

executării silite a unui act de executare, respectiv prin somarea debitoarei,

termenul de prescripție a fost întrerupt în conformitate cu prevederile art. 405

2

C. proc. civ.

Procedura de executare silită a fost începută conform

art. 42 și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998 cu modificările și completările

ulterioare, cu adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008 prin comunicarea titlului

executoriu ce este reprezentat de contractul de arendare nr. 277 din l5

octombrie 2002 și care a fost transmis către SC E. SRL, la care au fost anexate

fișele de calcul prin care Agenția Domeniilor Statului justifică debitul,

precum și contractul de arendare nr. 277 din 5 octombrie 2002, prin aceeași

adresa nr. 35688 din 15 decembrie 2008, SC E. SRL, jud. Arad a fost somată ca

în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la primirea respectivei comunicări să

achitate de bunăvoie creanța scadentă, în caz contrar se va proceda la

executarea silită, fără nicio altă somație, în modalitățile prevăzute de O.U.G.

nr. 51/1998. cu modificări și completări;

SC E. SRL, jud. Arad a confirmat primirea adresei nr.

35688 din 15 decembrie 2008 la data de 07 ianuarie 2009, prin confirmarea de

primire a recomandatei nr. 49246.

Prin adresa nr. 114695 din 23 martie 2009, a fost

comunicat către toate băncile Ordinul de poprire în care S.C. E. S.RL.

figurează la poziția 116 cu poprirea sumei de 19.969,02 lei.

Pe de altă parte, și contestatoarea a avut o

atitudine care denotă o recunoaștere a faptului că înregistrează debite

restante în baza contractului de arendare nr. 277 din 15 octombrie 2004 fată de

Agenția Domeniilor Statului.

Prin adresa nr. 32398 din 16 octombrie 2008, A.D.S.

notifică SC E. SRL asupra debitului în sumă de 19.969,02 lei pe care îl

datorează în baza contractului de arendă nr. 277 din 15 octombrie 2002.

Având în vedere cele învederate, se impune concluzia

că sumele pentru care s-a declanșat executarea silită nu sunt prescrise, astfel

că instituirea acestei proceduri este în perfectă concordantă cu dispozițiile

legale în materie.

Recurenta consideră că, în mod greșit instanța de

fond a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind

întoarcerea executării silite.

Potrivii art. 404

1

C. proc. civ., în toate

cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea

silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea

situației anterioare acesteia.

Aceasta este norma comună în materie, însă, în

conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998,.. executarea

silită începută ... continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor

formulate de debitori, aceștia având dreptul întoarcerii executării numai in

baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".

În conformitate cu normele legale de tehnica

legislativă, respectiv Legea nr. 24/2000, republicată, art. 53, dispozițiile

finale ale unui act normativ cuprind măsurile necesare pentru punerea în

aplicare a acestuia.

Întrucât art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 aduce

lămuriri suplimentare cu privire la instituția executării silite, reglementate

prin cap X din același act normativ, recurenta considera aplicabile

dispozițiile art. 82 în prezenta cauza. Prin urmare, potrivit normei speciale în

materie, în cazul executărilor silite începute în temeiul O.U.G. nr. 51/1998,

debitorii au dreptul întoarcerii executării numai în temeiul unei hotărâri

judecătorești definitive si irevocabile.

In concluzie, având în vedere, pe de o parte,

principiul de drept potrivit căruia ,,specialul derogă de la general” și, pe de

altă parte, faptul că reclamanta solicită întoarcerea executării

silite

începute de Agenția Domeniilor

Statului fără a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă, consideră că, în

mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității capătului de

cerere privind întoarcerea executării silite.

Asupra recursului astfel declarat, Înalta Curte

constată următoarele:

În legătură cu excepția tardivității recursului

Agenției Domeniilor Statului, raportat la prevederile art. 301 C. proc. civ.,

invocată de intimata-contestatoare SC E. SRL, se constată următoarele:

La solicitarea instanței, recurenta Agenția

Domeniilor Statului, la data de 17 ianuarie 2011, a depus la dosarul cauzei

Borderoul trimiterilor de corespondență, în copie certificată, din data de 3

iunie 2010, unde la poziția 6 figurează corespondența cu nr. 35794 ce

reprezintă recursul Agenției Domeniilor Statului formulat împotriva

sentinței comerciale nr. 39 din 30 martie 2010

pronunțate de Curtea de

Apel București, secția comercială.

Întrucât comunicarea hotărârii

către Agenția Domeniilor Statului

s-a

tăcut la data de 18 mai 2010, iar recursul a fost transmis prin poștă la data

de 3 iunie 2010, rezultă că acesta a fost declarat în termenul legal, cu respectarea

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ. și, în consecință, instanța de recurs va

respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția tardivității declarării recursului

formulată de intimata-contestatoare.

Examinând recursul Agenției Domeniilor Statului, se

rețin următoarele:

În ce privește primul motiv de recurs, referitor la

greșita respingere a excepției inadmisibilității contestației la executare, în

considerarea prematurității, se constată că nu este întemeiat, deoarece prima

instanță în mod corect a respins această excepție, considerând că

neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 nu este o

cauză de inadmisibilitate a contestației la executare; pe de altă parte,

recurenta, după comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor

doveditoare, a formulat întâmpinare și a depus înscrisuri în dovedirea

apărărilor formulate, așa încât nu i s-a produs nicio vătămare a drepturilor

sale.

Cel de-al doilea motiv de recurs, ce se referă la

greșita respingere a excepției tardivității contestației la executare este, de

asemenea, neîntemeiat, întrucât contestatoarea a

tăcut dovada că a luat

cunoștință de executarea efectuată de recurentă,

prin instituirea popririi de către B.C.R. SA, agenția Grădiștea, la data de 2

aprilie 2009, iar contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 4943/55/

2009 a fost înregistrată la Judecătoria Arad la data de 16 aprilie 2009, data

poștei, fiind deci depusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401

alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la cele de-al treilea

motiv de recurs, referitor la fondul

cauzei,

potrivit căruia se susține că în mod greșit curtea de apel a apreciat ca fiind

prescris dreptul Agenției Domeniilor Statului de a cere executarea silită se

reține că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În cauză, titlul executoriu în baza căruia s-a pornit

executarea

silită

îl constituie contractul de arendă nr. 277 din 15

octombrie 2002

încheiat între părți, iar suma executată silit, de

19.981,23 lei reprezintă redevență aferentă anilor 2002, 2003 și 2004.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din

Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani,

așa încât dreptul de a cere executarea silită în baza titlului executoriu,

respectiv contractul de arendă, pentru redevențele menționate s-a prescris în

anul 2007, - astfel cum în mod corect a stabilit instanța de fond.

Pe cale de consecință, stingerea dreptului de a cere

executarea silită, pentru dreptul principal a atras în mod inevitabil și

stingerea dreptului la executare privind drepturile accesorii și, drept urmare,

se constată și prescrierea dreptului de a cere penalități de întârziere.

Nu poate fi reținută apărarea recurentei, potrivit

căreia, în conformitate cu alin. (2) al art. 1 din O.G. nr. 92/2003, modificat

și completat prin O.U.G. nr. 129/2005, cu art. 121 alin. (1) din același act

normativ, coroborate cu prevederile art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr.

147/2002, în speță, termenul de prescripție ar fi

cel prevăzut de art. 131

C. proc. fisc., respectiv de 5 ani și nu

termenul general de prescripție de drept comun de 3 ani, deoarece Agenția

Domeniilor Statului nu face parte din niciuna dintre categoriile enunțate la

art. 17 alin. (1) – (5) C. proc. fisc., nu are calitate de subiect de drept

fiscal și nu poate beneficia de termenul de 5 ani mai sus menționat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuai de

altfel, pronunțându-se într-un recurs în interesul legii, prin decizia nr. 61

din 24 septembrie 2007, într-o speță diferită, că nu poate fi subiect activ al

contravențiilor de natură fiscală, persoana care nu are calitatea de subiect al

raportului fiscal, ceea ce înseamnă într-o interpretare per a contrario, că

prevederile Codului de procedură fiscală sunt aplicabile numai subiecților

raportului fiscal, fie că este vorba despre sancțiuni sau despre alte categorii

de reglementări specifice, cum ar fi, spre exemplu, chiar termenul de

prescripție al unei executări silite.

În fine, nici cel de-al patrulea motiv de recurs,

privind greșita respingere de către curtea de apel a excepției

inadmisibilității capătului de cerere privind întoarcerea executării silite nu

este întemeiat, întrucât finalitatea procedurii a fost asigurată, actul de

executare a fost deja epuizat prin blocarea conturilor contestatoarei-intimate

și vărsarea sumelor aferente în contul recurentei, astfel încât nimic nu

împiedică soluționarea cererii de întoarcere a executării silite în măsura în

care cererea principală este admisă.

Or, admițând contestația la executare și anulând

executarea silită efectuată de recurentă în baza contractului încheiat între

părți, în mod judicios, în temeiul dispozițiilor art. 404

1

C. proc.

civ., curtea de apel a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea

sumelor executate silit.

În consecință, reținându-se că nu există niciun motiv

de recurs întemeiat care să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții

de apel, aceasta va fi menținută și se va respinge recursul declarat de Agenția

Domeniilor Statului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta AGENȚIA

DOMENIILOR STATULUI București împotriva sentinței comerciale nr. 39 din 30

martie

2010

pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2011.