ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația la executare
înregistrată sub nr. 3231/2/2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a
V-a civilă, la data de 28 iunie 2012, contestatoarea SC A.S. SA în
contradictoriu cu intimata A.D.S., a solicitat anularea ordinului de poprire
din 12 iunie 2012 și a formelor de executare întocmite de intimata A.D.S.,
precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la
executare, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata,
prin întâmpinare, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de
suspendare a executării, raportat la dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G.
nr. 51/1998, precum și excepția de prematuritate a acțiunii pentru
neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998.
La termenul din
22 august 2012, Curtea a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a
executării silite. În acest context, soluționându-se cu prioritate o excepție
de procedură ce prima, întrucât viza legala sesizare a instanței, conform art.
137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de inadmisibilitate a cererii de
suspendare a rămas fără obiect.
Excepția de
prematuritate a contestației la executare a fost calificată de Curte la
termenul din 22 august 2012 drept excepție de inadmisibilitații.
Prin sentința
civilă nr. 90 din 22 august 2012 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,
a admis excepția și a respins ca inadmisibilă contestația la executare.
Pentru a
hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr.
64/2005, aprobată și modificată prin Legea nr. 368/2005, prevede că
dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 îi sunt aplicabile și A.D.S. în calitate de
instituție implicată în procesul de privatizare, iar conform art. 46 alin. (1)
din O.U.G. nr. 51/1998, reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe
care se întemeiază și, după caz, interogatoriul, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Or, în speță,
nu s-a dovedit în cauză că o atare obligație ar fi fost îndeplinită față de
A.D.S. și nici că despre procesul de față A.D.S. ar fi avut cunoștință anterior
sesizării instanței, sancțiunea prevăzută de articolul sus-citat fiind
inadmisibilitatea cererii, aceasta reieșind din prevederile potrivit cu care
„judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de
comunicare”.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs contestatoarea SC A.S. SA invocând ca și
motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că hotărârea atacată
este nelegală fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a
prevederilor art. 46 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 51/1998.
Recurenta a
învederat că excepția prematurității calificată de instanță drept excepție de inadmisibilitate,
este nefondată, deoarece prin dispozițiile legale invocate legiuitorul nu a
instituit o procedură prealabilă, sesizării instanței, cu consecința
inadmisibilității cererii în situația neparcurgerii acestei proceduri.
Totodată
recurenta a invocat prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 308/2008
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor nr. 46 alin. (1) din
O.U.G. nr. 51/1998.
Recursul este
fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.
În
conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, forma în
vigoare la momentul introducerii acțiunii, „Reclamantul este obligat să
comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul
scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de
depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada
privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se
aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor
formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac.”
Prin acest
text de lege se instituie o procedură specială de soluționare a litigiilor
vizând creanțele neperformante preluate de A.V.A.S., procedură ce se aplică
oricărei cereri introductive, indiferent de natura acesteia.
Legiuitorul
reglementează însă și o excepție de la regula aplicării acestei proceduri,
exceptare ce privește cererile formulate în timpul judecății sau a celor prin
care se exercită o cale de atac.
În speță, SC
A.S. SA a formulat contestație la executare solicitând anularea ordinului de
poprire din 12 iunie 2012 și a formelor de executare întocmite de A.D.S.
Prin Decizia
nr. 308/2008 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 46 alin.
(1) din O.U.G. nr. 51/1998 Curtea Constituțională stipulează următoarele: „în
plus, analizând criticile autorului excepției, Curtea constată că, potrivit
art. 46 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 51/1998, prevederile referitoare la
obligația comunicării cererilor înainte de depunerea acestora în instanță se
aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor
formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac,
pentru care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, și anume C. proc.
civ. Or, această dispoziție anihilează critica de neconstituționalitate,
conform căreia, în cazul contestației la executare, condițiile impuse de lege
au semnificația drastică a unui fine de neprimire, întrucât persoana care
contestă actul de executare nu le poate îndeplini în termenul de 15 zile
prevăzut de lege. Astfel, în condițiile în care contestația la executare are
natura juridică a unei căi de atac specifice executării silite, prin care se
declanșează controlul instanței cu privire la actele de urmărire silită, comunicarea
acesteia intimatului, potrivit dispozițiilor de lege susmenționate, prin
scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu este necesară înainte de
depunerea în instanță.
De altfel,
Curtea reține că exceptarea, prevăzută de teza a II-a a textului de lege
criticat, de la regula comunicării cererilor înainte de depunerea acestora în
instanță, reglementată în teza I, exceptare referitoare la cererile formulate
în timpul judecății sau la cele prin care se exercită o cale de atac,
garantează drepturile procesuale ale părților și constituie expresia aplicării,
în plan legislativ, a principiilor constituționale care consacră liberul acces
la justiție și dreptul la un proces echitabil.”
Prin urmare,
în mod greșit Curtea de Apel a reținut că art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr.
64/2005, aprobată și modificată prin Legea nr. 368/2005, prevede că
dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 îi sunt aplicabile și A.D.S. în calitate de
instituție implicată în procesul de privatizare, iar conform art. 46 alin. (1)
din O.U.G. nr. 51/1998, reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe
care se întemeiază și, după caz, interogatoriul, prin scrisoare recomandată cu
confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță.
Având în
vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța a făcut o greșită
aplicare a prevederilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, urmând ca în
baza art. 312 C. proc. civ. să admită recursul, să caseze încheierea atacată și
să dispună trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a
litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurenta SC A.S. SA Bacău împotriva sentinței civile nr.
90 din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,
pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.