ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată sub nr. 3231/2/2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 28 iunie 2012, contestatoarea SC A.S. SA în contradictoriu cu intimata A.D.S., a solicitat anularea ordinului de poprire din 12 iunie 2012 și a formelor de executare întocmite de intimata A.D.S., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, în temeiul dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. civ. Intimata, prin întâmpinare, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a executării, raportat la dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998, precum și excepția de prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998. La termenul din 22 august 2012, Curtea a anulat ca netimbrată cererea de suspendare a executării silite. În acest context, soluționându-se cu prioritate o excepție de procedură ce prima, întrucât viza legala sesizare a instanței, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de inadmisibilitate a cererii de suspendare a rămas fără obiect. Excepția de prematuritate a contestației la executare a fost calificată de Curte la termenul din 22 august 2012 drept excepție de inadmisibilitații. Prin sentința civilă nr. 90 din 22 august 2012 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis excepția și a respins ca inadmisibilă contestația la executare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, aprobată și modificată prin Legea nr. 368/2005, prevede că dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 îi sunt aplicabile și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, iar conform art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Or, în speță, nu s-a dovedit în cauză că o atare obligație ar fi fost îndeplinită față de A.D.S. și nici că despre procesul de față A.D.S. ar fi avut cunoștință anterior sesizării instanței, sancțiunea prevăzută de articolul sus-citat fiind inadmisibilitatea cererii, aceasta reieșind din prevederile potrivit cu care „judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare”.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea SC A.S. SA invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor art. 46 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 51/1998. Recurenta a învederat că excepția prematurității calificată de instanță drept excepție de inadmisibilitate, este nefondată, deoarece prin dispozițiile legale invocate legiuitorul nu a instituit o procedură prealabilă, sesizării instanței, cu consecința inadmisibilității cererii în situația neparcurgerii acestei proceduri. Totodată recurenta a invocat prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 308/2008 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor nr. 46 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii, „Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac.” Prin acest text de lege se instituie o procedură specială de soluționare a litigiilor vizând creanțele neperformante preluate de A.V.A.S., procedură ce se aplică oricărei cereri introductive, indiferent de natura acesteia.

Legiuitorul reglementează însă și o excepție de la regula aplicării acestei proceduri, exceptare ce privește cererile formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac. În speță, SC A.S. SA a formulat contestație la executare solicitând anularea ordinului de poprire din 12 iunie 2012 și a formelor de executare întocmite de A.D.S. Prin Decizia nr. 308/2008 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 Curtea Constituțională stipulează următoarele: „în plus, analizând criticile autorului excepției, Curtea constată că, potrivit art. 46 alin. (1) teza a II-a din O.U.G.

nr. 51/1998, prevederile referitoare la obligația comunicării cererilor înainte de depunerea acestora în instanță se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac, pentru care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, și anume C. proc. civ. Or, această dispoziție anihilează critica de neconstituționalitate, conform căreia, în cazul contestației la executare, condițiile impuse de lege au semnificația drastică a unui fine de neprimire, întrucât persoana care contestă actul de executare nu le poate îndeplini în termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Astfel, în condițiile în care contestația la executare are natura juridică a unei căi de atac specifice executării silite, prin care se declanșează controlul instanței cu privire la actele de urmărire silită, comunicarea acesteia intimatului, potrivit dispozițiilor de lege sus­menționate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu este necesară înainte de depunerea în instanță.

De altfel, Curtea reține că exceptarea, prevăzută de teza a II-a a textului de lege criticat, de la regula comunicării cererilor înainte de depunerea acestora în instanță, reglementată în teza I, exceptare referitoare la cererile formulate în timpul judecății sau la cele prin care se exercită o cale de atac, garantează drepturile procesuale ale părților și constituie expresia aplicării, în plan legislativ, a principiilor constituționale care consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.” Prin urmare, în mod greșit Curtea de Apel a reținut că art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, aprobată și modificată prin Legea nr. 368/2005, prevede că dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 îi sunt aplicabile și A.D.S.

în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, iar conform art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ. să admită recursul, să caseze încheierea atacată și să dispună trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta SC A.S. SA Bacău împotriva sentinței civile nr. 90 din 22 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.