ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2012

Asupra recursului de față: Prin contestația la executare formulată de contestatorul A.P., s-a solicitat anularea somației nr. 143324 din 16 mai 2011 și a titlului executoriu emis de intimata A.D.S., și exonerarea contestatorului de la plata sumei de bani prevăzută în somație și suspendarea executării silite. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin somația sus menționată, i s-a pus în vedere plata sumei de 127.154,02 RON, din care 107.393,33 RON reprezintă redevență datorată și 19.760,68 RON reprezintă penalități de întârziere calculate până la 20 aprilie 2011, în baza contractului de concesiune nr. 50 din 11 octombrie 2005. În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 54 alin. (1) și art. 57 alin. (1) din O.U.G.

nr. 54/2006, din care rezultă că raporturile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii și că forța majoră sau cazul fortuit constituie clauze de exonerare a obligației concesionarului de a suporta creșterea sarcinilor legale impuse acestuia. Prin întâmpinare, intimata a ridicat excepția prematurității acțiunii, arătând că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, contestatorul avea obligația de a comunica cererea și actele relevante prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instanța de judecată. În ceea ce privește cererea privind suspendarea provizorie a executării silite, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii, în raport de dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G.

nr. 51/1998 și art. 403 alin. (1) C. proc. civ. Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 108 din 10 august 2011, a respins cererea de suspendare formulată de contestator, a admis în parte contestația la executare, a anulat somația nr. 143324 din 16 mai 2011, emisă de intimata Agenția Domeniilor Statului, și a exonerat pe contestator de plata sumelor prevăzute în această somație, respectiv 127.154,02 lei; a respins cererea de anulare a titlului executoriu. Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut următoarele: Prin contractul de concesiune nr. 50 din 11 octombrie 2005, Agenția Domeniilor Statului a concesionat lui Aștilean Petru suprafața de 157,01 ha teren arabil, cu obligația acestuia de a exploata terenul, în schimbul redevenței, reprezentând cantitățile de producție, plata fiind stabilită eșalonat.

La data de 12 iulie 2010, contestatorul, prin adresa nr. 170619 a înștiințat A.D.S. că a survenit inundarea terenului concesionat, prin ruperea digului pe Dunăre, paguba estimată fiind de 100 %. Ulterior, Comisia de constatare și evaluare a pagubelor a constatat pagubele produse. Intimata a comunicat con testatorul ui că nu poate fi scutit de la plata redevenței, pentru motiv că Legea nr. 381 din 13 iunie 2002 acordă despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură. Ulterior, corespondența dintre părți cu privire la exonerarea de la plata redevenței a continuat. La data de 16 mai 2011, intimata a emis adresa de comunicare a titlului executoriu și a somației de plată, aceste acte fiind primite de reclamant la data de 15 iunie 2011. La data de 15 octombrie 2010, reclamantul a solicitat unui expert tehnic efectuarea unei expertize extrajudiciare în specialitatea construcții hidrotehnice, care a relevat faptul că inundația a reprezentat un caz de forță majoră.

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, Curtea a reținut că într-adevăr dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 obligă partea să îndeplinească oficiul de comunicare a cererii de chemare în judecată și a actelor pe care acestea se întemeiază, sub sancțiunea finelui de neprimire, însă, în cauza de față, acțiunea a fost primită de judecătorul de serviciu, astfel încât această cerere nu mai poate fi invocată în instanța de judecată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare provizorie a executării, Curtea a apreciat că aceasta a rămas tară obiect, întrucât litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată, în plus cererea a fost formulată în raport de dispozițiile art. 403 C. proc.

civ. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a constatat că raporturile juridice dintre părți se subsumează dreptului comun, cu două excepții prevăzute de art. 8.6 din contract și art. 1457 C. civ., prin care s-a prevăzut că redevența trebuie plătită chiar dacă aceasta a pierit, plata urmând să fie tăcută prin cedarea dreptului de despăgubire născut prin contractul de asigurare sau din ajutorul de stat acordat în caz de calamitate pe temeiul Legii nr. 381/2002. Verificând ipotezele textului de lege sus evocat, Curtea a reținut că nici una dintre ele nu este aplicabilă, întrucât Legea nr. 381/2002 a fost abrogată în decembrie 2010, iar până la acea dată Guvernul României nu a declarat zona Ciobanu ca fiind zonă calamitată pentru a se putea face plata ajutorului de stat, deci contestatorul nu era ținut de această plată.

Cu privire la cea de a doua ipoteză, Curtea a apreciat că nici un asigurător nu asigură riscul pieirii recoltei din cauza inundațiilor, iar potrivit art. 12.1 și 12.3 din contract, debitorul obligației care a suferit un astfel de eveniment, este exonerat de datorie dacă comunică documentele care atestă cazul fortuit în termen de 3 zile. În speța de față, s-a constatat că acest eveniment a fost comunicat în termen de 2 zile, iar intimata prin răspunsul său a recunoscut intervenția cauzei de forță majoră. În ceea ce privește forța majoră, s-a reținut că în cauză aceasta poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, situație care a fost demonstrată în cauză de către comisia instituită de prefectul județului și de expertiza extrajudiciară.

În ceea ce privește cererea privind anularea titlului executoriu, Curtea a arătat că această cerere este inadmisibilă în cadrul contestației la executare, ea fiind posibilă numai în ipoteza unei contestații la titlu. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în cadrul termenului legal, intimata Agenția Domeniilor Statului București, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii contestației la executare și menținerea actelor de executare silită. Recurenta a criticat sentința, într-un prim motiv, în raport de respingerea excepției prematurității acțiunii, pentru neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, dispoziție aplicabilă și A.D.S.

în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că plata redevenței, cât și termenele la care aceasta trebuia plătită sunt prevăzute în contract, iar prin semnarea contractului fără obiecțiuni, concesionarul și-a asumat obligația de a respecta clauzele contractuale și de a-și îndeplini obligațiile. In aceste condiții, creanța este certă, lichidă și exigibilă. In aceste condiții, s-a procedat la comunicarea titlului executoriu și a somației, contractul constituind titlu executoriu pentru plata redevenței. În ceea ce privește forța majoră, recurenta a susținut că plata redevenței nu este condiționată de producția obținută ca urmare a exploatării terenului, deci aceasta nu poate fi invocată.

Pe de alta parte, evenimentul invocat de către contestator nu îndeplinește condițiile pentru a fi calificat drept forță majoră. Într-o altă ordine de idei, recurenta a susținut că plata redevenței este garantată potrivit art. 7.1.6 din contract, prin urmare, în schimbul dreptului de exploatare a terenului, concesionarul trebuie să plătească redevența, care are regimul juridic al creanțelor bugetare. Mai mult decât atât, recurenta susține că a adus la cunoștința contestatorului faptul că acesta trebuia să solite avizul Camerei de Comerț și Industrie a României, pentru atestarea cazului de forță majoră. De asemenea, acesta a fost informat despre necesitatea asigurării culturilor. În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o cale de atac ". Obligația de comunicare a documentelor - potrivit dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 - reprezintă o măsură administrativă, sancționată cu neprimirea cererii de către judecător, deci un fine de neprimire, și a cărei neîndeplinire se sancționează cu respingerea cererii ca prematur introdusă.

În cauza de față, cererea contestatorului A.P. a fost comunicată către intimata A.D.S. București, o dată cu citația emisă pentru primul termen de judecată, respectiv 6 iulie 2011. Cu privire la incidența art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 în cauza de față, se constată că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, dispozițiile capitolului VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică și Agenției Domeniilor Statului în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare, iar art. 46 este cuprins în cap. IX. Sentința este nelegală sub aspectul modului de soluționare a excepției prematurității, invocată de către recurenta A.D.S., în sensul respingerii acesteia, întrucât obligația de comunicare a documentelor respective este o măsură administrativă, sancționată cu neprimirea cererii de către judecător, deci un fine de neprimire.

Rațiunea instituirii obligației de comunicare a documentelor în baza art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, constă în asigurarea celerității soluționării cauzei, rațiune care la momentul soluționării de prima instanță, în mod greșit a fost apreciată a nu avea suport. În ceea ce privește criticile formulate de către recurentă pe fondul cauzei, înalta Curte constată că în raport de soluția ce urmează a fi dată excepției prematurității, instanța este ținută a nu soluționa fondul cauzei, în absența dovezii îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G nr. 51/1998 republicată. Prin urmare, constatând că nu a fost depusă la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, se va admite excepția prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G nr. 51/1998, republicată și ce cale de consecință se va admite recursul declarat de A.D.S.

București, va fi modificată sentința comercială nr. 108 din 10 august 2011, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, va fi admisă excepția prematurității și va fi respinsă contestația la executare ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declara: de recurenta A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 108 din 10 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică sentința comercială nr. 108 din 10 august 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, admite excepția prematurității și respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.