ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2012

Asupra

recursului de față:

Prin contestația

la executare formulată de contestatorul A.P., s-a solicitat anularea somației nr.

143324 din 16 mai 2011 și a titlului executoriu emis de intimata A.D.S., și

exonerarea contestatorului de la plata sumei de bani prevăzută în somație și

suspendarea executării silite.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin

somația sus menționată, i s-a pus în vedere plata sumei de 127.154,02 RON, din

care 107.393,33 RON reprezintă redevență datorată și 19.760,68 RON reprezintă

penalități de întârziere calculate până la 20 aprilie 2011, în baza

contractului de concesiune nr. 50 din 11 octombrie 2005.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 54 alin.

(1) și art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006, din care rezultă că

raporturile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe

principiul echilibrului financiar al concesiunii și că forța majoră sau cazul

fortuit constituie clauze de exonerare a obligației concesionarului de a

suporta creșterea sarcinilor legale impuse acestuia.

Prin întâmpinare, intimata a ridicat excepția

prematurității acțiunii, arătând că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998,

contestatorul avea obligația de a comunica cererea și actele relevante prin

scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora

la instanța de judecată.

În ceea ce privește cererea privind suspendarea

provizorie a executării silite, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii,

în raport de dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 și art. 403 alin.

(1) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 108

din 10 august 2011, a respins cererea de suspendare formulată de contestator, a

admis în parte contestația la executare, a anulat somația nr. 143324 din 16 mai

2011, emisă de intimata Agenția Domeniilor Statului, și a exonerat pe

contestator de plata sumelor prevăzute în această somație, respectiv 127.154,02

lei; a respins cererea de anulare a titlului executoriu.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin contractul de concesiune nr. 50 din 11 octombrie

2005, Agenția Domeniilor Statului a concesionat lui Aștilean Petru suprafața de

157,01 ha teren arabil, cu obligația acestuia de a exploata terenul, în

schimbul redevenței, reprezentând cantitățile de producție, plata fiind

stabilită eșalonat.

La data de 12 iulie 2010, contestatorul, prin adresa nr. 170619

a înștiințat A.D.S. că a survenit inundarea terenului concesionat, prin ruperea

digului pe Dunăre, paguba estimată fiind de 100 %. Ulterior, Comisia de

constatare și evaluare a pagubelor a constatat pagubele produse.

Intimata a comunicat con testatorul ui că nu poate fi scutit

de la plata redevenței, pentru motiv că Legea nr. 381 din 13 iunie 2002

acordă despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură. Ulterior,

corespondența dintre părți cu privire la exonerarea de la plata redevenței

a continuat.

La data de 16 mai 2011, intimata a emis adresa de

comunicare a titlului executoriu și a somației de plată, aceste acte fiind

primite de reclamant la data de 15 iunie 2011.

La data de 15 octombrie 2010, reclamantul a solicitat unui

expert tehnic efectuarea unei expertize extrajudiciare în specialitatea

construcții hidrotehnice, care a relevat faptul că inundația a reprezentat un

caz de forță majoră.

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii,

Curtea a reținut că într-adevăr dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998

obligă partea să îndeplinească oficiul de comunicare a cererii de chemare în

judecată și a actelor pe care acestea se întemeiază, sub sancțiunea finelui de

neprimire, însă, în cauza de față, acțiunea a fost primită de judecătorul de

serviciu, astfel încât această cerere nu mai poate fi invocată în instanța de

judecată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de

suspendare provizorie a executării, Curtea a apreciat că aceasta a rămas tară

obiect, întrucât litigiul a fost soluționat la primul termen de judecată, în

plus cererea a fost formulată în raport de dispozițiile art. 403 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a

constatat că raporturile juridice dintre părți se subsumează dreptului comun,

cu două excepții prevăzute de art. 8.6 din contract și art. 1457 C. civ., prin

care s-a prevăzut că redevența trebuie plătită chiar dacă aceasta a pierit,

plata urmând să fie tăcută prin cedarea dreptului de despăgubire născut prin contractul

de asigurare sau din ajutorul de stat acordat în caz de calamitate pe temeiul

Legii nr. 381/2002.

Verificând ipotezele textului de lege sus evocat,

Curtea a reținut că nici una dintre ele nu este aplicabilă, întrucât Legea nr. 381/2002

a fost abrogată în decembrie 2010, iar până la acea dată Guvernul României nu a

declarat zona Ciobanu ca fiind zonă calamitată pentru a se putea face plata

ajutorului de stat, deci contestatorul nu era ținut de această plată.

Cu privire la cea de a doua ipoteză, Curtea a apreciat

că nici un asigurător nu asigură riscul pieirii recoltei din cauza

inundațiilor, iar potrivit art. 12.1 și 12.3 din contract, debitorul obligației

care a suferit un astfel de eveniment, este exonerat de datorie dacă comunică

documentele care atestă cazul fortuit în termen de 3 zile. În speța de față,

s-a constatat că acest eveniment a fost comunicat în termen de 2 zile, iar

intimata prin răspunsul său a recunoscut intervenția cauzei de forță majoră.

În ceea ce privește forța majoră, s-a reținut că în

cauză aceasta poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, situație care a fost

demonstrată în cauză de către comisia instituită de prefectul județului și de

expertiza extrajudiciară.

În ceea ce privește cererea privind anularea titlului

executoriu, Curtea a arătat că această cerere este inadmisibilă în cadrul

contestației la executare, ea fiind posibilă numai în ipoteza unei contestații

la titlu.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în cadrul

termenului legal, intimata Agenția Domeniilor Statului București, prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii

contestației la executare și menținerea actelor de executare silită.

Recurenta a criticat sentința, într-un prim motiv, în

raport de respingerea excepției prematurității acțiunii, pentru neîndeplinirea

obligației prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, dispoziție aplicabilă

și A.D.S. în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că

plata redevenței, cât și termenele la care aceasta trebuia plătită sunt

prevăzute în contract, iar prin semnarea contractului fără obiecțiuni,

concesionarul și-a asumat obligația de a respecta clauzele contractuale și de

a-și îndeplini obligațiile. In aceste condiții, creanța este certă, lichidă și

exigibilă. In aceste condiții, s-a procedat la comunicarea titlului executoriu

și a somației, contractul constituind titlu executoriu pentru plata redevenței.

În ceea ce privește forța majoră, recurenta a susținut

că plata redevenței nu este condiționată de producția obținută ca urmare a

exploatării terenului, deci aceasta nu poate fi invocată. Pe de alta parte,

evenimentul invocat de către contestator nu îndeplinește condițiile pentru a fi

calificat drept forță majoră.

Într-o altă ordine de idei, recurenta a susținut că plata

redevenței este garantată potrivit art. 7.1.6 din contract, prin urmare, în

schimbul dreptului de exploatare a terenului, concesionarul trebuie să

plătească redevența, care are regimul juridic al creanțelor bugetare. Mai mult

decât atât, recurenta susține că a adus la cunoștința contestatorului faptul că

acesta trebuia să solite avizul Camerei de Comerț și Industrie a României,

pentru atestarea cazului de forță majoră. De asemenea, acesta a fost informat

despre necesitatea asigurării culturilor.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, Reclamantul

este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz,

interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire,

înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea fără

dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui

alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția

cererilor formulate în timpul judecății sau a celor prin care se exercită o

cale de atac ".

Obligația de comunicare a documentelor - potrivit

dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 - reprezintă o măsură

administrativă, sancționată cu neprimirea cererii de către judecător, deci un

fine de neprimire, și a cărei neîndeplinire se sancționează cu respingerea

cererii ca prematur introdusă.

În cauza de față, cererea contestatorului A.P. a fost

comunicată către intimata A.D.S. București, o dată cu citația emisă pentru

primul termen de judecată, respectiv 6 iulie 2011.

Cu privire la incidența art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 în

cauza de față, se constată că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2)

din O.U.G. nr. 64/2005, dispozițiile capitolului VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998

se aplică și Agenției Domeniilor Statului în calitate de instituție implicată

în procesul de privatizare, iar art. 46 este cuprins în cap. IX.

Sentința este nelegală sub aspectul modului de

soluționare a excepției prematurității, invocată de către recurenta A.D.S., în

sensul respingerii acesteia, întrucât obligația de comunicare a documentelor

respective este o măsură administrativă, sancționată cu neprimirea cererii de

către judecător, deci un fine de neprimire.

Rațiunea instituirii obligației de comunicare a

documentelor în baza art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, constă în asigurarea

celerității soluționării cauzei, rațiune care la momentul soluționării de prima

instanță, în mod greșit a fost apreciată a nu avea suport.

În ceea ce privește criticile formulate de către recurentă

pe fondul cauzei, înalta Curte constată că în raport de soluția ce urmează a fi

dată excepției prematurității, instanța este ținută a nu soluționa fondul

cauzei, în absența dovezii îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 46 alin. (1)

din O.U.G nr. 51/1998 republicată.

Prin urmare, constatând că nu a fost depusă la dosar

dovada îndeplinirii procedurii prealabile, se va admite excepția prevăzută de art.

46 alin. (1) din O.U.G nr. 51/1998, republicată și ce cale de consecință se va admite

recursul declarat de A.D.S. București, va fi modificată sentința comercială nr.

108 din 10 august 2011, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

va fi admisă excepția prematurității și va fi respinsă contestația la executare

ca prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite recursul declara: de recurenta A.D.S. București împotriva

sentinței comerciale nr. 108 din 10 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, modifică sentința comercială nr. 108 din

10 august 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, admite

excepția prematurității și respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.