ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5942/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 168 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității acțiunii formulate de reclamantul D.I.

și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române; - a respins excepția necompetenței materiale și teritoriale invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Argeș și Ministerul Administrației și Internelor; - a dispus desecretizarea dosarului personal al reclamantului și a obligat pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș să-i comunice reclamantului următoarele: - dacă figurează ca încadrat la Serviciul de Evidența Populației - Miliția Câmpulung Muscel în perioada 1 septembrie 1972 - 31 august 1974, în ultimul an ca șef formație; diferența de salarizare dintre el și ceilalți lucrători și să-i elibereze ordinul de numire; - să-i elibereze ordinul de încadrare pentru perioada 20 august 1977 - 1 septembrie 1981 și 1 septembrie 1981 - 1 ianuarie 1988, la Miliția Câmpulung Muscel și ordinul de mutare sau detașare la Miliția Municipiului Pitești, pentru perioada 1 mai 1980 - 1 ianuarie 1988; - să-i elibereze ordinul de numire pe funcția de șef birou I la Pază și Ordine în cadrul Poliției Municipiului Pitești,

în perioada 1 ianuarie 1988 - 1 septembrie 1990; - să-i elibereze ordinul de numire în funcția de ofițer specialist principal II, la Biroul de Poliție al Combinatului Petrochimic Pitești; - să-i elibereze ordinele de trecere în rezervă din 31 iulie 1993 și de rechemare din data de 1 octombrie 1993; - să-i elibereze ordinul de numire ca ofițer operativ II la Poliția Transporturi Feroviare Craiova, în perioada 1 octombrie 1993 - 1 mai 1994; - să-i elibereze ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1994 - 15 august 19% - ofițer operativ principal, respectiv ofițer operativ principal la Poliția Municipiului Pitești, și perioada 15 august 1996 - 1 mai 1997 - ofițer specialist III la Poliția Municipiului Pitești; - să elibereze ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1997 - 1 octombrie 1997 - ofițer specialist III, Biroul Platforma Dacia-Mioveni - economic și să precizeze dacă a beneficiat de indemnizație de mutare, diurnă și în ce cuantum; - să elibereze ordinul de numire ca ofițer specialist III la I.P.J.

Argeș - Serviciul Poliție Ordine Publică, perioada 1 octombrie 1997 - 31 iulie 1998; - a obligat pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Argeș și Inspectoratul General al Poliției Române să elibereze reclamantului actele din dosarul Consiliului de judecată pe perioada 1995 - 1998; - a obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor să elibereze reclamantului Ordinele nr. II/01956 din 31 iulie 1993, 11/021/99 din 1 octombrie 1993 și II/702050 din 31 iulie 1998. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele: Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la declasificarea documentelor ce fac obiectul cererii înregistrate sub nr. 130445 din 30 ianuarie 2009 și punerea la dispoziție a ordinelor de mutare sau detașare emise de pârâți, susținând că refuză nejustificat să-i rezolve cererea, fiind vătămat în drepturile prevăzute de lege.

Cu privire la excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 care impun procedura prealabilă obligatorie, instanța a reținut că, în speța de față, în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, legea nu condiționează adresarea către instanța de contencios administrativ, de îndeplinirea acestei cerințe.

Astfel, art. 7 alin. (5) prevede că procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul evocat de art. 2 alin. (2). Excepția lipsei calității procesuale pasive a aceluiași pârât nu a fost primită, reținându-se că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu acest pârât care este emitentul celor mai multe dintre documentele în discuție privind atestarea activității desfășurate în cadrul Miliției Municipiului Pitești, Miliției Municipiului Câmpulung Muscel, Poliției din cadrul Combinatului Petrochimic Pitești etc. A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, față de solicitarea reclamantului de a i se pune la dispoziție actele din dosarele de cercetare a sa în perioada 1993 - 1998, reținându-se că acest pârât a susținut în întâmpinare că a emis Hotărârea Consiliului de Judecată din data de 28 mai 1996, adusă la cunoștința reclamantului, recunoscând implicit că are calitate procesuală pasivă și că se află în posesia documentelor în discuție.

Referitor la excepția necompetenței în dublu sens, material și teritorial, invocată de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, care a apreciat că litigiul trebuie soluționat de Curtea de Apel București, s-a reținut că în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 585/2002 ce instituie competența instanței de contencios administrativ și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se creează reclamantului facultatea de a alege între instanța domiciliului său și cea a domiciliului pârâtului, acesta s-a adresat corect atât sub aspect material și teritorial instanței de contencios administrativ de la domiciliul său, care în privința soluționării în primă instanță este Curtea de Apel Pitești.

Pe fond, prima instanță a reținut că pârâții nu au comunicat reclamantului documentele și informațiile solicitate din dosarul său personal, în legătură cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de serviciu, precum și privitoare la cercetarea și sancționarea lui în legătură cu profesia, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, exprimat explicit, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/ 2004. Deși pârâții au susținut că i-au comunicat reclamantului actele respective, în măsura în care legea le-a permis, iar cele care nu i-au fost puse la dispoziție constituie informații clasificate ori privesc și alte persoane care trebuie protejate, prima instanță a constatat că aceste susțineri sunt numai în parte întemeiate.

Astfel, reclamantul a demonstrat că prin adresa din data de 9 septembrie 2000 și procesul-verbal din data de 31 iulie 2009 i s-au comunicat acte pe care acesta nu le-a solicitat (notări de serviciu, fișe de personal, aprecieri de serviciu etc.), iar prin adresa din data de 12 februarie 2009 i s-a răspuns sumar doar la câteva din solicitările adresate. Prin răspunsul expediat reclamantului la data de 12 februarie 2009, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș i-a comunicat condițiile în care beneficiau de diurnă cadrele militare permanente trimise în interesul serviciului sau în delegare, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. S/825/1976 și Ordinului Ministerului de Interne nr. S/2236 din 10 august 1984, precum și despre acordarea indemnizației de comandă în perioada 1 ianuarie 1988 - 1 septembrie 1990, potrivit acelorași ordine.

De asemenea, i-a fost comunicat că la data de 1 septembrie 1990, prin Ordinul Șefului Poliției Județene Argeș nr. 0187 a fost promovat în funcția de ofițer specialist principal II la Poliția Combinatului Petrochimic Pitești, fiind încadrat într-o clasă superioară de salarizare, respectiv clasa 14, față de clasa 10 avută anterior, ca șef birou I. Raportându-se la prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare și art. 4 alin. (3) din Standardele Naționale de Protecție a Informațiilor Clasificate în România, care clasifică drept "secrete de serviciu" informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane de drept public sau privat, prima instanță a reținut că aspectele la care se referă informațiile solicitate de reclamant sunt legate de o parte din viața sa privată, acesta fiind îndreptățit să le cunoască conform art. 8 din CEDO, motiv pentru care, dezvăluirea informaților solicitate nu poate prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat, așa cum prevede art. 17 din H.G.

nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor. Cu privire la cele trei ordine ale M.A.I. solicitate, care se referă și la alte persoane, prima instanță a apreciat că nu există niciun impediment să fie pusă la dispoziția reclamantului numai partea care-l privește, acoperindu-se sau înlăturându-se într-un mod, partea ce conține informații despre alte persoane. Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș (IPJ Argeș) și Ministerul Administrației și Internelor (MAI). Criticile aduse de recurentul IGPR au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au vizat greșita dezlegare dată atât excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități în raport de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 și de faptul că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu IPJ Argeș, cât și fondului pricinii față de prevederile art. 17 din H.G.

nr. 585/2002 și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002. Prin recursul declarat de IPJ Argeș s-a subliniat că instanța a ignorat condițiile în care documentele clasificate pot fi desecretizate conform art. 1 lit. a) din H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu raportat la art. 20 alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, astfel că a acceptat, contrar legii, că declasificarea se poate face și în baza cererii persoanei interesate sau la propunerea unei comisii de analiză.

S-a mai arătat că reclamantului i-au fost comunicate documentele clasificate din dosarul personal care au fost declasificate în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, mai puțin a documentelor pentru care a rezultat că nu se impune declasificarea deoarece nu se respectă măsurile de protecție cu privire la celelalte persoane care se regăsesc în cuprinsul lor, precum și a documentelor care reprezintă corespondența între IGPR și IPJ Argeș, iar Hotărârea Consiliului de Judecată a fost adusă la cunoștința reclamantului. Cererea de recurs formulată de Ministerul Administrației și Internelor a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., arătându-se în esență că, în condițiile în care i-au fost eliberate reclamantului documentele declasificate la care avea acces potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Anexa la H.G.

nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar imposibilitatea declasificării celorlalte documente își găsește temeiul legal în prevederile aceluiași act normativ, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel că soluția pronunțată de Curta de Apel Pitești este nelegală și netemeinică. Totodată, recurentul Ministerul Administrației și Internelor a menționat că împrejurarea că intimatul-reclamant nu este mulțumit de răspunsul primit la petiția sa, răspuns motivat de normele legale arătate, nu poate fi echivalată cu "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" sau cu "refuzul nejustificat de a soluționa o cerere", astfel cum în jurisprudența Înaltei Curți s-a statuat prin repetate decizii (în acest sens, Deciziile nr. 850/2002 și nr. 2880/2006 ale secției contencios administrativ și fiscal).

Legea atribuie emitentului actului competența de apreciere asupra nivelului de clasificare acordat acestuia, iar în speță, în urma analizei efectuate de structurile de specialitate din cadrul M.A.I. s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile de declasificare a informațiilor solicitate de către intimatul-reclamant, având în vedere că dezvăluirea sau discriminarea lor neautorizată ar putea prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat. S-a apreciat în cauză că împotriva declasificării ordinelor emise de M.A.I. menționate în dispozitivul sentinței recurate.

Constatându-se de către Înalta Curte că recursurile declarate de IGPR și IPJ Argeș nu au fost timbrate în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) raportat la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deși aceștia au fost citați cu mențiunea obligației de a achita taxele judiciare și timbrul judiciar (conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995), se va face aplicația art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 în sensul anulării celor două cereri de recurs. Ca urmare, nu mai este posibil a se proceda la analiza criticilor acestor doi recurenți. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul M.A.I., a obiectului cauzei și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul promovat de minister este nefondat și îl va respinge pentru cele ce vor fi punctate în continuare și care se vor referi exclusiv la cererile formulate în contradictoriu cu această autoritate.

Prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, reclamantul D.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor la desecretizarea și comunicarea Ordinelor M.A.I. nr. II/01956 din 31 iulie 1993 nr. II/02199 din 1 octombrie 1993 și nr. II/02050 din 21 iulie 1998, ca urmare a faptului că prin adresa din 21 iulie 2009 Direcția Generală de Resurse Umane din cadrul M.A.I. a comunicat acestuia că în lipsa unei motivații fundamentate, care să determine inițierea demersurilor necesare, declasificarea este inoportună. În analiza sa, curtea de apel a constatat că solicitarea reclamantului, în contradictoriu cu IGPR, IPJ Argeș și M.A.I., privește infirmații din dosarul său personal, fiind în legătură cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de serviciu, precum și privitoare la cercetarea și sancționarea în legătură cu profesia.

Ținând seama de apărările pârâților axate în principal pe incidența art. 20 alin. (1) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în raport de care nu este posibilă desecretizarea documentelor menționate în acțiunea reclamantului, instanța fondului a subliniat că aspectele la care se referă informațiile cerute de reclamant sunt legate de viața privată a acestuia, așa încât este îndreptățit reclamantul să le cunoască în considerarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră "dreptul la respectarea vieții private și de familie". Aprecierile instanței de fond sunt corecte, fiind evident că în contextul prezentat dezvăluirea informațiilor în discuție nu este de natură a prejudicia siguranța naturală, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice de drept public sau privat în sensul art. 17 din Standardele aprobate prin H.G.

nr. 585/2002. Pentru cele trei ordine al căror emitent este M.A.I., văzându-se apărările acestui pârât care a arătat că actele administrative se referă și la alte persoane, s-a apreciat că față de natura informațiilor se poate dispune comunicarea lor către reclamant prin găsirea unei soluții fie prin acoperirea, fie prin înlăturarea acelei părți din documente care conține informații despre alte persoane. Așadar, față de cele precizate, nu va fi primită critica recurentului M.A.I. care susține că reclamantul este nemulțumit de faptul că a primit un răspuns negativ la solicitarea sa deoarece obiectul acțiunii în contencios se circumscrie art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz nejustificat de a soluționa o cerere), în condițiile în care autoritatea pârâtă și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea reclamantului atunci când a considerat inoportună desecretizarea ordinelor în discuție.

Constatându-se că sentința recurată este temeinică și legală și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Anulează recursurile declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Argeș împotriva Sentinței nr. 168 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrate. Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.