ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5942/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5942/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 168 din 16 februarie 2011,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția prematurității acțiunii formulate de reclamantul

D.I. și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Inspectoratul

Județean de Poliție Argeș;

- a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al

Poliției Române;

- a respins excepția

necompetenței materiale și teritoriale invocată de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor;

- a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție

Argeș și Ministerul Administrației și Internelor;

- a dispus

desecretizarea dosarului personal al reclamantului și a obligat pârâtul

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș să-i comunice reclamantului

următoarele:

- dacă figurează ca

încadrat la Serviciul de Evidența Populației - Miliția Câmpulung Muscel în

perioada 1 septembrie 1972 - 31 august 1974, în ultimul an ca șef formație;

diferența de salarizare dintre el și ceilalți lucrători și să-i elibereze

ordinul de numire;

- să-i elibereze

ordinul de încadrare pentru perioada 20 august 1977 - 1 septembrie 1981 și 1

septembrie 1981 - 1 ianuarie 1988, la Miliția Câmpulung Muscel și ordinul de

mutare sau detașare la Miliția Municipiului Pitești, pentru perioada 1 mai 1980

- 1 ianuarie 1988;

- să-i elibereze

ordinul de numire pe funcția de șef birou I la Pază și Ordine în cadrul

Poliției Municipiului Pitești, în perioada 1 ianuarie 1988 - 1 septembrie 1990;

- să-i elibereze

ordinul de numire în funcția de ofițer specialist principal II, la Biroul de

Poliție al Combinatului Petrochimic Pitești;

- să-i elibereze

ordinele de trecere în rezervă din 31 iulie 1993 și de rechemare din data de 1

octombrie 1993;

- să-i elibereze

ordinul de numire ca ofițer operativ II la Poliția Transporturi Feroviare

Craiova, în perioada 1 octombrie 1993 - 1 mai 1994;

- să-i elibereze

ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1994 - 15 august 19% - ofițer operativ

principal, respectiv ofițer operativ principal la Poliția Municipiului Pitești,

și perioada 15 august 1996 - 1 mai 1997 - ofițer specialist III la Poliția

Municipiului Pitești;

- să elibereze

ordinul de numire pentru perioada 1 mai 1997 - 1 octombrie 1997 - ofițer

specialist III, Biroul Platforma Dacia-Mioveni - economic și să precizeze dacă

a beneficiat de indemnizație de mutare, diurnă și în ce cuantum;

- să elibereze

ordinul de numire ca ofițer specialist III la I.P.J. Argeș - Serviciul Poliție

Ordine Publică, perioada 1 octombrie 1997 - 31 iulie 1998;

- a obligat pârâții

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș și Inspectoratul General al Poliției

Române să elibereze reclamantului actele din dosarul Consiliului de judecată pe

perioada 1995 - 1998;

- a obligat pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor să elibereze reclamantului Ordinele nr.

II/01956 din 31 iulie 1993, 11/021/99 din 1 octombrie 1993 și II/702050 din 31

iulie 1998.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul a

solicitat obligarea pârâților la declasificarea documentelor ce fac obiectul

cererii înregistrate sub nr. 130445 din 30 ianuarie 2009 și punerea la dispoziție

a ordinelor de mutare sau detașare emise de pârâți, susținând că refuză

nejustificat să-i rezolve cererea, fiind vătămat în drepturile prevăzute de

lege.

Cu privire la

excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș, raportat la dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 554/2004 care impun procedura prealabilă obligatorie, instanța a

reținut că, în speța de față, în ipoteza refuzului nejustificat de soluționare

a unei cereri, legea nu condiționează adresarea către instanța de contencios

administrativ, de îndeplinirea acestei cerințe. Astfel, art. 7 alin. (5)

prevede că procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul evocat de art. 2

alin. (2).

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a aceluiași pârât nu a fost primită, reținându-se

că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu acest pârât care este emitentul

celor mai multe dintre documentele în discuție privind atestarea activității

desfășurate în cadrul Miliției Municipiului Pitești, Miliției Municipiului

Câmpulung Muscel, Poliției din cadrul Combinatului Petrochimic Pitești etc.

A fost respinsă și

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General

al Poliției Române, față de solicitarea reclamantului de a i se pune la dispoziție

actele din dosarele de cercetare a sa în perioada 1993 - 1998, reținându-se că

acest pârât a susținut în întâmpinare că a emis Hotărârea Consiliului de

Judecată din data de 28 mai 1996, adusă la cunoștința reclamantului,

recunoscând implicit că are calitate procesuală pasivă și că se află în posesia

documentelor în discuție.

Referitor la excepția

necompetenței în dublu sens, material și teritorial, invocată de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, care a apreciat că litigiul trebuie soluționat

de Curtea de Apel București, s-a reținut că în raport de dispozițiile art. 20

alin. (1) din H.G. nr. 585/2002 ce instituie competența instanței de contencios

administrativ și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se creează

reclamantului facultatea de a alege între instanța domiciliului său și cea a

domiciliului pârâtului, acesta s-a adresat corect atât sub aspect material și

teritorial instanței de contencios administrativ de la domiciliul său, care în

privința soluționării în primă instanță este Curtea de Apel Pitești.

Pe fond, prima

instanță a reținut că pârâții nu au comunicat reclamantului documentele și

informațiile solicitate din dosarul său personal, în legătură cu activitatea sa

profesională sub aspectul încadrării, salarizării, modificării raportului de

serviciu, precum și privitoare la cercetarea și sancționarea lui în legătură cu

profesia, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a unei

cereri, exprimat explicit, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

554/ 2004.

Deși pârâții au

susținut că i-au comunicat reclamantului actele respective, în măsura în care

legea le-a permis, iar cele care nu i-au fost puse la dispoziție constituie

informații clasificate ori privesc și alte persoane care trebuie protejate,

prima instanță a constatat că aceste susțineri sunt numai în parte întemeiate.

Astfel, reclamantul a

demonstrat că prin adresa din data de 9 septembrie 2000 și procesul-verbal din

data de 31 iulie 2009 i s-au comunicat acte pe care acesta nu le-a solicitat

(notări de serviciu, fișe de personal, aprecieri de serviciu etc.), iar prin

adresa din data de 12 februarie 2009 i s-a răspuns sumar doar la câteva din

solicitările adresate.

Prin răspunsul

expediat reclamantului la data de 12 februarie 2009, pârâtul Inspectoratul de

Poliție al Județului Argeș i-a comunicat condițiile în care beneficiau de

diurnă cadrele militare permanente trimise în interesul serviciului sau în

delegare, potrivit Ordinului Ministerului de Interne nr. S/825/1976 și

Ordinului Ministerului de Interne nr. S/2236 din 10 august 1984, precum și

despre acordarea indemnizației de comandă în perioada 1 ianuarie 1988 - 1

septembrie 1990, potrivit acelorași ordine.

De asemenea, i-a fost

comunicat că la data de 1 septembrie 1990, prin Ordinul Șefului Poliției

Județene Argeș nr. 0187 a fost promovat în funcția de ofițer specialist

principal II la Poliția Combinatului Petrochimic Pitești, fiind încadrat într-o

clasă superioară de salarizare, respectiv clasa 14, față de clasa 10 avută

anterior, ca șef birou I.

Raportându-se la

prevederile art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor

clasificate, cu modificările și completările ulterioare și art. 4 alin. (3) din

Standardele Naționale de Protecție a Informațiilor Clasificate în România, care

clasifică drept "secrete de serviciu" informațiile a căror divulgare

este de natură să determine prejudicii unei persoane de drept public sau

privat, prima instanță a reținut că aspectele la care se referă informațiile

solicitate de reclamant sunt legate de o parte din viața sa privată, acesta

fiind îndreptățit să le cunoască conform art. 8 din CEDO, motiv pentru care,

dezvăluirea informaților solicitate nu poate prejudicia siguranța națională,

apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice

de drept public sau privat, așa cum prevede art. 17 din H.G. nr. 585/2002,

pentru aprobarea Standardelor.

Cu privire la cele

trei ordine ale M.A.I. solicitate, care se referă și la alte persoane, prima

instanță a apreciat că nu există niciun impediment să fie pusă la dispoziția

reclamantului numai partea care-l privește, acoperindu-se sau înlăturându-se

într-un mod, partea ce conține informații despre alte persoane.

Împotriva

sus-menționatei sentințe au declarat recurs pârâții Inspectoratul General al

Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș (IPJ Argeș)

și Ministerul Administrației și Internelor (MAI).

Criticile aduse de

recurentul IGPR au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și au vizat greșita dezlegare dată atât excepției lipsei calității procesuale

pasive a acestei autorități în raport de art. 12 alin. (2) din Legea nr.

218/2002 și de faptul că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu IPJ Argeș,

cât și fondului pricinii față de prevederile art. 17 din H.G. nr. 585/2002 și

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.

Prin recursul

declarat de IPJ Argeș s-a subliniat că instanța a ignorat condițiile în care

documentele clasificate pot fi desecretizate conform art. 1 lit. a) din H.G.

nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu raportat la

art. 20 alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea

Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România,

astfel că a acceptat, contrar legii, că declasificarea se poate face și în baza

cererii persoanei interesate sau la propunerea unei comisii de analiză. S-a mai

arătat că reclamantului i-au fost comunicate documentele clasificate din

dosarul personal care au fost declasificate în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare, mai puțin a documentelor pentru care a rezultat că nu se

impune declasificarea deoarece nu se respectă măsurile de protecție cu privire

la celelalte persoane care se regăsesc în cuprinsul lor, precum și a

documentelor care reprezintă corespondența între IGPR și IPJ Argeș, iar

Hotărârea Consiliului de Judecată a fost adusă la cunoștința reclamantului.

Cererea de recurs

formulată de Ministerul Administrației și Internelor a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., arătându-se în esență că, în

condițiile în care i-au fost eliberate reclamantului documentele declasificate

la care avea acces potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Anexa la H.G.

nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare, iar imposibilitatea

declasificării celorlalte documente își găsește temeiul legal în prevederile

aceluiași act normativ, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel că

soluția pronunțată de Curta de Apel Pitești este nelegală și netemeinică.

Totodată, recurentul

Ministerul Administrației și Internelor a menționat că împrejurarea că

intimatul-reclamant nu este mulțumit de răspunsul primit la petiția sa, răspuns

motivat de normele legale arătate, nu poate fi echivalată cu

"nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" sau cu "refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere", astfel cum în jurisprudența Înaltei

Curți s-a statuat prin repetate decizii (în acest sens, Deciziile nr. 850/2002

și nr. 2880/2006 ale secției contencios administrativ și fiscal).

Legea atribuie

emitentului actului competența de apreciere asupra nivelului de clasificare

acordat acestuia, iar în speță, în urma analizei efectuate de structurile de

specialitate din cadrul M.A.I. s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile de

declasificare a informațiilor solicitate de către intimatul-reclamant, având în

vedere că dezvăluirea sau discriminarea lor neautorizată ar putea prejudicia

siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor

juridice de drept public sau privat. S-a apreciat în cauză că împotriva

declasificării ordinelor emise de M.A.I. menționate în dispozitivul sentinței

recurate.

Constatându-se de

către Înalta Curte că recursurile declarate de IGPR și IPJ Argeș nu au fost

timbrate în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) raportat la art. 3

lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deși aceștia

au fost citați cu mențiunea obligației de a achita taxele judiciare și timbrul

judiciar (conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995), se va face aplicația

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 în sensul anulării celor două cereri

de recurs. Ca urmare, nu mai este posibil a se proceda la analiza criticilor

acestor doi recurenți.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul M.A.I., a obiectului cauzei și a

normelor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul promovat de minister

este nefondat și îl va respinge pentru cele ce vor fi punctate în continuare și

care se vor referi exclusiv la cererile formulate în contradictoriu cu această

autoritate.

Prin acțiunea

adresată instanței de contencios administrativ, reclamantul D.I. a solicitat

obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor la desecretizarea

și comunicarea Ordinelor M.A.I. nr. II/01956 din 31 iulie 1993 nr. II/02199 din

1 octombrie 1993 și nr. II/02050 din 21 iulie 1998, ca urmare a faptului că

prin adresa din 21 iulie 2009 Direcția Generală de Resurse Umane din cadrul

M.A.I. a comunicat acestuia că în lipsa unei motivații fundamentate, care să

determine inițierea demersurilor necesare, declasificarea este inoportună.

În analiza sa, curtea

de apel a constatat că solicitarea reclamantului, în contradictoriu cu IGPR,

IPJ Argeș și M.A.I., privește infirmații din dosarul său personal, fiind în legătură

cu activitatea sa profesională sub aspectul încadrării, salarizării,

modificării raportului de serviciu, precum și privitoare la cercetarea și

sancționarea în legătură cu profesia.

Ținând seama de

apărările pârâților axate în principal pe incidența art. 20 alin. (1) din

Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România,

aprobate prin H.G. nr. 585/2002, în raport de care nu este posibilă

desecretizarea documentelor menționate în acțiunea reclamantului, instanța

fondului a subliniat că aspectele la care se referă informațiile cerute de

reclamant sunt legate de viața privată a acestuia, așa încât este îndreptățit

reclamantul să le cunoască în considerarea art. 8 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului care consacră "dreptul la respectarea vieții private și

de familie".

Aprecierile instanței

de fond sunt corecte, fiind evident că în contextul prezentat dezvăluirea

informațiilor în discuție nu este de natură a prejudicia siguranța naturală,

apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor fizice sau juridice

de drept public sau privat în sensul art. 17 din Standardele aprobate prin H.G.

nr. 585/2002.

Pentru cele trei

ordine al căror emitent este M.A.I., văzându-se apărările acestui pârât care a

arătat că actele administrative se referă și la alte persoane, s-a apreciat că

față de natura informațiilor se poate dispune comunicarea lor către reclamant

prin găsirea unei soluții fie prin acoperirea, fie prin înlăturarea acelei

părți din documente care conține informații despre alte persoane.

Așadar, față de cele

precizate, nu va fi primită critica recurentului M.A.I. care susține că

reclamantul este nemulțumit de faptul că a primit un răspuns negativ la

solicitarea sa deoarece obiectul acțiunii în contencios se circumscrie art. 8

alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz

nejustificat de a soluționa o cerere), în condițiile în care autoritatea pârâtă

și-a exprimat explicit, cu exces de putere, voința de a nu rezolva cererea

reclamantului atunci când a considerat inoportună desecretizarea ordinelor în

discuție.

Constatându-se că

sentința recurată este temeinică și legală și văzând dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Anulează recursurile

declarate de Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean

de Poliție Argeș împotriva Sentinței nr. 168 din 16 februarie 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

netimbrate.

Respinge recursul

declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva aceleiași

sentințe ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.