ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5400/2012

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul B.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române, anularea adresei din 5 aprilie 2011 emisă de I.G.P.R. și obligarea la plata compensației lunare de chirie cuvenită polițiștilor începând cu 15 martie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că după absolvirea Academiei de Poliție a fost repartizat la D.G.P.M.B., unde a lucrat până în 2001 când s-a mutat la I.P.J. Argeș, iar în anul 2002 a revenit la D.G.M.P.M.B. A mai arătat reclamantul că din decembrie 2008, prin dispoziția I.G.P.R. din 28 noiembrie 2008 dată în aplicarea ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 10627 din 20 noiembrie 2008, a fost mutat în interesul serviciului (de la D.G.P.M.B. la I.G.P.R.), iar în perioada 15 martie 2010-15 martie 2011 a beneficiat de compensație lunara de chirie conform H.G. nr. 284/2005, întrucât a fost mutat în cadrul I.G.P.R. în interes de serviciu. Prin adresa din 5 aprilie 2011 emisă de I.G.P.R. i s-a refuzat acordarea în continuare a compensației cu motivația că mutarea sa din anul 2002, de la I.P.J. Argeș la D.G.P.M.B., s-a făcut la cerere, iar nu în interesul serviciului. Totodată, prin adresa din 24 mai 2011 a Ministerului Administrației și Internelor i-a comunicat faptul că data la care trebuie îndeplinita condiția ca polițistul sa fie numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului este data depunerii raportului pentru acordarea compensației lunare pentru chirie, însă pârâta I.G.P.R. refuza recunoașterea dreptului sau la compensație. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta I.G.P.R. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că solicitarea reclamantului nu se încadrează in prevederile legale, întrucât art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 și art. 2 din H.G. nr. 284/2005 prevăd faptul că, acordarea acestui drept, se face în situația în care polițistul a fost numit în prima funcție sau mutat în interesul serviciului într-o alta localitate decât cea în care își are domiciliul. A mai susținut pârâta că potrivit art. 15 lit. f) din H.G. nr. 284/2005, dreptul la compensația lunara pentru chirie încetează la data mutării într-o altă localitate, iar reclamantul s-a mutat la cerere, din jud. Argeș în Mun. București, la data de 1 august 2002, data de la care a încetat dreptul sau de a beneficia de compensație de chirie. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat de asemenea întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție respinsă de instanța fondului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civila nr. 1315 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că principala problemă in litigiu constă în interpretarea și aplicarea art. 2 din H.G. nr. 284/2005. A apreciat judecătorul fondului că dispozițiile legale fac distincție între mutarea la cerere și cea în interesul serviciului, reținând totodată că, potrivit prevederilor art. 15 lit. f) din H.G. nr. 284/2005, dreptul la plata compensațiilor pentru chirie încetează de drept în cazul în care polițistul s-a mutat la cerere într-o altă unitate din altă localitate. Prima instanță a constatat că la data de 1 august 2002 reclamantul s-a mutat la cerere în localitatea în care a solicitat chirie, respectiv de la I.P.J. Argeș la D.G.P.M.B. sector 4, secția X1 Politie, apreciind totodată că de la această dată dreptul reclamantului de a beneficia de compensație de chirie în București a încetat de drept. Totodată, a mai reținut judecătorul fondului, chiar dacă, ulterior mutării la cerere în București, reclamantul s-a mutat in interesul serviciului tot în București, acestuia nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 284/2005, fiind lipsită de relevanță, în raport cu interpretarea dispozițiilor legale incidente, împrejurarea că reclamantul a beneficiat de compensație lunară pentru chirie în perioada 15 martie 2010-15 martie 2011.

Recursul formulat de reclamantul B.D.M. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul arată că prin sentința recurată s-a reținut în mod greșit că la 1 august 2002 a fost mutat, la cerere, într-o unitate din altă localitate. La data mutării, 1 august 2002, erau aplicabile prevederile art. 20 raportat la art. 76 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și care reglementau că mutarea dintr-o localitate în alta se putea realiza doar în interesul serviciului și o singură dată pe an, iar în cazul în care nu se putea asigura spațiu de locuit, se acorda compensație lunară pentru chirie, reprezentând 25% din solda lunară. Recurentul nu s-a mutat la secția de poliție pentru care avea aprobările necesare, secția X2 Poliție, ci unde a fost nevoie, respectiv la secția X1 Poliție. Mențiunea „la cerere” din cuprinsul actului extras din fila de evidență privind perioadele și activitățile desfășurate este eronată pentru a induce în eroare instanța. Nu există niciun raport prin care recurentul a solicitat mutarea la cerere, astfel cum afirmă intimatul I.G.P.R. Domiciliul în municipiul București îl avea din anul 2002. Faptul că în martie 2010 și-a schimbat domiciliul în județul Argeș se datorează solicitărilor lucrătorilor de la D.M.R.U. care au aprobat compensația lunară de chirie și care nu au dorit să se deplaseze la domiciliu și să efectueze ancheta socială prevăzută la art. 2 din H.G. nr. 285/2002 și art. 31^1 din Legea nr. 360/2002 și din acest motiv s-a ținut seama numai de art. 2 din H.G. nr. 285/2005 și art. 31 din Legea nr. 360/2002.

Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, mutarea s-a făcut la cerere, iar dispozițiile art. 76 din Legea nr. 80/ 1995 nu precizează că mutarea se poate realiza doar în interesul serviciului.

Apărările formulate intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, recurentul-reclamant a fost mutat la cerere în localitatea în care a solicitat chirie, iar potrivit art. 15 lit. f) din H.G. nr. 248/2005, dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează la data mutării într-o altă localitate. Chiar dacă ulterior mutării sale la cerere în București, recurentul s-a mutat în interesul serviciului tot în București, acesta nu se mai încadrează în prevederile art. 2 din H.G. nr. 284/2005. Mutarea la cerere nu a fost introdusă pentru prima dată de Legea nr. 360/2002, ci a existat încă din anul 1998, conform ordinului Ministerului de Interne din 1 iunie 1998, dat în aplicarea Legii nr. 80/1995. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și din înscrisul aflat la dosar recurs, intitulat raport din 3 iulie 2002, reiese că recurentul-reclamant a solicitat mutarea de la I.J.P. Argeș în cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București, secția X2 Poliție, pe o funcție corespunzătoare pregătirii. În cuprinsul aceluiași raport s-a făcut mențiunea că nu se dorește locuință de serviciu. Raportul a fost avizat și aprobat de persoanele competente în acest sens. Cele două înscrisuri arătate sunt dovada de netăgăduit, că recurentul-reclamant, în anul 2002, a solicitat și i-a fost aprobată mutarea la cerere și nu în interesul serviciului, cum încearcă să demonstreze în cuprinsul motivelor de recurs. În anul 2002 exista posibilitatea „mutării la cerere”, aceasta deoarece art. 76 din Legea nr. 80/1995 face vorbire despre „mutarea cadrelor militare în activitate”, în general. Art. 20 din Legea nr. 80/1995 reglementează acordarea compensației lunare pentru chirie numai în cazul mutării în interesul serviciului, însă textul nu interpretează în sensul interzicerii „mutării la cerere”, ci doar a acordării compensației numai în anumite condiții. Ordinul Ministerului de Interne din 1 iunie 1998 emis în aplicarea Legii nr. 80/1995 cuprindea dispoziții referitoare la mutarea la cerere și în interesul serviciului. Apreciem că nu are relevanță asupra naturii juridice a mutării din anul 2002, împrejurarea că recurentul a fost mutat la D.G.P.M.B., secția X1 Poliție în loc de D.G.P.M.B., secția X2 Poliție, cum solicitase expres, din moment ce raportul din 3 iulie 2002 a fost aprobat astfel cum s-a cerut, „la cerere”. 1.2. Din perspectiva dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 284/2005, relevant este felul mutării în altă localitate decât cea în care polițistul își are domiciliul. Astfel, mutarea din anul 2002 trebuie luată în considerare la aprecierea dreptului de a beneficia de compensație lunară pentru chirie, deoarece nu a fost în interesul serviciului. Reiese că instanța de fond a apreciat în mod corect că dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 284/2005 nu pot fi reținute pentru rezolvarea favorabilă a cererii recurentului. 1.3. Cu privire la motivele de recurs ce fac referire la aplicarea dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 284/2005 și art. 31^1 din Legea nr. 360/2002 și cuprinse în cererea intitulată completarea motivelor de recurs se observă că dispozițiile art. 3 nu au fost invocate în adresa atacată și nici în cuprinsul acțiunii de fond. În mod firesc, nici prima instanță nu putea să le aibă în vedere deoarece reprezintă un alt temei al acordării compensației pentru chirie ce nu a fost solicitat în speță. În mod firesc susținerea nu poate fi făcută direct în calea de atac a recursului și printr-o completare tardivă a motivelor de recurs. Recurentul are posibilitatea să solicite acordarea compensației în baza art. 3 din H.G. nr. 284/2005, iar autoritatea competentă să se pronunțe. Problemele schimbării domiciliului recurentului și a anchetei prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 284/2005, exced de asemenea, prezentei analize, ce a vizat interpretarea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 284/2005. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.