ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2004/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Caraș Severin la 30 august 2010, reclamantul F.Ș. a chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin, solicitând ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate că împotriva tatălui său, F.Ș., s-a

luat o măsură administrativă cu caracter politic, respectiv deportarea în U.R.S.S.,

în perioada 14 februarie 1945 - 17 octombrie 1949 și să fie obligat pârâtul la

plata sumei de 10.000 euro pe an de deportare, cu titlu de despăgubiri morale.

În motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

reclamantul a arătat că tatăl său, etnic german, a fost ridicat de la

domiciliul din Comuna Sasca Montană, județul Caraș Severin, la data de 16

februarie 1945 și a fost deportat în bazinul carbonifer Dombas din Ucraina, la

munca de reconstrucție, drumul durând aproximativ o lună, iar în lagăr

suportând condiții de nedescris, de foame, frig, umilințe și boli, până la 17

octombrie 1949.

Prin sentința civilă nr.

1695 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Caraș Severin a admis în parte acțiunea

reclamantului F.Ș. și a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș

Severin la 4.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune

morale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamantul poate beneficia de despăgubiri

în baza art. 4 alin. (2) din Lege nr. 221/2009, întrucât interpretarea acestei

norme trebuie făcută și în coroborare cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a

teza a II - a din lege, prevederi conform cărora au dreptul la despăgubiri și

persoanele care au fost deportate în străinătate ori s-au aflat în prizonierat.

Prima instanță a

constatat că, în situația în care deportarea a avut loc înainte de data de 6

martie 1945, întrucât starea de deportat a existat mult după această dată, sunt

incidente prevederile art. 4 alin. (2) și art. 5 lit. a teza a II - a din Legea

nr. 221/2009.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin,

arătând că măsura aplicată tatălui reclamantului nu îndeplinește condițiile

cerute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor morale, acesta

nefiind nici condamnat politic și nici supus unei măsuri administrative cu

caracter politic dispuse de regimul comunist.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 530 din 9 martie 2011, a

admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul

respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că măsura aplicată

tatălui reclamantului, de dislocare în U.R.S.S., într-o unitate de muncă

forțată, nu se încadrează în dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 221/2009,

cum greșit a reținut prima instanță, întrucât nu a fost luată de fosta miliție

ori securitate comunistă în timpul regimului instaurat în România după data de

6 martie 1945.

S-a considerat că

măsura deportării și punerea ei în aplicare s-au realizat de către trupele de

ocupație sovietice, care se aflau pe teritoriul României, Statul Român fiind

considerat la acel moment ostil U.R.S.S. și aflat sub armistițiu, guvernele

provizorii ale României din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 având

atribuții limitate.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul F.Ș.

La prima zi de

înfățișare, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului

raportat la dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cu

prioritate, excepția invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este

întemeiată pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

lit. a), lit. b), lit. c), lit. d) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, numele,

domiciliul ori reședința părților, indicarea hotărârii care se atacă, motivele

de nelegalitate și dezvoltarea lor, precum și semnătura recurentului.

În speță, declarația

de recurs a recurentului nu cuprinde niciuna dintre aceste mențiuni, fiind

redactată pe o filă A 5 și cuprinzând doar solicitarea rejudecării.

În consecință, având

în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., precum și împrejurarea

că motivele de recurs nu au fost depuse nici prin memoriu separat, deși

hotărârea atacată a fost leal comunicată conform dovezii din 22 aprilie 2011

(fila 18 dosar apel), Curtea va constata nulitatea recursului reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul F.Ș. împotriva deciziei nr. 530 din 09 martie 2011 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.