ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2764/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată formulată la data de 30 ianuarie 2007, pe rolul

Tribunalul Călărași, reclamantul F.N., prin mandatar F.F.B. a formulat cerere

de repunere în termen și contestație împotriva dispoziției nr. 2650 din 8 iulie

2005 emisă de Primarul Municipiului Călărași, solicitând desființarea

dispoziției atacate, admiterea notificării din 30 iulie 2001 și obligarea

Primăriei Călărași la restituirea imobilului revendicat sau la plata

despăgubirilor bănești actualizate.

Prin sentința civilă nr. 813/ F din 12

mai 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost admisă cererea de repunere în

termen și respinsă contestația formulată de reclamant împotriva Dispoziției nr.

2650 din 08 iulie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut cu privire la cererea de repunere în termenul de formulare a

contestației că se impune admiterea acesteia deoarece, Dispoziția nr. 2650 din 08

iulie 2005 nu a fost comunicată primului mandatar al reclamantului, fiind

restituită către emitent cu mențiunea destinatar necunoscut.

Cu privire la contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 2650 din 08 iulie 2005, instanța a constatat că

aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada cu înscrisuri privind

identificarea imobilului a cărui restituire în natură se solicită, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii pronunțate de

instanța de fond au declarat apel reclamantul F.N. și pârâta Primăria

Municipiului Călărași prin Primar.

În motivarea apelului, declarat de

reclamant, s-a arătat că imobilul ce face obiectul notificării este situat în

Călărași, și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 de la numita S.F.,

autoarea reclamantului, că prin certificatele de moștenitor și-a dovedit

calitatea procesuală activă, iar prin adresele instituțiilor statului a fost

identificat imobilul ce face obiectul notificării.

Primăria Municipiului Călărași prin

Primar, în motivarea apelului declarat a arătat că în mod greșit a fost admisă

cererea de repunere în termenul de formulare a contestației, în condițiile în

care notificarea a fost comunicată reclamantului la data de 13 iulie 2005, pe

adresa numitei H.D.M. și că returnarea comunicării cu mențiunea destinatar

necunoscut, este rezultatul culpei reclamantului, care nu a indicat adresa

corectă.

Prin Decizia nr. 287/ A din 22 aprilie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins

ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Călărași și s-a admis

apelul formulat de F.N. În consecință s-a schimbat în parte sentința apelată,

în sensul că s-a admis contestația împotriva dispoziției nr. 2650 din 08 iulie 2005

și a fost obligată pârâta Primăria Municipiului Călărași prin Primar să emită

dispoziție, prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului,

în cuantum de 449.579 lei.

Prin aceiași decizie s-au menținut

dispozițiile sentinței cu privire la admiterea cererii de repunere în termenul

de formulare a contestației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Cu privire la apelul declarat de

pârâta Primăria Municipiului Călărași prin Primar care a vizat exclusiv soluția

de admitere a cererii de repunere în termenul de formulare a contestației.

Prima instanță a soluționat corect

această cerere deoarece nici reclamantului, nici mandatarului acestuia nu le-a

fost comunicată dispoziția contestată, aspect ce rezultă chiar din actele

dosarului format ca urmare a notificării reclamantului.

Pârâta Primăria Municipiului Călărași

prin Primar recunoaște chiar în motivele de apel că plicul ce conținea

dispoziția atacată, a fost restituit către emitent, cu mențiunea că la adresa

de comunicare destinatarul este necunoscut situație în care singura soluție

posibilă era aceea de admitere a cererii de repunere în termen, formulată de

reclamant.

În privința apelului formulat de

reclamant care a criticat soluția dată pe fondului cauzei s-au reținut

următoarele:

Reclamantul F.N., în calitate de fiu,

alături de F.M. în calitate de soț supraviețuitor sunt succesorii defunctei F.S.

așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 226 din 13 februarie 1992

iar din certificatul de moștenitor nr. 63 din 11 decembrie 1995 rezultă că F.N.

este unicul moștenitor al defunctului F.M.

Reclamantul F.N. la data de 30 iulie 2001,

în calitate de unic moștenitor al autoarei sale F.S. a solicitat în temeiul

Legii nr. 10/2001 restituirea imobilului situat în Municipiul Călărași.

Cu privire la imobilul revendicat s-a

reținut că din certificatul nr. C-166 din 11 iulie 1991 eliberat de Filiala

Arhivelor Statului-Călărași rezultă că acesta a fost naționalizat de la

autoarea reclamantului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția nr. 2758

din anexa la decret.

S-a mai reținut că, imobilul în

suprafață de 871,31 mp este în prezent ocupat de clădirea ce constituie noul

sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, (edificată în mod legal

conform autorizației de nr. 369 din 27 septembrie 1996).

Față de cele arătate, s-a constatat că

soluția de respingere a notificării reclamanului este nelegală, deoarece s-a

dovedit că acesta este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, că pe

terenul preluat abuziv se află o construcție nouă autorizată, că restituirea în

natură nu este posibilă și că apelantul-reclamant era îndreptățit la măsuri

reparatorii prin echivalent, măsuri pe care de altfel acestea le-a și solicitat

în mod expres pe parcursul procesului.

S-a mai reținut că instanța de fond

trebuia să observe că dispoziția contestată este emisă la data de 8 iulie 2005

și că potrivit Deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii „prevederile

cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel, pârâta Primăria Municipiului Călărași a declarat recurs prin

care a formulat următoarele critici:

În mod greșit, reclamantul a fost

repus în termenul de formulare a contestației, deoarece dispoziția a fost

comunicată reclamantului la adresa indicată de acesta în notificare și trebuia

reținută culpa acestuia pentru faptul că nu a adus la cunoștință pârâtei

schimbarea domiciliului ales, precum și în depunerea contestației peste

termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut

că în mod nelegal a fost obligată să emită o dispoziție prin care să acorde

reclamantului, măsuri reparatorii prin echivalent, în sumă de 449.579 lei,

deoarece „notificarea nu era valabil formulată și reclamantul nu a făcut dovada

identificării imobilului solicitat".

Recurenta a mai susținut și că Legea nr.

10/2001 republicată nu mai prevede acordarea de despăgubiri bănești, că

procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și că valoarea terenurilor

care nu pot fi restituite în natură se stabilește potrivit valorii de piață de

la data soluționării notificării, respectiv, anul 2005.

Intimatul reclamant a depus concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de pârâtă va fi

admis pentru următoarele considerente:

Recurenta pârâtă prin motivele de

recurs a invocat, pe de o parte, faptul că instanța de apel a reținut greșit că

reclamantul a formulat în termen contestația împotriva deciziei emisă în

soluționarea notificării formulate de acesta și că nu a dovedit identificarea

imobilului revendicat iar pe de altă parte, că în mod greșit a fost obligată la

emiterea unei decizii prin care să acorde despăgubiri reclamantului deoarece

prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005

este reglementată procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele care

intră sub incidența ei în Titlul VII din lege.

Criticile referitoare la nerespectare

termenului de formulare a contestației, precum și cele care se referă la

neidentificarea imobilului solicitat nu pot fi analizate, deoarece acestea țin

de situația de fapt.

Astfel,câtă vreme a reținut din

probele administrate că dispoziția atacată nu a fost comunicată

reclamantului,în mod legal curtea de apel a considerat contestația ca fiind

formulată în termenul legal.

De asemenea, cu privire la imobilul în

litigiu, a reținut tot ca situație de fapt că, imobilul a fost naționalizat în

baza Decretului nr. 92/1950 și că în prezent este ocupat de clădirea ce

constituie noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

Față de actuala configurație a art. 304

C. proc. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru

motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are

competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de

a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește recurenta, ci doar de a

verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care

aceasta o constată.

De aceea, criticile formulate pe

aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a

recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea

hotărârii atacate.

În ceea ce privește critica

referitoare la nelegala obligare la emiterea unei decizi prin care recurenta să

acorde măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, recursul va fi admis

pentru următoarele considerente:

Prin art. 16 alin. (1) din Cap.V,

Tidul VII, al Legii nr. 247/2005, privind procedurile administrative pentru

acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că deciziile sau dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației centrale învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire, însoțite de documentația necesară, se predau

Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite, dar

nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În alin. (2) din același articol se

menționează că notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001,

care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării

în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe bază de proces verbal de

predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, însoțite de deciziile sau dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale conținând

propunerile motivate de acordare a despăgubirilor și de documentația necesară,

în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor sau dispozițiilor,

ori, după caz, a ordinelor.

După cum rezultă din cele două

alineate, legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau

deja soluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin

consemnarea în cuprinsul unor dispoziții sau decizii a sumelor ce urma a fi

acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1) din art. 16, și

notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate și care

se predau Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu

propuneri de acordare a despăgubirilor (conform alin. (2)).

Din perspectiva reglementării de

ansamblu a celor două alineate a art. 16, prin „notificări soluționate până la

data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005", nu pot fi înțelese decât cele

pe baza cărora entitățile învestite au emis decizii sau dispoziții motivate,

prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și

cuantumul lor, neatacate în instanță, în termenul prevăzut de art. 24 din Legea

nr. 10/2001, în forma anterioară modificării,

Ca atare, deciziile sau dispozițiile

care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005,

în urma atacării lor cu contestație, nu pot fi trimise direct Secretariatului

Comisiei Centrale, ci rămân supuse controlului instanțelor de judecată, sub

aspectul legalității și temeiniciei.

Notificarea reclamantului a fost

soluționată la 8 iulie 2005, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005

iar la data intrării în vigoare a acestei legi (26 iulie 2005) dispoziția prin

care a fost respinsă notificarea reclamantului era contestată pe rolul

instanței judecătorești.

Față de cele menționate mai sus,

referitor la inaplicabilitatea art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005

deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a acestui act

normativ, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în baza plenitudinii de competență,

instanța avea posibilitatea și obligația, la cererea părții, de a evalua

limitele despăgubirilor cuvenite reclamantului, care i se vor acorda în

condițiile legii speciale de stabilire și plată, sens în care a decis și

instanța de apel.

Pe de altă parte, în vechea

reglementare a Legii nr. 10/2001, înainte de modificarea intervenită prin Legea

nr. 247/2005, dispozițiilor art. 36 alin. (3) prevăd că „în cazul în care

persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost

aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după

caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de

acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în a cărei rază acestea își au

sediul".

Prin urmare, primăria nu putea fi

obligată direct la plata despăgubirilor către reclamant nici în vechea

reglementare a legii, deoarece nu exista dispoziție legale în acest sens,

această obligație revenind prefecturii.

Din analiza acestor texte de lege,

rezultă că recurenta nu are competență legală de „a acorda despăgubiri",

ci doar de a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, instituției competente - Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, conform Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cât privește critica referitoare la

stabilirea valorii terenului imposibil de restituit în natură, aceasta nu poate

fi primită, din moment ce recurenta deși a beneficiat de un termen special

acordat la 18 martie 2010 pentru a lua cunoștință de conținutul raportului de

expertiză, nu a înțeles să formuleze obiecțiuni.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi admis, în sensul că se va modifica în parte decizia recurată,

doar în ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la emiterea unei

dispoziții prin care să propună acordarea către reclamant de măsuri reparatorii

în echivalent corespunzătoare sumei de 449.579 lei, în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Primăria

municipiului Călărași prin primar, împotriva Deciziei nr. 287/ A din 22 aprilie

2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Modifică în parte decizia, în sensul

că, obligă pe pârâtă la emiterea unei dispoziții prin care să propună acordarea

către reclamant de măsuri reparatorii în echivalent corespunzătoare sumei de

449.579 lei, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 martie 2011.