ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7709/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 mai 2003, reclamanții N.V.M., R.C.S., G.M.P. și G.I.T. au solicitat obligarea Primarului municipiului Călărași la emiterea dispoziției de soluționare a notificărilor nr. 1414, 1415 și 1416 din 14 februarie 2002, privind restituirea a trei imobile situate în Municipiul Călărași, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, față de lipsa unui răspuns la acestea. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003, a admis cererea și a obligat pârâtul să soluționeze și să comunice reclamanților modul de soluționare a notificărilor efectuate prin executorul judecătoresc S.V., în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

Ulterior, Primarul municipiului Călărași a emis dispoziția nr. 455 din 30 ianuarie 2006, împotriva căreia, la data de 2 martie 2006, reclamanții N.V., G.I.T. și G.M.P. au formulat contestație solicitând anularea, în parte, a dispoziției și acordarea de măsuri reparatorii și contestatorilor care au fost omiși a fi trecuți în această dispoziție. Prin sentința civilă nr. 1918 din 3 octombrie 2006, Tribunalul Călărași a respins, ca neîntemeiată, contestația, reținând, în esență, că singura notificare depusă pentru obținerea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în privința imobilului situat în str. S. nr. 28, aparține lui R.C.S. Chiar dacă în cuprinsul notificării nu sunt individualizați ceilalți moștenitori, aceasta poate fi privită ca fiind făcută și pentru contestatori cu condiția că notificatoarea să fi avut mandat, care să exprime voința expresă a acestora.

Prin decizia civilă nr. 361/A din 15 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de apelanta contestatoare N.V., a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis contestația și a completat dispoziția nr. 455 din 30 ianuarie 2006 emisă de Primăria municipiului Călărași cu persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii privind imobilul în litigiu, N.V. și G.I.T. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Pe parcursul judecății, intimatul contestator G.M.P. a decedat și, pentru acest motiv, în cauză au fost introduși moștenitorii săi R.A.B. și R.S.E.A. Prin notificarea înregistrată sub nr. 6257 din 14 februarie 2007 la Primăria Călărași, R.C.S., în numele tuturor moștenitorilor, a solicitat prin intermediul B.E.J.

ca, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această instituție să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire a terenului situat în Călăraș. Prin sentința civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003, Tribunalul Călărași a obligat pârâtul Primarul municipiului Călărași să soluționeze notificările nr. 1414, nr. 1415 și nr. 1416 din 14 februarie 2002, considerând întemeiată cererea formulată de reclamanții N.V.M., R.C.S., G.M.P. și G.I.T. S-a concluzionat, în aceste condiții, că aspectele legate de existența ori inexistența unui mandat de reprezentant ce ar fi fost dat de către toți contestatorii persoanei care a formulat notificările, respectiv R.C.S., au fost tranșate de către Tribunalul Călărași, astfel că, în mod greșit, instanța de fond a respins contestația pentru aceste motive și a menținut dispoziția privind acordarea de măsuri reparatorii doar notificatoarea R.C.S.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Călărași, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive; Intimații reclamanți nu au calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății, întrucât aceștia nu au formulat notificare în nume propriu conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și nu au respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea acestuia”, cât și dispozițiile alin. 5 din același text de lege, potrivit cărora „nerespectarea termenului de șase luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Intimații reclamanți nu au făcut nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici dovada calității de moștenitor ai proprietarului imobilului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, „singura care a făcut aceste dovezi fiind numita R.C.S. S-a arătat, că, în speță, sunt incidente prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent și nicidecum prin restituirea în natură. Măsurile reparatorii vor fi stabilite în condițiile TITLULUI VII din Legea nr. 247/2005, art. 16 și urm. În speță, terenul revendicat are destinația de spațiu verde - „Parcul Intim” și aparține domeniului public, astfel că nu poate fi restituit în natură.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Critica formulată de recurenta pârâtă în sensul că intimații reclamanți nu au calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății, întrucât aceștia nu au formulat notificarea în nume propriu conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este neîntemeiată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 1901/2003, irevocabilă, s-a tranșat chestiunea existenței mandatului de reprezentare ce a fost dat de către toți contestatorii persoanei care a formulat notificarea și în numele acestora, respectiv R.C.S., fila 30 dosar fond, întrucât prin această hotărâre a fost admisă acțiunea formulată și de contestatorii din prezenta cauză, și a fost obligat Primarul municipiului Călărași să soluționeze notificările nr. 1414, nr. 1415 și nr. 1416 din 14 februarie 2002. Pe de altă parte, chiar dacă nu s-ar fi pronunțat această hotărâre, soluția instanței de apel este legală, întrucât prin notificarea formulată la 14 februarie 2002 și înregistrată la Primăria municipiului Călărași sub nr. 6257/2002, numita R.C.S.

a solicitat „în numele tuturor moștenitorilor” ca pârâta să se pronunțe asupra cererii de restituire a terenului din Călărași. Prin formularea notificării, ca act juridic unilateral, aceasta a acționat ca un adevărat gerant al intereselor celorlalți moștenitori îndrituiți la restituirea acestor imobile în temeiul Legii nr. 10/2001, conform art. 987 C. civ. Critica formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia intimații-reclamanți nu au respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001 prin formularea notificării, este nefondată, deoarece din conținutul acesteia rezultă elemente suficiente de identificare atât a persoanelor care se consideră îndreptățite, cât și a imobilelor a căror restituire se solicită de către aceștia, care să declanșeze procedura administrativă prealabilă de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001.

Notificările nr. 1414, nr. 1415 și nr. 1416 prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului din Călărași au fost formulate la 14 februarie 2002, în termenul legal de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 22 alin. (5) din legea republicată, așa cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2000 și O.U.G. nr. 145/2001. Critica potrivit căreia intimații reclamanți nu au făcut nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și nici a calității de moștenitor asupra imobilului conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 este nefondată.

Potrivit art. 23 din lege „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.

Însă, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei pârâte în sensul că intimații reclamanți nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire și a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru că actele doveditoare nu au fost depuse până la data soluționării notificării, deoarece potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa proceduri administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței investite cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din lege de a soluționa procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol al Constituției și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezi care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.

Analizarea criticii formulate de către recurenta pârâtă în sensul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât terenul, fiind ocupat de spațiu verde și având destinația de parc, nu poate fi restituit în natură, este superfluă, câtă vreme modalitatea în care au fost stabilite măsurilor reparatorii ce au fost propuse prin dispoziția contestată, respectiv acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, nu a făcut obiectul controlului jurisdicțional. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 361 A din 15 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2008.