ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7709/2008

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3

mai 2003, reclamanții N.V.M., R.C.S., G.M.P. și G.I.T. au solicitat obligarea

Primarului municipiului Călărași la emiterea dispoziției de soluționare a

notificărilor nr. 1414, 1415 și 1416 din 14 februarie 2002, privind restituirea

a trei imobile situate în Municipiul Călărași, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, față de lipsa unui răspuns la

acestea.

Tribunalul Călărași, prin sentința

civilă nr. 2036 din 5 septembrie 2003, a admis cererea și a obligat pârâtul să

soluționeze și să comunice reclamanților modul de soluționare a notificărilor

efectuate prin executorul judecătoresc S.V., în termen de 60 de zile de la

rămânerea definitivă a acestei hotărâri.

Ulterior, Primarul municipiului

Călărași a emis dispoziția nr. 455 din 30 ianuarie 2006, împotriva căreia, la

data de 2 martie 2006, reclamanții N.V., G.I.T. și G.M.P. au formulat

contestație solicitând anularea, în parte, a dispoziției și acordarea de măsuri

reparatorii și contestatorilor care au fost omiși a fi trecuți în această

dispoziție.

Prin sentința civilă nr. 1918 din 3

octombrie 2006, Tribunalul Călărași a respins, ca neîntemeiată, contestația,

reținând, în esență, că singura notificare depusă pentru obținerea

despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în privința imobilului situat în

str. S. nr. 28, aparține lui R.C.S.

Chiar dacă în cuprinsul notificării

nu sunt individualizați ceilalți moștenitori, aceasta poate fi privită ca fiind

făcută și pentru contestatori cu condiția că notificatoarea să fi avut mandat,

care să exprime voința expresă a acestora.

Prin decizia civilă nr. 361/A din 15

mai 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și familie, a admis apelul formulat de apelanta contestatoare N.V., a

schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că a admis contestația și a

completat dispoziția nr. 455 din 30 ianuarie 2006 emisă de Primăria

municipiului Călărași cu persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii privind

imobilul în litigiu, N.V. și G.I.T.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Pe parcursul judecății, intimatul

contestator G.M.P. a decedat și, pentru acest motiv, în cauză au fost introduși

moștenitorii săi R.A.B. și R.S.E.A.

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 6257 din 14 februarie 2007 la Primăria Călărași, R.C.S., în numele tuturor

moștenitorilor, a solicitat prin intermediul B.E.J. ca, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, această instituție să se pronunțe prin

decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire a terenului situat

în Călăraș.

Prin sentința civilă nr. 2036 din 5

septembrie 2003, Tribunalul Călărași a obligat pârâtul Primarul municipiului

Călărași să soluționeze notificările nr. 1414, nr. 1415 și nr. 1416 din 14

februarie 2002, considerând întemeiată cererea formulată de reclamanții N.V.M.,

R.C.S., G.M.P. și G.I.T.

S-a concluzionat, în aceste

condiții, că aspectele legate de existența ori inexistența unui mandat de reprezentant

ce ar fi fost dat de către toți contestatorii persoanei care a formulat

notificările, respectiv R.C.S., au fost tranșate de către Tribunalul Călărași,

astfel că, în mod greșit, instanța de fond a respins contestația pentru aceste

motive și a menținut dispoziția privind acordarea de măsuri reparatorii doar

notificatoarea R.C.S.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs pârâta Primăria municipiului Călărași, criticând-o pentru

nelegalitate pentru următoarele motive;

Intimații reclamanți nu au calitate

procesuală activă în cauza dedusă judecății, întrucât aceștia nu au formulat

notificare în nume propriu conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și nu au respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 potrivit cărora „notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei

notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de

identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea acestuia”, cât și

dispozițiile alin. 5 din același text de lege, potrivit cărora „nerespectarea

termenului de șase luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent”.

Intimații reclamanți nu au făcut

nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu și

nici dovada calității de moștenitor ai proprietarului imobilului conform art.

23 din Legea nr. 10/2001, „singura care a făcut aceste dovezi fiind numita

R.C.S.

S-a arătat, că, în speță, sunt incidente

prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora pentru

suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent și nicidecum prin restituirea în natură.

Măsurile reparatorii vor fi

stabilite în condițiile TITLULUI VII din Legea nr. 247/2005, art. 16 și urm.

În speță, terenul revendicat are

destinația de spațiu verde - „Parcul Intim” și aparține domeniului public,

astfel că nu poate fi restituit în natură.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica formulată de recurenta

pârâtă în sensul că intimații reclamanți nu au calitate procesuală activă în

cauza dedusă judecății, întrucât aceștia nu au formulat notificarea în nume

propriu conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este

neîntemeiată.

Astfel, prin sentința civilă nr.

2036 din 5 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr.

1901/2003, irevocabilă, s-a tranșat chestiunea existenței mandatului de

reprezentare ce a fost dat de către toți contestatorii persoanei care a formulat

notificarea și în numele acestora, respectiv R.C.S., fila 30 dosar fond,

întrucât prin această hotărâre a fost admisă acțiunea formulată și de

contestatorii din prezenta cauză, și a fost obligat Primarul municipiului

Călărași să soluționeze notificările nr. 1414, nr. 1415 și nr. 1416 din 14

februarie 2002.

Pe de altă parte, chiar dacă nu s-ar

fi pronunțat această hotărâre, soluția instanței de apel este legală, întrucât

prin notificarea formulată la 14 februarie 2002 și înregistrată la Primăria

municipiului Călărași sub nr. 6257/2002, numita R.C.S. a solicitat „în numele

tuturor moștenitorilor” ca pârâta să se pronunțe asupra cererii de restituire a

terenului din Călărași.

Prin formularea notificării, ca act

juridic unilateral, aceasta a acționat ca un adevărat gerant al intereselor

celorlalți moștenitori îndrituiți la restituirea acestor imobile în temeiul

Legii nr. 10/2001, conform art. 987 C. civ.

Critica formulată de recurenta

pârâtă potrivit căreia intimații-reclamanți nu au respectat dispozițiile art.

22 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001 prin formularea notificării, este

nefondată, deoarece din conținutul acesteia rezultă elemente suficiente de

identificare atât a persoanelor care se consideră îndreptățite, cât și a

imobilelor a căror restituire se solicită de către aceștia, care să declanșeze

procedura administrativă prealabilă de restituire a imobilelor în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Notificările nr. 1414, nr. 1415 și

nr. 1416 prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenului din Călărași

au fost formulate la 14 februarie 2002, în termenul legal de un an de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 22 alin. (5) din legea

republicată, așa cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2000 și

O.U.G. nr. 145/2001.

Critica potrivit căreia intimații

reclamanți nu au făcut nici o dovadă privind dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu și nici a calității de moștenitor asupra imobilului

conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 este nefondată.

Potrivit art. 23 din lege „actele

doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de

asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu

construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor

de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data

soluționării notificării”.

Însă, nu poate fi primit punctul de

vedere al recurentei pârâte în sensul că intimații reclamanți nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite la restituire și a dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, pentru că actele doveditoare nu au

fost depuse până la data soluționării notificării, deoarece potrivit textului

menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia

în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau

dispoziției, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa

proceduri administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele

doveditoare, nu limitează posibilitatea instanței investite cu acțiunea

întemeiată pe dispozițiile art. 26 din lege de a soluționa procesul, în cadrul

procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii

administrative.

Stabilirea obligației pentru

instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa

anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la

justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil,

consacrat prin același articol al Constituției și recunoscut părților prin art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces echitabil presupune un

tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție

nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin

dreptul recunoscut părților de a propune dovezi care să le susțină pretențiile,

precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și

utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina

stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele

administrate.

Analizarea criticii formulate de

către recurenta pârâtă în sensul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât terenul, fiind

ocupat de spațiu verde și având destinația de parc, nu poate fi restituit în

natură, este superfluă, câtă vreme modalitatea în care au fost stabilite

măsurilor reparatorii ce au fost propuse prin dispoziția contestată, respectiv

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, nu a făcut obiectul

controlului jurisdicțional.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 361 A din 15 mai 2008 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2008.