ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8639/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 27 martie 2008, reclamantul D.I.D., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Călărași, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1400 din 04 martie 2008 și obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să dispună restituirea prin echivalent a imobilului situat în Călărași, județul Călărași. În motivarea acțiunii, s-a susținut că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 reclamantul a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului mai sus menționat și prin dispoziția nr. 1326/2005 s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamantul a mai arătat că a depus cerere la A.V.A.S. pentru acordarea acestor măsuri reparatorii, însă această instituție a dispus restituirea dosarului pentru reanalizare. În urma reanalizării, s-a emis dispoziția nr. 1400/2008, prin care s-a respins notificarea cu motivarea că reclamantul avea calitatea de succesibil renunțător. În final, s-a arătat că dispoziția este nelegală și netemeinică deoarece s-a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în sensul că s-a apreciat că succesorii renunțători nu mai au dreptul să formuleze notificare. Din certificatul de moștenitor nr. 543/1987 rezultă că autorul I.I. nu era singurul proprietar al bunului, fiind dobândit în timpul căsătoriei cu I.L.

și cel puțin pentru cota de ½ din imobil se putea constata că reclamantul era îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii. Prin sentința civilă nr. 817 din 12 mai 2008, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin dispoziția a cărei anulare s-a solicitat, s-a reținut că reclamantul are calitate de succesibil renunțător, conform certificatului de moștenitor nr. 393/1987 și nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001. Din certificatul de moștenitor rezultă într-adevăr, că reclamantul a renunțat conform declarației nr. 939/1984 la moștenirea de pe urma defunctului I.I., masa succesorală revenind în întregime numitului D.S., fratele reclamantului.

Reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece acest text de lege se referă la succesibilii neacceptanți și nu la renunțători, care devin străini de moștenire, conform art. 696 C. civ. și considerați că nu au fost niciodată moștenitori. Prin notificarea formulată, măsurile reparatorii în echivalent bănesc au fost solicitate de reclamant, în calitate de moștenitor al defunctului I.I. și nu de pe urma mamei sale I.L., dar acesta nu era îndreptățit la cota de ½ din imobil. Prin decizia civilă nr. 156 din 03 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de contestatorul D.D. și în consecință, s-a schimbat sentința în sensul că dispoziția nr. 1400/2008 emisă de pârât a fost anulată și a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție prin care să se propună acordarea către contestator de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de ½ din imobilul revendicat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul notificat a fost dobândit de autorii reclamantului în anul 1947, ulterior căsătoriei părinților săi, în anul 1945. Înainte de intrarea în vigoare a Codului familiei, 04 ianuarie 1954, funcționa regimul matrimonial al separației de bunuri, cu excepția convenției contrare, care a existat în cazul autorilor reclamantului, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor de pe urma lui I.I., în care, în masa succesorală este menționată cota de ½ din acest imobil, cu mențiunea că cealaltă cotă de ½ aparține soției sale I.E. Din acest certificat de moștenitor nr. 593/1987, rezultă că atât reclamantul cât și soția defunctului au renunțat la moștenirea acestuia, astfel încât reclamantul este străin de moștenirea tatălui său și nu poate culege o parte a acestei moșteniri nici prin retransmitere, de la mama sa, care a renunțat la rândul său.

Dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 nu poate funcționa și pentru cota de ½ aparținând lui I.I., la care reclamantul ar fi putut avea dreptul ca moștenitor prin retransmitere. S-a mai reținut că prima instanță a reținut corect aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece repunerea în termenul de acceptare a moștenirii nu se poate realiza față de un drept la care s-a renunțat. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, pârâtul Primarul municipiului Călărași a declarat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut în ilustrarea acestei teze de nelegalitate, aplicarea greșită a prevederilor art. 700 și art. 669 C. civ.

În susținerea recursului s-a arătat că în mod eronat s-a reținut că reclamantului i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 1/2 de pe urma autoarei sale I.E., din imobilul din litigiu deoarece din certificatul de moștenitor rezultă că singurul moștenitor este D.S., fratele reclamantului. S-a mai arătat că prin notificare, reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafață de 1000 mp, suprafață care nu se regăsește în masa succesorală rămasă de pe urma autorului său I.I. Din interpretarea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că reclamantul este o persoană străină de moștenire, conform dispozițiilor art. 696 C. civ. (nefiind vorba de o acceptare a succesiunii, în condițiile art. 700 C. civ.).

În final, s-a arătat că reclamantul a formulat notificarea în calitate de moștenitor al tatălui său, dată la care mama sa era în viață, astfel că acesta nu o putea moșteni și deci dispoziția nr. 1400/2008 este legală. Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin notificarea înregistrată la 10 august 2001, reclamantul D.I.D. a solicitat să-i fie restituit echivalentul bănesc al suprafeței de 1000 mp teren pe care autorii săi l-au deținut, în calitate de moștenitor al lui I.T.I., decedat în anul 1987, proprietarul imobilului de la adresa indicată, care a fost demolat și subevaluat în procent de 75 % din valoarea reală (fila 20, dosar fond). Imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a fost dobândit de autorii săi I.I.

și I.E. în anul 1947, conform înscrisului de la fila 48 dosar apel, în timpul căsătoriei acestora, ceea ce justifică pentru imobil calitatea de bun comun conform art. 30 C. fam. (intrat în vigoare la 1 februarie 1954, conform dispozițiilor finale ale Codului - art. 161), rap. la art. 4 din Decretul nr. 32/1954 care dispune în sesnsul că: „Soții vor fi supuși, de la data intrării în vigoare a Codului familiei, dispozițiilor acestui cod, în privința relațiilor lor patrimoniale, indiferent de data căsătoriei și oricare ar fi fost regimul lor matrimonial legal sau convențional de mai înainte.

Bunurile ce soții au, la data intrării în vigoare a Codului familiei, devin comune sau proprii, potrivit dispozițiilor acestui cod.” Atare regim juridic al imobilului reiese și din mențiunile certificatului de moștenitor nr. 593 din 7 octombrie 1987 emis de pe urma autorului intimatului, I.I., conform căruia, cu privire la imobilul în discuție, în masa succesorală intra cota de ½ a defunctului; din acest certificat de moștenitor rezultă într-adevăr, că intimatul reclamant este renunțător la moștenirea autorului săi I.I., ca și mama sa I.E., unicul moștenitor al lui I.I. fiind, fratele intimatului - D.S., situație în care nu poate pretinde măsuri reparatorii de pe urma acestuia în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 197/1987 pe numele autorului intimatului, I.I., însă, această împrejurarea nu poate fi reținută în sensul prezumțiilor instituite prin dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, câtă vreme acestea operează în condițiile în care titularul notificării nu este în măsură să producă probe contrare, probe care în cauză au fost administrate: contractul de vânzare cumpărare din 1947 și certificatul de moștenitor nr. 593 din 7 octombrie 1987 și care atestă calitatea de bun comun a imobilului în cauză. Drept urmare, în mod legal în cauză instanța de apel a reținut că și față de autoarea intimatului, I.E., s-a dispus măsura exproprierii care era coproprietar asupra cotei de ½ din imobil la data preluării abuzive.

În consecință, față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, intimatul reclamant este în măsură să pretindă și să obțină acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, anume, despăgubiri în condițiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de pe urma mamei sale I.E., coproprietară asupra cotei de ½ din imobil. Împrejurarea că intimatul reclamant a formulat notificarea în nume propriu și a solicitat măsuri reparatorii de pe urma autorului săi I.I., iar nu de pe urma mamei sale - I.E., nu poate fi interpretată drept o cerere care nu produce niciun efect juridic, chiar dacă în mod riguros autoarea sa I.E., în viață fiind la data apariției Legii nr. 10/2001, ar fi trebuit să formuleze ea însăși cererea, în nume propriu, solicitând măsuri reparatorii pentru cota sa de proprietate de ½ expropriată prin Decretul menționat.

Însă, având în vedere că între momentul notificării din 10 august 2001 și cel al decesului mamei sale, survenit la data de 9 septembrie 2001, a trecut o perioadă foarte scurtă de timp (mai puțin de o lună), iar termenul legal de depunere a notificărilor nu se împlinise, fie că este interpretată ca o gestiune de afaceri (până la momentul decesului), conform art. 987 și urm. C. civ., fie că se interpretează că s-a consolidat calitatea intimatului de titular al notificării în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, după momentul decesului autoarei sale, această notificare constituie actul de învestire legală a recurentului în sensul stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, în aplicarea dispozițiilor art. 978 C. civ., potrivit cu care un act juridic se interpretează în sensul de a avea un efect, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

De altfel, în dosarul de apel – fila 28, intimatul a depus certificatul de moștenitor nr. 86 din 19 iunie 2008 ce a fost eliberat de pe urma autoarei sale și din care reiese calitatea sa de moștenitor, ceea ce conduce la concluzia consolidării calității sale, din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În plus, pe baza unei prezumții simple, permise în condițiile art. 1203 C. civ., se poate reține că indicarea în cuprinsul notificării a solicitării de măsuri reparatorii de pe urma autorului săi I.I., iar nu I.E., este o mențiune ce poate avea originea în lipsa cunoștințelor juridice ale intimatului (ce nu poate fi sancționată într-un sens contrar prevederilor art. 978 C. civ.

anterior citate), ori în confuzia ce s-a putut crea din menționarea în anexa la Decretul de expropriere nr. 197/1987 (fila 26 dosar fond) doar a autorului său I.I., nu și a mamei sale, I.E. În aceste condiții, nu pot fi reținute ca incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Călărași împotriva deciziei nr. 156 din 03 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2009.