ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Mureș,

admiterea contestației formulate împotriva hotărârii nr. 5092 din 30 aprilie

2009 emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

în calitate de soție supraviețuitoare, cu consecința acordării drepturilor

prevăzute de această lege.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său a

studiat la Școala Normală de Stat din Tg. Mureș între anii 1944 - 1946, iar

apoi a fost internat într-un lagăr în Buzău, de unde a dezertat și s-a refugiat

la Tg. Mureș, unde a continuat studiile. Reclamanta a precizat că toate

aceste evenimente s-au produs din motive etnice.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, hotărârea atacată și adresa nr. C/66 din 17 februarie 2009

emisă de A.N. – D.J. Mureș, din care rezultă că soțul acesteia a absolvit

clasele a VI-a și a VII-a la Școala Normală de Stat din Tg. Mureș în anii 1944 -

1945, respectiv 1945 - 1946, dar și faptul că în anul școlar 1946 – 1947 acesta

nu figurează în evidențele școlii.

Prin Decizia nr. 125 din 20

octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamanta S.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Mureș, pentru anularea

Hotărârii nr. 5092/2009 emisă de pârâtă.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că perioada invocată de reclamantă

pentru existența persecuțiilor, deși nu se indică în concret în ce ar consta

acestea, este ulterioară perioadei la care se referă legiuitorul în Legea nr. 189/2000,

respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.

S-a mai reținut de către instanță că

în perioada prevăzută de legiuitor soțul reclamantei urma cursuri școlare și

că, în speță, nu s-a dovedit existența unor persecuții, situație în care nu se

mai pune problema analizării cauzelor acestora, nefiind astfel îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs reclamanta S.I., considerând-o nelegală și netemeinică,

arătând că în mod greșit s-a reținut de către instanță faptul că soțul său a

fost internat în lagăr după anul 1946, când în realitate acesta a fost internat

în lagărul din Buzău (Detașamentul 53) la începutul anului școlar 1944 - 1945,

pe când avea vârsta de 18 - 19 ani.

Recurenta - reclamantă

a mai arătat că soțul său a dezertat din acest lagăr, unde erau internați doar

etnici maghiari, în luna noiembrie a anului 1944 și s-a refugiat din motive

etnice la Tg. Mureș (care se afla încă în Ungaria conform Pactului de la Viena din 1940), de frica represaliilor autorităților române.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6

septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin

persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu

dispozițiile art. 3 din același act normativ, soțul supraviețuitor al celui

decedat, din categoria persoanelor prevăzute de art. 1, beneficiază la rândul

său de o indemnizație lunară, în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data

de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, cu condiția de

a nu se fi recăsătorit.

Astfel, legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege.

În speță, simpla

mutare a soțului recurentei - reclamante, dintr-o localitate în alta, nu poate

fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.

Așa fiind,

cum recurenta - reclamantă nu a făcut dovada că soțul acesteia ar fi fost

refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive

etnice, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu se încadrează

în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, în consecință, a

dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I.,

împotriva Deciziei nr. 125 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 aprilie 2010.