ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Mureș, admiterea contestației formulate împotriva hotărârii nr. 5092 din 30 aprilie 2009 emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de această lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său a studiat la Școala Normală de Stat din Tg. Mureș între anii 1944 - 1946, iar apoi a fost internat într-un lagăr în Buzău, de unde a dezertat și s-a refugiat la Tg.

Mureș, unde a continuat studiile. Reclamanta a precizat că toate aceste evenimente s-au produs din motive etnice. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, hotărârea atacată și adresa nr. C/66 din 17 februarie 2009 emisă de A.N. – D.J. Mureș, din care rezultă că soțul acesteia a absolvit clasele a VI-a și a VII-a la Școala Normală de Stat din Tg. Mureș în anii 1944 - 1945, respectiv 1945 - 1946, dar și faptul că în anul școlar 1946 – 1947 acesta nu figurează în evidențele școlii. Prin Decizia nr. 125 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Mureș, pentru anularea Hotărârii nr. 5092/2009 emisă de pârâtă. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că perioada invocată de reclamantă pentru existența persecuțiilor, deși nu se indică în concret în ce ar consta acestea, este ulterioară perioadei la care se referă legiuitorul în Legea nr. 189/2000, respectiv 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. S-a mai reținut de către instanță că în perioada prevăzută de legiuitor soțul reclamantei urma cursuri școlare și că, în speță, nu s-a dovedit existența unor persecuții, situație în care nu se mai pune problema analizării cauzelor acestora, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.I., considerând-o nelegală și netemeinică, arătând că în mod greșit s-a reținut de către instanță faptul că soțul său a fost internat în lagăr după anul 1946, când în realitate acesta a fost internat în lagărul din Buzău (Detașamentul 53) la începutul anului școlar 1944 - 1945, pe când avea vârsta de 18 - 19 ani. Recurenta - reclamantă a mai arătat că soțul său a dezertat din acest lagăr, unde erau internați doar etnici maghiari, în luna noiembrie a anului 1944 și s-a refugiat din motive etnice la Tg. Mureș (care se afla încă în Ungaria conform Pactului de la Viena din 1940), de frica represaliilor autorităților române. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ, soțul supraviețuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute de art. 1, beneficiază la rândul său de o indemnizație lunară, în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, cu condiția de a nu se fi recăsătorit. Astfel, legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În speță, simpla mutare a soțului recurentei - reclamante, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Așa fiind, cum recurenta - reclamantă nu a făcut dovada că soțul acesteia ar fi fost refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, în consecință, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I., împotriva Deciziei nr. 125 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.