ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C.,

contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, a solicitat anularea

Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 a A.N.P.M. de numire temporară a

reclamantului pe postul de conducere de șef birou Arii Protejate din cadrul

A.R.P.M. Sibiu și obligarea pârâtelor la numirea acestuia definitivă pe postul

de conducere de Șef Birou Ari Protejate, din cadrul aceleași instituții.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că prin H.G. nr. 918/2010 privind

reorganizarea și funcționarea A.N.P.M. București și a instituțiilor aflate în subordine

(agenții județene și regionale de mediu), la Sibiu unde funcționau întâi

agenția regională de mediu cu competente pe regiunea 7 Centru, cât și agenție

județeană de mediu, a rămas numai Agenția Regională pentru Protecția Mediului

Sibiu.

Reclamantul a mai

arătat că, până la data apariției H.G. nr. 918/2010, ocupa funcția de Șef

Serviciu Implementare Politici de Mediu, în cadrul A.R.P.M. Sibiu, cu atribuții

în domeniul gestiunii deșeurilor și arii protejate și biosecuritate. Prin noua

hotărâre de reorganizare, acest serviciul I.P.M.a fost desființat, fiind

înființate 2 birouri, unul pe gestiunea deșeurilor și unul pe arii protejate și

biosecuritate. Reclamantul, deși instituția sa rămâne (A.R.P.M. Sibiu) este

numit temporar șef birou Arii Protejate, în baza deciziei sus incriminate, iar

omologul său de șef serviciu I.P.M. de la fosta agenție locală desființată,

este numit definitiv șef birou gestiunea deșeurilor în cadrul noii A.R.P.M.

Sibiu.

Conchide, susținând

că, în prezent, postul a fost scos la concurs de către A.N.F.P., procedură pe

care reclamantul n-o acceptă, având în vedere că întrunește toate condițiile de

numire directă pe funcția de șef birou în conformitate cu Legea nr. 188/1999 a

Statutului funcționarilor publici, a Normelor de aplicare a H.G. nr. 918/2010,

a atribuțiilor de serviciu, a R.O.F.-ului. Se invocă și practica administrativă

a celorlalte agenții regionale.

Pârâtele A.N.P.M. și

A.R.P.M. Sibiu, prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea acțiunii

reclamantului ca nefondată, arătând că prin reorganizarea instituțională

realizată în temeiul H.G. nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea

Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate

în subordinea acesteia, funcția de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu

ocupată de reclamant nu s-a mai regăsit în structura organizatorică și pe

statul de funcții al instituției, fiind desființată.

Soluția instanței de

fond

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 110/2011

pronunțată în data de 12 aprilie 2011, a respins acțiunea formulată de

reclamantul C.C. în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Protecția

Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, ca nefondată.

Prin considerentele

sentinței, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele sentinței, următoarele:

Reclamantul C.C. a

deținut până la data de 16 noiembrie 2010 funcția publică de conducere de șef

serviciu implementare Politici de Mediu din cadrul Agenției Regionale pentru

Protecția Mediului.

Prin H.G. nr.

918/2010 Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Agenția Județeană

pentru Protecția Mediului Sibiu s-au reorganizat prin absorbția celei de-a doua

de către prima, rezultând A.R.P.M. Sibiu, personalul celor două agenții fiind

preluat de agenția regională rezultantă, în limita structurii organizatorice

aprobate acesteia din urmă.

A mai reținut prima

instanță că, urmare a desființării Serviciului de implementare politici de

mediu prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 emisă de A.R.P.M. s-a dispus

ca începând cu data de 15 noiembrie 2010, reclamantul să fie numit în funcția

publică de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de

salarizare, gradația 5 la Biroul Arii Protejate din cadrul A.R.P.M.

reorganizată.

În legătură cu

această numire, reclamantul și-a dat acordul la data de 16 noiembrie 2010,

menționând totuși că legea îi dă dreptul să fie trecut pe funcție de conducere

în cadrul biroului Arii Protejate, rezervându-și dreptul de a face contestație.

A mai arătat instanța

că, prin contestația formulată, reclamantul se plânge de conduita pârâtelor

care nu l-au numit direct pe o funcție de conducere în instituția publică ce

s-a reorganizat. Anularea deciziei de numire temporară în funcție de conducere

l-ar readuce pe acesta în funcția publică de execuție în care a fost numit prin

Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010, postură din care reclamantul nu poate

pretinde numirea directă pe o funcție de conducere, numirea directă fiind

posibilă de pe o funcție de conducere pe alta, de pe o funcție de execuție pe

alta, ori de pe o funcție de conducere pe o funcție de execuție și nu de pe o

funcție de execuție pe o funcție conducere, pentru că prin ipoteză nu este

vorba de o funcție publică de nivel inferior, urmare a reorganizării și cu

îndeplinirea condițiilor legale.

Concluzionând,

instanța a arătat că la acest rezultat se putea ajunge, în condițiile arătate,

prin contestarea Deciziei nr. 104 din 16 noiembrie 2010, așa cum reclamantul a

tins inițial când și-a dat acordul pentru numirea sa pe funcția de execuție la

biroul Arii protejate. Necontestarea acestui act administrativ îl

definitivează, astfel că efectele sale se produc, impunându-se părților

raportului juridic creat și de care e obligată a ține seama și instanța în

rezolvarea conflictului dedus judecății.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul C.C.

În motivarea cererii

de recurs, reclamantul C.C. a arătat în esență următoarele:

- În mod greșit prima

instanță a analizat cu precădere cererea privind anularea Deciziei nr. 917 din

18 noiembrie 2010 și a tratat cererea privind numirea definitivă a recurentului

reclamant în funcția publică de funcționar public de conducere, respectiv șef

birou Arii Protejate, aceasta fiind cea care-i provoacă daune.

Instanța face

trimitere la Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010, respectiv cea de numire în

funcția publică de execuție de consilier clasa I pe care reclamantul-recurent

nu a menționat-o, însă se precizează de recurent că prin actul nr. 4818 din 16

octombrie 2010 de acceptare a postului de consilier, i s-a făcut o nedreptate.

- Instanța nu a

analizat prevederile art. 99 alin. 7 din Legea nr. 188/1989 și faptul că prin

noua organigramă s-au creat două funcții de conducere de nivel inferior însă

pârâta a considerat că recurentul-reclamant este neeligibil prin acordul său cu

privire la numirea în funcția de consilier și prin neîndeplinirea condițiilor

de studii.

În ceea ce privește

cerința studiilor se arată că anunțul a fost redactat ulterior luării deciziei

și din dorința de promovare a unei alte persoane pe postul respectiv.

- Se mai arată de

recurent că simpla declarație că s-au modificat atribuțiile nu putea să

constituie o probă, în calitatea sa de Șef Serviciu Implementare Politici de

Mediu, recurentul a acoperit toate atribuțiile de pe ambele compartimente și

prin separarea celor două nu avea cum să nu acopere cele 50% din atribuții.

- Recurentul invocă

de asemenea dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 republicat

privind stabilitatea în exercitarea funcției publice, arătând că din anul 2000

a ocupat diverse funcții de conducere și nu a fost considerat incompatibil cu

domeniile pe care le-a coordonat.

În drept cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 304

1

C. proc. civ.

Întâmpinarea

Pârâta-intimată

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu - a fost formulat întâmpinare

la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și

menținerea sentinței recurate. Apreciază pârâta-intimată că instituția sa a

respectat dispozițiile art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 iar numirea

directă în funcția de conducere nu era posibilă raportat la dispozițiile art.

100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte reține

că nici instanța de fond a analizat în mod riguros cererea privind anularea

Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 și prin prisma consecințelor considerate

de recurentul-reclamant ca derivând din această decizie și anume numirea

definitivă în funcția publică de funcționar public de conducere - șef birou

Arii Protejate.

În mod corect

instanța de fond a apreciat că anularea deciziei de numire temporară în funcția

de conducere l-ar repune pe recurent în postura funcției de execuție în care a

fost numit prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - de consilier clasa I la

Biroul Arii Protejate.

- Aprecierile

recurentului în sensul că actul de acceptare a postului de consilier a fost

făcut deoarece trebuia să-și câștige existența în perioada imediat următoare și

că a precizat când și-a dat acordul, că i se face o nedreptate, au legătură cu

Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - decizie pe care recurentul-reclamant nu

a contestat-o. Apărările recurentului-reclamant privind acest act administrativ

nu pot fi invocate ca motive de nelegalitate în anularea Deciziei nr. 917 din

18 noiembrie 2010, în acest context.

- Se constată de

asemenea că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 99

alin. (7) din Legea nr. 188/1999 raportat la situația de fapt, respectiv a

subliniat că reclamantul a beneficiat de un post de execuție în cadrul agenției

reorganizate la care așa cum s-a arătat mai sus recurentul-reclamant și-a dat

acordul.

- Împrejurarea că au

fost create după reorganizare două funcții de conducere la nivel inferior și că

s-a considerat că reclamantul este neeligibil deoarece nu îndeplinea condițiile

de vechime, este de asemenea fără relevanță în ceea ce privește anularea

Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 - de numire cu caracter temporar în

funcția publică de conducere de șef birou - Arii Protejate, până la ocuparea

postului prin concurs.

Reclamantul nu a

atacat Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - și a arătat că înțelege să nu

accepte procedura concursului pentru posturile de conducere, considerând că

trebuia să fie numit de drept.

În conformitate cu

prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 „În caz de

reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi

numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în

următoarele cazuri:

a) se modifică

atribuțiile aferente unei funcții publice, mai puțin de 50%”.

Alin. (3) al art. 100

din Legea nr. 188/1999 prevede „În cazul în care există mai mulți funcționari

publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică”.

Decizia nr. 917 din

18 noiembrie 2010 - nu poate fi considerată nelegală prin faptul că reclamantul

nu a fost numit de drept, fără concurs în funcția de conducere, aceasta fiind o

decizie temporară pentru cel mult 6 luni, de numire în funcție de conducere

până la ocuparea acesteia prin concurs. Autoritatea publică are această

posibilitate legală conform art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în fapt

fiind mai mulți candidați pentru ocuparea funcției.

În ceea ce privește

modificarea atribuțiilor aferente postului de conducere, precum și schimbarea

criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică, se reține că aceste

susțineri vizează măsura reorganizării instituției pârâte în urma căreia

reclamantului i s-a pus la dispoziție funcția publică de execuție de consilier

- întrucât funcția de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu nu se mai regăsea

în structura organizatorică a instituției.

Cum

reclamantul-recurent nu a contestat măsurile imediate luate ca urmare a

reorganizării, aceste susțineri nu pot fi analizate și nu sunt relevante în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată, actul administrativ

contestat vizând o situație concretă diferită.

- Referitor la

dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind stabilitatea în

exercitarea funcției publice, Înalta Curte constată că interpretarea dată de

recurent acestui principiu este eronată, neexistând în sarcina instituției

obligația de a-l menține pe recurentul - reclamant în funcția publică de

conducere - indiferent de reorganizarea la care a fost supusă, de modificarea

atribuțiilor postului, a criteriilor specifice stabilite și contrar voinței

recurentului de a se prezenta la concurs.

Principiul

stabilității în funcție vizează în special protejarea funcționarului prin

găsirea unei soluții alternative de prelungire a raportului de funcție publică

în situații obiective, critice, care să împiedice încetarea raportului de

funcție publică intempestivă și în dauna funcționarului public. Nu vizează deci

continuitatea într-o funcție publică de conducere.

Față de cele arătate

mai sus, constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau

casarea sentinței de fond, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

, se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinței nr. 110 din 12 aprilie 2011 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2011.