ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5342/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C., contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, a solicitat anularea Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 a A.N.P.M. de numire temporară a reclamantului pe postul de conducere de șef birou Arii Protejate din cadrul A.R.P.M. Sibiu și obligarea pârâtelor la numirea acestuia definitivă pe postul de conducere de Șef Birou Ari Protejate, din cadrul aceleași instituții. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin H.G.

nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea A.N.P.M. București și a instituțiilor aflate în subordine (agenții județene și regionale de mediu), la Sibiu unde funcționau întâi agenția regională de mediu cu competente pe regiunea 7 Centru, cât și agenție județeană de mediu, a rămas numai Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu. Reclamantul a mai arătat că, până la data apariției H.G. nr. 918/2010, ocupa funcția de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu, în cadrul A.R.P.M. Sibiu, cu atribuții în domeniul gestiunii deșeurilor și arii protejate și biosecuritate. Prin noua hotărâre de reorganizare, acest serviciul I.P.M.a fost desființat, fiind înființate 2 birouri, unul pe gestiunea deșeurilor și unul pe arii protejate și biosecuritate.

Reclamantul, deși instituția sa rămâne (A.R.P.M. Sibiu) este numit temporar șef birou Arii Protejate, în baza deciziei sus incriminate, iar omologul său de șef serviciu I.P.M. de la fosta agenție locală desființată, este numit definitiv șef birou gestiunea deșeurilor în cadrul noii A.R.P.M. Sibiu. Conchide, susținând că, în prezent, postul a fost scos la concurs de către A.N.F.P., procedură pe care reclamantul n-o acceptă, având în vedere că întrunește toate condițiile de numire directă pe funcția de șef birou în conformitate cu Legea nr. 188/1999 a Statutului funcționarilor publici, a Normelor de aplicare a H.G. nr. 918/2010, a atribuțiilor de serviciu, a R.O.F.-ului. Se invocă și practica administrativă a celorlalte agenții regionale.

Pârâtele A.N.P.M. și A.R.P.M. Sibiu, prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată, arătând că prin reorganizarea instituțională realizată în temeiul H.G. nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, funcția de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu ocupată de reclamant nu s-a mai regăsit în structura organizatorică și pe statul de funcții al instituției, fiind desființată. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 110/2011 pronunțată în data de 12 aprilie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C.

în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, ca nefondată. Prin considerentele sentinței, instanța de fond, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Reclamantul C.C. a deținut până la data de 16 noiembrie 2010 funcția publică de conducere de șef serviciu implementare Politici de Mediu din cadrul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului. Prin H.G. nr. 918/2010 Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu și Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Sibiu s-au reorganizat prin absorbția celei de-a doua de către prima, rezultând A.R.P.M. Sibiu, personalul celor două agenții fiind preluat de agenția regională rezultantă, în limita structurii organizatorice aprobate acesteia din urmă.

A mai reținut prima instanță că, urmare a desființării Serviciului de implementare politici de mediu prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 emisă de A.R.P.M. s-a dispus ca începând cu data de 15 noiembrie 2010, reclamantul să fie numit în funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, gradația 5 la Biroul Arii Protejate din cadrul A.R.P.M. reorganizată. În legătură cu această numire, reclamantul și-a dat acordul la data de 16 noiembrie 2010, menționând totuși că legea îi dă dreptul să fie trecut pe funcție de conducere în cadrul biroului Arii Protejate, rezervându-și dreptul de a face contestație. A mai arătat instanța că, prin contestația formulată, reclamantul se plânge de conduita pârâtelor care nu l-au numit direct pe o funcție de conducere în instituția publică ce s-a reorganizat.

Anularea deciziei de numire temporară în funcție de conducere l-ar readuce pe acesta în funcția publică de execuție în care a fost numit prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010, postură din care reclamantul nu poate pretinde numirea directă pe o funcție de conducere, numirea directă fiind posibilă de pe o funcție de conducere pe alta, de pe o funcție de execuție pe alta, ori de pe o funcție de conducere pe o funcție de execuție și nu de pe o funcție de execuție pe o funcție conducere, pentru că prin ipoteză nu este vorba de o funcție publică de nivel inferior, urmare a reorganizării și cu îndeplinirea condițiilor legale. Concluzionând, instanța a arătat că la acest rezultat se putea ajunge, în condițiile arătate, prin contestarea Deciziei nr. 104 din 16 noiembrie 2010, așa cum reclamantul a tins inițial când și-a dat acordul pentru numirea sa pe funcția de execuție la biroul Arii protejate.

Necontestarea acestui act administrativ îl definitivează, astfel că efectele sale se produc, impunându-se părților raportului juridic creat și de care e obligată a ține seama și instanța în rezolvarea conflictului dedus judecății. Recursul Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul C.C. În motivarea cererii de recurs, reclamantul C.C. a arătat în esență următoarele: - În mod greșit prima instanță a analizat cu precădere cererea privind anularea Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 și a tratat cererea privind numirea definitivă a recurentului reclamant în funcția publică de funcționar public de conducere, respectiv șef birou Arii Protejate, aceasta fiind cea care-i provoacă daune.

Instanța face trimitere la Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010, respectiv cea de numire în funcția publică de execuție de consilier clasa I pe care reclamantul-recurent nu a menționat-o, însă se precizează de recurent că prin actul nr. 4818 din 16 octombrie 2010 de acceptare a postului de consilier, i s-a făcut o nedreptate. - Instanța nu a analizat prevederile art. 99 alin. 7 din Legea nr. 188/1989 și faptul că prin noua organigramă s-au creat două funcții de conducere de nivel inferior însă pârâta a considerat că recurentul-reclamant este neeligibil prin acordul său cu privire la numirea în funcția de consilier și prin neîndeplinirea condițiilor de studii. În ceea ce privește cerința studiilor se arată că anunțul a fost redactat ulterior luării deciziei și din dorința de promovare a unei alte persoane pe postul respectiv.

- Se mai arată de recurent că simpla declarație că s-au modificat atribuțiile nu putea să constituie o probă, în calitatea sa de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu, recurentul a acoperit toate atribuțiile de pe ambele compartimente și prin separarea celor două nu avea cum să nu acopere cele 50% din atribuții. - Recurentul invocă de asemenea dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 republicat privind stabilitatea în exercitarea funcției publice, arătând că din anul 2000 a ocupat diverse funcții de conducere și nu a fost considerat incompatibil cu domeniile pe care le-a coordonat. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și art. 304 1 C. proc.

civ. Întâmpinarea Pârâta-intimată Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu - a fost formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și menținerea sentinței recurate. Apreciază pârâta-intimată că instituția sa a respectat dispozițiile art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 iar numirea directă în funcția de conducere nu era posibilă raportat la dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte reține că nici instanța de fond a analizat în mod riguros cererea privind anularea Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 și prin prisma consecințelor considerate de recurentul-reclamant ca derivând din această decizie și anume numirea definitivă în funcția publică de funcționar public de conducere - șef birou Arii Protejate.

În mod corect instanța de fond a apreciat că anularea deciziei de numire temporară în funcția de conducere l-ar repune pe recurent în postura funcției de execuție în care a fost numit prin Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - de consilier clasa I la Biroul Arii Protejate. - Aprecierile recurentului în sensul că actul de acceptare a postului de consilier a fost făcut deoarece trebuia să-și câștige existența în perioada imediat următoare și că a precizat când și-a dat acordul, că i se face o nedreptate, au legătură cu Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - decizie pe care recurentul-reclamant nu a contestat-o. Apărările recurentului-reclamant privind acest act administrativ nu pot fi invocate ca motive de nelegalitate în anularea Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010, în acest context.

- Se constată de asemenea că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 raportat la situația de fapt, respectiv a subliniat că reclamantul a beneficiat de un post de execuție în cadrul agenției reorganizate la care așa cum s-a arătat mai sus recurentul-reclamant și-a dat acordul. - Împrejurarea că au fost create după reorganizare două funcții de conducere la nivel inferior și că s-a considerat că reclamantul este neeligibil deoarece nu îndeplinea condițiile de vechime, este de asemenea fără relevanță în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 917 din 18 noiembrie 2010 - de numire cu caracter temporar în funcția publică de conducere de șef birou - Arii Protejate, până la ocuparea postului prin concurs.

Reclamantul nu a atacat Decizia nr. 104 din 16 noiembrie 2010 - și a arătat că înțelege să nu accepte procedura concursului pentru posturile de conducere, considerând că trebuia să fie numit de drept. În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 „În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele cazuri: a) se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice, mai puțin de 50%”. Alin. (3) al art. 100 din Legea nr. 188/1999 prevede „În cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică”.

Decizia nr. 917 din 18 noiembrie 2010 - nu poate fi considerată nelegală prin faptul că reclamantul nu a fost numit de drept, fără concurs în funcția de conducere, aceasta fiind o decizie temporară pentru cel mult 6 luni, de numire în funcție de conducere până la ocuparea acesteia prin concurs. Autoritatea publică are această posibilitate legală conform art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în fapt fiind mai mulți candidați pentru ocuparea funcției. În ceea ce privește modificarea atribuțiilor aferente postului de conducere, precum și schimbarea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică, se reține că aceste susțineri vizează măsura reorganizării instituției pârâte în urma căreia reclamantului i s-a pus la dispoziție funcția publică de execuție de consilier - întrucât funcția de Șef Serviciu Implementare Politici de Mediu nu se mai regăsea în structura organizatorică a instituției.

Cum reclamantul-recurent nu a contestat măsurile imediate luate ca urmare a reorganizării, aceste susțineri nu pot fi analizate și nu sunt relevante în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, actul administrativ contestat vizând o situație concretă diferită. - Referitor la dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind stabilitatea în exercitarea funcției publice, Înalta Curte constată că interpretarea dată de recurent acestui principiu este eronată, neexistând în sarcina instituției obligația de a-l menține pe recurentul - reclamant în funcția publică de conducere - indiferent de reorganizarea la care a fost supusă, de modificarea atribuțiilor postului, a criteriilor specifice stabilite și contrar voinței recurentului de a se prezenta la concurs.

Principiul stabilității în funcție vizează în special protejarea funcționarului prin găsirea unei soluții alternative de prelungire a raportului de funcție publică în situații obiective, critice, care să împiedice încetarea raportului de funcție publică intempestivă și în dauna funcționarului public. Nu vizează deci continuitatea într-o funcție publică de conducere. Față de cele arătate mai sus, constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței de fond, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva Sentinței nr. 110 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.