ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3124/2010

Asupra cauzei penale de față:

Analizând înscrisurile existente

la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 2

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 27223/3/2007 (789/2010), printre altele, în baza art. 300

2

rap. la art. 160 lit. b) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului

D.C.

Instanța a constatat

că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive

prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. a) și f) C. proc. pen., se mențin și în

prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

S-a apreciat că în

cauză este incident art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât așa cum rezultă

din înscrisurile depuse la dosar, după arestarea inculpaților, inculpatul D.C.,

nu s-a mai prezentat la locuința sa, ascunzându-se în scopul sustragerii de la

urmărire penală. De altfel, acesta a părăsit țara, plecând în Germania, unde a

comis infracțiuni similare celor de care este învinuit în România, revenind la

data la care a fost pus în executare, mandatul de arestare preventivă,

împrejurări ce denotă încercarea de evitare a tragerii la răspundere penală.

În egală măsură a

constatat că sunt îndeplinite cerințele reglementate de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru

care inculpatul este cercetat și a fost condamnat de instanța de fond este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cât privește cererea

de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea,

Curtea a constatat că temeiurile ce au determinat luarea în lipsă a măsurii

arestării preventive în cursul anului 2007 nu s-au schimbat, cu atât mai mult

cu cât menținerea stării de arest preventiv a inculpatului este necesară pentru

buna desfășurare a procesului penal, și a administrării probatoriului în ceea

ce-l privește, în condițiile în care în faza urmăririi penale nu a putut fi

audiat și nici nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul D.C.

Examinând încheierea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.C. este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte constând în aceea că în cursul lunilor

martie - aprilie 2007, folosind echipamente electronice a copiat mai multe

carduri ale clienților benzinăriei P., în momentul achitării contravalorii

combustibilului pe care le-a inscripționat pe cartele de fidelitate G. pe care,

ulterior le-a folosit pentru retrageri frauduloase de la bancomate.

Curtea constată că

temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive subzistă și la acest moment, întrucât, pe de o parte, în cauză există

mai mult decât o presupunere rezonabilă în sensul săvârșirii de către inculpat a

faptelor ce i se impută (fiind de altfel condamnat în primă instanță), iar pe

de altă parte, natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia,

împrejurările concrete în care au fost comise, de mai multe persoane împreună, prin

cooptarea în activitatea infracțională a angajaților de la benzinărie, întrucât

așa nu rezultă din probele administrate, părțile vătămate prejudiciate au

efectuat tranzacții numai în zilele în care coinculpații erau de serviciu,

atenția acestora distrasă pentru ca o altă persoană să poată vizualiza codurile

PIN ale cardurilor bancare, prin folosirea unor echipamente speciale de copiere

a datelor de pe carduri și retragerea ulterioară a unor sume de bani importate.

Frecvența pe care o

înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiuni și consecințele asupra

siguranței tranzacțiilor prin folosirea instrumentelor de plată electronice,

rezonanța socială negativă pe care activitățile frauduloase legate de cardurile

bancare o generează în rândul membrilor societăților civile și împrejurarea că

asemenea fapte se constituie, tot mai frecvent în importante sume de venituri

ilicite, pentru autorii lor, sentimentul de insecuritate pe care îl generează

în rândul populației lăsarea în libertate a unei persoane acuzată de săvârșirea

unor fapte de o asemenea gravitate, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpatului (condamnat în Germania pentru comiterea unor infracțiuni similare,

atitudinea sa procesuală nesinceră) justifică aprecierea că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, făcând

necesară cercetarea sa în continuare în stare de arest, așa cum corect a

stabilit instanța de apel.

Cât privește cererea

de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, în mod corect Curtea a constatat că temeiurile care au determinat

luarea în lipsă a măsurii arestării preventive în cursul anului 2007 nu s-au

schimbat, cu atât mai mult cu cât acest mandat a fost pus în executare de

foarte puțin timp, iar menținerea stării sale de arest preventiv este necesară

pentru buna desfășurare a procesului penal, și a administrării probatoriului în

ceea ce-l privește, în condițiile în care în faza urmăririi penale nu a putut

fi audiat și nici nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.

În consecință,

recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul D.C. împotriva încheierii din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 27223/3/2007 (789/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

septembrie 2010.