ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 186/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 186/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114 din 4 martie 2009,

Tribunalul Dolj a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a), c) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 174- art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 174, art. 175 lit.

a), c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.M.T., fiul lui D. și E., în prezent

deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la pedeapsa principală de

25 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit.

b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen. și art. 88 C. pen. s-a menținut starea de arest față de inculpat și s-a

dedus reținerea și arestul preventiv, cu începere de la 17 mai 2008 la zi.

În baza art. 118 pct. 1 lit.

b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un topor de bucătărie din inox, cu lama

de 10,5 cm, coadă de 33,5 cm și muchia de 3,3 cm.

A fost respinsă acțiunea

civilă formulată de partea civilă S.D.

În baza art. 14 C. proc.

pen. și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă S.M. și a fost obligat inculpatul la plata

sumelor de 10.500 lei despăgubiri civile patrimoniale și 20.000 lei daune

morale către această parte civilă.

A fost obligat inculpatul la

500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă S.M. și la 1.000 lei

cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu la

urmărirea penală.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul M.M.T., la data

săvârșirii faptei, era căsătorit cu victima M.A.M., din anul 1996. Anterior,

inculpatul a mai fost căsătorit, iar din această primă căsătorie având un

copil, M.A., în vârstă de 19 ani.

Cei doi soți M. dețineau în

proprietate un apartament cu două camere în Craiova, județul Dolj, dar locuiau

în același imobil cu M.F.

Victima M.A.M. era angajată la SC D. SA Craiova și urma în paralel cursurile Universității din Craiova.

Inculpatul M.M.T. nu era

angajat, el realiza sporadic venituri din activități în construcții și era

cunoscut drept consumator de alcool. Demersurile soției sale de a-l angaja și

a-l determina să renunțe la consumul de alcool au rămas fără rezultat.

Aceste tare sociale grevate

pe o personalitate instabil impulsivă, cu tendințe paranoide și antisociale, au

determinat apariția unor manifestări de gelozie și atitudini de violență față

de soția sa.

Încă din iarna anului 2006-2007,

între cei doi soți au apărut neînțelegeri, M.M.T. bănuind-o pe soția sa de

infidelitate, reproșându-i că stă prea mult în compania colegilor de facultate.

De asemenea, peste aceste nemulțumiri cauzate de gelozia excesivă a

inculpatului s-au grevat și cele de natură financiară, cei doi soți având

datorii la persoane fizice și credite bancare.

Cu o anumită împrejurare,

inculpatul a început să se manifeste violent, bătându-și soția în prezența

martorei M.F., ce locuia în același imobil cu ei.

Încă din cursul anului 2007,

pe același fond de gelozie, inculpatul M.M.T. a început să-și urmărească soția,

să o agreseze și să o amenințe cu moartea, de mai multe ori, în prezența

martorei M.F. și a vecinilor din cartier.

În luna noiembrie 2007,

victima M.A.M. a plecat în Italia să muncească, sperând ca din banii ce-i va

câștiga va acoperi o parte din datoriile pe care le aveau.

În luna decembrie 2007,

aceasta a revenit în țară, dar datorită acuzelor venite din partea soțului său,

a amenințărilor cu moartea și a violențelor exercitate asupra sa, susnumite s-a

dus să locuiască la mama sa, S.M., cât și la sora sa, P.A. Cu toate acestea, M.A.M.

a încercat să aibă o atitudine conciliantă și să reia conviețuirea cu soțul ei.

După ce a revenit din

Italia, M.M.T. a acuzat pe victimă că întreține relații extraconjugale cu

cumnatul său, G.C., încercând, în acest sens, să-și preconstituie și probe care

să-i susțină afirmația. În acest context, inculpatul a continuat să o amenințe

cu moartea pe soția sa M.A.M., cât și pe soacra sa, S.M., și, totodată, să-și

agreseze soția.

Urmare acestui fapt și

temerilor reale produse, cele două, victime și mama sa, au sesizat faptele la Secția 3 și Secția 4 Poliție, unde s-au format trei dosare penale, privindu-l pe inculpat.

Toate cele trei dosare au

fost finalizate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cu soluție

de neîncepere a urmăririi penale, părțile vătămate retrăgându-și de fiecare

dată plângerile formulate.

Întrucât conviețuirea celor

doi soți a devenit imposibilă, la data de 01 februarie 2008, M.A.M. a introdus

acțiune de divorț, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2495/215/2008, aflat pe

rolul Judecătoriei Craiova.

Deși nu mai conviețuiau

împreună, victima M.A.M. a continuat să aibă o atitudine conciliantă față de

inculpat și să se întâlnească cu acesta ori de câte ori inculpatul dorea.

În urma discuțiilor purtate,

cei doi soți au hotărât că pentru a-și achita datoriile să închirieze

apartamentul pe care-l dețineau în Craiova.

Urmare anunțului pe care M.M.T.

l-a dat la cotidianul local G.S., în data de 05 mai 2008, acesta s-a întâlnit

cu martorele S.I. și C.A., convenind să le închirieze lor și prietenei

acestora, P.V., apartamentul, pentru suma de 150 euro pe lună.

Cu această ocazie, M.M.T. a

pretins celor două fete suma de 300 euro, chirie în avans pentru două luni, cât

și suma de 2.000.000 lei ROL, garanție pentru plata utilităților. Martora S.I. a

achitat inculpatului suma de 300 euro și 1.800.000 lei ROL. Cu ocazia

încheierii tranzacției, cât și ulterior, M.M.T. a solicitat chiriașelor să nu-i

spună soției sale că a închiriat apartamentul, condițiile în care a fost

închiriat, și să nu-i permită acesteia accesul în locuință.

În data de 09 mai 2008, cu o

săptămână înainte de comiterea faptei, M.M.T. a cumpărat un butuc de yală

pentru ușa de la intrarea în apartament, spunând chiriașelor că dorește să-l

schimbe pentru a nu mai avea nimeni acces în apartament, în afara lui, și a

martorelor.

În săptămâna premergătoare

evenimentului, M.M.T. a venit de mai multe ori în apartament și a solicitat

chiriașelor să părăsească apartamentul pentru a se întâlni cu soția sa.

Duminică, 11 mai 2008, în

jurul orelor 18,00, când au revenit în locuință, S.I., P.V. și C.A., l-au găsit

în apartament pe inculpatul M.M.T.

La scurt timp, acesta a invitat-o

pe soția sa în apartament. Cu această ocazie, victima M.A.M. a aflat că soțul

său închiriase apartamentul, inculpatul ascunzându-i soției sale, faptul

acesta, cât și împrejurările privind încasarea sumelor de 300 euro și 1.800.000

lei ROL, și, mai mult, a atribuit chiriașelor o identitate falsă.

În aceste împrejurări, M.A.M.

le-a solicitat chiriașelor suma de 650 euro, precizându-le că are nevoie de

bani până în data de 12 mai 2008, când urmează să meargă la medic.

Joi, 15 mai 2008, în jurul

orei 18,00, în preziua comiterii omorului, M.A.M. a venit la apartament și a

avut o discuție cu S.I. și C.A., care au permis acesteia accesul în locuință,

în ciuda interdicției exprese impusă de inculpat. Aflând de la chiriașe că

acestea i-au plătit inculpatului suma de 300 euro și 1.800.000 lei ROL, în

prezența martorelor, victima M.A.M. a avut o discuție telefonică cu acesta, M.M.T.,

propunându-i să se întâlnească la ora 22,30, pentru a-i înmâna suma de bani

pretinsă, însă întâlnirea nu a avut loc.

În dimineața zilei de 16 mai

2008, orele 08,00-8,15, M.M.T. a apelat-o la telefon pe martora S.I. și,

apostrofând-o că nu este la școală la acea oră, i-a cerut acesteia și martorei

C.A., să părăsească locuința în 15 minute, întrucât trebuie să se întâlnească

în acel loc cu soția sa.

Chiriașele au părăsit

apartamentul și au plecat la școală, martora P.V., de asemenea chiriașă, nu se

afla în apartament. După ce s-a asigurat că locuința este liberă, inculpatul a

apelat-o la telefon pe soția sa, căreia i-a solicitat să vină la apartament,

unde urmau să se întâlnească cu o studentă ce își manifestase intenția să

închirieze locuința și care era dispusă să-i dea suma de bani pretinsă.

În jurul orei 09,00, M.M.T. a

ajuns la apartament și după circa 5 minute a sosit și soția sa, M.A.M.

Victima a preparat o cafea,

a stat de vorbă cu inculpatul în bucătărie, discuția dintre cei doi fiind una

amiabilă.

În jurul orei 09,30, victima

a mers la toaletă, și profitând de acest fapt, inculpatul s-a înarmat cu o

toporișcă pentru tranșat carnea, aflată într-o debara din holul locuinței, apoi

a pătruns în baie, și, prompt, a început să o lovească pe soția sa cu tăișul

toporului în zona craniană.

Luată prin surprindere, în

timp ce se afla la toaletă, victima a încercat să se apere cu brațul drept

ridicat deasupra capului.

În aceste condiții, i s-au

produs plăgile tăiate de la nivelul antebrațului și zonele retroauriculare și

occipitale, dar a reușit să se ridice în picioare.

Inculpatul a continuat să

lovească, și datorită schimbării poziției victimei, a lovit zidul în două zone,

după care a aplicat acesteia lovituri repetate în zona fronto-temporo-parietală

dreaptă și stângă, cât și în vertex.

Cele 13 leziuni identificate

cu ocazia necropsiei au produs fracturi multieschilare de boltă și bază craniană,

cu hemoragie și dilacerare meningo-cerebrală, care au dus în scurt timp la

deces.

Între leziuni și deces a

existat legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Victima a căzut pe

pavimentul băii, în poziția în care a fost găsită de organele de cercetare

penală, cu fața în sus.

Întrucât după căderea pe

paviment, victima încă „sforăia”, inculpatul a luat o pernă și i-a pus-o pe

față pentru ca zgomotul să nu fie auzit de vecini.

După comiterea omorului,

inculpatul a mers la chiuveta din bucătărie și a spălat toporișca, pe care a

pus-o la locul său în debara.

Cu ocazia cercetării la fața

locului s-au evidențiat fire de păr ce au aparținut victimei aflate în

chiuvetă, sânge uman la îmbinarea părții metalice a toporiștii cu coada

acesteia.

La ora 09,07, martora S.I. i-a

trimis lui M.M.T. un mesaj pe telefonul mobil, prin care-l anunța că la ora

11,30, ea și colega sa, vot reveni la apartament.

Inculpatul le-a solicitat

martorelor să întârzie până în jurul orei 12,30-13,00, întrucât nu a terminat

discuția cu soția sa.

În continuare, acesta a

acoperit vizorul ușii de la intrare cu hârtie igienică, pentru ca eventuali

martori să nu observe lumină în locuință.

Inculpatul a schimbat, cu

această ocazie, și butucul de sus al yalei de la ușa de intrare în apartament,

butuc pe care-l cumpărase încă din data de 09 mai 2008, pentru ca nimeni să nu

mai aibă acces în locuință.

Înainte de a pleca,

inculpatul și-a însușit perechea de cercei și inelul din aur pe care-l purta

soția sa, cartea de identitate a acesteia, suma de 170.000 lei ROL pe care o

avea în poșetă, cât și telefonul mobil al acesteia.

În momentul în care a

părăsit apartamentul, inculpatul a închis ușa pe care a asigurat-o cu cele două

yale.

Întrucât pentru yala de la

nivelul clanței aveau cheie și chiriașele, după închidere, inculpatul a rupt

cheia în butuc, prin mișcări repetate de îndoire succesivă a metalului.

Procedând în acest mod, M.M.T.

s-a asigurat că nici o persoană nu mai are acces în locuință.

Imediat după comiterea

omorului, s-a deplasat la casa de amanet aparținând SC C.I. SRL, unde a

amanetat bijuteriile aparținând victimei.

Contractul de amanet nr. 54290

din 16 mai 2008 a fost încheiat pe numele soției, utilizând cartea de

identitate a acesteia și a fost semnat de către inculpat.

După încheierea

contractului, inculpatul i-a spus martorului V.I., care, de altfel, îl

cunoștea, că până în data de 20 mai 2008 va veni soția sa să ridice

bijuteriile. A încasat suma de 305 lei RON, după care a plecat spre locuință.

În jurul orei 13,00,

inculpatul a apelat-o la telefon pe martora S.I., căreia i-a spus că nu poate

pătrunde în apartament, întrucât a rupt cheia în butucul yalei, dar „va rezolva

el problema” până în jurul orei 15,00-16,00.

Martora s-a oferit să

apeleze la o firmă specializată, dar inculpatul M.M.T. s-a opus, spunând că a

vorbit el deja cu băieții de la firma care au montat ușa și care au această

obligație, fiind în garanție.

În jurul orei 15,30-16,00 M.M.T.

a apelat-o la telefon pe mama victimei, S.M., pe care a întrebat-o „dacă a

venit A. acasă”, fiind „îngrijorat” de soarta soției sale.

Cu această ocazie,

inculpatul i-a spus lui S.M., că A. a luat 700 euro, s-a urcat într-un taxi și

a plecat, în urma unui apel telefonic pe care l-a primit de la o persoană

necunoscută.

Între orele 15,30-22,30,

inculpatul a apelat pe S.M., pe P.A. (sora victimei) și pe P.C. (cumnat), la un

interval de circa 30 minute, manifestându-și „îngrijorarea” în legătură cu

soția sa, solicitând martorilor informații în legătură cu locul unde se află

aceasta.

După ce a ajuns la

domiciliu, în jurul orei 16,30, inculpatul M.M.T. a mers la locuința sorei

sale, G.M., și l-a rugat pe cumnatul său, G.C., cât și pe martorul D.C., să-l

ajute să scoată restul de cheie din butucul yalei, dar a fost refuzat de către

aceștia. Întrucât nu a primit sprijinul martorilor, inculpatul s-a deplasat la

apartament însoțit de fiul său, M.A.F.

Inculpatul a cerut niște

unelte de la martora R.A. și, în prezența acesteia, a mamei martorei, R.A., cât

și a fiului său, a încercat să extragă restul de cheie din butuc, dar nu a

reușit.

A abandonat încercările,

spunând că va reveni mai târziu cu scule electrice adecvate.

În jurul orei 16,00,

martorele S.I. și C.A. au mers la apartament și au observat că, într-adevăr,

cheia era ruptă în yală.

Temându-se că M.M.T. nu va

recunoaște că a primit banii pretinși pe chirie și le va evacua din apartament,

martorele au întocmit un înscris intitulat „contract de închiriere spațiu

locativ”, și după ce l-au contactat la telefon pe acesta, au stabilit să se

întâlnească în apropierea locuinței inculpatului. Cu ocazia întâlnirii, M.M.T. a

semnat cele două înscrisuri.

Acesta era foarte vesel,

mulțumind fetelor că datorită lor s-a împăcat cu soția sa și, urmare a acestui

fapt, pot să locuiască în apartament gratuit timp de o lună. Le-a dat

martorelor suma de 20 lei RON, pentru a cumpăra suc, oferindu-se chiar să le

găzduiască, peste noapte, în locuința sa.

Totodată le-a asigurat pe

fete că „i-a dat banii lui A.”, iar dacă vor să se convingă, o pot apela la

telefon.

În jurul orei 20,00, M.M.T. a

mers la locuința sorei sale, G.M., unde a dus mâncare și băutură, petrecând

seara cu aceștia, fără a le spune însă că și-a ucis soția.

Întrucât atitudinea

inculpatului și „grija” excesivă față de soția sa, li s-au părut suspecte, mama

victimei, S.M., împreună cu sora acesteia, P.A., s-au deplasat în jurul orei

22,00 la domiciliul lui M.M.T. și i-au solicitat să le însoțească la

apartament.

Inculpatul le-a însoțit la

apartament, iar în prezența martorelor, a deschis yala de la partea superioară

a ușii, spunându-le, totodată, că în cealaltă yală a rupt cheia accidental și

nu poate deschide ușa.

Inculpatul împreună cu

martorele au plecat fiecare la domiciliul lor.

După ce au ajuns la

domiciliu, cele două martore, însoțite de P.C. au revenit la apartament, iar,

în prealabil, au anunțat prin telefonul de urgență 112, poliția, pompierii și

ambulanța.

În prezența lor, pompierii

au forțat ușa de acces și, după pătrunderea în interior, s-a constatat moartea

violentă a victimei.

A doua zi, după ce a fost

ridicat de organele de poliție de la domiciliu, inculpatul M.M.T., într-o

discuție telefonică, i-a spus martorei S.I. că „a omorât-o pe A.”.

Cu ocazia cercetării la fața

locului a fost prelevată o urmă papilară, impregnată cu sânge care aparține

inculpatului.

Pe toate corpurile delicte

ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, pe inelul amanetat, pe

încălțămintea și îmbrăcămintea inculpatului, în depozitul subunghial al

acestuia, s-a depistat sânge uman grupa A, corespunzătoare victimei.

Situația de fapt reținută de

prima instanță, existența faptei, participația și vinovăția inculpatului, au

fost demonstrate de un probatoriu, constând în declarațiile de recunoaștere

făcute de inculpat, acestea coroborate cu declarațiile părții civile S.M., cu

cele ale martorilor M.F., S.I., C.A., P.M.V., P.A., P.A., P.D.C., R.A., V.D.M.,

M.A.F., G.M., G.C., V.I., cât și cu concluziile raportului de constatare

medico-legală.

În drept, prima instanță a

stabilit că activitatea infracțională a inculpatului, consumată în

împrejurările mai sus descrise, de a ucide pe soția sa, victima M.A.M., în

vârstă de 34 ani, aplicându-i 13 lovituri cu o toporișcă în zona capului, după

ce, anterior, a chibzuit îndelung cu privire la săvârșirea faptei,

asigurându-se că tinerele pe care le avea în gazdă, au părăsit locuința, și

ademenind-o pe victimă în locuința proprietate comună, întrunește conținutul

constitutiv al infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, art.

175 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

La individualizarea judiciară

a pedepsei principale, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit al faptei săvârșite,

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, împrejurările în

care aceasta s-a consumat, pe de-o parte, dar și unele elemente ce privesc pe

făptuitor, pe de altă parte, apreciindu-se că pedeapsa închisorii de 25 de ani,

este de natură să acopere scopurile instituite în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, invocând, atât în motivele scrise, cât și prin cele

susținute de apărător, nelegalitatea și netemeinicia soluției, mai întâi, sub

aspectul că greșit prima instanță a reținut circumstanța de calificare

prevăzută la lit. a) de sub art. 175 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile existenței premeditării săvârșirii faptei, și, în al

doilea rând, sub aspectul că se impunea a fi reținută circumstanța atenuantă

legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 C.

pen., în planul stabilirii pedepsei sub minimul special, infracțiunea de omor

calificat reținută fiind săvârșită în stare de provocare, determinată de

atitudinea victimei – soția sa, care, la data consumării faptei, întreținea

relații extraconjugale.

Într-o ultimă teză au fost

invocate anumite împrejurări, vizând raporturile dintre inculpat și victimă, ce

puteau avea semnificația unor circumstanțe reale, și care justifică reducerea

pedepsei principale, sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 214

de la 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 14592/63/2008 a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul M.M.T. împotriva sentinței penale nr. 114 din 4

martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14592/63/2008.

S-a dedus, în continuare,

perioada executată în arest preventiv, începând cu 4 martie 2009, la zi, și s-a

menținut starea de arest față de inculpat.

Onorariul de avocat, în sumă

de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în apel, până la

prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C., către Baroul de

Avocați Dolj.

Pentru a decide astfel,

observând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că prima

instanță, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declarațiile

de recunoaștere a faptei, făcută de inculpat, acestea coroborate cu

declarațiile părții civile S.M., cu cele data de martorii audiați pe parcursul

procesului, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului), a reținut în

cauză o situație de fapt exactă, încadrând judicios activitatea infracțională a

inculpatului, în dispozițiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și c) C.

pen.

Nu a putut fi primită

critica de nelegalitate invocată de inculpat, întrucât acesta a săvârșit

infracțiunea cu premeditare, circumstanța de calificare rezultând din

interpretarea de ansamblu a împrejurărilor, corect reținute de prima instanță,

sintetizare, în continuare.

Astfel, că inculpatul a

chibzuit îndelungat, anterior, cu privire la săvârșirea faptei, a rezultat din

elemente de fapt ce privesc: atitudinea manifestată față de victimă, căreia i-a

recâștigat încrederea, atrăgând-o în locuință sub pretextul că va primi suma de

bani pretinsă, ce-i era strict necesară; interesul inculpatului de achiziționa,

cu o săptămână înainte, butucul de yală, pe care, după omor, l-a și schimbat;

acțiunea acestuia de a rupe cheia în cealaltă yală a ușii de la intrare, pentru

a împiedica astfel pătrunderea altor persoane în locuință, ce puteau constata

consumarea faptei; atitudinea disimulată a inculpatului care, în fața rudelor

victimei, s-a manifestat „grijuliu” de lipsa acesteia.

Toate aceste acte ale

inculpatului, de pregătire materială și morală, desfășurate anterior, pe o

anumită perioadă de timp, înainte de luarea hotărârii, cât și altele, consumate

după săvârșirea faptei, duc la concluzia categorică că inculpatul și-a

planificat activitățile infracționale, de la pregătirea acțiunii materiale, la punerea

acesteia în aplicare, până la ștergerea urmelor faptei.

Într-adevăr, jurisprudența

mai veche, a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală

a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în situația în care

săvârșirea faptei a fost determinată de comportarea adulteră a soției,

apreciată ca aducând o atingere gravă demnității persoanei acestuia.

Însă, în situația evocată,

pentru existența provocării, era necesară îndeplinirea a trei condiții, astfel:

infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din

partea victimei, iar provocarea respectivă să fi fost produsă prin violență ori

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune

ilicită gravă.

În cauza de față a fost

demonstrat faptul că inculpatul și victima erau separați în fapt de mai multă

vreme, întrucât conviețuirea celor doi devenise imposibilă, iar la data de 1

februarie 2008, M.A.M. a introdus acțiune de divorț, ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 2495/215/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Mai mult, aspectele de

infidelitate invocate de inculpat, făcute în sensul că victima ar fi întreținut

relații extraconjugale cu cumnatul său, martorul G.C., nu au fost susținute

probator, iar, prin urmare, nu se poate reține că demnității inculpatului i-a

fost adusă o atingere gravă.

Prin urmare, nici această a

doua critică de nelegalitate invocată de inculpat, în apelul său, nu a putut fi

primită.

Cât privește pedeapsa

principală de 25 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea

săvârșită, curtea de apel a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată,

în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și de cerințele instituite

prin art. 52 C. pen., ea reflectând, pe de-o parte, pericolul social concret

deosebit de ridicat al faptei, desprins din urmările produse, cât și din modul

de acționare adoptat de inculpat, cu premeditare, prin aplicarea a 13 lovituri

cu toporișca în zona capului victimei, iar, pe de altă parte, și unele elemente

ce privesc pe făptuitor, cunoscut ca o fire agresivă, consumator de alcool și

cu antecedente penale, ce a dat dovadă de o temeritate ieșită din comun, atât

în ce privește punerea în aplicare a planului său infracțional, cât și în

privința modului de executare a acestuia, pe de altă parte,

Întrucât la examinarea

cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, cum astfel a obligat art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., nu s-au desprins alte motive de nelegalitate ori

netemeinicie care să justifice desființarea soluției instanței de fond, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat.

Potrivit art. 381 C. proc.

pen., din pedeapsa aplicată acestuia, în continuare s-a dedus perioada

executată în arest preventiv, începând cu data de 4 martie 2009 la zi, iar

potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest față de inculpat.

Onorariul de avocat, în sumă

de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în apel, până la

prezentarea apărătorului ales s-a plătit din fondul M.J.L.C. către Baroul

Avocați Dolj.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.M.T., criticând-o, arătând în

scris că au fost audiați martori care erau în relații de dușmănie cu acesta, că

sora sa G.M. a divorțat de soțul ei G.C. care întreținea relații conjugale cu

soția sa, a cerut convorbirea telefonică din ziua de 16 mai 2008 între soția sa

și concubin, chiar în dimineața când s-a comis omorul, nu i s-a admis audierea

martorilor numiți de acesta, a fost acuzat că a consumat alcool, nu s-a ținut

cont de declarația de fond a martorului G.C. care a declarat relația dintre

soția sa și cumnatul său G.C., nici de sinceritatea sa în totalitate, că a fost

angajat până la sfârșitul anului 2007 și nu a mai lucrat pentru că i s-a

agravat sănătatea.

De asemenea, recurentul

inculpat a mai menționat că în ziua de 16 mai, după-amiaza când s-a comis fapta

regretabilă făcută de el a realizat cu adevărat că și-a omorât soția și și-a

dat seama că a mai făcut ceva grav și a apelat la niște vecini și alți martori

și i-a rugat să meargă să-l ajute să deschidă ușa și să le spună ce a făcut,

dar nu a reușit să scoată cheia ruptă în ușă să poată intra în apartament, că a

apelat la doi martori pe nume D.C. și G.C. să meargă să-l ajute să scoată cheia

din ușă și aceștia l-au văzut agitat și supărat și l-au refuzat. De asemenea,

recurentul inculpat a mai făcut și alte precizări, solicitând a fi reținute

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la provocare, a se înlătura art.

175 lit. a) C. pen. privind premeditarea și a se reține art. 175 lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 C. pen., în sensul reducerii

pedepsei spre minimul special.

Motivelor de recurs le-au

fost anexate fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 26-35 dosarul

Înaltei Curți.

La termenul de judecată de

la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea

legalității detenției preventive a inculpatului, concluziile părților fiind

consemnate, după care, în baza art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura

arestării preventive a inculpatului M.M.T., pe care a menținut-o, fixând termen

intermediar pentru verificarea legalității arestării prevenție la 17 decembrie

2009, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 21 ianuarie

2010, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100

lei, se va plăti din fondul M.J., așa cum rezultă din încheierea de ședință de

la data menționată, aflată la filele 37-38 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele încheierii

arătate, instanța de recurs a făcut referiri concrete la sentința pronunțată în

primă instanță, la mandatul de arestare preventivă emis, la situația de fapt,

la decizia instanței de apel, care la rândul său a fost atacată cu recurs.

De asemenea, Înalta Curte,

analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a

apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea

dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele

pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care

inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de

atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării

hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a

constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea

infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte

a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de

arest preventiv a acestuia.

A constatat că măsura

arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpatului M.M.T., subzistă și că

impun privarea de libertate a în continuare.

La termenul de judecată de

la 17 decembrie 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea

legalității detenției preventive a inculpatului M.M.T., au fost consemnate

concluziile părților, după care, în baza art. 300

2

cu referire la art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, termenul pentru judecarea

recursului a fost fixat la data de 21 ianuarie 2010, onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul M.J., așa

cum rezultă din încheierea de ședință de la fila 44 dosarul Înaltei Curți.

În considerentele

încheierii, instanța de recurs a făcut referiri la sentința pronunțată în primă

instanță, la mandatul de arestare preventivă emis, la situația de fapt

reținută, la decizia instanței de apel, care la rândul ei a fost atacată cu

recurs.

De asemenea, Înalta Curte,

analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a

apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea

dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele

pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care

inculpații sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic,

dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de

atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160

b

alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speță, analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării

hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a

constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea

infracțiunii menționate.

În consecință, Înalta Curte

a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive față de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de

arest preventiv a acestuia.

A constatat că măsura

arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpatului M.M.T., subzistă și că

impun privarea de libertate în continuare.

La termenul de judecată de

la 21 ianuarie 2010, la apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat

recurentul inculpat M.M.T., aflat în stare de arest și asistat de apărător

desemnat din oficiu, avocat M.L. și intimata parte civilă S.M., lipsind

intimata parte civilă S.D.

S-a referit că procedura de

citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte civilă S.D., pentru care

dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a întors cu mențiunea

„destinatar mutat”.

Înalta Curte a pus în

discuție lipsa de procedură învederată, raportat la conținutul motivelor de

recurs ale inculpatului.

Apărătorul recurentului

inculpat a învederat că motivele de recurs se referă la încadrarea juridică

dată faptei și individualizarea pedepsei.

Reprezentantul M.P. a arătat

că intimata parte civilă S.D. are calitate exclusiv în latura civilă a cauzei,

nu este parte a raportului de drept substanțial, nu a declarat apel, iar în

apelul inculpatului nu s-a modificat situația.

Fiind întrebat de instanță,

recurentul inculpat a arătat că înțelege să critice încadrarea juridică și

cuantumul pedepsei.

Înalta Curte, deliberând a

apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, în raport cu motivele

de recurs ale inculpatului, care vizează exclusiv latura penală.

Recurentul inculpat a depus

la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris la care a anexat

fotocopiile mai multor înscrisuri.

Intimata parte civilă S.M. a

depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Apărătorul recurentului

inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând

admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate și în rejudecare a se

constata că în mod greșit s-a reținut că fapta a fost săvârșită de inculpat, în

condițiile premeditării, precum și reducerea pedepsei aplicate sub minimul

special, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit.

b) C. pen. și a se ține seama de atitudinea victimei, care întreținea relații

extraconjugale și de atitudinea sinceră și de regret a inculpatului, lipsa

antecedentelor penale ale acestuia.

Concluziile intimatei părți

civile S.M., ale reprezentantului M.P. față de recursul declarat de inculpat,

precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate

în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs

formulate în scris de către recurentul inculpat depuse la dosarul cauzei,

acesta a criticat soluțiile pronunțate în cauză sub două aspecte.

Astfel, în ce privește

primul motiv, acela de nelegalitate, în sensul că ambele instanțe în mod greșit

au reținut omorul calificat săvârșit, în condițiile premeditării prevăzută de art.

175 lit. a) C. pen., exemplificând aspecte evidențiate de prima instanță, iar

instanța de apel și-a justificat premeditarea tot cu aspecte situate după

comiterea faptei care nu prezintă relevanță în ceea ce privește săvârșirea cu

premeditare a faptei. Instanța de apel nu a avut în nici un mod în vedere

faptul că inculpatul s-a aflat într-o stare provocată de gelozia vis-a-vis de

soția sa, care cu câteva momente înainte de incident a primit telefon de la

concubin, a mers cu telefonul în baie să vorbească pentru a nu fi auzită.

Recurentul inculpat

consideră că menționarea de către instanța de apel că introducerea acțiunii de

divorț la 1 februarie 2008 nu înseamnă că inculpatul nu a mai dorit reluarea

căsătoriei, dimpotrivă acesta a dorit-o și părțile s-au împăcat, iar aceasta nu

poate fi considerat un act de premeditare. Ceea ce relevă prima instanță, ce au

fost confirmate de instanța de apel sunt aspecte negative din viața unei

familii (bătăi, amenințări etc.). Se apreciază că împrejurarea cumpărării unui

butuc de yală pentru ușa de la intrare a fost doar pentru a da garanție

chiriașilor că vor locui nestingheriți în apartament, că l-a schimbat după

comiterea omorului este firesc, deoarece nu a apucat să-l schimbe anterior și

cel mai potrivit a fost să-l schimbe pentru a ascunde omorul, ceea ce depășește

premeditarea, că a devenit conciliant cu soția este firesc, că violența extremă

nu este un criteriu pentru a stabili premeditarea.

Un al doilea motiv de recurs

vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, recurentul inculpat, apreciind că

pedeapsa aplicată este exagerată, menționându-se în rechizitoriu, gelozia

manifestată de inculpat, totul anterior faptei, că în faza de urmărire penală

și mai ales în instanță s-a făcut dovada relațiilor extraconjugale pe care

acesta le-a avut cu nimeni altul decât cu cumnatul său, soțul sorei

inculpatului G.C., mai mult în prezent soții G. sunt în divorț, tocmai datorită

relațiilor extraconjugale existente între G.C. și victimă, că nu au fost luate

în considerare ceea ce rezultă din declarațiile martorilor.

S-a mai arătat că este

unanim stabilit în practica judecătorească faptul că întreținerea unor relații

extraconjugale de către soție este o atingere gravă a demnității persoanei și

făcându-se dovada adulterului, se impune aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.,

făcând referire la Decizia nr. 2365/1983 a fostului T.S. secția penală, dar

poate fi reținută și ca o circumstanță reală, care dacă nu conduce singura la

coborârea pedepsei sub minimul special, măcar la o pedeapsă apropiată de minim,

că la instanța de judecată nimeni nu s-a preocupat de persoana inculpatului

decât sub aspect negativ, nefiind făcută nicio probă în circumstanțiere,

solicitând admiterea recursului, desființarea ambelor hotărâri, în sensul

înlăturării art. 175 lit. a) premeditarea și reținerea art. 73 lit. b) și a art.

74-76 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special sau spre

minimul special.

În concluziile scrise depuse

de către intimata parte civilă S.M. a solicitat respingerea recursului declarat

de către recurentul inculpat M.M.T., ca nefondat, motivele invocate de către

recurent fiind dincolo de motivele de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

Examinând recursul declarat

de recurentul inculpat M.M.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport

cu motivele invocate de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta

Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său,

în baza propriului examen în mod judicios a stabilit vinovăția inculpatului M.M.T.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M.T.,

care inițial manifestând un comportament amenințător și violent asupra soției

sale, chiar exprimându-și public intenția de a o ucide, încă din luna ianuarie

2008, pe care, însă, ulterior și l-a schimbat, devenind conciliant față de

aceasta, câștigându-i încrederea, deși se aflau în proces de divorț, a

achiziționat un butuc de yală, în scopul schimbării celui inițial, s-a asigurat

că martorele cărora le închiriase apartamentului au plecat din acesta, în ziua

de 16 mai 2008, a atras-o pe soția sa M.A.M., în locuință, sub pretextul că îi

va remite suma de bani pretinsă, iar în timp ce se afla la toaletă, i-a aplicat

13 lovituri, cu o toporișcă, în zona capului, producându-i leziuni ce au condus

la decesul victimei, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175

lit. a), c) C. pen.

Din coroborarea mijloacelor

de probă administrate, în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi

penale, în cursul judecății, cât și în apel, respectiv procesul-verbal de

cercetare la fața locului (filele 15-21 dosarul parchetului); cu raportul de

constatare medico-legală (autopsie) a numitei M.A.M. (filele 101-102 dosarul

parchetului); buletinele de analiză nr. 126/A11/1878 și 137/A11/1954 (filele

105-106 dosarul parchetului); cu raportul de constatare tehnico-științifică nr.

277578 din 30 mai 2008 (filele 110-117 dosarul parchetului); cu raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică (filele 121-123 dosarul parchetului); cu

declarațiile inculpatului M.M.T. (filele 129-138; 140-144 dosarul parchetului;

filele 50-51 dosarul tribunalului; fila 44 dosar curtea de apel), cu

declarațiile părții civile S.M. (declarații inițiale în calitate de martoră

filele 152-154; 156-157 dosarul parchetului; fila 52 dosarul tribunalului);

declarațiile martorilor C.A. (filele 170-175 dosarul parchetului; fila 75

dosarul tribunalului); P.M.V. (filele 176-179 dosarul parchetului și fila 76

dosarul tribunalului); S.I. (filele 159-165; 168-169 dosarul parchetului; fila

77 dosarul tribunalului); P.A. (filele 182-185 dosarul parchetului și fila 78

dosarul tribunalului); M.F. (filele 180-181 dosarul parchetului și fila 79 dosarul

tribunalului); G.C. (filele 196-197 dosarul parchetului și fila 100 dosarul

tribunalului); G.M. (filele 193-195 dosarul parchetului și fila 101 dosarul

tribunalului); M.A.F. (filele 190-192 dosarul parchetului și filele 102-103 dosarul

tribunalului); V.D. (filele 189 dosarul parchetului și fila 104 dosarul

tribunalului); R.A. (fila 188 dosarul parchetului și fila 105 dosarul

tribunalului); P.D.C. (filele 186-187 dosarul parchetului și fila 106 dosarul

tribunalului); D.A. (fila 200 dosarul parchetului și fila 123 dosarul

tribunalului); D.C. (filele 198-199 dosarul parchetului și fila 124 dosarul

tribunalului); V.I. (fila 201-202 dosarul parchetului și fila 127 dosarul

tribunalului); contractul de amanet din 16 mai 2008 (fila 203 dosarul

parchetului); dovada întocmită la 2 iunie 2008 (fila 204 dosarul parchetului); cu

referatul de evaluare privind pe inculpatul M.M.T. întocmit de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj (filele 151-154 dosarul tribunalului) a

fost dovedită contribuția concretă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii,

acesta având reprezentarea rezultatului faptei și a urmărit producerea sa, mai

mult din modul în care a luat hotărârea de a ucide victima și a pus-o în exteriorizare,

rezultând planificarea în amănunt a comiterii faptei, prin pregătirea materială

și morală a actelor pe care le-a efectuat.

Din examinarea deciziei

pronunțată de prima instanță de control rezultă că în cauză au fost examinate

criticile formulate în apel de către inculpat, atât aceea de nelegalitate cu

privire la greșita încadrare juridică prin reținerea agravantei prevăzută la art.

175 lit. a) C. pen., fiind evidențiate elementele de fapt care au susținut

existența premeditării,aspecte jurisprudențiale cu privire la circumstanța

atenuantă a provocării, a cărei inexistență în condițiile concrete ale cauzei a

fost argumentată, cât și cea de netemeinicie, cu privire la greșita

individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, susținându-se temeinic

motivat prin raportarea prevederilor legale la situația efectivă a cauzei a

menținerii cuantumului pedepsei, cât și a modalității de executare așa cum au

fost dispuse de prima instanță.

Înalta Curte, la rândul său,

în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat, nu poate

avea în vedere critica recurentului inculpat cu privire la încadrarea juridică

a faptei pentru care a fost condamnat, în sensul reținerii greșite a agravantei

prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen., referitoare la premeditare, în raport cu

apărările formulate, pe de-o parte a inexistenței unor acte anterioare de

pregătire a comiterii faptei, instanțele, conferind o accepțiune eronată

circumstanțelor ulterioare săvârșirii faptelor ca fiind anterioare, iar, pe de

altă parte a existenței unei stări de tulburare la momentul comiterii faptei,

ca urmare a unei relații extraconjugale pe care soția sa o avea cu cumnatul său,

tulburare pe fondul căreia a săvârșit omorul, întrucât aceasta nu se susține.

Astfel, din coroborarea

chiar a declarațiilor inculpatului M.M.T. cu declarațiile martorelor C.A., P.M.V.,

S.I., M.F., G.M., P.D.C., D.A. a rezultat comportamentul violent al acestuia

față de victimă, soția sa, amenințarea că o va omorî, precum și solicitarea ca

unele dintre martore, ce aveau calitatea de chiriașe, fie să plece, fie să

întârzie, pentru ca acesta să rămână singur cu soția sa în apartament.

În declarația dată în cursul

cercetării judecătorești, în primă instanță, inculpatul M.M.T. a arătat că

„…Deoarece dețineam împreună un apartament în Bulevardul D., am hotărât

împreună cu soția mea să îl închiriem, motiv pentru care l-am închiriat la trei

fete, însă nu le recunosc numele. Precizez că la început am închiriat

apartamentul, însă mai târziu i-am spus și acesteia…La data de 9 mai 2008 am

cumpărat un butuc de yală pentru ușa de la intrare în apartament, având și

acordul chiriașelor pentru că apartamentul mai fusese închiriat și aveau și

alte persoane chei. În săptămâna premergătoare evenimentului, mă întâlneam

zilnic în apartament cu soția mea având și acordul chiriașelor…În dimineața

zilei de 16 mai 2008 am sunat pe una din chiriașe și, auzind că este în

apartament, i-am spus că urmează să mă întâlnesc cu soția mea, iar ea a spus că

urmează să plece oricum la școală…”.

Martora C.A. în declarația

dată în primă instanță a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea

penală. În luna mai 2008 vrând să închiriez un apartament împreună cu S.I. l-am

sunat pe inculpat, ne-am întâlnit cu acesta și i-am dat 300 euro pentru chirie.

Ne-am mutat în apartament și de mai multe ori inculpatul ne solicita să plecăm

pentru că urma să se întâlnească cu soția sa, încercând să se împace cu

aceasta. La început nu i-a spus soției sale că i-am dat banii pe chirie, însă

cu o zi înainte de a fi omorâtă soția inculpatului a venit la noi în apartament

și i-am spus că acesta primise 300 euro de la noi și apoi încă 1.800.000 lei.

În dimineața când a săvârșit fapta inculpatul ne-a sunat și ne-a spus să mergem

la școală pentru că urma să se întâlnească cu soția lui. În jurul orelor 11,00

dimineața Irina l-a sunat pe inculpat, spunându-i că noi vrem să ne întoarcem

acasă, însă acesta a rugat-o să mai întârzie. Precizez că de mai multe ori am

vorbit la telefon și inculpatul de fiecare dată ne ruga să mai întârziem…”.

Martora P.M.V. în declarația

dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a precizat că

„Mențin declarația dată la urmărirea penală…Într-una din zile când eram în

apartament a venit inculpatul însoțit de o doamnă și o fată, nu mi le-a

prezentat însă în acel moment eu am bănuit că sunt soția și fiica acestuia.

Mi-a spus că dorește să discute cu S.I. și pentru că aceasta nu era acasă a

plecat. A doua oară când l-am văzut pe inculpat a fost într-o duminică când am

ajuns noi soția inculpatului plecase deja, iar acesta a sunat-o spunând că

trebuie să se întoarcă să ne cunoască și pe noi. Până la întoarcerea soției,

inculpatul ne-a spus să îi ascundem acesteia faptul că deja plătise 300 euro

pentru chirie și încă 50 euro garanție…”.

Martora S.I. în declarația

dată în primă instanță a arătat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală…Inculpatul

ne-a spus că ar trebui să o cunoaștem și pe soția sa pentru că aceasta vrea să

ne vadă și ne-a rugat să nu îi spunem că am stat mai mult timp în apartament.

Într-una din zile inculpatul

ne-a rugat să nu mai stăm în apartament pentru că urmează să vină împreună cu

soția lui și să discute pentru a clarifica problemele dintre ei…Aceasta nu tot

presa să îi dăm banii pentru chirie, motivând că are datorii, însă aceasta nu

știa că îi dădusem banii inculpatului. În dimineața când inculpatul a săvârșit

fapta acesta m-a sunat, m-a sunat când plec la școală, spunându-mi că urmează

să vină cu soția lui să discute. În jurul prânzului am vorbit de mai multe ori cu

inculpatul și i-am spus că vreau să vin acasă pentru că terminasem orele.

Acesta m-a rugat să mai întârzii, iar la un moment dat mi-a spus că a schimbat

butucul de la ușă și îmi va lăsa cheia pe mobila din sufragerie…”

Martora P.A. în declarația

dată în primă instanță a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea

penală. Sunt sora victimei M.A. În ultima perioadă relațiile dintre sora mea și

inculpat erau tensionate, știu că se certau des și de asemenea știu că

inculpatul a bătut-o pe sora mea… Cred că sora mea a vrut să stea o perioadă

departe de soțul ei dar știu că aveau nevoie și de bani. Inculpatul a bătut-o

de mai multe ori pe sora mea, iar eu mergeam noaptea și o luam să stea la mine

acasă…”

Martora M.F. în declarația

dată în cursul cercetării judecătorești a precizat că „Mențin declarația dată

la urmărirea penală. Din anul 2003 am locuit în același imobil cu inculpatul M.T.,

fiind căsătorită legal. Am fost căsătorită cu tatăl inculpatului. În ultimii 2

ani inculpatul se certa aproape zilnic cu soția lui pe motive de lipsuri

materiale și gelozie din partea inculpatului. Inculpatul a bătut-o de mai multe

ori pe soția sa, odată știu că eram acasă când acesta a lovit-o. L-am auzit pe

inculpat că o amenința pe soția sa că o omoară atunci când se certau însă nu am

crezut că va face acest lucru…”.

Martora G.M. în declarația

dată în primă instanță a menționat că „Mențin declarația dată la urmărirea

penală. Sunt sora inculpatului M.M.…Relațiile dintre M.M. și M.A. erau

tensionate, deoarece inculpatul nu suporta să o vadă pe aceasta în mașină la

alți bărbați…”.

Martorul P.D.C. în

declarația dată în cursul cercetării judecătorești a precizat că „Mențin

declarația dată la urmărirea penală. M.A. a fost cumnata mea, eu fiind

căsătorit cu sora. De mai multe ori M.A. venea la noi acasă pentru că soțul ei

o bătea. Cumnata mea a fost plecată trei săptămâni în Italia pentru a scăpa de

comportamentul inculpatului… Scandalurile întrei cei doi au fost și înainte de

plecarea în Italia dar și după, când deja s-au accentuat…”.

Martora D.A. în declarația

dată în primă instanță a arătat că „Mențin declarația dată la urmărirea penală.

Am fost prietenă cu familia M. Știu că la început relația dintre cei doi soți a

fost bună după care s-a deteriorat, cei doi certându-se destul de des. Știu că

M.A. a fost bătută de către inculpat și chiar am văzut-o pe aceasta lovită.

Victima mi-a spus că are două certificate medico-legale în urma

comportamentului violent al inculpatului pe care însă nu le-am văzut. Aceasta

mi-a spus că nu îi este frică d