ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 618/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 618/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.D.I.L. Cipru a formulat

cerere de chemare în judecată a pârâtei SC R. SA Pitești pentru ca prin

hotărârea ce urmează să o pronunțe instanța să dispună anularea Hotărârii nr. 4/2008

a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC R. SA Pitești din data de

12 august 2008, publicată în M.Of. partea a IV-a nr. 4688 din 26 august 2008 și

publicarea și menționarea hotărârii judecătorești în registrul comerțului

conform art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990.

A susținut în cererea sa că

hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 117 alin.

(7) din Legea nr. 31/1990 deoarece rezoluțiile adoptate referitoare la încheierea

contractului de antrepriză [pct. 2 lit. e) din hotărârea adoptată] nu au

figurat în mod explicit în convocatorul publicat și că Adunarea Generală

Extraordinară nu a fost constituită legal în condițiile în care au fost

încălcate dispozițiile privind data de înregistrare, termenul de 21 august 2008

fixat ca dată de înregistrare încălcând termenul minim de 10 zile lucrătoare

impus de art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dispoziție imperativă care

atrage nulitatea hotărârii adunării generale.

Reclamanta a arătat în continuare că

prin hotărârea atacată prin cererea de chemare în judecată, pârâta a încălcat

norme imperative din materia societăților comerciale, referindu-se la art. 241 alin.

(1) din Legea nr. 297/2004 și art. 153

22

din Legea nr. 31/1990

întrucât adunarea generală a acționarilor nu a dat o aprobare prealabilă pentru

acte de dispoziție și constituirea unor garanții în privința unor active precis

identificate, ci un mandat general exclus de lege și că hotărârea adunării

generale din cauza de față este lovită de nulitate față de încălcarea art. 127 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990 privind conflictul de interese, în final solicitând

instanței ca în temeiul art. 172 C. proc. civ. să pună în vedere pârâtei să

depună la dosarul cauzei înscrisurile aflate în posesia sa.

Tribunalul Comercial Argeș a respins

cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, obligând-o pe aceasta din

urmă să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

așa cum rezultă din sentința comercială nr. 59/CC din 12 mai 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că încheierea unui contract de antrepriză de către

societatea comercială nu reprezintă o acțiune care să conducă la modificarea

actului constitutiv al SC R. SA Pitești, ci este un simplu act de gestiune,

nefiind necesară întocmirea unui act adițional la actul constitutiv și faptul

că nu s-a nominalizat în convocare SC R.D.T. SRL ca fiind societatea comercială

cu care se va încheia contractul nu este o împrejurare de natură să conducă la

anularea hotărârii adoptate câtă vreme în conținutul procesului-verbal s-a

menționat explicit faptul că între data convocării adunării și data ținerii ei

s-au depus patru oferte pentru selectarea unui antreprenor, care au fost spuse

dezbaterii iar adunarea generală a acceptat societatea mai sus menționată,

împrejurare față de care nu au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (7)

din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

al cererii referitor la încălcarea art. 238 din Legea nr. 297/2004, instanța de

fond a reținut că dispoziția menționată protejează un interes de ordine publică

respectiv dreptul acționarului unei societăți deschise împotriva fraudelor și

abuzului, însă această protecție vizează strict dreptul acționarilor de a

beneficia de dividende sau de alte drepturi, neputând fi extinsă și asupra

altor împrejurări, în același sens fiind și dispozițiile Regulamentului C.N.V.M.

nr. 1/2006, astfel că hotărârea atacată necuprinzând nicio măsură care să se

refere la plata dividendelor ori a altor drepturi de această natură nu intră

sub incidența acestor dispoziții.

Instanța de fond a respins și

celelalte motive invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor art. 241

alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 153

22

și art. 127 din Legea

nr. 31/1990 reținând că hotărârile adunării generale a acționarilor, ca organ

al societății care formează voința socială, constituie acte juridice din

categoria așa numitelor contracte de majoritate, hotărârile astfel adoptate de

administrator în baza contractului de administrare fiind o reflecție a

mandatului comercial acordat acestora, mandantul fiind un mandat comercial

special, având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele, pe seama și

socoteala mandantului - art. 374 alin. (1) C. com., administratorii fiind

direct și în solidar răspunzători față de societate.

A mai reținut instanța că adunarea

generală a ratificat prin hotărârea adoptată cu o majoritate de 96,82% din

acționarii prezenți, actele juridice la care se referă conținutul punctelor 4

și 5 de pe ordinea de zi a adunării, respectiv modalitățile de constituire a

garanțiilor în favoarea P. Bank pentru suplimentarea creditului destinat

dezvoltării imobiliare a C.C.R.L. și a aprobat împuternicirea consiliului de

administrație în vederea punerii în aplicare a hotărârilor adoptate,

împrejurare față de care a constatat că nu s-au depășit limitele mandatului

încredințat în încheierea actelor juridice de către administrator atâta timp

cât aceștia nu au fost sancționați.

În ceea ce privește conflictul de

interese instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit prezumțiile pe

care și-a bazat raționamentul referitor la constatarea nulității hotărârii

atacate pentru acest motiv, nedovedind care ar fi interesul contrar, nici

elementul obiectiv al convenției referitor la existența unei înțelegeri în sens

de

negotium

între acționarii care au votat și faptul că au avut o

înțelegere asupra votului și, nici elementul subiectiv (cauza convenției) în

scopul vicierii rezultatului votului în adunarea generală a acționarilor,

sarcina de a demonstra conflictul de interese aparținând reclamantei ca și

sarcina de a dovedi existența unor daune aduse societății urmare conflictului

de interese, astfel că și această susținere a fost respinsă de către instanța

de fond.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă, prin decizia nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010.

Instanța de apel, examinând sentința

prin prisma motivelor invocate, a constatat că instanța de fond a analizat

corect dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 precum și

dispozițiile art. 117 alin. (6) din același act normativ, stabilind corect că

nemenționarea în convocator a societăților comerciale cu care urma să se

încheie contractul de antrepriză nu afectează legalitatea și valabilitatea convocatorului

și, referitor la art. 239 din Legea nr. 297/2004 a apreciat că instanța de fond

corect a reținut că nu are aplicabilitate în speță, în speță nefiind în

discuție o hotărâre AGA ci, una AGEA în care nu s-au discutat și nu s-au luat

măsuri referitoare la dividende ori la alte drepturi ale acționarilor, art. 239

menționat mai sus stabilind două condiții cumulative privitoare la fixarea

datei de înregistrare, respectiv să fie acționari care urmează a beneficia de

dividende sau alte drepturi și asupra lor să se răsfrângă efectele hotărârii

AGA.

Instanța de apel și-a motivat

soluția dată în cauză și în ce privește mandatul general dat de AGEA

consiliului de administrație și lipsei unei aprobări prealabile date de AGEA în

sensul că mandatul primit de consiliul de administrație nu este unul general

ci, este un mandat special având identificate elemente principale, acesta având

semnificația aprobării prealabile prevăzute de art. 153

22

din Legea

nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004, astfel că nu se poate susține

că AGEA din 12 august 2008 a dat un mandat general consiliului de administrație

pentru încheierea unor acte juridice în orice condiții, în pofida dispozițiilor

imperative ale legii și chiar dacă ar exista un astfel de mandat acesta nu

poate fi superior din punct de vedere juridic normelor legale imperative, știut

fiind că legalitatea actelor juridice este întotdeauna verificată în raport cu

normele legale imperative.

A reținut și instanța de apel ca și

instanța de fond că motivul de nulitate a hotărârii care face obiectul

litigiului referitor la conflictul de interese nu a fost dezvoltat, nici

dovedit, rămânând la nivelul unei simple afirmații.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în

totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului iar pe fondul cauzei

admiterea acțiunii introductive.

A susținut în recursul său că

decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii

comerciale, motiv pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a invocat nelegalitatea convocatorului raportat la art. 117 și art.

129 din Legea nr. 31/1990, nerespectarea de către intimata pârâtă a datei de

referință așa cum este reglementată de Regulamentul C.N.V.M. de aplicarea Legii

nr. 297/2004, respectiv Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 art. 5 pct. 11,

limitările legale ale mandatului ale administratorilor care nu au fost

observate de instanța de apel, nesocotirea interesului societății în

raporturile juridice angajate cu terții datorită modului de selectare și

angajare a cocontractanților societății care adeveresc încălcarea art. 136

1

din Legea societăților comerciale în sensul că selectarea cocontractanților

trebuia realizată pe baze concurențiale, transparente, principiul celei mai

bune oferte pentru societate, iar selectarea unui cocontractant în lipsa unei

oferte concurente nu respectă interesul societății comerciale și al

acționarilor acesteia.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reglementează modificarea hotărârii, pentru motive de nelegalitate, când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Din redactarea motivelor de recurs

rezultă că recurenta a atacat decizia instanței de apel pentru cea de-a doua

ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume când hotărârea

atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, situație care

vizează invocarea normelor de drept substanțial incident situației de fapt în

cauză care sunt încălcate în litera și spiritul lor precum și invocarea greșită

a acestora ca o consecință a interpretării eronate a legii și sub acest aspect

recurenta a menționat încălcarea și aplicarea greșită a art. 117, art. 129,

art. 137 din Legea nr. 31/1990, Regulamentele C.N.V.M. de aplicare a Legii nr. 297/2004

cu privire la art. 5 pct. 11 din dezvoltarea motivului 3 rezultând și

încălcarea art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 241 din

Legea nr. 297/2004.

Analizând motivele invocate în baza

temeiurilor de drept menționate mai sus Curtea constată că hotărârea instanței

de apel este la adăpost de orice critică și că în mod corect cele două instanțe

au analizat dispozițiile art. 117, alin. (6) și alin. (7) precum și art. 129

din Legea nr. 31/1990 reținând că nemenționarea în convocator a societății

comerciale cu care urma să încheie contractul de antrepriză nu afectează

legalitatea și valabilitatea convocatorului, convocatorul menționând luarea în

discuție a aprobării încheierii contractului necesar construcției centrului

comercial în limita unui buget de 25.000 Euro, astfel că acesta a fost întocmit

în conformitate cu art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, textul integral al

propunerii din convocator netrebuind a fi trecut explicit față de împrejurarea

că prin încheierea contractului de antrepriză nu se modifica actul constitutiv

al pârâtei.

Astfel nu au fost încălcate

dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și nici dispozițiile art.

129 alin. (7) din Legea societăților comerciale potrivit cărora nu pot fi

adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost

publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și art. 117

1

, cu

excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și

niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat, întrucât așa cum s-a

demonstrat mai sus dispozițiile art. 117 din Legea societăților comerciale a fost

respectate de către pârâtă.

Cu privire la încălcarea

dispozițiilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009 și Regulamentului C.N.V.M. nr.

1/2006 referitor la nerespectarea datei de referință invocat în cel de-al

doilea motiv de recurs, se constată că soluția instanței de apel este legală și

raportată corect la art. 239 din Legea nr. 297/2004, hotărârea atacată nevizând

nicio măsură care să se refere la plata dividendelor ori altor drepturi de

această natură și având în vedere că dispoziția este imperativă, nu poate fi

extinsă altor împrejurări. Ca urmare și acest motiv urmează a fi respins.

Prin cel de-al treilea motiv de

recurs recurenta și-a afirmat nemulțumirea față de neobservarea limitărilor

legale ale mandatului administratorilor datorată împuternicirii consiliului de

administrație de a negocia și contracta în numele societății în sensul că doar

un mandat special acordat expres de adunarea generală extraordinară se

încadrează în limitele legale, societatea neputând prin voința ei să înlăture o

normă imperativă care limitează mandatul administratorilor.

Referitor la acest motiv corect au

reținut cele două instanțe că mandatul acordat administratorilor este un mandat

comercial special având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele și

pe seama mandantului, respectând dispozițiile art. 115

22

din Legea

nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 374 alin. (1) C.

com.

Cel de-al patrulea motiv de recurs

referitor la aplicarea art. 136

1

din Legea societăților comerciale

potrivit căruia acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință,

cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societăților și ale

celorlalți acționari, invocat în susținerea nelegalității hotărârii în ceea ce

privește încălcarea dispozițiilor referitoare la conflictul de interese, nu

poate fi reținut, față de împrejurarea că nefiind administrate probatorii în

dovedirea afirmațiilor, cele două instanțe corect au apreciat asupra

nerespectării art. 1169 C. civ. potrivit căruia reclamanta era obligată să-și

dovedească propunerea, astfel încât Curtea constată că în mod corect a fost

analizat și soluționat acest capăt de cerere.

Pentru considerentele de mai sus, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de

reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamant

a

B.D.I.L. Cipru împotriva deciziei

nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10

februarie 2011.