ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 618/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 618/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta B.D.I.L. Cipru a formulat
cerere de chemare în judecată a pârâtei SC R. SA Pitești pentru ca prin
hotărârea ce urmează să o pronunțe instanța să dispună anularea Hotărârii nr. 4/2008
a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC R. SA Pitești din data de
12 august 2008, publicată în M.Of. partea a IV-a nr. 4688 din 26 august 2008 și
publicarea și menționarea hotărârii judecătorești în registrul comerțului
conform art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990.
A susținut în cererea sa că
hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 117 alin.
(7) din Legea nr. 31/1990 deoarece rezoluțiile adoptate referitoare la încheierea
contractului de antrepriză [pct. 2 lit. e) din hotărârea adoptată] nu au
figurat în mod explicit în convocatorul publicat și că Adunarea Generală
Extraordinară nu a fost constituită legal în condițiile în care au fost
încălcate dispozițiile privind data de înregistrare, termenul de 21 august 2008
fixat ca dată de înregistrare încălcând termenul minim de 10 zile lucrătoare
impus de art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dispoziție imperativă care
atrage nulitatea hotărârii adunării generale.
Reclamanta a arătat în continuare că
prin hotărârea atacată prin cererea de chemare în judecată, pârâta a încălcat
norme imperative din materia societăților comerciale, referindu-se la art. 241 alin.
(1) din Legea nr. 297/2004 și art. 153
22
din Legea nr. 31/1990
întrucât adunarea generală a acționarilor nu a dat o aprobare prealabilă pentru
acte de dispoziție și constituirea unor garanții în privința unor active precis
identificate, ci un mandat general exclus de lege și că hotărârea adunării
generale din cauza de față este lovită de nulitate față de încălcarea art. 127 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990 privind conflictul de interese, în final solicitând
instanței ca în temeiul art. 172 C. proc. civ. să pună în vedere pârâtei să
depună la dosarul cauzei înscrisurile aflate în posesia sa.
Tribunalul Comercial Argeș a respins
cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, obligând-o pe aceasta din
urmă să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
așa cum rezultă din sentința comercială nr. 59/CC din 12 mai 2010.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de fond a reținut că încheierea unui contract de antrepriză de către
societatea comercială nu reprezintă o acțiune care să conducă la modificarea
actului constitutiv al SC R. SA Pitești, ci este un simplu act de gestiune,
nefiind necesară întocmirea unui act adițional la actul constitutiv și faptul
că nu s-a nominalizat în convocare SC R.D.T. SRL ca fiind societatea comercială
cu care se va încheia contractul nu este o împrejurare de natură să conducă la
anularea hotărârii adoptate câtă vreme în conținutul procesului-verbal s-a
menționat explicit faptul că între data convocării adunării și data ținerii ei
s-au depus patru oferte pentru selectarea unui antreprenor, care au fost spuse
dezbaterii iar adunarea generală a acceptat societatea mai sus menționată,
împrejurare față de care nu au fost încălcate dispozițiile art. 117 alin. (7)
din Legea nr. 31/1990.
Cu privire la cel de-al doilea motiv
al cererii referitor la încălcarea art. 238 din Legea nr. 297/2004, instanța de
fond a reținut că dispoziția menționată protejează un interes de ordine publică
respectiv dreptul acționarului unei societăți deschise împotriva fraudelor și
abuzului, însă această protecție vizează strict dreptul acționarilor de a
beneficia de dividende sau de alte drepturi, neputând fi extinsă și asupra
altor împrejurări, în același sens fiind și dispozițiile Regulamentului C.N.V.M.
nr. 1/2006, astfel că hotărârea atacată necuprinzând nicio măsură care să se
refere la plata dividendelor ori a altor drepturi de această natură nu intră
sub incidența acestor dispoziții.
Instanța de fond a respins și
celelalte motive invocate de reclamantă privind încălcarea dispozițiilor art. 241
alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 153
22
și art. 127 din Legea
nr. 31/1990 reținând că hotărârile adunării generale a acționarilor, ca organ
al societății care formează voința socială, constituie acte juridice din
categoria așa numitelor contracte de majoritate, hotărârile astfel adoptate de
administrator în baza contractului de administrare fiind o reflecție a
mandatului comercial acordat acestora, mandantul fiind un mandat comercial
special, având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele, pe seama și
socoteala mandantului - art. 374 alin. (1) C. com., administratorii fiind
direct și în solidar răspunzători față de societate.
A mai reținut instanța că adunarea
generală a ratificat prin hotărârea adoptată cu o majoritate de 96,82% din
acționarii prezenți, actele juridice la care se referă conținutul punctelor 4
și 5 de pe ordinea de zi a adunării, respectiv modalitățile de constituire a
garanțiilor în favoarea P. Bank pentru suplimentarea creditului destinat
dezvoltării imobiliare a C.C.R.L. și a aprobat împuternicirea consiliului de
administrație în vederea punerii în aplicare a hotărârilor adoptate,
împrejurare față de care a constatat că nu s-au depășit limitele mandatului
încredințat în încheierea actelor juridice de către administrator atâta timp
cât aceștia nu au fost sancționați.
În ceea ce privește conflictul de
interese instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit prezumțiile pe
care și-a bazat raționamentul referitor la constatarea nulității hotărârii
atacate pentru acest motiv, nedovedind care ar fi interesul contrar, nici
elementul obiectiv al convenției referitor la existența unei înțelegeri în sens
de
negotium
între acționarii care au votat și faptul că au avut o
înțelegere asupra votului și, nici elementul subiectiv (cauza convenției) în
scopul vicierii rezultatului votului în adunarea generală a acționarilor,
sarcina de a demonstra conflictul de interese aparținând reclamantei ca și
sarcina de a dovedi existența unor daune aduse societății urmare conflictului
de interese, astfel că și această susținere a fost respinsă de către instanța
de fond.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul
declarat de reclamantă, prin decizia nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010.
Instanța de apel, examinând sentința
prin prisma motivelor invocate, a constatat că instanța de fond a analizat
corect dispozițiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 precum și
dispozițiile art. 117 alin. (6) din același act normativ, stabilind corect că
nemenționarea în convocator a societăților comerciale cu care urma să se
încheie contractul de antrepriză nu afectează legalitatea și valabilitatea convocatorului
și, referitor la art. 239 din Legea nr. 297/2004 a apreciat că instanța de fond
corect a reținut că nu are aplicabilitate în speță, în speță nefiind în
discuție o hotărâre AGA ci, una AGEA în care nu s-au discutat și nu s-au luat
măsuri referitoare la dividende ori la alte drepturi ale acționarilor, art. 239
menționat mai sus stabilind două condiții cumulative privitoare la fixarea
datei de înregistrare, respectiv să fie acționari care urmează a beneficia de
dividende sau alte drepturi și asupra lor să se răsfrângă efectele hotărârii
AGA.
Instanța de apel și-a motivat
soluția dată în cauză și în ce privește mandatul general dat de AGEA
consiliului de administrație și lipsei unei aprobări prealabile date de AGEA în
sensul că mandatul primit de consiliul de administrație nu este unul general
ci, este un mandat special având identificate elemente principale, acesta având
semnificația aprobării prealabile prevăzute de art. 153
22
din Legea
nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004, astfel că nu se poate susține
că AGEA din 12 august 2008 a dat un mandat general consiliului de administrație
pentru încheierea unor acte juridice în orice condiții, în pofida dispozițiilor
imperative ale legii și chiar dacă ar exista un astfel de mandat acesta nu
poate fi superior din punct de vedere juridic normelor legale imperative, știut
fiind că legalitatea actelor juridice este întotdeauna verificată în raport cu
normele legale imperative.
A reținut și instanța de apel ca și
instanța de fond că motivul de nulitate a hotărârii care face obiectul
litigiului referitor la conflictul de interese nu a fost dezvoltat, nici
dovedit, rămânând la nivelul unei simple afirmații.
Împotriva acestei decizii reclamanta
a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în
totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului iar pe fondul cauzei
admiterea acțiunii introductive.
A susținut în recursul său că
decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii
comerciale, motiv pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. și a invocat nelegalitatea convocatorului raportat la art. 117 și art.
129 din Legea nr. 31/1990, nerespectarea de către intimata pârâtă a datei de
referință așa cum este reglementată de Regulamentul C.N.V.M. de aplicarea Legii
nr. 297/2004, respectiv Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 art. 5 pct. 11,
limitările legale ale mandatului ale administratorilor care nu au fost
observate de instanța de apel, nesocotirea interesului societății în
raporturile juridice angajate cu terții datorită modului de selectare și
angajare a cocontractanților societății care adeveresc încălcarea art. 136
1
din Legea societăților comerciale în sensul că selectarea cocontractanților
trebuia realizată pe baze concurențiale, transparente, principiul celei mai
bune oferte pentru societate, iar selectarea unui cocontractant în lipsa unei
oferte concurente nu respectă interesul societății comerciale și al
acționarilor acesteia.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
reglementează modificarea hotărârii, pentru motive de nelegalitate, când
hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a legii.
Din redactarea motivelor de recurs
rezultă că recurenta a atacat decizia instanței de apel pentru cea de-a doua
ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume când hotărârea
atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, situație care
vizează invocarea normelor de drept substanțial incident situației de fapt în
cauză care sunt încălcate în litera și spiritul lor precum și invocarea greșită
a acestora ca o consecință a interpretării eronate a legii și sub acest aspect
recurenta a menționat încălcarea și aplicarea greșită a art. 117, art. 129,
art. 137 din Legea nr. 31/1990, Regulamentele C.N.V.M. de aplicare a Legii nr. 297/2004
cu privire la art. 5 pct. 11 din dezvoltarea motivului 3 rezultând și
încălcarea art. 153
22
din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 241 din
Legea nr. 297/2004.
Analizând motivele invocate în baza
temeiurilor de drept menționate mai sus Curtea constată că hotărârea instanței
de apel este la adăpost de orice critică și că în mod corect cele două instanțe
au analizat dispozițiile art. 117, alin. (6) și alin. (7) precum și art. 129
din Legea nr. 31/1990 reținând că nemenționarea în convocator a societății
comerciale cu care urma să încheie contractul de antrepriză nu afectează
legalitatea și valabilitatea convocatorului, convocatorul menționând luarea în
discuție a aprobării încheierii contractului necesar construcției centrului
comercial în limita unui buget de 25.000 Euro, astfel că acesta a fost întocmit
în conformitate cu art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, textul integral al
propunerii din convocator netrebuind a fi trecut explicit față de împrejurarea
că prin încheierea contractului de antrepriză nu se modifica actul constitutiv
al pârâtei.
Astfel nu au fost încălcate
dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și nici dispozițiile art.
129 alin. (7) din Legea societăților comerciale potrivit cărora nu pot fi
adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost
publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și art. 117
1
, cu
excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și
niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat, întrucât așa cum s-a
demonstrat mai sus dispozițiile art. 117 din Legea societăților comerciale a fost
respectate de către pârâtă.
Cu privire la încălcarea
dispozițiilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009 și Regulamentului C.N.V.M. nr.
1/2006 referitor la nerespectarea datei de referință invocat în cel de-al
doilea motiv de recurs, se constată că soluția instanței de apel este legală și
raportată corect la art. 239 din Legea nr. 297/2004, hotărârea atacată nevizând
nicio măsură care să se refere la plata dividendelor ori altor drepturi de
această natură și având în vedere că dispoziția este imperativă, nu poate fi
extinsă altor împrejurări. Ca urmare și acest motiv urmează a fi respins.
Prin cel de-al treilea motiv de
recurs recurenta și-a afirmat nemulțumirea față de neobservarea limitărilor
legale ale mandatului administratorilor datorată împuternicirii consiliului de
administrație de a negocia și contracta în numele societății în sensul că doar
un mandat special acordat expres de adunarea generală extraordinară se
încadrează în limitele legale, societatea neputând prin voința ei să înlăture o
normă imperativă care limitează mandatul administratorilor.
Referitor la acest motiv corect au
reținut cele două instanțe că mandatul acordat administratorilor este un mandat
comercial special având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele și
pe seama mandantului, respectând dispozițiile art. 115
22
din Legea
nr. 31/1990 și art. 241 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 374 alin. (1) C.
com.
Cel de-al patrulea motiv de recurs
referitor la aplicarea art. 136
1
din Legea societăților comerciale
potrivit căruia acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință,
cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societăților și ale
celorlalți acționari, invocat în susținerea nelegalității hotărârii în ceea ce
privește încălcarea dispozițiilor referitoare la conflictul de interese, nu
poate fi reținut, față de împrejurarea că nefiind administrate probatorii în
dovedirea afirmațiilor, cele două instanțe corect au apreciat asupra
nerespectării art. 1169 C. civ. potrivit căruia reclamanta era obligată să-și
dovedească propunerea, astfel încât Curtea constată că în mod corect a fost
analizat și soluționat acest capăt de cerere.
Pentru considerentele de mai sus, în
conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de
reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamant
a
B.D.I.L. Cipru împotriva deciziei
nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10
februarie 2011.