ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3128/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3128/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 25 februarie 2010, sub nr. 10259/3/2010, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC V.P.R. SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii din 16 ianuarie 2010 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V.P.R. SA București. Prin sentința comercială nr. 8548 din 9 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că art. 238 alin. (1) face parte din Capitolul VI „Dispoziții speciale privind societățile admise la tranzacționare" al Legii nr. 297/2004, astfel că prevederile sale se aplică doar societăților admise la tranzacționare pe o piață reglementată, ceea ce nu este cazul reclamantei. Tribunalul a considerat neîntemeiată și critica formulată de reclamantă referitoare la faptul că pârâta nu i-a transmis documentația necesară întocmirii notei de sinteză și supunerii acesteia spre analiză și aprobare Colegiului Director al A.V.A.S. și, după caz, emiterii mandatului special reprezentantului A.V.A.S. în AGEA, deoarece aceasta a solicitat pârâtei să îi comunice anumite documente referitoare la cele două active, nefiind vorba de vreunul dintre documentele avute în vedere de alin. (1) al art. 117 2 din Legea nr. 31/1990, cu privire la care societatea avea obligația de a le pune la dispoziție acționarilor.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal a declarat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V a comercială, la data de 7 decembrie 2010. Prin decizia comercială nr.39 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă. A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că data de referința a fost stabilita in mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 31/1990, că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta și-a exercitat dreptul prevăzut de art. 117 indice 2 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și că apelanta-reclamantă nu indică ce anume dispoziții legale de natură imperativă au fost încălcate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulată de A.V.A.S. și anulării hotărârii din 16 ianuarie 2010 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC V.P.R. SA În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea a fost luată cu încălcarea legii; în legătură cu procedura de convocare a adunării generale, data de referință pentru acționarii îndreptățiți să fie înștiințați și să voteze în cadrul adunării generale, a fost stabilită pentru 11 ianuarie 2010; prin adresa nr. 83 din 11 ianuarie 2010 A.V.A.S.
a solicitat administratorilor societății SC V.P.R. SA documentele necesare întocmirii notei de sinteză și supunerii acesteia spre analiză și aprobare Colegiului Director al A.V.A.S. și, după caz, emiterii mandatului special reprezentantului A.V.A.S. în A.G.E. a Acționarilor iar societatea nu a transmis documentația solicitată; în lipsa emiterii mandatului special de către A.V.A.S. la punctele 1 și 2 de pe ordinea de zi reprezentantul A.V.A.S. în AGEA a fost instrucționat să voteze împotriva aprobării vânzării de active și având în vedere lipsa documentației prezentate și aprobate în A.G.E. a acționarilor, A.V.A.S. nu a putut analiza legalitatea și oportunitatea acestei operațiuni. Intimata SC V.P.R.
SA a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor legale se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Critica recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, este nefondată întrucât societatea pârâtă este o societate de tip închis căreia nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 297/2004. Data de referință a fost stabilită corect, cu respectarea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 31/1990. Data de 11 ianuarie 2010 stabilită drept dată de referință a fost ulterioară publicării convocatorului, fără a depăși 60 de zile înainte de data la care adunarea generală a fost convocată pentru prima dată.
Dispozițiile art. 117 2 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în speță întrucât nu au fost solicitate niciunul din documentele expres și limitativ prevăzute de aceste dispoziții legale, cu privire la care societatea avea obligația de a le pune la dispoziția acționarilor. Recurentei i-a fost respectat dreptul la informare exercitat în conformitate cu prevederile art. 117 2 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, așa cum corect au reținut instanțele prin raportare la conținutul procesului verbal al ședinței din 16 ianuarie 2010. Pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ. și în temeiul art.312 C. proc.
civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului împotriva deciziei comerciale nr. 39 din 2 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.