ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată
pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 10 iunie 2010, reclamanta SC C.V.P.
SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, obligarea pârâtei la
predarea stocurilor de produse asupra cărora reclamanta deține drepturi
legitime si la plata sumei de 1.000 euro/ zi de întârziere, cu titlu de daune
cominatorii, până la executarea integrală a obligației de predare.
Prin sentința civilă nr.
4272/ COM din 12 august 2010, Tribunalul Constanța a constatat competenta funcțională
a judecătorului sindic în soluționarea cererii, a admis excepția necompetenței
teritoriale a Tribunalului Constanța si a declinat competenta de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios
administrativ.
Prin sentința nr. 1164
din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins cererea de ordonanță președințială formulată de SC
C.V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, prin lichidator judiciar R.S.
- S.P.R.L.; au fost respinse și contestațiile formulate de SC C.V.P. SRL, SC
H.F. SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L., SC M.L.C. SRL și B.V. împotriva tabelului
suplimentar și a tabelului definitiv al creanțelor; a fost respinsă și cererea
formulată de SC H.F. SRL, prin care se solicita anularea procesului – verbal al
adunării creditorilor din 2 iulie 2010.
Împotriva acestei
sentințe, au declarat recurs SC C.V.P. SRL, SC H.F. SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L.,
SC M.L.C. SRL și B.V., înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești.
Prin decizia nr. 930
din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței
teritoriale a acestei instanțe, dispunând declinarea competenței de soluționare
a recursurilor în favoarea Curții de Apel București, secția comercială.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța a reținut, în esență, că, din interpretarea dispozițiilor
art. 6 și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că soluționarea
recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorului sindic este în
competența curții de apel la care este arondat tribunalul pe rolul căruia este
înregistrat dosarul de insolvență.
Prin încheierea din
18 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6745/1/2010, Înalta Curte de Casație
si Justiție a admis cererea de strămutare a Dosarului de insolvență nr. 66/114/2006
de la Tribunalul Buzău la Tribunalul București.
Cum strămutarea
pricinilor este un caz de prorogare judecătorească de competență și această
prorogare a intervenit la data de 18 noiembrie 2010, înainte de înregistrarea
recursurilor pe rolul Curții de Apel Ploiești, s-a apreciat că revine Curții de
Apel București competența de soluționare a acestor recursuri.
Prin decizia civilă nr.
1550 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
IV-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe,
dispunând declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Curții
de Apel Ploiești, iar, constatând ivit conflictul negativ de competență, a
dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație si Justiție, în
vederea stabilirii instanței competente.
Pentru adoptarea
acestei soluții, instanța a reținut că strămutarea pricinilor este un caz de
prorogare judecătorească de competență, însă, în cazul în care este dispusă
referitor la o cauză având ca obiect procedura insolvenței, aprecierea acesteia
trebuie să țină seama de dispozițiile Legii nr. 85/2006, art. 6 și art. 8 alin.
(1), procedură care are un caracter special.
S-a considerat că, în
cazul hotărârii pronunțate de tribunalul de la care se strămută cauza, în speță,
Tribunalul Ploiești, competentă este Curtea de Apel Ploiești si numai în cazul
hotărârilor pronunțate de tribunalul la care s-a strămutat cauza, în speță,
Tribunalul București, competentă teritorial este Curtea de Apel București.
Referitor la
conflictul negativ de competență, cu soluționarea căruia a fost învestită
această instanță, Înalta Curte constată următoarele:
Conflictul negativ de
competență, în condițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., presupune ca două
sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, să se declare necompetente
să judece aceeași pricină.
Din interpretarea
acestui text legal, rezultă că, pentru existența conflictului negativ de
competență, este necesară întrunirea mai multor condiții, și anume: să existe
două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină; instanțele să se fi
declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile; declinările de competență
să fie reciproce; cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să
soluționeze cererea respectivă.
În cauză, aceste
cerințe legale sunt îndeplinite cumulativ, astfel încât instanța supremă se
consideră regular învestită pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Sub un prim aspect,
se observă că ceea ce a determinat dezbaterea competenței de soluționare a
recursurilor și interpretarea diferită a instanțelor asupra acestei probleme de
drept a fost intervenirea unui incident procedural, cel al strămutării cauzei.
Astfel, prin
încheierea pronunțată la data de 18 noiembrie 2010, ulterior soluționării
cererii de către Tribunalul Buzău, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis
cererea de strămutare, dispunând strămutarea Dosarului comercial nr. 66/114/2006
de la Tribunalul Buzău la Tribunalul București, cu păstrarea actelor de
procedură efectuate în cauză.
În acest context
procesual, apreciem că, în litigiul dedus judecății, prorogarea de competență
determinată de admiterea cererii de strămutare ar fi putut opera numai în
favoarea instanței la care s-a dispus strămutarea cauzei, iar nu și în favoarea
instanțelor care soluționează căile de atac de care este susceptibilă hotărârea
ce a fost pronunțată de instanța de la care cauza a fost strămutată.
Această interpretare
se impune din perspectiva rațiunilor intrinseci ale instituției strămutării,
care, atunci când are a fi analizată, se raportează la o anumită pricină si la
o anumită instanță, particularizată în mod necesar, iar nu si la instanțele
superioare instanței de la care se dispune strămutarea.
În sens contrar, ar
însemna ca, analizând motivele specifice strămutării reglementate de art. 37 C.
proc. civ., instanța supremă competentă cu soluționarea cererii de strămutare
să facă o apreciere globală, in abstracto, cu privire la toate instanțele ce ar
fi competente să se pronunțe, la un anumit moment, în cauză, deși motivele ce
ar determina strămutarea, din perspectiva persoanei interesate, să nu se fi
ivit încă si, deci, acestea să nu fie actuale.
Mai mult, în speță,
câtă vreme cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 66/114/2006 al Tribunalului
Buzău fusese soluționată la data de 2 noiembrie 2010, cererea de strămutare nu
mai putea fi admisă.
Pentru considerentele
expuse, reținând că strămutarea cauzei s-a dispus doar cu privire la soluționarea
fondului litigiului dedus judecății si doar în considerarea Tribunalului Ploiești,
nu se poate aprecia că prorogarea judecătorească de competență, ca urmare a
admiterii cererii de strămutare, operează și în favoarea instanței de recurs,
în speță, Curtea de Apel București, ca instanță superioară, Tribunalului București,
la care, prin încheierea din 18 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație si
Justiție, a fost strămutată pricina ce formează obiectul Dosarului nr. 66/114/2006,
ulterior soluționării cauzei de către Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 1164
din 2 noiembrie 2010 si, deci, dezînvestirii acestui tribunal.
În consecință,
competența de soluționare a recursurilor declarate de SC C.V.P. SRL, SC H.F.
SRL, F.F.I.C. - I.P.U.R.L., SC M.L.C. SRL și B.V. împotriva sentinței nr. 1164
din 2 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 66/114/2006,
se va stabili în favoarea Curții de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 1 februarie 2012.