ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 decembrie 2010 petiționarul B.R.Ș. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 11682/2/2010 Curții de Apel București, secția I penală, apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților. În motivarea cererii se arată că în cauză exercită influentă d-na magistrat C. de la D.I.I.C.O.T. Brăila care ar fi fina numitului G.A.L. administratorului societății comerciale L.S. SRL, cu care se află în litigiu.
Mai susține că termenul din 20 februarie 2010 al Dosarului penal nr. 11682/2/2010 a fost stabilit cu încălcarea dispozițiilor privind repartizarea aleatorie, fapt ce îi întărește bănuiala legitimă că în dosar ar fi exercitate unele influențe și că la această instanță nu va beneficia de un proces corect și echitabil cu respectarea drepturilor sale procesuale. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către M.J. - Serviciul judiciar documentare protecția drepturilor și libertăților fundamentale - Direcția elaborare acte normative se prezintă etapele pe care Ie-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, arătându-se că nu se poate reține vreo culpă în sarcina instanței și că nu au fost reținute date care să justifice aprecierea că petentul nu ar beneficia de un proces corect și echitabil la instanța de la care se solicită strămutarea cauzei.
În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul B.R.Ș. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 11682/2/2010 Curții de Apel București, secția I penală. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.