ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29 iunie 2012, petentul C.M.P. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 63/314/2005 al Curții de Apel București, motivând că imparțialitatea jduecătorilor este știrbită din cauza îmrepjurărilor cauzei, sens în care a invocat modul de compunere a completului la care a fost repartizat aleatoriu dosarul, modificarea componenței acestuia fără a exista un proces-verbal la dosar, faptul că unul din membrii completului de judecată este șantajabil de către D.N.A. întrucât fiul său este anchetat de această instituție, precum și faptul că fratele celuilalt memebru al compeltului are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție subordonată direct D.N.A.-ului.
În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției. În informațiile primite de la Ministerul Justiției se prezintă parcursul dosarului, concluzionându-se că nu există motive legale și temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare. Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru formularea cererii de strămutare a judecării cauzei, în sensul că aceasta trebuie să aibă drept obiect o cauză aflată în curs de judecare pe rolul unei instanțe.
Din actele dosarului, rezultă că prezenta cauză, a cărei strămutare se cere, a fost soluționată definitiv la data de 6 iunie 2012, prin decizia penală nr. 1158/2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar ulterior acestei date, petentul a formulat cerere, datată 26 iunie 2012 și înaintată instanței prin fax de administrația penitenciarului la data de 28 iunie 2012. Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de strămutare formulată de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul C.M.P. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul C.M.P. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 63/314/2005 al Curții de Apel București. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.