Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
07.02.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul D.C. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6958/2/2012 al Curții de Apel București.

În motivarea cererii, petentul a susținut că „Președinta Curții de Apel București, secția a II-a penală, și-a exprimat punctul de vedere prin 3 adrese referitoare la neconcordanța sesizată de către petent între mențiunea de abținere existentă în fișa dosarului de pe site-ul Curții de Apel București și absența oricăror înscrisuri în acest sens din Dosarul nr. 5491/P/2011", fapt pentru care a solicitat strămutarea cauzei pentru motive de bănuială legitimă, apreciind că nu are parte de o judecată dreaptă datorită tergiversării soluționării cauzei, care se află pe rolul instanței de opt ani, perioadă de timp generată de sustragerea unor înscrisuri din dosarul aflat pe rolul Curții Militare de Apel București, în opinia sa rezultând intenția clară a instanțelor de a mușamaliza neregula săvârșită de doamna judecător A.E.B.

În cuprinsul informațiilor comunicate de Ministerul Justiției - Direcția elaborare acte normative, studii și documentare, Serviciul judiciar se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat și motivele cererii de strămutare, apreciind că susținerile petentului din cererea de strămutare nu sunt de natură a conduce la aprecierea potrivit căreia petiționarul nu ar beneficia de o judecată imparțială și obiectivă a cauzei pe rolul Curții de Apel București. Totodată, s-a mai arătat că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, sau la concluzia că la curtea de apel nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează: Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenți judiciari sau grefierii instanței.

În speță, se constată că motivele invocate de petent nu se confirmă și prin urmare, neexistând motive legale și temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D.C. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6958/2/2012 al Curții de Apel București. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2013. Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă