Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
1 august 2012

ÎCCJ, Secția penală, decizia din 01.08.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 74990/3/2011

Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 6 iunie 2012, petentul M.T. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 74990/3/2011 al Tribunalului București, motivând că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei și calității părților, sens în care a invocat faptul că dreptul la apărare, pe care l-ar putea exercita fără îngrădire la Z., i-ar fi restrâns la instanța din București, unde i-au fost încălcate drepturile procesuale și dispozițiile art. 24, 53, 57 din Constituția României. În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Curtea de Apel București.

În informațiile primite de la Curtea de Apel București se prezintă parcursul dosarului, apreciindu-se în final că motivele petentului nu sunt de natură să justifice strămutarea, la această instanță fiind asigurate toate condițiile pentru normala și corecta soluționare a cauzei. Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menționate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă. Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul M.T. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul M.T. pentru strămutarea pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012. judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 74990/3/2011 al Tribunalului București. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.