Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.08.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
01.08.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de strămutare de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8 mai 2012, petenta D.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași, motivând că imparțialiatea judecătorilor poate fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei, dat fiind obiectul cauzei care este o plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de un complet de judecători de la secția civilă a Curții de Apel, plângere ce are ca obiect falsificarea încheierii de ședință de către acești magistrați. A mai invocat că există pericolul de tulburare a ordinii publice, întrucât judecata are loc în ședință publică, iar auditoriul local ar putea fi influențat.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției. În informațiile primite de la Ministerul Justiției se prezintă parcursul dosarului, concluzionând că nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de strămutare. Verificând actele dosarului și susținerile petentei, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată. Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petentă nu se regăsesc în cazurile menționate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă. De altfel, susținerile petentei, referitoare la încălcările dispozițiilor legale efectuate cu ocazia desfășurării procesului penal, pot fi invocate și constitui o eventuală critică și apărare doar în căile de atac prevăzute de lege.

Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenta. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta D.M.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta D.M.E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curții de Apel Iași. Obligă petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă