ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de strămutare de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
acestei instanțe la data de 20 iunie 2012, petentul F.G. a solicitat
strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8700/99/2011 al
Tribunalului Iași, motivând că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi
știrbită din cauza împrejurărilor cauzei, sens în care a invocat critici pe
fondul cauzei privind modalitatea de audiere a martorilor, conținutul
declarațiilor unor martori și faptul că unii martori audiația la urmărirea
penală nu au fost audiați și în instanță.
În
temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, a solicitat informații de la Curtea de Apel Iași.
În informațiile primite de la Curtea
de Apel Iași se prezintă parcursul dosarului, lăsându-se la aprecierea
instanței oportunitatea admiterii cererii de strămutare.
Verificând actele dosarului și
susținerile petentului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive
temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul
dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată.
Remediul procesual al strămutării se
impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite
împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii și imparțialității
judecătorilor unei instanțe.
Astfel, analizând împrejurările,
calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată
că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii
imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar
conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor
art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, se constată că, în cauză,
motivele invocate de petent nu se regăsesc în cazurile menționate în
prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice
strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
De altfel, susținerile petentului,
referitoare la încălcările dispozițiilor legale efectuate cu ocazia
desfășurării procesului penal, pot constitui o eventuală critică și apărare în
căile de atac ordinare.
Drept urmare, conform art. 60 alin.
(1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată
de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., va fi obligat petentul F.G. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, cererea
formulată de petentul F.G. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează
obiectul dosarului nr. 8700/99/2011 al Tribunalului Iași.
Obligă
petentul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 1
august 2012.