ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de strămutare de față; fn baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 noiembrie 2010, petiționarii F.D.F. și F.M. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10147/94/2010 al Judecătoriei Buftea apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale și calității părților. În motivarea cererii se arată că intimații Ș.N. și Ț.O. au legături cu organele locale de poliție, că de la dosarul de urmărire penală lipsesc declarații și acte, că organele de anchetă au depus documente dintr-un dosar într-altul, respectiv din Dosar nr. 4799/P/2009 în Dosar nr. 6971/P/2009.
Pentru aceste motive apreciază că la această instanță nu va beneficia de un proces corect și echitabil în care să-i fie respectate drepturile procesuale. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen. și comunicate de către Tribunalul București se prezintă etapele pe care Ie-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, arătându-se că nu au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare a judecării cauzei la o altă instanță egală în grad. În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarii F.D.F. și F.M. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10147/94/2010 al Judecătoriei Buftea. Obligă petiționarii la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.