- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 19 aprilie 2011
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 19.04.2011 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4175/118/2009
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 februarie 2011, petiționara C.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4175/118/2009 a Tribunalului Constanța, apreciind că nu va avea parte de o judecată dreaptă, întrucât imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților, având în vedere că inculpații cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, sunt vecini cu judecătoarea A.N. care are o atitudine părtinitoare față de aceștia, respingând în întregime probatoriul solicitat de petentă, care are calitatea de parte vătămată.
Cererea de strămutare este nefondată. Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul ce se solicită a fi strămutat. În informațiile primite de la Curtea de Apel Constanța se prezintă parcursul dosarului și se apreciază că la Tribunalul Constanța sunt condiții pentru judecarea cauzei în condițiile legii, concluzionându-se că suspiciunile petentei nu sunt susținute de probe. Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petiționar nu se regăsesc în cazurile menționate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge cererea formulată de petiționara C.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4175/118/2009 a Tribunalului Constanța. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2011.