Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
16.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul C.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4128/118/2011 al Tribunalului Constanța, motivând că „în urma arestării avocatului M.V.A., s-a creat în presa națională și locală, cât și la televizor, o puternică campanie media, ceea ce ar duce la soluționarea cauzei mele cu dușmănie și fără corectitudine, amplificând defavorizarea mea în stabilirea pedepsei.” De asemenea, acesta a mai invocat următoarele: „Atât avocatul M.V.A., cât și tatăl lui, sunt membri în Baroul Constanța, lucru ce îmi va îngreuna, de asemenea, apărarea în instanță”.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Constanța. Din informarea transmisă de la Curtea de Apel Constanța, instanță ierarhic superioară Tribunalului Constanța, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele: Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, inculpatul fiind trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul din 10 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen.

și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. În cauză s-a fixat prim termen de judecată la 11 martie 2011, cauza fiind amânată succesiv, iar la termenul din 31 octombrie 2012 instanța a amânat cauza la data de 12 decembrie 2012. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul C.S. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4128/111/2011, al Tribunalului Constanța. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședinâă publică, azi 16 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul C.Ș. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9031/62/2011 al Tribunalului Brașov, motivând că la această insta
ÎCCJ 2011-04-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 februarie 2011, petiționara C.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formeaz
ÎCCJ 2011-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 februarie 2011, petiționarul B.P.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce form
ÎCCJ 2013-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul N.C.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce f
ÎCCJ 2013-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 decembrie 2012, petiționarul C.M. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă