Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2011
admis

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
18.04.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15 februarie 2011, petiționarul B.P.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 35/44/2011 al Curții de Apel Galați, apreciind că există motive de bănuială legitimă și că obiectivitatea și imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei și calității părților, întrucât la această instanță nu poate beneficia de o judecată dreaptă ca urmare a în medial locală s-a făcut o mediatizare excesivă și incorectă a cauzei, în sensul că inculpații au fost denigrați în fața opiniei publice, fiind astfel încălcat dreptul petentului la un proces echitabil.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Curții de apel Galați se află în curs de judecată dosarul nr. 35/44/2011, având ca obiect sesizarea instanței prin rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.V., B.P.D., C.B., C.I.C., și C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat , prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. și de purtare abuzivă , prevăzută de art. 250 alin. (1) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) ș i a art. 75 lit. a) C. pen. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen.

și comunicate de către Ministerul Justiției se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum și motivele cererii, precizându-se, totodată că, în urma demersurilor efectuate, într-adevăr în mass-media locală s-a mediatizat foarte intens cauza, emițând păreri în general defavorabile inculpaților, în sensul că aceștia exercitându-și în mod abuziv atribuțiile de pază și supraveghere, au comis acte grave de violență asupra unui deținut din Penitenciarul Galați, cauzându-i decesul. Totodată, Curtea de Apel Galați a mai arătat că, deși petentul nu a indicat aspecte concrete din care să rezulte exercitarea unor presiuni sau influențe asupra instanței, se apreciază că pentru a înlătura orice suspiciune privind respectarea dreptului inculpaților la un proces echitabil și imparțial ar fi oportună strămutarea judecății la o altă instanță egală în grad.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care, imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. In cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. Înalta Curte constată că actele depuse de petent confirmă susținerea acestuia că este subiectul unei campanii în presa locală, percepută de petent ca un mijloc de presiune asupra magistraților instanței în scopul influențării soluției procesului.

Prin urmare, deși nu există indicii că judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 35/44/2011 al Curții de Apel Galați nu s-ar realiza în condiții de obiectivitate și imparțialitate, totuși pentru înlăturarea oricăror suspiciuni și în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte va admite cererea de strămutare și va dispune strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) pct. 3 C. proc. pen.;

H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de petiționarul B.P.D. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 35/44/2011 al Curții de Apel Galați. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Bacău. Menține actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul C.S. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce
ÎCCJ 2013-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 noiembrie 2012, petiționarul C.L.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce form
ÎCCJ 2011-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 februarie 2011, petiționarul T.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formeaz
ÎCCJ 2012-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 octombrie 2011, petentul S.P.P.D. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formea
ÎCCJ 2011-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarii D.M., F.P., D.V., M.I., A.S.V., D.N., F.G., B.A., D.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă