ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5273/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei.

primei instanțe.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrative și fiscal, la data de 29 noiembrie 2010 și întemeiată pe

dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, reclamantul D.G. a

solicitat instanței ca, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

MARAMUREȘ, să se dispună anularea hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010,

emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece împreună cu mama sa s-a refugiat din

motive etnice, satul lor Săcel jud. Maramureș fiind ocupat de trupele ungare și

germane. In motivarea contestației reclamantul a mai arătat că au plecat în

refugiu la data de 6 septembrie 1940, au ajuns în loc. Mihai Viteazul, jud.

Cluj și s-au întors din refugiu la data de 06 martie 1945.

Pârâta CASA

JUDEȚEANĂ DE PENSII MARAMUREȘ, prin întâmpinarea formulată a solicitat

instanței respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a admis acțiunea reclamantului , a dispus anularea

Hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii

Maramureș și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de

refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.

189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2010.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut că declarațiile martorilor autentificate

de notarul public sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și

relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați

personal.

Mai mult,

Curtea a avut în vedere și împrejurarea că declarațiile notariale provin,

parțial, de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor

Legii nr. 189/2000, cărora le-a fost recunoscută calitatea de refugiat prin

hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca

fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale

persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24

octombrie 2007 a I.C.C.J.). Astfel, martora S.A. a obținut hotărârea nr. 26.066

din data de 06 ianuarie 2010 (f. 23) prin care i s-a recunoscut statut de

refugiat si drepturile corelative.

formulat în cauză.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a

susținut în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, iar

declarațiile martorilor au caracter destul de general și deasemenea, din

sintagma" ne-am întâlnit pe teritoriul din refugiu" nu rezultă că

martorii au fost refugiați întreaga perioadă în aceiași localitate cu

reclamantul.

II Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

In

conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază

persoana - cetățean român, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la

6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în

sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea,

potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din normele pentru

aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu

acte oficiale, eliberate de organele competente și în lipsa acestor acte, prin

declarații de martori.

Curtea de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea reclamantului D.G., obligând pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș

să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza

declarației martorilor S.A. și C.C.

Înalta Curte

constată că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe

neconcludente, din care nu rezultă împrejurările concrete în care reclamantul

s-a refugiat, nesocotindu-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală,

judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților

sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce

la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în

întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

De asemenea,

instanța era datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor,

dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Activitatea de

judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar

pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de martori, probe

materiale, instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând

înscrisurile originale (potrivit art. 112 și art. 139 C. proc. civ. părțile pot

depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună

înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât

judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput

personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții

extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la

alte persoane).

Nu întotdeauna

este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanța fiind uneori nevoită

să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declarațiile unor martori care

cunosc faptele din auzite etc, situații în care trebuie să se acorde o atenție

deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.

Or, în cauza

de față, instanța de fond, nu a procedat la audierea martorilor în instanță și

nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului.

Declarațiile

extrajudiciare de martor depuse la instanța de fond nu cuprind elemente care să

poată fi avute în vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat

din motive etnice și perioada strămutării, ci doar formulări stereotipe,

generale, cu un conținut identic.

Procedând în

acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod

neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și

nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și

susținerile părților, și, totodată, să lămurească pe deplin, prin administrarea

de probatorii, respectiv audierea nemijlocită a martorilor și, eventual

înscrisuri iar nu doar primind apărările reclamantului.

In consecință,

pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.

5, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza

I

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care

va proceda la completarea probatoriului, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

A

dmite recursul declarat de Casa Județeană

de Pensii Maramureș împotriva sentinței nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.