ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5273/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrative și fiscal, la data de 29 noiembrie 2010 și întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, reclamantul D.G. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MARAMUREȘ, să se dispună anularea hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010, emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece împreună cu mama sa s-a refugiat din motive etnice, satul lor Săcel jud. Maramureș fiind ocupat de trupele ungare și germane.

In motivarea contestației reclamantul a mai arătat că au plecat în refugiu la data de 6 septembrie 1940, au ajuns în loc. Mihai Viteazul, jud. Cluj și s-au întors din refugiu la data de 06 martie 1945. Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII MARAMUREȘ, prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a admis acțiunea reclamantului , a dispus anularea Hotărârii nr. 888 din 15 octombrie 2010 emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 6 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.nr.105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2010. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că declarațiile martorilor autentificate de notarul public sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.

Mai mult, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că declarațiile notariale provin, parțial, de la persoane care la rândul lor sunt beneficiare ale prevederilor Legii nr. 189/2000, cărora le-a fost recunoscută calitatea de refugiat prin hotărâri similare ale pârâtei, iar această împrejurare a fost apreciată ca fiind suficientă în susținerea și dovedirea persecuțiilor etnice ale persoanelor pretins refugiate (decizia nr. 4050 respectiv nr. 4049 din 24 octombrie 2007 a I.C.C.J.). Astfel, martora S.A. a obținut hotărârea nr. 26.066 din data de 06 ianuarie 2010 (f. 23) prin care i s-a recunoscut statut de refugiat si drepturile corelative. 2. Recursul formulat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, iar declarațiile martorilor au caracter destul de general și deasemenea, din sintagma" ne-am întâlnit pe teritoriul din refugiu" nu rezultă că martorii au fost refugiați întreaga perioadă în aceiași localitate cu reclamantul. II Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. In conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana - cetățean român, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale, eliberate de organele competente și în lipsa acestor acte, prin declarații de martori. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului D.G., obligând pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș să-i recunoască acestuia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, în baza declarației martorilor S.A. și C.C. Înalta Curte constată că instanța de fond a admis cererea reclamantului în baza unor probe neconcludente, din care nu rezultă împrejurările concrete în care reclamantul s-a refugiat, nesocotindu-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța era datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor. Activitatea de judecată presupune reconstituirea unor fapte care au avut loc în trecut, iar pentru aceasta trebuie să se folosească înscrisuri, depoziții de martori, probe materiale, instanța urmând a cerceta nemijlocit aceste probe, examinând înscrisurile originale (potrivit art. 112 și art. 139 C. proc.

civ. părțile pot depune copii certificate de pe înscrisuri, dar sunt obligate să depună înscrisurile originale la grefă sau să le aibă asupra lor, astfel încât judecătorul le va putea cerceta personal), audiind martori care au perceput personal faptele pe care le relatează (deci să nu se bazeze pe depoziții extrajudiciare, ori pe depozițiile unor martori care au auzit faptele de la alte persoane). Nu întotdeauna este posibilă o astfel de cercetare a probelor, instanța fiind uneori nevoită să se întemeieze pe copii de pe înscrisuri, pe declarațiile unor martori care cunosc faptele din auzite etc, situații în care trebuie să se acorde o atenție deosebită aprecierii unor asemenea probe derivate.

Or, în cauza de față, instanța de fond, nu a procedat la audierea martorilor în instanță și nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului. Declarațiile extrajudiciare de martor depuse la instanța de fond nu cuprind elemente care să poată fi avute în vedere la stabilirea faptului că reclamantul a fost strămutat din motive etnice și perioada strămutării, ci doar formulări stereotipe, generale, cu un conținut identic. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să lămurească pe deplin, prin administrarea de probatorii, respectiv audierea nemijlocită a martorilor și, eventual înscrisuri iar nu doar primind apărările reclamantului. In consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 5, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care va proceda la completarea probatoriului, în sensul arătat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E A dmite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței nr. 25 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2011.