ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 61/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 738/M din 22 aprilie 2010 Tribunalul Brașov, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de V.C. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamantul V.C.

a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate în cuantum de 56.304 lei, în temeiul art. 31 alin. (1) și (2)din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999, astfel cum a fost modificată; să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor să asigure de la bugetul de stat (din bugetul pe anul 2010), prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare pentru plata sumei de 56.304 lei cu titlu de ajutor cuvenit în baza art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 astfel cum a fost modificat; să fie obligat Ministerul Administrației și Internelor la plata sumei de 56.304 lei cu titlu de ajutor cuvenit în baza art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999; actualizarea sumei de 56.304 lei cu indicele de inflație aferent perioadei cuprinse între data scadenței acestei sume (respectiv data trecerii în rezervă - 31 martie 2009) până la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Reclamantul a mai solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de referința a BNR aferente sumei de 56.304 lei pentru perioada cuprinsă între data promovării prezentei acțiuni și data plății efective a capitalului, în temeiul art. 1088 C. civ. Reclamantul a precizat că îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, respectiv: a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, a fost cadru militar, având o vechime efectivă ca militar de 26 ani 11 luni si 10 zile, cuvenindu-i-se un ajutor egal cu 15 solde lunare brute iar solda lunară brută este în cuantum de 2.448 lei, potrivit deciziei de pensionare. Instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului Brașov în soluționarea prezentului litigiu, în raport de obiectul acțiunii, având în vedere că raporturile de muncă nu constituie drepturi de asigurări sociale, dar și în raport de calitatea reclamantului și a pârâților.

Litigiile de competența completului de asigurări sociale din cadrul Secției Civile a Tribunalului Brașov sunt expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 155 si art. 156 din Legea nr. 19/2000. Un argument în susținerea necompetentei Secției Civile a Tribunalului Brașov îl reprezintă și faptul că acțiunea nu este formulată împotriva unei case teritoriale de pensii, ori împotriva Casei Naționale de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale. Prin urmare, Tribunalul Brașov, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale a constatat că drepturile bănești pretinse de reclamant se acordau la pensionarea sa, însă în virtutea raporturilor de serviciu ce încetau prin pensionare și nicidecum în virtutea calității de pensionar a reclamantului, pentru a atrage competența instanței specializate în soluționarea litigiilor privind asigurările sociale.

În consecință, ajutorul bănesc pretins de reclamant de la fostul angajator nu este un drept de asigurări sociale care să atragă prevederile Legii nr. 19/2000 și jurisdicția asigurărilor sociale introdusă prin acest act normativ. Învestită prin declinare Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 160/F/2010 din 4 octombrie 2010 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă și pentru litigii de muncă și asigurări sociale, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale și constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut că natura juridică a litigiului dedus judecății prin acțiunea introductivă a reclamantului este aceea de litigiu de muncă și asigurări sociale, ce privește situația drepturilor și compensațiilor salariale cuvenite unui militar activ la trecerea sa în rezervă prin pensionare, situație în care se află reclamantul V.C., fost cadru militar activ în structura Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. În privința militarilor, însă, legiuitorul nu a făcut o mențiune expresă care să fi permis ca regulile de competență specială în contencios administrativ să fie aplicabile în mod direct litigiilor privind drepturile și obligațiile militarilor.

Ca atare, în absența unor reguli speciale, exprese, de competență care să dea astfel de litigii în competența instanțelor de contencios administrativ, competența de soluționare aparține instanțelor de drept comun în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale, anume completele specializate pentru litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul tribunalului. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat instanței să se constate că beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/2009. Din motivarea acțiunii rezultă că reclamantul a fost trecut în rezervă cu drept de pensie anticipată. Deci, obiectul dedus judecății este unul de muncă și asigurări sociale iar potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, competența de soluționare a acestuia revine Secției specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea art. 8 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, rezultă fără putință de tăgadă, că poate face obiectul contenciosului administrativ numai refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative, ceea ce presupune o manifestare de voință în acest sens din partea autorității administrative, cerință neîndeplinită în cauză pentru că reclamantul nu atacă nici un fel de refuz , ceea ce nu poate face obiectul Legii nr. 554/2004. Din acest punct de vedere, este irelevant că pârâții chemați în judecată sunt autorități publice centrale, raportul juridic dedus judecății având natură civilă pentru că nu privește emiterea unui act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri, așa cum aceste noțiuni sunt definite prin art. 2 alin. (1) lit. c) și h) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu calitatea de autorități publice a pârâților determină natura juridică a litigiului de contencios administrativ, ci raportul juridic dedus judecății, știut fiind că organele autorității administrative pot sta și în procese de natură civilă, comerciale, etc. Prin urmare, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privitor la obiectul acțiunii în contencios administrativ, respectiv de solicitare de a se efectua o anumită operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim Litigiul dedus judecății este, așadar, unul de muncă și asigurări sociale, competența în primă instanță revenind secției specializate din cadrul tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă, litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe V.C., Ministerul Administrației și Internelor, Statul Româna prin Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Țara Bârsei, în favoarea Tribunalului Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 ianuarie 2011.