ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2011

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

388 din 20 octombrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D. în

contradictoriu cu C.J.P. Cluj, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nici cea de-a doua cerere

formulată de reclamant, privind recunoașterea calității de refugiat din motive de

persecuție etnică, potrivit Legii nr. 189/2000 nu a fost însoțită de acte

doveditoare și nici în fata instanței nu s-a solicitat încuviințarea probei cu

martori, așa încât și hotărârea atacată în prezenta cauză, respectiv Hotărârea nr.

70104/2010 a fost emisă de pârâta C.J.P. Cluj în mod legal și temeinic.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.D. criticând-o ca nelegală și

netemeinică.

Recurentul a

susținut, în esență, că a fost refugiat împreună cu părinții în perioada

stipulată, că martorii din dosar au avut și ei calitatea de refugiați din

motive de persecuție etnică și că această probă este suficientă pentru a dovedi

cele susținute.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, analizând

actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile

legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

În cursul

anului 2002, reclamantul P.D. s-a adresat C.J.P. Cluj cu o primă cerere de

recunoaștere a calității de refugiat din motive de persecuție etnică, conform

Legii nr. 189/2009, cerere respinsă de această autoritatea prin Hotărârea nr. 6258/2002.

În cursul

anului 2010 a revenit cu o nouă cerere, fără ca acest din urmă demers să fi

fost însoțit de alte acte. C.J.P. Cluj a respins și această cerere prin

Hotărârea nr. 70104/2010.

Înalta Curte

constată că în mod corect autoritatea pârâtă a respins și cea de-a doua cerere.

Din verificarea

actelor depuse la dosarul instanței reiese că reclamantul a solicitat anularea Hotărârii

nr. 70104/2010, susținând că doar declarațiile depuse în anul 2002, ce au stat

la baza hotărârii 6258, le-a avut în vedere și raportat la acestea, apreciază

că a făcut dovada refugiului său, astfel că se încadrează în prevederile O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Potrivit prevederilor

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, respectiv de indemnizație, persoana, cetățean rămân care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la

6 martie 1945 a avut de suferit persecuții, aflându-se în una din situațiile

exprese: deportat, strămutat, precum și soțul supraviețuitor al celui decedat

din categoria celor deportați, refugiați.

Conform art. 2

din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se

înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind

incluse și persoanele refugiate.

Din norma

enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se

face dovada refugierii, proprii sau a părinților în cazul copiilor, refugiere materializată

în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este

rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Or, în raport

cu dispozițiile legale enunțate și cu faptul că reclamantul nu a depus alte

înscrisuri care să facă dovada calității de refugiat din motive de persecuție

etnică și nici nu a solicitat administrarea altor probatorii, respectiv

audierea în instanță a martorilor, Înalta Curte constată că cererea reclamantului

nu este justificată.

Așa fiind și

reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în

temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.D. împotriva sentinței nr. 388 din 20 octombrie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.

*