ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 388 din 20 octombrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nici cea de-a doua cerere formulată de reclamant, privind recunoașterea calității de refugiat din motive de persecuție etnică, potrivit Legii nr. 189/2000 nu a fost însoțită de acte doveditoare și nici în fata instanței nu s-a solicitat încuviințarea probei cu martori, așa încât și hotărârea atacată în prezenta cauză, respectiv Hotărârea nr. 70104/2010 a fost emisă de pârâta C.J.P.

Cluj în mod legal și temeinic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.D. criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut, în esență, că a fost refugiat împreună cu părinții în perioada stipulată, că martorii din dosar au avut și ei calitatea de refugiați din motive de persecuție etnică și că această probă este suficientă pentru a dovedi cele susținute. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cursul anului 2002, reclamantul P.D.

s-a adresat C.J.P. Cluj cu o primă cerere de recunoaștere a calității de refugiat din motive de persecuție etnică, conform Legii nr. 189/2009, cerere respinsă de această autoritatea prin Hotărârea nr. 6258/2002. În cursul anului 2010 a revenit cu o nouă cerere, fără ca acest din urmă demers să fi fost însoțit de alte acte. C.J.P. Cluj a respins și această cerere prin Hotărârea nr. 70104/2010. Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă a respins și cea de-a doua cerere. Din verificarea actelor depuse la dosarul instanței reiese că reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 70104/2010, susținând că doar declarațiile depuse în anul 2002, ce au stat la baza hotărârii 6258, le-a avut în vedere și raportat la acestea, apreciază că a făcut dovada refugiului său, astfel că se încadrează în prevederile O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Potrivit prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, respectiv de indemnizație, persoana, cetățean rămân care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții, aflându-se în una din situațiile exprese: deportat, strămutat, precum și soțul supraviețuitor al celui decedat din categoria celor deportați, refugiați. Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate.

Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii, proprii sau a părinților în cazul copiilor, refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată. Or, în raport cu dispozițiile legale enunțate și cu faptul că reclamantul nu a depus alte înscrisuri care să facă dovada calității de refugiat din motive de persecuție etnică și nici nu a solicitat administrarea altor probatorii, respectiv audierea în instanță a martorilor, Înalta Curte constată că cererea reclamantului nu este justificată. Așa fiind și reținând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinței nr. 388 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011. *