ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din data de 17

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1475/109/2010, s-a dispus,

printre altele, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpatul N.I.D.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul N.I.D., subofițer în

cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, a fost trimis

în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1)

și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că în perioada februarie 2009 – martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane suma totală de 41.500 Euro și 10.000 lei, din care a

primit efectiv 15.200 Euro și 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influență

asupra unui funcționar din unitatea în care lucra, pentru a facilita angajarea

în mod fraudulos a solicitanților, fiind prins în flagrant în timp ce primea

suma de 1.200 Euro de la denunțătorul M.C.C.

S-a mai reținut că Tribunalul Argeș,

prin sentința penală nr. 367 din 2 decembrie 2010, l-a condamnat pe inculpat,

printre alții, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a mai reținut, în raport de natura

infracțiunii, de împrejurările în care aceasta a fost comisă și consecințele

acesteia, că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să afecteze în

continuare, în mod grav, relațiile și valorile sociale care formează ordinea

publică, considerente pentru care instanța a constatat că măsura liberării

provizorii sub control judiciar nu satisface condiția prevăzută de art. 136 alin.

(2) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat punerea în

libertate, liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât inculpatul nu

poate influența desfășurarea procesului penal, cercetarea judecătorească fiind

terminată.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., „măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.”

În speță, arestarea preventivă a

inculpatului a fost dispusă în baza art. 143, art. 148 lit. f) și art. 151 C.

proc. pen., măsură care a fost prelungită succesiv, dat fiind faptul că

subzistă temeiurile în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive.

Pornind de la temeiurile care au

fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat,

se reține că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în

libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării se

impune a fi menținută.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se

referă la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză, se constată că există

indicii, obținute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea

dispozițiilor legale pentru obținerea acestora, care conduc la existența unor

bănuieli legitime că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în

judecată, faptă pentru care, pe baza probelor administrate, a fost condamnat la

pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Ca atare, neschimbându-se temeiurile

care au determinat luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată

că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu satisface

condiția prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., deoarece o astfel de

măsură nu este adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a

acestuia, respectiv protecția ordinii publice și garantarea bunei desfășurări a

procesului penal.

Față de considerentele arătate,

recursul declarat nu este fondat și, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.D. împotriva încheierii din 17

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în dosarul nr. 1475/109/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

februarie 2011.