ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Soluția primei
instanțe
Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului
administrativ, reclamantele S.C.D.P. Cluj, S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P.
Fălticeni, S.C.D.P. Voinești, S.C.D.P. Vâlcea, S.C.D.H. Târgu Jiu și S.C.D.P.
Geoagiu au chemat în
judecată pe pârâtul G.R.,
solicitând obligarea acestuia să adopte, în condițiile Legii nr. 290/2002, o
hotărâre de G. privind
înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare
în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin reorganizarea unor stațiuni de
cercetare și producție agricolă în domeniu.
Motivându-și cererea, reclamantele
au arătat că prin refuzul pârâtului de a emite respectiva hotărâre le-a fost
cauzată o vătămare a dreptului de a
funcționa
ca stațiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii
și
horticulturii, în subordinea A.Ș.A.S.G.I.S., drept prevăzut de Legea nr. 290/2002,
precum și a dreptului de a fi exonerate de plata unor creanțe datorate
bugetului până în mai 2004.
Totodată, reclamantele au solicitat
obligarea pârâtului la plata debitelor restante, reprezentând taxe,
contribuții, impozite datorate
Fondului
național unic de asigurări sociale de sănătate, șomaj, datorate
bugetelor
locale până la 17 mai 2004, precum și a penalităților de întârziere, sume pentru
care nu au putut obține scutire de plată, conform legii.
Refuzul
promovării actului normativ de către pârât a afectat grav activitatea de
cercetare și situația financiară a unităților, prin
diminuarea numărului de cercetători,
scoaterea la licitație și înstrăinarea patrimoniului unităților.
Pe timpul derulării a procesului în
fond, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de
intervenție accesorie în favoarea pârâtului G.R., solicitând respingerea
acțiunii. De asemenea, A.Ș.A.
S.G.I.S. a
formulat cerere de intervenție în
favoarea reclamantelor, solicitând
admiterea cererii formulate și obligarea G.R. să emită hotărârea menționată.
Prin sentința civilă nr. 2301 din 2
iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului G.R.,
formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a
respins, ca neîntemeiate, acțiunea formulată
de
reclamante, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul
acestora,
formulată de A.Ș.A.S.G.I.S.
Pentru a
hotărî astfel
, instanța de fond a reținut
că unitățile reclamante figurează în anexa I la Legea nr. 290/2002, ca unități care se reorganizează în stațiuni de cercetare-dezvoltare,
organizate ca instituții publice cu personalitate
juridică, în subordinea
academiei menționate.
Potrivit legii
amintite la înființarea, prin reorganizare, a
unităților de cercetare-dezvoltare agricolă urmau să fie
reglementate cadrul juridic, delimitarea și stabilirea patrimoniului, definirea
obiectului de activitate, identificarea
surselor de finanțare și stabilirea
organelor de conducere.
Având în vedere că legiuitorul nu a
stabilit momentul emiterii hotărârii de G.R. prin care să fie reglementate aspectele
menționate, adoptarea acesteia rămâne la aprecierea pârâtului, ca atribuție
exclusivă a acestuia, instanțele de contencios neputându-se substitui
legiuitorului sau executivului, în ceea ce privește acordarea unor drepturi
prevăzute de lege.
Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă
S.C.D.P. Cluj
Împotriva sentinței pronunțate de
Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C.D.P.
Cluj.
Au fost invocate motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 7 și 9 C. proc. civ., coroborate cu
art. 304
1
C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, în esență, s-au susținut
următoarele critici, raportat la sentința atacată:
- greșit a respins instanța de fond acțiunea
reclamantelor ce au solicitat obligarea G.R. la adoptarea, în conformitate cu Legea
nr. 290/2002, a hotărârii de guvern privind înființarea unor stațiuni de
cercetare–dezvoltare în domeniul pomiculturii și horticulturii, nesocotind că
scopul unei astfel de hotărâri îl reprezintă tocmai precizarea cadrului juridic
al stațiunilor, delimitarea și stabilirea patrimoniului acestora și definirea obiectului
de activitate;
- în mod eronat nu s-a apreciat că G.R.
nu a respectat prevederile art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 290/2002 în
temeiul cărora era obligat să emită o astfel de hotărâre, prin care să acorde anumite
facilități cu privire la administrarea unor suprafețe de teren necesare
desfășurării activității instituțiilor publice de cercetare – dezvoltare;
- în calitate de autoritate a puterii
executive, G.R. nu și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 90/2001, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004;
- motivarea hotărârii primei
instanțe este sumară și nu prezintă motivele de fapt și de drept care au stat
la baza respingerii acțiunii, după cum nu precizează nici normele legale în vigoare,
în baza cărora a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios
administrativ;
- posibilitatea instanței de
contencios administrativ de a obliga o autoritate publică la emiterea unui act administrativ
este consacrată în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, text
de lege nesocotit de instanța de fond;
- în fine, a fost nesocotită
practica judecătorească care recunoaște posibilitatea obligării unei autorități
publice de a promova o hotărâre în conformitate cu Legea nr. 290/2002.
Considerentele și soluția instanței
de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentința atacată prin
prisma motivelor de nelegalitate invocate, sub toate aspectele potrivit art. 304
1
C. proc. civ., dar și față de apărările autorităților intimate cuprinse în întâmpinările
la motivele de recurs, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un
motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea sentinței atacate,
în considerarea celor în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată,
reclamantele S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P. Cluj ș.a., au solicitat, în
contradictoriu cu G.R., obligarea acestei autorități la adoptarea, în
condițiile Legii nr. 290/2002, a hotărârii privind înființarea unor stațiuni de
cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin
reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă din domeniul
agriculturii, precum și obligarea la plata unor debite restante (impozite,
taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat ș.a. până la data de
17 mai 2004) și a penalităților de întârziere pentru neplata acestor debite.
Înalta Curte reține în mod corect
instanța de fond a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată,
raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, cu
modificările și completările ulterioare, ce constituie izvorul pretențiilor
reclamantelor, apreciind că modalitatea și condițiile în care trebuie adoptată
o hotărâre de G.R., de natura celei prevăzută de lege sunt la latitudinea
emitentului pârât, fiind o atribuție exclusivă a acestuia. S-a reținut cu temei
că instanța de judecată „nu se poate substitui legislativului sau executivului
în privința acordării unui drept prevăzut de lege”, în sensul celor solicitate
de reclamante.
Nu sunt întemeiate și ca atare vor
fi respinse criticile formulate de recurenta - reclamantă S.C.D.P. Cluj vizând nelegalitatea
și netemeinicia hotărârii primei instanțe raportat la dispozițiile art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ.
Nu este întemeiată critica
recurentei vizând modalitatea sumară în care a fost motivată hotărârea atacată.
Independent de împrejurarea că prin chiar
motivele de recurs recurenta-reclamantă reiterează practic referirile și susținerile
cuprinse în acțiunea introductivă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat
cuprinzător acțiunea cu care a fost învestită și a concluzionat motivat în sensul
respingerii acesteia, indicând cu temei că instanțele de contencios administrativ
nu pot statua, în locul legiuitorului și nici a executivului în privința
legiferării în vederea acordării unui drept, cu atât mai mult cu cât nu s-a
stabilit momentul la care urmează a fi emisă o astfel de hotărâre. Fiind astfel
respectat principiul separațiilor puterilor în stat, consacrat în Constituție.
Nu este întemeiată nici critica
vizând neindicarea temeiului legal pe baza căruia prima instanță a decis respingerea
acțiunii de față câtă vreme în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinse referiri
exprese la actele normative incidente ca și la prevederile art. 7 alin. (1) din
Legea nr. 290 în raport de care s-a concluzionat că intimatul-pârât G.R. are
competența legală de a stabili modalitatea, condițiile și momentul emiterii unui
act administrativ de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare
agricolă, instanța de contencios administrativ neputându-se substitui puterii executive
în acest sens.
În fine, nefondate sunt și toate celelalte
critici ale recurentei, raportat și la practica instanței supreme, cristalizată
în sensul statuării că puterea discreționară se exercită în oportunitate,
lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii,
măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse
controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere,
această ultimă ipoteză nefiind desigur incidentă nici în prezenta cauză.
Față de toate cele mai sus arătate,
în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul
recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C.D.A.
Cluj împotriva sentinței civile nr. 2301 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 16 februarie 2010.