ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

instanțe

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantele S.C.D.P. Cluj, S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P.

Fălticeni, S.C.D.P. Voinești, S.C.D.P. Vâlcea, S.C.D.H. Târgu Jiu și S.C.D.P.

Geoagiu au chemat în

judecată pe pârâtul G.R.,

solicitând obligarea acestuia să adopte, în condițiile Legii nr. 290/2002, o

hotărâre de G. privind

înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare

în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin reorganizarea unor stațiuni de

cercetare și producție agricolă în domeniu.

Motivându-și cererea, reclamantele

au arătat că prin refuzul pârâtului de a emite respectiva hotărâre le-a fost

cauzată o vătămare a dreptului de a

funcționa

ca stațiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii

și

horticulturii, în subordinea A.Ș.A.S.G.I.S., drept prevăzut de Legea nr. 290/2002,

precum și a dreptului de a fi exonerate de plata unor creanțe datorate

bugetului până în mai 2004.

Totodată, reclamantele au solicitat

obligarea pârâtului la plata debitelor restante, reprezentând taxe,

contribuții, impozite datorate

Fondului

național unic de asigurări sociale de sănătate, șomaj, datorate

bugetelor

locale până la 17 mai 2004, precum și a penalităților de întârziere, sume pentru

care nu au putut obține scutire de plată, conform legii.

Refuzul

promovării actului normativ de către pârât a afectat grav activitatea de

cercetare și situația financiară a unităților, prin

diminuarea numărului de cercetători,

scoaterea la licitație și înstrăinarea patrimoniului unităților.

Pe timpul derulării a procesului în

fond, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de

intervenție accesorie în favoarea pârâtului G.R., solicitând respingerea

acțiunii. De asemenea, A.Ș.A.

S.G.I.S. a

formulat cerere de intervenție în

favoarea reclamantelor, solicitând

admiterea cererii formulate și obligarea G.R. să emită hotărârea menționată.

Prin sentința civilă nr. 2301 din 2

iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului G.R.,

formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a

respins, ca neîntemeiate, acțiunea formulată

de

reclamante, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul

acestora,

formulată de A.Ș.A.S.G.I.S.

Pentru a

hotărî astfel

, instanța de fond a reținut

că unitățile reclamante figurează în anexa I la Legea nr. 290/2002, ca unități care se reorganizează în stațiuni de cercetare-dezvoltare,

organizate ca instituții publice cu personalitate

juridică, în subordinea

academiei menționate.

Potrivit legii

amintite la înființarea, prin reorganizare, a

unităților de cercetare-dezvoltare agricolă urmau să fie

reglementate cadrul juridic, delimitarea și stabilirea patrimoniului, definirea

obiectului de activitate, identificarea

surselor de finanțare și stabilirea

organelor de conducere.

Având în vedere că legiuitorul nu a

stabilit momentul emiterii hotărârii de G.R. prin care să fie reglementate aspectele

menționate, adoptarea acesteia rămâne la aprecierea pârâtului, ca atribuție

exclusivă a acestuia, instanțele de contencios neputându-se substitui

legiuitorului sau executivului, în ceea ce privește acordarea unor drepturi

prevăzute de lege.

S.C.D.P. Cluj

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C.D.P.

Cluj.

Au fost invocate motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 7 și 9 C. proc. civ., coroborate cu

art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, în esență, s-au susținut

următoarele critici, raportat la sentința atacată:

- greșit a respins instanța de fond acțiunea

reclamantelor ce au solicitat obligarea G.R. la adoptarea, în conformitate cu Legea

nr. 290/2002, a hotărârii de guvern privind înființarea unor stațiuni de

cercetare–dezvoltare în domeniul pomiculturii și horticulturii, nesocotind că

scopul unei astfel de hotărâri îl reprezintă tocmai precizarea cadrului juridic

al stațiunilor, delimitarea și stabilirea patrimoniului acestora și definirea obiectului

de activitate;

- în mod eronat nu s-a apreciat că G.R.

nu a respectat prevederile art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 290/2002 în

temeiul cărora era obligat să emită o astfel de hotărâre, prin care să acorde anumite

facilități cu privire la administrarea unor suprafețe de teren necesare

desfășurării activității instituțiilor publice de cercetare – dezvoltare;

- în calitate de autoritate a puterii

executive, G.R. nu și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 90/2001, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004;

- motivarea hotărârii primei

instanțe este sumară și nu prezintă motivele de fapt și de drept care au stat

la baza respingerii acțiunii, după cum nu precizează nici normele legale în vigoare,

în baza cărora a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios

administrativ;

- posibilitatea instanței de

contencios administrativ de a obliga o autoritate publică la emiterea unui act administrativ

este consacrată în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, text

de lege nesocotit de instanța de fond;

- în fine, a fost nesocotită

practica judecătorească care recunoaște posibilitatea obligării unei autorități

publice de a promova o hotărâre în conformitate cu Legea nr. 290/2002.

de recurs

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința atacată prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate, sub toate aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ., dar și față de apărările autorităților intimate cuprinse în întâmpinările

la motivele de recurs, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un

motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea sentinței atacate,

în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamantele S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P. Cluj ș.a., au solicitat, în

contradictoriu cu G.R., obligarea acestei autorități la adoptarea, în

condițiile Legii nr. 290/2002, a hotărârii privind înființarea unor stațiuni de

cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin

reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă din domeniul

agriculturii, precum și obligarea la plata unor debite restante (impozite,

taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat ș.a. până la data de

17 mai 2004) și a penalităților de întârziere pentru neplata acestor debite.

Înalta Curte reține în mod corect

instanța de fond a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată,

raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, cu

modificările și completările ulterioare, ce constituie izvorul pretențiilor

reclamantelor, apreciind că modalitatea și condițiile în care trebuie adoptată

o hotărâre de G.R., de natura celei prevăzută de lege sunt la latitudinea

emitentului pârât, fiind o atribuție exclusivă a acestuia. S-a reținut cu temei

că instanța de judecată „nu se poate substitui legislativului sau executivului

în privința acordării unui drept prevăzut de lege”, în sensul celor solicitate

de reclamante.

Nu sunt întemeiate și ca atare vor

fi respinse criticile formulate de recurenta - reclamantă S.C.D.P. Cluj vizând nelegalitatea

și netemeinicia hotărârii primei instanțe raportat la dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Nu este întemeiată critica

recurentei vizând modalitatea sumară în care a fost motivată hotărârea atacată.

Independent de împrejurarea că prin chiar

motivele de recurs recurenta-reclamantă reiterează practic referirile și susținerile

cuprinse în acțiunea introductivă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat

cuprinzător acțiunea cu care a fost învestită și a concluzionat motivat în sensul

respingerii acesteia, indicând cu temei că instanțele de contencios administrativ

nu pot statua, în locul legiuitorului și nici a executivului în privința

legiferării în vederea acordării unui drept, cu atât mai mult cu cât nu s-a

stabilit momentul la care urmează a fi emisă o astfel de hotărâre. Fiind astfel

respectat principiul separațiilor puterilor în stat, consacrat în Constituție.

Nu este întemeiată nici critica

vizând neindicarea temeiului legal pe baza căruia prima instanță a decis respingerea

acțiunii de față câtă vreme în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinse  referiri

exprese la actele normative incidente ca și la prevederile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 290 în raport de care s-a concluzionat că intimatul-pârât G.R. are

competența legală de a stabili modalitatea, condițiile și momentul emiterii unui

act administrativ de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare

agricolă, instanța de contencios administrativ neputându-se substitui puterii executive

în acest sens.

În fine, nefondate sunt și toate celelalte

critici ale recurentei, raportat și la practica instanței supreme, cristalizată

în sensul statuării că puterea discreționară se exercită în oportunitate,

lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii,

măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse

controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere,

această ultimă ipoteză nefiind desigur incidentă nici în prezenta cauză.

Față de toate cele mai sus arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C.D.A.

Cluj împotriva sentinței civile nr. 2301 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2010.