ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantele S.C.D.P. Cluj, S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P. Fălticeni, S.C.D.P. Voinești, S.C.D.P. Vâlcea, S.C.D.H. Târgu Jiu și S.C.D.P. Geoagiu au chemat în judecată pe pârâtul G.R., solicitând obligarea acestuia să adopte, în condițiile Legii nr. 290/2002, o hotărâre de G. privind înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă în domeniu.

Motivându-și cererea, reclamantele au arătat că prin refuzul pârâtului de a emite respectiva hotărâre le-a fost cauzată o vătămare a dreptului de a funcționa ca stațiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii și horticulturii, în subordinea A.Ș.A.S.G.I.S., drept prevăzut de Legea nr. 290/2002, precum și a dreptului de a fi exonerate de plata unor creanțe datorate bugetului până în mai 2004. Totodată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata debitelor restante, reprezentând taxe, contribuții, impozite datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, șomaj, datorate bugetelor locale până la 17 mai 2004, precum și a penalităților de întârziere, sume pentru care nu au putut obține scutire de plată, conform legii.

Refuzul promovării actului normativ de către pârât a afectat grav activitatea de cercetare și situația financiară a unităților, prin diminuarea numărului de cercetători, scoaterea la licitație și înstrăinarea patrimoniului unităților. Pe timpul derulării a procesului în fond, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului G.R., solicitând respingerea acțiunii. De asemenea, A.Ș.A. S.G.I.S. a formulat cerere de intervenție în favoarea reclamantelor, solicitând admiterea cererii formulate și obligarea G.R. să emită hotărârea menționată.

Prin sentința civilă nr. 2301 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului G.R., formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins, ca neîntemeiate, acțiunea formulată de reclamante, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul acestora, formulată de A.Ș.A.S.G.I.S. Pentru a hotărî astfel , instanța de fond a reținut că unitățile reclamante figurează în anexa I la Legea nr. 290/2002, ca unități care se reorganizează în stațiuni de cercetare-dezvoltare, organizate ca instituții publice cu personalitate juridică, în subordinea academiei menționate.

Potrivit legii amintite la înființarea, prin reorganizare, a unităților de cercetare-dezvoltare agricolă urmau să fie reglementate cadrul juridic, delimitarea și stabilirea patrimoniului, definirea obiectului de activitate, identificarea surselor de finanțare și stabilirea organelor de conducere. Având în vedere că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii de G.R. prin care să fie reglementate aspectele menționate, adoptarea acesteia rămâne la aprecierea pârâtului, ca atribuție exclusivă a acestuia, instanțele de contencios neputându-se substitui legiuitorului sau executivului, în ceea ce privește acordarea unor drepturi prevăzute de lege. 2. Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă S.C.D.P.

Cluj Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C.D.P. Cluj. Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 7 și 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 304 1 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, în esență, s-au susținut următoarele critici, raportat la sentința atacată: - greșit a respins instanța de fond acțiunea reclamantelor ce au solicitat obligarea G.R. la adoptarea, în conformitate cu Legea nr. 290/2002, a hotărârii de guvern privind înființarea unor stațiuni de cercetare–dezvoltare în domeniul pomiculturii și horticulturii, nesocotind că scopul unei astfel de hotărâri îl reprezintă tocmai precizarea cadrului juridic al stațiunilor, delimitarea și stabilirea patrimoniului acestora și definirea obiectului de activitate; - în mod eronat nu s-a apreciat că G.R.

nu a respectat prevederile art. 8 alin. (1) și (3) din Legea nr. 290/2002 în temeiul cărora era obligat să emită o astfel de hotărâre, prin care să acorde anumite facilități cu privire la administrarea unor suprafețe de teren necesare desfășurării activității instituțiilor publice de cercetare – dezvoltare; - în calitate de autoritate a puterii executive, G.R.

nu și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; - motivarea hotărârii primei instanțe este sumară și nu prezintă motivele de fapt și de drept care au stat la baza respingerii acțiunii, după cum nu precizează nici normele legale în vigoare, în baza cărora a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ; - posibilitatea instanței de contencios administrativ de a obliga o autoritate publică la emiterea unui act administrativ este consacrată în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, text de lege nesocotit de instanța de fond; - în fine, a fost nesocotită practica judecătorească care recunoaște posibilitatea obligării unei autorități publice de a promova o hotărâre în conformitate cu Legea nr. 290/2002.

3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., dar și față de apărările autorităților intimate cuprinse în întâmpinările la motivele de recurs, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele S.C.D.P. Bistrița, S.C.D.P.

Cluj ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu G.R., obligarea acestei autorități la adoptarea, în condițiile Legii nr. 290/2002, a hotărârii privind înființarea unor stațiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul pomiculturii și horticulturii, prin reorganizarea unor stațiuni de cercetare și producție agricolă din domeniul agriculturii, precum și obligarea la plata unor debite restante (impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat ș.a. până la data de 17 mai 2004) și a penalităților de întârziere pentru neplata acestor debite.

Înalta Curte reține în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiată, raportându-se la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie izvorul pretențiilor reclamantelor, apreciind că modalitatea și condițiile în care trebuie adoptată o hotărâre de G.R., de natura celei prevăzută de lege sunt la latitudinea emitentului pârât, fiind o atribuție exclusivă a acestuia. S-a reținut cu temei că instanța de judecată „nu se poate substitui legislativului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege”, în sensul celor solicitate de reclamante. Nu sunt întemeiate și ca atare vor fi respinse criticile formulate de recurenta - reclamantă S.C.D.P.

Cluj vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Nu este întemeiată critica recurentei vizând modalitatea sumară în care a fost motivată hotărârea atacată. Independent de împrejurarea că prin chiar motivele de recurs recurenta-reclamantă reiterează practic referirile și susținerile cuprinse în acțiunea introductivă, Înalta Curte apreciază că prima instanță a analizat cuprinzător acțiunea cu care a fost învestită și a concluzionat motivat în sensul respingerii acesteia, indicând cu temei că instanțele de contencios administrativ nu pot statua, în locul legiuitorului și nici a executivului în privința legiferării în vederea acordării unui drept, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit momentul la care urmează a fi emisă o astfel de hotărâre.

Fiind astfel respectat principiul separațiilor puterilor în stat, consacrat în Constituție. Nu este întemeiată nici critica vizând neindicarea temeiului legal pe baza căruia prima instanță a decis respingerea acțiunii de față câtă vreme în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinse referiri exprese la actele normative incidente ca și la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290 în raport de care s-a concluzionat că intimatul-pârât G.R. are competența legală de a stabili modalitatea, condițiile și momentul emiterii unui act administrativ de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare agricolă, instanța de contencios administrativ neputându-se substitui puterii executive în acest sens.

În fine, nefondate sunt și toate celelalte critici ale recurentei, raportat și la practica instanței supreme, cristalizată în sensul statuării că puterea discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere, această ultimă ipoteză nefiind desigur incidentă nici în prezenta cauză. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C.D.A. Cluj împotriva sentinței civile nr. 2301 din 2 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.