ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4401/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 23 august 2007, reclamanta F.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să explice dispozițiile art. 36 lit. j) din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 4925/2005, astfel că „Raportul șefului de catedră cu privire la acordarea calificativului cadrelor didactice să fie materializat în formă scrisă" și plata sumei de 50.000 RON, cu titlul de daune pentru prejudiciul material și moral. Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3089 din 28 noiembrie 2007, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât prin adresele nr. 1187/2006, nr. 18856/2006, nr. 19579/2006, nr. 451672006 și nr. 33/F din 2007; Colegiul Economic „A. D. Xenopol", Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Educației și Cercetării au răspuns reclamantei la petițiile sale, astfel încât, cu respectarea art. 10 din O.G. nr. 27/2002, memoriul cu nr. 17110/2007, cu același conținut, a fost clasat, nemulțumirile petentei cu privire la conținutul răspunsului neîndreptățind-o pe aceasta la formularea unei alte petiții cu același conținut. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.A.S., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 și art. 313 C. proc.

civ. și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu obligarea intimatului să soluționeze obiectul cererii sale și să-i plătească daunele precizate în plângere pentru prejudiciul moral și material. Recurenta a reiterat susținerile din acțiune și a menționat, în esență, că instanța a denaturat și răstălmăcit obiectul cauzei, a aplicat nelegal art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 27/2002, în condițiile în care a repetat o solicitare legală, la care nu i s-a răspuns motivat, conform art. 13 din Legea nr. 233/2002; s-a dovedit părtinitoare față de intimatul pârât. A mai arătat că, dată fiind atitudinea autorității pârâte, care îi creează directorului unității școlare unde aceasta funcționează, premisele excesului de putere prejudiciind-o astfel pe recurentă, sub aspectul material și moral, este îndreptățită la acordarea drepturilor pentru daunele produse, conform art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia nr. 3050 din 03 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat. Instanța de control judiciar a reținut că, în fapt, în raport cu obiectul acțiunii, ceea ce solicită reclamanta este o completare, o modificare a conținutului normei invocate, în sensul propus de ea. Așa după cum însăși recurenta susține, faptul care o nemulțumește este că în regulament nu se prevede raportul scris al șefului de catedră și că intimatul pârât refuză de a dispune ca acest raport să fie scris. Argumentele pe care recurenta reclamantă le-a adus în sprijinul acțiunii sale, privesc exclusiv divergențele pe care le-a avut cu conducerea unității școlare unde funcționează și pe care aceasta le atribuie pretinsului refuz nejustificat al intimatului de a-i răspunde în sensul pe care ea îl propune.

În mod corect, prima instanță a reținut inadmisibilitatea acțiunii, precum și faptul că recurenta a primit răspuns la toate petițiile formulate. Recurenta nu poate să oblige autoritatea să emită o normă legală într-un anumit sens, acest drept aparținând exclusiv legiuitorului. Norma de drept este o regulă de conduită generală, impersonală, obligatorie și nu reglementează o anumită conduită, în interes personal. În speță, în absența unei norme imperative, care să impună obligativitatea formei scrise pentru raportul șefului de catedră privind calificativul anual al cadrului didactic, instanța de fond nu putea pronunța o hotărâre prin care să oblige intimatul să expliciteze sau să modifice textul art. 36 lit. j) din Regulamentul în discuție în sensul propus de recurenta reclamantă.

Prin urmare, s-a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Împotriva deciziei nr. 3050 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recurenta-reclamantă a formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițile art. 318, 304 pct. 8, 129 alin. (5) din C. proc. civ și art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. În motivarea contestație a punctat următoarele critici: 1. Decizia atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de control judiciar a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare sau de modificare, a interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia (art. 318 coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc.

civ). - instanța nu i-a acordat dreptul legitim de a beneficia de o normă de drept clară, fără echivoc, care să corespundă cerinței art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cu privire la elaborarea actelor normative; - instanța a ignorat recunoașterea pârâtului potrivit căreia art. 36 lit. j) din regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 4925/2005 „nu este explicit"; 2. Instanța nu a cercetat cu atenție probatoriul administrat în cauză, conform art. 129 C. proc. civ. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că temeiul legal al contestației se regăsește în art. 318 teza a-II-a C. proc.

civ. Verificând condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, în baza art. 318 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este inadmisibilă. Art. 318 alin. (1) din C. proc. civ reglementează contestația în anulare specială, cale de atac extraordinară, de retractare, iar potrivit acestui text „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare". În speță, contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a-II-a C. proc.

civ, respectiv „când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare". Omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care-l sprijină.

În speță, o atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Prin prezenta contestație se aduc, de fapt, critici cu privire la temeinicia și legalitatea hotărârii, contestatoarea fiind nemulțumită de felul în care instanța de fond a interpretat elementele de fapt ale cauzei. Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În concluzie, contestatoarea invocă pe calea contestației în anulare motive de reformare a hotărârii, reiterând de fapt criticile susținute în fața instanței de recurs, urmărind să provoace pe această cale discutarea fondului litigiului, deoarece cererea de chemare în judecată i-a fost respinsă ca inadmisibilă, soluție confirmată și de instanța de recurs. Această abordare transformă practic calea de atac în discuție într-un veritabil recurs, or, recursul la recurs este inadmisibil. Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii de atac, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de F.A.S. împotriva deciziei civile nr. 3050 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2009.