ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4401/2009

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel București la data de 23 august 2007, reclamanta

F.A.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, a

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să

explice dispozițiile art. 36 lit. j) din Regulamentul aprobat prin Ordinul

Ministerului Educației și Cercetării nr. 4925/2005, astfel că „Raportul șefului

de catedră cu privire la acordarea calificativului cadrelor didactice să fie

materializat în formă scrisă" și plata sumei de 50.000 RON, cu titlul de

daune pentru prejudiciul material și moral.

Curtea de

Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 3089 din 28 noiembrie 2007, a respins acțiunea ca

inadmisibilă.

Instanța a

reținut că soluția se impune, întrucât prin adresele nr. 1187/2006, nr.

18856/2006, nr. 19579/2006, nr. 451672006 și nr. 33/F din 2007; Colegiul

Economic „A. D. Xenopol", Inspectoratul Școlar al Municipiului București

și Ministerul Educației și Cercetării au răspuns reclamantei la petițiile sale,

astfel încât, cu respectarea art. 10 din O.G. nr. 27/2002, memoriul cu nr.

17110/2007, cu același conținut, a fost clasat, nemulțumirile petentei cu

privire la conținutul răspunsului neîndreptățind-o pe aceasta la formularea

unei alte petiții cu același conținut.

Împotriva

sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta F.A.S.,

solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9, art. 312 și art. 313 C. proc. civ.

și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificarea sentinței în sensul

admiterii acțiunii, cu obligarea intimatului să soluționeze obiectul cererii

sale și să-i plătească daunele precizate în plângere pentru prejudiciul moral

și material.

Recurenta

a reiterat susținerile din acțiune și a menționat, în esență, că instanța a

denaturat și răstălmăcit obiectul cauzei, a aplicat nelegal art. 10 alin. (2)

din O.G. nr. 27/2002, în condițiile în care a repetat o solicitare legală, la

care nu i s-a răspuns motivat, conform art. 13 din Legea nr. 233/2002; s-a

dovedit părtinitoare față de intimatul pârât.

A mai

arătat că, dată fiind atitudinea autorității pârâte, care îi creează

directorului unității școlare unde aceasta funcționează, premisele excesului de

putere prejudiciind-o astfel pe recurentă, sub aspectul material și moral, este

îndreptățită la acordarea drepturilor pentru daunele produse, conform art. 2

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.

Prin

decizia nr. 3050 din 03 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins recursul ca nefondat.

Instanța

de control judiciar a reținut că, în fapt, în raport cu obiectul acțiunii, ceea

ce solicită reclamanta este o completare, o modificare a conținutului normei

invocate, în sensul propus de ea.

Așa după

cum însăși recurenta susține, faptul care o nemulțumește este că în regulament

nu se prevede raportul scris al șefului de catedră și că intimatul pârât refuză

de a dispune ca acest raport să fie scris.

Argumentele

pe care recurenta reclamantă le-a adus în sprijinul acțiunii sale, privesc

exclusiv divergențele pe care le-a avut cu conducerea unității școlare unde

funcționează și pe care aceasta le atribuie pretinsului refuz nejustificat al

intimatului de a-i răspunde în sensul pe care ea îl propune.

În

mod corect,

prima instanță a reținut inadmisibilitatea acțiunii, precum și faptul că

recurenta a primit răspuns la toate petițiile formulate.

Recurenta

nu poate să oblige autoritatea să emită o normă legală într-un anumit sens,

acest drept aparținând exclusiv legiuitorului. Norma de drept este o regulă de

conduită generală, impersonală, obligatorie și nu reglementează o anumită

conduită, în interes personal.

În

speță, în

absența unei norme imperative, care să impună obligativitatea formei scrise

pentru raportul șefului de catedră privind

calificativul

anual al cadrului didactic, instanța de fond nu putea pronunța o hotărâre prin

care să oblige intimatul să expliciteze sau să modifice textul art. 36 lit. j)

din Regulamentul în discuție în sensul propus de recurenta reclamantă.

Prin

urmare, s-a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva

deciziei nr. 3050 din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

recurenta-reclamantă a formulat contestație în anulare, invocând în drept dispozițile

art. 318, 304 pct. 8, 129 alin. (5) din C. proc. civ și art. 34 alin. (1) din

Legea nr. 24/2000.

În

motivarea

contestație a punctat următoarele critici:

atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de control judiciar a

omis din greșeală să cerceteze motivul de casare sau de modificare, a

interpretat greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit

și neîndoielnic al acestuia (art. 318 coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ).

- instanța

nu i-a acordat dreptul legitim de a beneficia de o normă de drept clară, fără

echivoc, care să corespundă cerinței art. 34 alin. (1) din Legea nr. 24/2000,

cu privire la elaborarea actelor normative;

- instanța

a ignorat recunoașterea pârâtului potrivit căreia art. 36 lit. j) din

regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr.

4925/2005 „nu este explicit";

2.

Instanța nu a cercetat cu atenție probatoriul administrat în cauză, conform

art. 129 C. proc. civ.

Pârâtul a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare

ca inadmisibilă.

Contestatoarea

a formulat răspuns la întâmpinare prin care a precizat că temeiul legal al

contestației se regăsește în art. 318 teza a-II-a C. proc. civ.

Verificând

condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, în baza art. 318

alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta

este inadmisibilă.

Art. 318

alin. (1) din C. proc. civ reglementează contestația în anulare specială, cale

de atac extraordinară, de retractare, iar potrivit acestui text „hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau casare".

În

speță,

contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a-II-a C. proc.

civ, respectiv „când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte a omis, din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare".

Omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al

contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a

cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul

legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat

împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată

textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt

întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care-l sprijină.

În

speță, o

atare omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat

toate criticile recurentei și mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.

Prin

prezenta contestație se aduc, de fapt, critici cu privire la temeinicia și

legalitatea hotărârii, contestatoarea fiind nemulțumită de felul în care

instanța de fond a interpretat elementele de fapt ale cauzei.

Fiind o

cale extraordinară de atac, de retractare, în cadrul contestației în anulare nu

se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse

judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

În

concluzie,

contestatoarea invocă pe calea contestației în anulare motive de reformare a

hotărârii, reiterând de fapt criticile susținute în fața instanței de recurs,

urmărind să provoace pe această cale discutarea fondului litigiului, deoarece

cererea de chemare în judecată i-a fost respinsă ca inadmisibilă, soluție

confirmată și de instanța de recurs.

Această

abordare transformă practic calea de atac în discuție într-un veritabil recurs,

or, recursul la recurs este inadmisibil.

Înalta

Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii de

atac, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ

prevăzute în textele legale sus citate.

În

consecință,

pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare,

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTTVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de F.A.S. împotriva deciziei civile nr. 3050

din 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2009.