ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1016/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1016/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală 36 din 22

ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 48/118/2005,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitată inculpata A.Ș.E. - fiica lui E. și M., pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3),

(5) C. pen.

S-a constatat

că partea vătămată P. SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanța a reținut următoarele:

În actul de

inculpare s-a arătat că inculpata A.Ș.E., în calitate de administrator la SC C.

SRL, a contribuit în luna septembrie 1998, prin prezența sa și prin angajare de

raporturi comerciale cu SC P. SA Năvodari, la inducerea în eroare a rafinăriei,

în scopul obținerii pentru sine și pentru soțul său A.E., de foloase materiale

injuste.

Instanța a

reținut că, în perioada 1996-1998, SC C. SRL București a desfășurat activități

de comerț cu piese auto și carbid. în ce privește produsele petroliere,

instanța a reținut că acestea nu au făcut obiectul activității acestei

societăți până la contractul cu P. Societatea administrată de inculpată nu avea

în proprietate și nici închiriate spații de depozitare destinate produselor

petroliere și nici alte mijloace de transport specifice acestui gen de comerț.

Din

declarațiile inculpatei și ale soțului acesteia a rezultat că, în anul 1998, C.I.

Ie-a propus ca SC C. SRL să încheie un contract de achiziție produse petroliere

cu SC P. SA, cu plata la 20 de zile, spunând că ar cunoaște pe cineva la

societatea vânzătoare care i-ar putea ajuta la încheierea contractului.

Potrivit

înțelegerii cu C.I., inculpata, în calitate de administrator al societății, l-a

însoțit pe acesta la sediul P. SA. Pe drum, inculpata pretinde că martorul i-a

cerut să susțină că este soție de parlamentar, că societatea deține mai multe

mașini de transport al mărfii și microbuze pentru transport pasageri, având

parc auto.

Alexe Ș.E. a

mai arătat că pe drum s-au întâlnit și cu omul de legătură, G.O., care a

discutat cu C.I. și care Ie-a spus că pot merge să încheie contractul. Acolo, G.O.

a intrat în biroul martorului Ț.G. iar când a ieșit i-a asigurat că încheierea

contractului este asigurată. Acea persoană Ie-a cerut actele societății,

inculpata a susținut în fața lui că este soție de parlamentar, că reprezintă o

firmă serioasă, că dețin parc de mașini și taximetre și că doresc să facă plata

la 20 de zile, cu ordin de plată.

Inculpata a

mai susținut că a fost prezentă la încărcarea mărfii în mai multe rânduri,

marfă ce a fost ulterior preluată de soțul său și de C.I. și vândută pe la

diverse stații P.

Ulterior, a

aflat că banii obținuți astfel au fost cheltuiți de soțul său și C.I., iar când

i-a întrebat pe aceștia cu privire la efectuarea plății, A.E. i-ar fi răspuns

că nu o privește acest aspect. Ulterior, inculpata a și părăsit domiciliul

comun.

Martorul C.I.

a arătat că a aflat de la G.O. că SC P. SA caută clienți pentru vânzare de

produse petroliere și l-a sfătuit pe A.E. să contracteze prin intermediul

inculpatei, pentru ca astfel să îi poată plăti o datorie de 300.000.000 lei, pe

care o avea la acesta. împreună cu A.Ș.E. au mers la Ț.G. care a solicitat

actele societății, inculpata a completat comanda pentru 200 tone benzină și 400

tone motorină. După ridicarea combustibilului și revânzarea acestuia, martorul

și-a primit datoria iar după 6 luni de la încheierea contractului l-a întâlnit

pe A.E. și l-a întrebat dacă a achitat marfa, dar acesta i-a răspuns că nu e

treaba lui.

În declarația

dată la data de 16 octombrie 2006, același martor arată în fața instanței că

înțelegerea privind contractul cu P. a făcut-o cu A.E., care avea o datorie la

martor. A mai susținut că nu cunoaște pe G.O. și pe nimeni altcineva în

conducerea P.

Soțul

inculpatei, A.E., susține că înțelegerea cu C.I. a fost ca acesta să se ocupe

de plata contravalorii mărfii achiziționate de la SC P. SA și tot acesta a fost

cel care s-a ocupat de vânzarea mărfii.

Martora B.C. a

declarat că a lucrat la Serviciul Rețele Comerciale din cadrul SC P. SA, iar în

baza atribuțiilor de serviciu edita contracte de vânzare cumpărare, emitea

dispoziții de livrare. Cu privire la contractul încheiat cu SC C. SRL

București, martora își amintește că a primit dispoziție scrisă de la Ț.G. să

întocmească contractul de vânzare-cumpărare, cu plata ce se va face la maxim 20

de zile de la livrarea produselor petroliere, cumpărătorul garantând cu fila

CEC. Martora a mai arătat că a nu a cunoscut pe nici un reprezentant al

societății dar, din auzite sau „bârfele ce se vehiculau" (pag. 119 dosar

urmărire penală), a înțeles că inculpata ar fi soție de parlamentar.

La dosar

există numeroase declarații date de martori care au cunoscut, în calitatea lor

de șoferi auto, aspecte legate de vânzarea produselor petroliere, dar din

depozițiile acestora nu reiese că au perceput prezența inculpatei la vânzarea

combustibilului ci doar la ridicarea mărfii de la SC P. SA. Martorul S.V. a

declarat că a discutat cu un bărbat care s-a recomandat drept reprezentant al

SC C. SRL

Martorul T.G.

a arătat că, la data încheierii contractului cu inculpata, deținea funcția de

șef rețele comerciale. La acesta au venit G.O. împreună cu C.I. și A.Ș.E.,

aceasta din urmă manifestându-și intenția de a cumpăra produse petroliere,

întrucât deține în Constanța și București mai multe autovehicule. Carnetul cu

file CEC a fost lăsat de inculpată lui G.O., acesta lucrând la Serviciul

Financiar. La 20 de zile de la încheierea contractului s-a sistat livrarea iar,

după plata parțiala, livrarea s-a reluat.

Martorul G.O.

a susținut că l-a cunoscut pe C.I. prin intermediul lui M.I. și l-a rugat să îl

ajute să deruleze o afacere. Martorul i-a introdus pe C.I. și pe A.Ș.E. la Ț.G.

și i-a spus acestuia că inculpata s-ar putea să fie soție de parlamentar,

calitate care îi fusese făcută cunoscută de către C.I. și de către M. Martorul

mai susține că nu a primit nici un carnet de CEC-uri, dar bănuiește că a fost

lăsată o filă CEC pentru că altfel nu s-ar fi încheiat contractul. După ce a

fost livrată marfa și obligația de plată a ajuns la scadență, după reluarea

livrării, martorul a încercat să ia legătura cu C.I. ca să îl determine să

execute obligația dar a aflat de la M.I. că acesta se ascunde de teama

răzbunării lui A.E.

La judecata

în acest ciclu procesual, martorii au menținut cele declarate cu prilejul

audierilor anterior, mai ales că trecuseră deja 8 ani de la data la care s-au

petrecut cele relatate. Au existat însă și nuanțări. De exemplu, martorul Ț.G. a

arătat că este posibil ca acea femeie (inculpata) să îi fi fost prezentată ca

soția unei anumite persoane dar nu își mai amintește (fila 71, Dosar nr. 1210/2004).

Ulterior, în declarația dată la 27 februarie 2006 (fila 48, Dosar nr. 1898) a

arătat că a auzit un zvon, la momentul încheierii contractului, cum că

inculpata ar fi soție de senator dar nu i-a dat importanță.

Același

martor a mai arătat că la vremea respectivă, la momentul încheierii

contractului cu SC C., important era să găsească clienți întrucât societatea se

desprinsese din alta mai mare și nu aveau clientelă. Precizările cu privire la

modul în care urma să fie valorificat combustibilul nu aveau o greutate prea

mare. Se verificau însă actele privind societatea -potențial cumpărător, de

către Serviciul Rețele Comerciale, condus de către martor, dar și de Serviciul

Finanțe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial, directorul comercial. Despre

rolul acelorași compartimente în încheierea contractului, face vorbire și

martora B.C.

Se reține în

actul de inculpare că inculpata a indus în eroare SC P. SA la încheierea

contractului, afirmând că are o activitate prosperă, că are un parc de mașini

și taxiuri, că este soție de parlamentar.

Pentru a

aprecia că inculpata a înșelat reprezentanții societății vânzătoare, este

necesar ca acțiunea inculpatei de inducere în eroare să fie determinantă asupra

celui înșelat, astfel încât dacă inculpata nu ar fi întreprins o anumită

acțiune (în cazul de față dacă nu ar fi făcut niște afirmații), reprezentanții

societății înșelate nu ar contractat sau executat contractul.

În plus, din

afirmațiile inculpatei trebuie să transpară reaua credință - intenția de

inducere în eroare a vânzătorului.

Instanța a

remarcat, examinând declarațiile martorilor, că nici una din declarațiile

făcute de inculpată cu prilejul încheierii contractului nu a convins

reprezentanții P. să încheie contractul.

Contractul a

fost semnat din partea societății vânzătoare de 4 persoane din cadrul

Serviciului Rețele Comerciale, de Serviciul Finanțe, Serviciul Juridic,

Serviciul Comercial. Toate aceste persoane aveau o răspundere în analizarea

bonității și credibilității clientului potențial, astfel încât niște afirmații

nu puteau avea mai multă greutate decât verificările pe care acești factori de

decizie și aceste compartimente erau datori să le întreprindă.

Aceste

verificări fie nu au fost făcute sau, din contră, s-au efectuat fără ca

societatea inculpatei să fie înregistrată în vreo bancă de date ca fiind

rău-platnică.

În plus, așa

cum o arată declarațiile martorilor, momentul în care s-a încheiat contractul

corespunde unei perioade în care SC P. SA se desprinsese dintr-o altă societate

și era interesată în a-și găsi proprii clienți, în a-și forma propria piață de

vânzare a produselor petroliere, scop la care conlucrau toți angajații, aducând

clienți, care nu erau chiar atât de drastic selectați. Reprezentanții

societății P. SA și-au asumat riscul contractului, riscul de a contracta cu un

cumpărător poate nu suficient verificat.

Cât privește

„greutatea" și natura determinantă a acelor afirmații, instanța a remarcat

din chiar declarațiile martorilor, că aceștia nu le-au dat importanță. Astfel,

circula zvonul că inculpata A.Ș.E. ar fi soție de senator, dar martorii au declarat

că nu în considerarea acelei calități au încheiat contractul. De asemenea,

martorul Ț.G. a susținut că nu interesa ce va face cumpărătorul cu marfa pe

care i-o vindea, dacă avea posibilitatea de valorificare rapidă, dacă exista în

realitate acel parc de taxiuri și mașini.

Instanța a

apreciat că nu există o dovadă certă a intenției inculpatei de a induce în

eroare firma vânzătoare prin afirmațiile făcute, câtă vreme cunoștea faptul că

există o posibilitate de valorificare rapidă a combustibilului, prin

înțelegerea existentă între M.I. și A.E., potrivit căreia primul punea la

dispoziția soților A. mai multe mașini de transport a mărfii. A afirma că

derulează o afacere prosperă nu este neapărat dovada relei-credințe, ci poate

fi o susținere animată doar de dorința de a părea un partener cât mai puternic,

din dorința de a încheia acel contract important fără să rezulte și intenția

inculpatei de a induce în eroare contractantul prin neplata prețului.

Nu rezultă

din actele dosarului că inculpata A.S.E. ar fi avut cunoștință și despre o

eventuală înțelegere a lui A.E. cu C.I. de a nu executa contractul, că ar fi

fost parte la o astfel de înțelegere.

B. Prin

Decizia penală nr. 32/P din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanta, în baza art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanta împotriva sentinței penale nr. 36 din 22 ianuarie

2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 48/118/2005, ca

nefondat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Procedând la

soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința penală nr. 1 din

4 ianuarie 2005 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 26

rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin.

(1), (3), (5) C. pen.

Apelul

declarat de inculpată împotriva acestei sentințe penale a fost admis prin Decizia

penală nr. 229 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța care a

desființat sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul Constanța pentru rezolvarea fondului cauzei cu

respectarea dispozițiilor privind procedura de citare și dreptul la apărare.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că sentința penală apelată nr.

36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în cel de-al doilea

ciclu procesual este legală și temeinică.

Curtea, și-a

însușit motivele prezentate de instanța de fond în pronunțarea soluției

criticate de parchet.

Față de

mijloacele de probă existente la dosar, în mod corect prima instanță a dispus

achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

S-a reținut

că Tribunalul Constanta, analizând temeinic materialul probator administrat

atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, a apreciat

în mod corect că în cauză nu rezultă cu certitudine intenția inculpatei de a

induce în eroare prin afirmațiile sale pe contractantul - vânzător SC P. SA

Năvodari pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare produse

petroliere și nici intenția acesteia de a nu plăti prețul mărfii în scopul

obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Pentru

existenta infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar ca acțiunea

inculpatului de inducere în eroare să fi determinat încheierea sau executarea

contractului în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat

sau executat contractul.

În cauză, din

probele administrate și din declarațiile martorilor invocați de apelant B.C., G.M.,

C.C., T.G., nu rezultă că afirmațiile inculpatei cu prilejul încheierii

contractului de vânzare cumpărare ar fi convins pe reprezentanții vânzătorului

să încheie contractul în condițiile date.

Reiese că,

dimpotrivă, în acea perioadă societatea vânzătoare era interesată în crearea

unei piețe proprii de desfacere a mărfii după desprinderea dintr-o altă

societatea, iar activitatea de verificare a bonității și credibilității

clientului făcându-se superficial.

Cum în speță

nu s-a făcut dovada relei credințe a inculpatei cu ocazia încheierii si

executării contractului, nu se poate reține nici existența unei acțiuni de

inducere sau menținere în eroare a SC P. SA Năvodari și, deci, nici săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

C. Prin Decizia

penală nr. 3311 din 20 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța împotriva Deciziei penale nr. 32/ P din 12 martie 2008, a casat

decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

menținând actele procedurale îndeplinite până la termenul din 6 septembrie 2007.

D. Cu ocazia

dezbaterii în rejudecare a apelului declarat de Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța, a fost pusă în discuția contradictorie a părților o

problema vizând neregularitatea actului de sesizare a primei instanțe, în

sensul neconcordanței dintre numele conceptat al inculpatei în rechizitoriu, ca

fiind acela de A.Ș.M. (E.), în raport de numele conceptat de prima instanță în

hotărârea pronunțată, respectiv A.Ș.E., nume ce concordă cu cel menționat în

actul de legitimare prezentat.

Cu privire la

aceasta problemă, instanța de apel a apreciat că nu poate constitui un motiv de

admitere al apelului, invocat din oficiu de instanță, întrucât celelalte date

de stare civilă menționate atât în actul de sesizare a primei instanțe, cât și

în hotărârea pronunțată de aceasta coincid, astfel încât nu mai există dubiu cu

privire la persoana trimisă în judecată și cu privire la care s-a pronunțat o

hotărâre în primă instanță.

Prin Decizia penală

nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței

penale nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța

Pentru a

decide astfel, pe fondul apelului, curtea a analizat criticile formulate de

către apelant, în raport de probele administrate în cauză, atât în ciclurile

procesuale anterioare, cât și cu ocazia soluționării prezentului apel. Astfel,

instanța de apel a constatat că, pe de o parte inculpata, chiar dacă a

menționat, deși cu un grad redus de veridicitate, în fața angajaților SC C.P. SA

Năvodari, că ar fi soție de senator, această afirmație nereală nu a determinat

în nici un fel încheierea de contracte de furnizare carburanți între SC C.P. SA

Năvodari și SC C. SRL București, al cărei delegat era inculpata, furnizorul de

produse petroliere la acea dată având o politică de marketing agresivă și

permisivă, în sensul de a favoriza încheierea relațiilor comerciale specifice

cu toate persoanele care doreau să cumpere carburanți, în scopul obținerii unei

cote mai mari de piață și a lichidării unor stocuri de carburanți, pentru

obținerea de profit și realizarea obiectivelor economice financiare propuse și

asumate de către acționariat.

Relevante

sunt în acest sens declarațiile martorilor T.G., C.C., B.C., G.M., ascultați

nemijlocit de către instanță, ce se coroborează și cu declarațiile inculpatei

și cu faptul obținerii unui titlu executoriu de către comerciantul furnizor

fată de debitorul beneficiar.

Activitatea

premergătoare încheierii contractelor de furnizare carburanți se înscrie în

cadrul normal al negocierilor uzuale dintre comercianți din acest domeniu,

raporturile juridice încheiate între părți fiind supuse și respectând regulile

comerciale uzuale, inclusiv cele privind riscul acceptat al vânzătorului

privind recuperarea cu greutate sau întârziere a prețului ce i se cuvenea.

Ca atare, în

raport de aceste elemente de fapt, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu

poate fi exercitată acțiunea penală față de inculpată privind săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune în convenție, în modalitatea inducerii în eroare cu

ocazia încheierii contractului, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.,

întrucât se constată incidența art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta inculpatei

neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii, nici sub aspectul laturii

obiective (inexistenta producerii unei erori de fapt determinante la încheierea

convenției), nici sub aspectul laturii subiective (inculpata acționând fără a

avea în vedere prejudicierea cocontractantului prin producerea unor foloase

ilicite pentru sine sau pentru altul).

E. Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele

prezente pe larg în motivele scrise precum și oral, astfel cum rezultă din

practicarea prezentei decizii.

În esență,

s-a motivat că judecătorul care a soluționat fondul cauzei, în al doilea ciclu

procesual, prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului

Constanța, a pronunțat și sentința penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a

Judecătoriei Constanța prin care a soluționat cauza penală privind pe soțul

inculpatei, A.E., trimis în judecată pentru aceeași faptă, ocazie cu care a

făcut aprecieri și cu privire la participația penală a inculpatei din prezenta

cauză.

S-a mai

arătat că această critică a fost formulată și în apel, însă instanța de apel a

omis să se pronunțe pe acest aspect prin decizia recurată.

În subsidiar,

s-a criticat greșita soluție de achitare a inculpatei ca urmare a unei grave

erori de fapt comise de instanța de fond și de apel.

Examinând

hotărârile recurate în raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor

decasare prev. de art. 385

9

pct. 3, teza ultimă și art. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că judecătorul M.L.A. (fostă T.) care a soluționat

fondul prezentei cauze, prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a

Tribunalului Constanța, s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de

art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât și-a exprimat anterior părerea cu

privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză. Mai exact, magistratul în

cauză a participat la soluționarea Dosarului penal nr. 832/2001 al Judecătoriei

Constanța (sentința penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001), având ca obiect

soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul A.E., soțul inculpatei, trimis

în judecată pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii prev. de art.

215 alin. (1), (3), (5) C. pen., pentru care a fost trimisă ulterior în

judecată și inculpata, în varianta complicității, ca formă a participației

penale.

Examinând

considerentele sentinței penale nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei

Constanța, privind pe inculpatul A.E., soțul inculpatei, se constată că la fila

7 alin. ultim, se reține că „Instanța apreciază că dacă a existat o acțiune de

inducere în eroare, aceasta aparține administratorului societății A.Ș.E. care

s-a ocupat de semnarea contractului și ar fi trebuit să execute obligațiile

cumpărătorului, de plată a prețului și de preluare a mărfii."

În atare

situație, este evident că judecătorul fondului și-a exprimat părerea cu privire

la soluția care s-ar putea da în cauza privind pe inculpata A.Ș.E., ce a fost

soluționată ulterior, iar împrejurarea că declarația de abținere a

magistratului respectiv a fost respinsă prin încheierea din 16 februarie 2006

dată în Dosarul nr. R1898/2005 (48/118/2005) al Tribunalului Constanța nu

împiedică analizarea existenței cazului de incompatibilitate în căile de atac,

întrucât sunt incidente dispozițiile art. 361 alin. (2) și (3) și, respectiv,

art. 385

1

alin. (2) și (3) C. proc. pen., potrivit cu care

încheierile pot fi atacate cu apel /recurs numai odată cu sentința sau decizia

recurată, iar apelul/recursul făcut împotriva sentinței/deciziei se socotește

făcut și împotriva încheierilor.

Susținerea

apărării inculpatei potrivit cu care critica privind existența cazului de

incompatibilitate nu poate fi luată în considerare întrucât a fost formulată

direct în recurs, nu poate fi primită, având în vedere că, pe de o parte, a

fost invocată și în fața instanței de apel care, cu toate că nu a soluționat-o,

a solicitat opinia părților cu privire la autoritatea de lucru judecat a

încheierii prin care s-a respins o declarație de abținere, iar, pe de altă

parte, fiind vorba despre dispoziții ce au consecințe directe asupra compunerii

instanței, încălcarea acestora este sancționată în condițiile art. 197 alin. (2)

C. proc. pen. și poate fi invocată în orice fază a procesului.

Ca atare,

întrucât la soluționarea cauzei în fond a participat un judecător ce se afla în

cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul parchetului sub acest aspect este întemeiat și urmează a

fi admis.

Cum admiterea

recursului în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 3, teza ultimă C. proc. pen. are drept consecință casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare, cercetarea celorlalte motive de recurs este

inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat în cauză, va casa

decizia recurată, precum și sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a

Tribunalului Constanța și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond

- Tribunalul Constanța.

Conform

dispozițiilor. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de

stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei

penale nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata A.Ș.E.

Casează

decizia atacată și sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului

Constanța și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul

Constanta.

Cheltuielile

judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 17 martie 2010.