ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3311/2008

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 48/118/2005 (nr. în format vechi R. 1898/2005) s-a hotărât:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata A.S.Z., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 al. (1), (3), (5) C. pen.

A constatat că partea vătămată SC P. SA Năvodari nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această soluție prima instanța a reținut că inculpata A.S.Z., în calitate de administrator la SC C. SRL București, a contribuit în luna septembrie 1998, prin prezența sa și prin angajare de raporturi comerciale cu SC P. SA Năvodari, la inducerea în eroare a rafinăriei, în scopul obținerii pentru sine și pentru soțul său A.E., de foloase materiale injuste.

Instanța a reținut că în perioada 1996-1998, SC C. SRL București a desfășurat activități de comerț cu piese auto și carbid. în ce privește produsele petroliere, instanța a reținut că acestea nu au făcut obiectul activității acestei societăți până la contractul cu P. Societatea administrată de inculpată nu avea în proprietate și nici închiriate spații de depozitare destinate produselor petroliere și nici alte mijloace de transport specifice acestui gen de comerț.

Din declarațiile inculpatei și ale soțului acesteia a rezultat că în anul 1998 martorul C.I. Ie-a propus ca SC C. SRL să încheie un contract de achiziție produse petroliere cu SC P. SA Năvodari, cu plata la 20 de zile, spunând că ar cunoaște pe cineva la societatea vânzătoare, care i-ar putea ajuta la încheierea contractului. Potrivit înțelegerii cu martorul mai sus-menționat, inculpata, în calitate de administrator al societății, l-a însoțit pe acesta la sediul P. SA, iar pe drum, inculpata a relatat că martorul i-a cerut să susțină că este soție de parlamentarea societatea avea parc auto și deținea mai multe mașini de transport al mărfii și microbuze pentru transport pasageri.

A.S.Z. a mai arătat că pe drum s-au întâlnit și cu omul de legătură, martorul G.O., care a discutat cu C.I. și care Ie-a spus că pot merge să încheie contractul. Acolo G.O. a intrat în biroul martorului T.G., iar când a ieșit i-a asigurat că încheierea contractului este asigurată. Acea persoană Ie-a cerut actele societății, inculpata a susținut în fața lui că este soție de parlamentar, că reprezintă o firmă serioasă, că deținea un parc de mașini și taximetre și că dorea să facă plata la 20 de zile, cu ordin de plată.

Inculpata a mai susținut că a fost prezentă, în mai multe rânduri, la încărcarea mărfii, care ulterior, a fost preluată de soțul său și de C.I. fiind apoi, vândută unor stații Peco.

S-a mai reținut că inculpata a aflat mai târziu că banii obținuți astfel au fost cheltuiți de soțul său și C.I., iar în legătură cu efectuarea plății, soțul său A.E. i-ar fi răspuns că nu o privește acest aspect, ulterior inculpata părăsind domiciliul conjugal.

Prima instanță a mai reținut că martorul C.I. a relatat că a aflat de la G.O. că SC P. SA caută clienți pentru vânzare de produse petroliere și l-a sfătuit pe A.E. să contracteze prin intermediul inculpatei, pentru ca astfel, să îi poată plăti o datorie de 300.000.000 lei ROL, pe care o avea la acesta. S-a mai constatat că acest martor împreună cu inculpata A.S.Z. au mers la T.G., care a solicitat actele societății, iar inculpata a completat

comanda pentru 200 tone benzină și 400 tone motorină. După ridicarea

combustibilului și revânzarea acestuia, martorul și-a primit datori, iar după 6 luni de la încheierea contractului l-a întâlnit pe A.E. și l-a întrebat dacă a achitat marfa, dar acesta i-a răspuns că nu e treaba lui.

Prima instanță a mai reținut că, în declarația dată în fata sa la data de 16 octombrie 2006, același martor C.I. a arătat că înțelegerea privind contractul cu S.C. P. a făcut-o cu A.E., care avea o datorie la martor, susținând că nu l-a cunoscut nici pe G.O. și nici pe altcineva din conducerea S.C. P.

Tribunalul Constanța a mai constatat că soțul inculpatei, A.E.

, a susținut că înțelegerea cu martorul C.I. a fost ca acesta să se ocupe de plata contravalorii mărfii achiziționate de la S.C. P. SA și tot acesta a fost cel care s-a ocupat de vânzarea mărfii.

S-a mai reținut că martora B.C. (care a lucrat la Serviciul Rețele Comerciale din cadrul SC P. SA și care avea ca atribuții de serviciu editarea de contracte de vânzare cumpărare și emitea dispoziții de livrare), cu privire la contractul încheiat cu SC C. SRL București, a arătat că a primit dispoziție scrisă de la T.G. să întocmească contractul de vânzare-cumpărare, cu plata ce se va face la maxim 20 de zile de la livrarea produselor petroliere, cumpărătorul garantând cu fila cec. S-a mai reținut că aceasta a mai declarat (fila 119 d.u.p.) că a nu a cunoscut pe nici un reprezentant al societății, dar din auzite sau din „ bârfele ce se vehiculau ", a înțeles că inculpata ar fi soție de parlamentar.

Prima instanță a mai constatat că la dosar există numeroase declarații date de martori care au cunoscut, în calitatea lor de șoferi auto, aspecte legate de vânzarea produselor petroliere, dar din depozițiile acestora nu a reieșit că inculpata ar fi fost prezentă la

vânzarea combustibilului, ci doar la ridicarea mărfii de la SC P.

SA., iar martorul S.V. a declarat că a discutat cu un bărbat care s-a recomandat drept reprezentant al SC C. SRL București.

Prima instanță a mai constatat că martorul T.G. a arătat că la data încheierii contractului cu inculpata, deținea funcția de șef rețele comerciale și că la acesta au venit martorii G.O. și C.I. împreună cu A.S.Z., aceasta din urmă manifestându-și intenția de a cumpăra produse petroliere, întrucât dețineau în Constanța și București mai multe autovehicule. Carnetul cu file CEC a fost lăsat de inculpată martorului G.O., acesta lucrând la Serviciul Financiar. S-a mai reținut că la 20 de zile, de la încheierea contractului s-a sistat livrarea, iar după plata parțială, livrarea s-a reluat.

Referitor la martorul G.O., prima instanță a reținut acesta l-a cunoscut pe martorul C.I. prin intermediul lui M.I. și l-a rugat să îl ajute să deruleze o afacere. Martorul i-a introdus pe martorul C.I. și pe inculpata A.S.Z. la martorul T.G. și i-a spus acestuia că inculpata s-ar putea să fie soție de parlamentar, calitate care îi fusese făcută cunoscută de către C.I. și de către M. Martorul a mai susținut că nu a primit nici un carnet de CEC-uri, dar bănuiește că a fost lăsată o filă CEC căci altfel nu s-ar fi încheiat contractul. S-a mai reținut că, după ce a fost livrată marfa și obligația de plată a ajuns la scadență, după reluarea livrării, martorul a încercat să ia legătura cu martorul C.I. ca să îl determine să execute obligația, dar a aflat de la M.I. că acesta se ascunde de teama răzbunării lui A.E.

S-a mai constatat că, la judecata în acest ciclu procesual, martorii

și-au menținut declarațiile date anterior, cu prilejul audierilor, mai ales că au trecut deja 8 ani de la data la care s-au petrecut cele relatate, existând însă și nuanțări (de exemplu, martorul T.G. a arătat că este posibil ca acea femeie (inculpata) să îi fi fost prezentată ca soția unei anumite persoane, dar nu își mai amintește (fila 71 dosar 1210/2004) , iar ulterior, în declarația dată la 27 februarie 2006( fila 48 dosar 1898) a arătat că a auzit un zvon, la momentul încheierii contractului cum că inculpata ar fi soție de senator, dar nu i-a dat importanță. De asemenea, același martor a arătat că la vremea respectivă la momentul încheierii contractului, cu SC C., important era să găsească clienți , întrucât societatea se desprinsese din alta mai mare și nu aveau clientelă. Precizările cu privire la modul în

care urma să fie valorificat combustibilul nu aveau o greutate prea mare, dar se verificau actele privind societatea, potențial cumpărător, de către

Serviciul Rețele Comerciale, condus de către martor, dar și de Serviciul Finanțe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial, directorul comercial, în

ceea ce privește rolul acelorași compartimente în încheierea contractului

făcând vorbire și martora B.C.

S-a constatat, potrivit actului de inculpare, că inculpata a indus în

eroare SC P. SA Năvodari la încheierea contractului, afirmând că are o activitate prosperă, că are un parc de mașini și taxiuri, că este soție de parlamentar. S-a apreciat că pentru a considera că inculpata a înșelat reprezentanții societății vânzătoare, era necesar ca acțiunea inculpatei de inducere în eroare să fie determinantă asupra celui înșelat, astfel încât, dacă inculpata nu ar fi întreprins o anumită acțiune (în cazul de față dacă nu ar fi făcut niște afirmații ), reprezentanții societății înșelate nu ar fi contractat sau executat contractul, și,

totodată, trebuia ca din afirmațiile inculpatei să transpară reaua-credință,

intenția de inducere în eroare a vânzătorului.

Prima instanță a remarcat, examinând declarațiile martorilor, că niciuna din declarațiile făcute de inculpată cu prilejul încheierii

contractului nu a convins reprezentanții P. să încheie contractul,

întrucât acesta a fost semnat din partea societății vânzătoare de patru persoane din cadrul Serviciului Rețele Comerciale, Serviciului Finanțe, Serviciului Juridic și Serviciului Comercial, iar toate aceste persoane aveau o răspundere în analizarea bonității și credibilității clientului potențial, astfel încât niște simple afirmații nu puteau avea mai multă greutate decât verificările pe care acești factori de decizie erau datori să le întreprindă .

S-a mai constatat că aceste verificări, fie nu au fost făcute sau, din contră, s-au efectuat, fără ca societatea inculpatei să fie înregistrată în vreo bancă de date ca fiind rău-platnică. în plus, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor, momentul în care s-a încheiat contractul, corespundea unei perioade în care SC P. SA se desprinsese dintr-o altă societate și era interesată în a-și găsii proprii clienți, în a-și forma propria piață de vânzare a produselor petroliere, scop în care conlucrau toți angajații, aducând clienți, care nu erau chiar atât de drastic selectați. Reprezentanții societății P. SA și-au asumat riscul contractului, riscul de a contracta cu un cumpărător poate nu suficient verificat.

Cât privește „greutatea" și natura determinantă a acelor afirmații, instanța a remarcat, din chiar declarațiile martorilor, că aceștia nu le-au dat importanță. Astfel, deși circula zvonul că inculpata A.S.Z. ar fi soție de senator, martorii au declarat că nu în considerarea acelei calități au încheiat contractul.

De asemenea, s-a mai relevat că martorul T.G. a susținut că nu interesa ce va face cumpărătorul cu marfa pe care i-o

vindea, dacă avea posibilitatea de valorificare rapidă sau dacă exista, în

realitate, acel parc de taxiuri și mașini.

Instanța a mai apreciat că nu a existat o dovadă certă a intenției inculpatei de a induce în eroare firma vânzătoare, prin afirmațiile făcute, câtă vreme cunoștea faptul că există o posibilitate de valorificare rapidă a combustibilului, prin înțelegerea existentă între M.I. și A.E., potrivit căreia primul punea la dispoziția soților A., mai multe mașini de transport a mărfii. A considerat că simpla afirmație că derulează o afacere prosperă nu este neapărat dovada relei-credințe ci poate fi o susținere animată doar de dorința de a părea un partener cât mai puternic, din dorința de a încheia acel contract important fără să rezulte si intenția inculpatei de a induce în eroare contractantul prin neplata prețului.

S-a mai relevat că din actele dosarului nu a rezultat că inculpata A.S.E. a ar fi avut cunoștință și despre o eventuală înțelegere a lui A.E. cu martorul C.I. de a nu executa contractul sau că ar fi fost parte la o astfel de înțelegere.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat apel, în termen, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că, în mod greșit, prima instanță a dispus achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., câtă vreme din probele administrate în dosar a rezultat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, atât sub aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective.

S-a motivat de către reprezentantul parchetului că, inculpata a acționat cu intenția prevăzută de lege, încheierea contractului cu SC P. SA Năvodari datorându-se inducerii în eroare a acestei părți de către SC C. SRL București, reprezentată de inculpata A.S.Z., în calitate de administrator, în așa fel încât, fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat contractul, inducere în eroare care s-a menținut și pe parcursul executării contractului cu privire la achitarea prețului, furnizorul fiind prejudiciat cu suma de 11.668.051.799 lei.

Curtea de Apel Constanța, secția pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 32/ P din 12 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanta, în dosarul nr. 48/118/2005.

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 60/P din 16 iunie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A.S.M. (E.) pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii în înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator la SC C. SRL București, în luna septembrie 1998 a contribuit, prin prezența sa și prin angajarea de raporturi contractuale cu SC P. SA Năvodari, la inducerea în eroare a rafinăriei în scopul obținerii pentru sine și soțul său, A.E. de foloase materiale injuste.

Procedând la soluționarea cauzei, Tribunalul Constanta a pronunțat sentința penală nr. 1 din 4 ianuarie 2005 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

Apelul declarat de inculpată împotriva acestei sentințe penale a fost admis prin decizia penală nr. 229 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, care a desființat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru rezolvarea fondului cauzei cu respectarea dispozițiilor privind procedura de citare și dreptul la apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de prim control judiciar a constatat că sentința penală apelată nr. 36 din 22 ianuarie 2007,

pronunțată de Tribunalul Constanța în cel de-al doilea ciclu procesual a fost legală și temeinică, însușindu-și motivele prezentate de instanța de

fond în pronunțarea soluției criticate de parchet.

S-a apreciat că față de mijloacele de probă existente la dosar, în mod corect, prima instanță a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26

C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.

S-a reținut că, Tribunalul Constanța analizând temeinic materialul

probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, a apreciat, în mod corect că, în cauză, nu a rezultat cu certitudine intenția inculpatei de a induce în eroare prin afirmațiile sale pe contractantul vânzător SC P. SA Năvodari pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare produse petroliere și nici intenția acesteia de a nu plăti prețul mărfii, în scopul obținerii

pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

S-a mai apreciat că pentru existenta infracțiunii de înșelăciune în

convenții era necesar ca acțiunea inculpatei de inducere în eroare să fi

determinat încheierea sau executarea contractului, în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul.

Instanța de prim control judiciar a constatat că, în speță, din probele administrate și din declarațiile martorilor menționați de apelant: B.C., G.M., C.C. și T.G., nu a rezultat împrejurarea că afirmațiile inculpatei făcute cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare ar fi convins pe reprezentanții vânzătorului să încheie contractul în condițiile date. De

asemenea, contrar celor susținute de parchet, s-a mai reținut că, în acea

perioadă societatea vânzătoare era interesată în crearea unei piețe proprii de desfacere a mărfii după desprinderea dintr-o altă societate, iar activitatea de verificare a bonității și credibilității clientului s-a făcut superficial.

S-a apreciat de către instanța de prim control judiciar că, în speță,

nu s-a făcut dovada relei credințe a inculpatei cu ocazia încheierii si executării contractului și s-a conchis în sensul că nu s-a putut reține nici existenta unei acțiuni de inducere sau menținere în eroare a SC P. SA Năvodari și, pe cale de consecință, nici săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, solicitarea parchetului de condamnare a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215

alin. (1), (3), (5) C. pen., apreciindu-se ca fiind neîntemeiată și fiind respinsă

ca atare.

Împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel cum rezultă din cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța este întemeiat, fiind circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 3 și 10 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc. pen., instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzut de lege, iar dispozițiile alin. (2) și (3) ale aceluiași text prevăd că, trebuie să rămână același complet de judecată în tot cursul judecării cauzei, iar când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. De asemenea, după începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.

Totodată, dispozițiile art. 344 C. proc. pen. reglementează condițiile în care se poate dispune repunerea cauzei pe rol, stipulând că „dacă în cursul deliberării instanța găsește că o anumită împrejurare trebuie lămurită și că este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol" , iar alin. (2) al aceluiași articol se prevede că „ dacă lămurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanța o va pune în discuție în aceeași ședință, dacă este posibil, sau în altă ședință, în continuare"

În speță, Înalta Curte, analizând conținutul încheierii de ședință pronunțată la 6 septembrie 2007 (filele 26-27 dosar apel nr. 48/118/2005), termen la care s-a acordat cuvântul la dezbateri, constată că instanța de prim control judiciar, rejudecând apelul după casare, a amânat pronunțarea succesiv, în aceeași compunere, la datele din 14 septembrie 2007 și apoi la 19 septembrie 2007, când a dispus „repunerea cauzei pe rol în vederea discutării neregularității actului de sesizare al instanței, fixând termen de judecată la 18 octombrie 2007 ora 11,00.

Ulterior, instanța, pe de o parte, nu a mai pus în discuția părților motivul care a determinat repunerea cauzei pe rol-discutarea neregularității actului de sesizare al instanței, cerere care este esențială și care poate influența soluția procesului, iar pe de altă parte, a fost modificată compunerea completului de judecată, încălcându-se dispozițiile art. 292 alin. (2) c. proc. pen.

Sub același aspect, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că în cauză, după repunerea dosarului pe rol s-au mai acordat termene de judecată la 8 noiembrie 2007, la 22 noiembrie 2007, la 13 decembrie 2007, la 14 februarie 2008 și la 28 februarie dată când s-a acordat cuvântul la dezbateri, amânându-se pronunțarea din nou la 12 martie 2008 și astfel, în niciuna din încheierile menționate nu a fost pusă în discuție neregularitatea actului de sesizare al instanței, împrejurare ce a constituit motivul repunerii cauzei pe rol la 19 septembrie 2007.

Pe de altă parte, din chiar cuprinsul încheierii de ședință din 8 noiembrie 2007( fila 37 dosar apel) rezultă că a fost pusă în discuție respectarea principiului continuității completului de judecată, iar Curtea

de Apel Constanța, secția pentru cauze cu minori și de familie, a dispus

amânare judecării cauzei pentru acest motiv.

Prin urmare, fiind în mod evident încălcate dispozițiile prevăzute de art. 292 alin. (2) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 344 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în speță, magistrații investiți cu judecarea cauzei pe fond și care au rămas în pronunțare la data de 19 septembrie 2007, repunând dosarul pe rol, nu au mai participat la soluționarea acestuia după acest incident procedural.

Fată de cele anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că instanța de prim control judiciar, rejudecând apelul după casare, în al doilea ciclu procesual, în mod evident nu a respectat

dispozițiile privind compunerea completului de judecată după repunerea cauzei pe rol și nici nu s-a pronunțat cu privire la motivul ce a determinat

repunerea cauzei pe rol, cerere esențială , de natură a influența soluția procesului, fiind incidente în cauză, motivele de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 3 și 10 C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, va casa decizia penală

nr. 32/P din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A.S.Z., va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar cu prilejul rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs, invocate de aceeași unitate de parchet.

Totodată, Înalta Curte va menține actele procedurale îndeplinite în

fața Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie până la data repunerii cauzei pe rol, respectiv până la 19 septembrie 2007.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., stabilește ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 32/P din 12 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpata A.S.Z.

Casează decizia penală sus-menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține actele procedurale îndeplinite în fața acestei instanțe până la data de 6 septembrie 2007.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2008.