ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1385/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1385/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția civilă, la data de 30 octombrie 2008, reclamantul V.A.A. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.G.H. Argeș și R.C. la C.E.G.H. Argeș solicitând obligarea acestora din urmă la plata sumei de 20.000 RON de fiecare, reprezentând cheltuieli de înmormântare a mamei sale și daune pentru scurtarea vieții acesteia, 10.000 RON de fiecare cu titlu de daune morale, pentru suferința cauzată și 200 RON de la fiecare, pentru fiecare zi de întârziere ca și amendarea acestora cu 10% din salariul mediu pe economie.
Prin sentința civilă nr. 211/CA/2009 din 22 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 3971/109/2008 al Tribunalului Argeș s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Pitești reținându-se că sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 199/F-C din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, reținând următoarele: După învestirea prin declinare de competență, instanța a constat că obiectul litigiului este prejudiciul produs prin eliberarea certificatului emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Argeș și R.C.
considerat ilegal. Conchide instanța arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile a art. 10 alin (1) teza I din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea Apel Pitești a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, potrivit art. 22 din C. proc. civ. Având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de soluționare în favoarea tribunalului, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. În cauză, este necontestat că obiectul acțiunii formulate de reclamant îl constituie prejudiciul produs prin eliberarea certificatului, respectiv decizia de încadrare în grad de handicap nr. 5251 din 16 iunie 2008 emisă de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți Argeș și R.C., așa cum în mod corect a reținut Curtea de apel.
Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de RON, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamant. În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.
Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON, Curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de RON. În raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V.A.A. și pârâtele C.E.G.H. Argeș și R.C. la C.E.G.H. Argeș în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.