ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 4459 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și a

r

espins, ca prematur

formulată, cererea introdusă de reclamanții B.N.O., B.E. și F.M.S., în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P..

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la 22 iunie 2009 reclamanții au chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P.

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtei să emită pe

numele reclamanților titlul de plată pentru suma de 97.147 lei în baza cererii

de opțiune înregistrată

sub nr. 8103 din 21

decembrie 2008, sumă ce reprezintă măsuri reparatorii pentru

construcția

moară situată în comuna Chiselet, jud. Călărași acordate conform deciziei nr.

3185 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor;

- obligarea pârâtei să vireze în

contul reclamanților indicat în cererea de opțiune suma de 97.147 lei, urmare a

emiterii titlului de plată.

Din probele administrate, Curtea de

apel a reținut că, prin sentința civilă nr. 2122 din 26 septembrie 2007,

Tribunalul Călărași a admis contestația formulată de către reclamanți împotriva

dispoziției nr. 434 din 22 martie 2006 emisă de Primarul comunei Chiselet,

acordând reclamanților despăgubiri constând în măsuri reparatorii în echivalent

în sumă de 97.147 lei pentru construcția moară situată în comuna Chiselet și

care a aparținut autorului lor, C.I.B.

În baza hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile, Primăria Chiselet a emis dispoziția pentru acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent și a înaintat dosarul spre soluționare

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a emis Decizia nr. 3185 din 14 octombrie 2008 reprezentând titlu

de despăgubire în favoarea reclamanților pentru suma de 97.147 lei.

Reclamanții și-au exprimat opțiunea

pentru acordarea despăgubirilor în numerar, opțiune înregistrată la A.N.R.P.

sub nr. 8103 din 21 noiembrie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 18

2

lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 18

2

.1 lit. a)

Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, modificată și

completată prin H.G. nr. 128/2008: „emiterea unui titlu de plată și plata

despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se va dispune

în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul A.N.R.P.,

în ordinea depunerii cererilor de opțiune”.

A reținut Curtea de apel că

reclamanții au înregistrat cererea de opțiune a reclamanților sub nr. 08103 din

21 decembrie 2008, iar până în prezent A.N.R.P. a plătit despăgubiri în numerar

până la cererea de opțiune înregistrată sub nr. 03204 din 05 martie 2008.

Instanța a apreciat că dispozițiile

Legii nr. 247/2005, reglementare cu caracter special, se aplică cu prioritate

față de orice altă prevedere legală cu caracter general, iar, întrucât plata

despăgubirilor s-a realizat în limita disponibilităților financiare până la

dosarul de opțiune înregistrat sub numărul 03204 din 05 martie 2008, suma de

97.147 lei solicitată de reclamanți este o creanță certă și lichidă, dar

neexigibilă, motiv pentru care instanța a reținut că este întemeiată excepția

prematurității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de pârâta A.N.R.P.

prin întâmpinare.

Împotriva sentinței civile nr. 4459

din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții B.N.O., B.E. și F.M.S.,

invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurenții-reclamanți critică hotărârea pronunțată de Curtea de apel sub aspectul

greșitei soluții pronunțate cu privire la excepția prematurității acțiunii.

Susțin recurenții-reclamanți că

instanța în mod greșit și-a întemeiat argumentația pe faptul că dreptul

solicitat de reclamanți nu este unul actual în raport cu dispozițiile art. 18

2

lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale pct. 18

2

.1 lit. a)

din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, modificată și

completată prin H.G. nr. 128/2008, întrucât acest aspect vizează fondul

litigiului, iar nicidecum prematuritatea acțiunii.

Recurenții mai arată că prin

condiționarea emiterii titlului de plată de existența disponibilităților

financiare se creează o situație diferită între cei care optează exclusiv

pentru plata despăgubirilor în numerar și cei care optează pentru despăgubiri

în numerar și acțiuni la Fondul Proprietatea, precum și faptul că instanța a

ignorat adresa nr. 620912 din 16 martie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice

care confirmă alocarea în anul 2009 a unui buget total de 115.995.000 lei,

motiv pentru care nu se poate reține neexigibilitatea sumei.

În concluzie, recurenții-reclamanți

susțin că reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția europeană a drepturilor omului faptul că, din cauza

inexistenței disponibilităților financiare, pârâta nu a emis titlul de plată

într-un termen rezonabil.

Pârâta A.N.R.P. a depus întâmpinare

și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de Curtea de

apel.

Analizând cauza, prin prisma

susținerilor recurenților și în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în

termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de

contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în

parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune

morale.”

Din analiza lucrărilor dosarului, se

constată că reclamanții au învestit instanța de fond cu o acțiune în contencios

administrativ, nemulțumiți fiind de răspunsul primit de la pârâta A.N.R.P. prin

adresa nr. 12 din 31 martie 2009 (filele 8-9 la dosarul de fond), ca urmare a

cererii reclamanților înregistrată la Autoritate sub nr. 795.160 din 25 martie 2009 (filele 12-14 la dosarul de fond) prin care aceștia solicitau instituției

respective ca, în termenul legal de 30 de zile:

- să emită titlul de plată pentru

suma de 97.147 lei conform Deciziei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nr. 3185 din 14 octombrie 2008;

- să vireze suma de 97.147 lei în

contul bancar deschis pe numele B.N.O., conform cererii de opțiune formulate.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că

reclamanții, cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, au

învestit Curtea de apel cu controlul de legalitate al răspunsului pe care A.N.R.P.

l-a transmis ca urmare a cererii ce i-a fost adresată, acțiunea a fost

exercitată cu respectarea condițiilor de regularitate.

Spre exemplu, în practica Instanței

Supreme s-a reținut că este prematură acțiunea în situația în care persoana

vătămată se adresează instanței de contencios administrativ fără a mai aștepta

fie ca autoritatea publică să răspundă procedurii prealabile, fie împlinirea

termenului legal de 30 de zile prevăzut de lege în situația în care autoritatea

publică nu răspunde cererii ce i-a fost adresată (A se vedea, spre exemplu,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, decizia nr. 550 din 16 februarie 2006).

Or, în cauză, reclamanții au

învestit A.N.R.P. cu cererea înregistrată sub nr. 795.160 din 25 martie 2009,

au primit răspunsul A.N.R.P. nr. 12 din 31 martie 2009 și, nemulțumiți fiind de

răspunsul primit, s-au adresat instanței de contencios administrativ cu

respectarea condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, se reține că instanța

de fond în mod eronat a admis excepția prematurității acțiunii și a respins

acțiunea reclamanților ca prematur introdusă, fără a judeca litigiul în fond,

deși era legal sesizată cu controlul de legalitate al răspunsului pe care

pârâta A.N.R.P. l-a transmis petenților.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. invocat de recurenți, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) și (5) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se

pronunța cu privire la fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.N.O., B.E.

și F.M.S. împotriva sentinței civile nr. 4459 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7

octombrie 2010.