ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4386/2010

Asupra

contestației în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 februarie 2010 Curtea de

Apel Suceava

a respins

cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., formulată de D.S.

Instanța,

învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Botoșani, inculpatul C.C. și partea responsabilă civilmente SC P.I.

SRL Cristești prin D.S., a reținut că aceasta din urmă a formulat, în scris,

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., invocând încălcarea prevederilor art. 24 din Constituția României

referitoare la dreptul la apărare, întrucât permit judecarea apelului numai cu

privire la persoana care 1-a declarat și la persoana la care se referă declarația

de apel, cu nesocotirea intereselor părții responsabile civilmente.

Pentru a

respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța a constatat că

excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile

legale criticate reglementează efectul devolutiv al apelului, iar fondul cauzei

privește infracțiunile de înșelăciune și falsuri.

Fiind

nemulțumită că prevederile art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen. nu fac

referire expresă la partea responsabilă civilmente, autoarea excepției a tins

la adăugiri și modificări la textul de lege în discuție, ceea ce, în raport de

prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, depășește competențele

Curții Constituționale.

Împotriva

încheierii din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 2942.1/40/2006 inculpatul C.C. și D.S. au declarat

recurs, apărătorul inculpatului C.C., susținând că sunt îndeplinite condițiile

de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 1794

din

5

mai 2010, verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor de la

dosar, a constatat că recursurile nu sunt fondate.

Pentru a se

pronunța astfel a reținut că, Curtea de Apel Suceava a fost sesizată în cauză

cu soluționarea apelurilor parchetului, inculpatului și părții responsabile

civilmente SC P.I. SRL Cristești, preluată în decembrie 2000 de D.S., împotriva

sentinței penale nr. 96 din 21 martie 2009 a Tribunalului Botoșani prin care

inculpatul C.C. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune

și fals și obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu partea

responsabilă civilmente sus-menționată.

In adevăr,

soluționarea apelurilor declarate nu are legătură cu prevederile art. 371 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., din perspectiva intereselor legale ale părții

responsabile civilmente apelante.

In cauză D.S. a

declarat apel, astfel că limitările prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc.

pen. nu îi sunt aplicabile, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de

lege nu conține îngrădiri.

Pe de altă

parte, nici ipoteza declarării apelului peste termen de către sus-numită nu

induce o legătură a textului de lege criticat cu soluționarea cauzei, această

situație fiind reglementată printr-o altă dispoziție normativă.

Împotriva deciziei nr. 1794 din 5 mai 2010 a Înaltei

Curți de Casație

și

Justiție,

secția penală, a formulat contestație în anulare contestatorul C.C., indicând

dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., fiind unul din cazurile în care

poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, motive dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

Înalta Curte

reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare

îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite

cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv

contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie

dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestație să

fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.

Or, în cauza de

față contestatorul a prezentat generic, situația de fapt a parcurgerii căilor

procesuale ale prezentei cauze, exprimându-și nemulțumirea fată de modul de

soluționare a cauzei invocând dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.,

susținând că instanța de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție

nu a acordat termen de judecată la cererea apărătorului părții civilmente

responsabile D.S. care are domiciliul în străinătate, aceasta nefiind citată

încălcându-i-se totodată dreptul la apărare.

Înalta Curte

constată că la termenul de judecată din data de 5 mai 2010 când cauza a rămas

în pronunțare recurenta parte responsabilă civilmente D.S. a fost citată atât

la adresa din Republica Moldova prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire cât și prin afișare la consiliul Local al comunei Cristești, județ

Botoșani (filele 71 , 75 dosar nr. 1449/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție).

Astfel, motivul

invocat, formal, de către contestator, face parte din textele incidente pentru

a fi admisibilă această cale extraordinară de atac așa cum prevăd cazurile de

contestație enumerate expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen., însă nu

este incident în cauza de față în sensul că instanța de recurs nu a încălcat

dispozițiile art. 177 C. proc. pen. privind citarea părților, recurenta parte

responsabilă civilmente D.S. fiind corect citată potrivit normelor procedurale,

motiv pentru care prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca

inadmisibilă.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva

deciziei penale nr. 1794 din 5 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1449/1/2010.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 6 decembrie 2010.