ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6653/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 26 martie 2008, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4 milioane Euro, cu titlu de daune morale, arătând că execută în mod nelegal o pedeapsă de 13 ani închisoare în Penitenciarul Botoșani și i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și la judecata într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a drepturilor Omului, cu mențiunea că urmează să depună în instanță dovezi eu privire la pretinse încălcări ale dreptului menționat. Prin sentința civilă nr. 1055 din 27 mai 2008, Tribunalul Suceava a respins cererea, instanța reținând că reclamantul nu a dovedit caracterul nelegal al privării sale de libertate, condiție impusă de dispozițiile art. 504 C. proc.

pen., și nici nu a precizat în ce anume-a constat încălcarea dreptului enunțat prin cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că sentința este nelegală întrucât cauza a fost judecată în lipsa sa, comandantul penitenciarului refuzând să ii permită deplasarea la sediul instanței motivat de faptul că prezența sa la proces nu este obligatorie. Prin decizia civilă nr. 98 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut, în motivare, că pricina se putea judeca și în lipsa reclamantului, însă, având în vedere solicitarea expresă a reclamantului de a i se asigura prezența în instanță, era necesar a se dispune măsuri în acest sens, în scopul acordării posibilității exercitării efective a dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Stalul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâtul a susținut că reclamantul a avut asigurată exercitarea drepturilor sale procesuale, având posibilitatea de a prezenta dovezile odată cu cererea de chemare în judecată sau prin corespondență, posibilități de care însă nu a uzat, caz în care soluția instanței de apel este lipsită de temei legal. Prin decizia nr. 4361 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârât și a fost casată decizia, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe doar în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata fondului s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, aceste împrejurări nefiind date în speță. S-a mai reținut că în cazul în care prezența inculpatului era necesară și utilă pentru soluționarea cauzei, instanța de apel avea posibilitatea să dispună măsurile procedurale care se impuneau în acest scop. Cu ocazia rejudecării a fost asigurată prezența inculpatului, acesta arătând în instanță că temeiul de drept al plângerii sale îl constituie art. 504 pct. 2 C. proc.

pen. Prin decizia civilă nr. 111 din 7 septembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că reclamantul nu a probat existența niciunuia dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 504 C. proc. pen., simpla afirmație a reclamantului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil ca urmare a faptului că nu știe în ce stadiu se află plângerea pentru mărturie mincinoasă formulată împotriva martorului B.L. în anul 2003, neputând constitui temei pentru admiterea acțiunii, cât timp o împrejurare de această natură nu este prevăzută de art. 504 C. proc. pen.

Împotriva deciziei civile nr. 111 din 7 septembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul, susținând că, deși prin decizia penală nr. 372 din 10 mai 2006 a Tribunalului Suceava, secția penală, a fost casată sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a fost înaintată cauza aceleiași instituții în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorului B.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 259 și art. 260 C. pen., nici până în prezent dosarul nu a fost soluționat. Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed: Prin motivele formulate, reclamantul și-a exprimat nemulțumirile referitoare la modalitatea de soluționare a unui dosar penal, însă acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză civilă.

În dosarul de față nu a fost indicat temeiul de drept al recursului formulat, însă va fi analizată critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamantului, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în care aceasta este susceptibilă de încadrare. Dispozițiile cuprinse în art. 504-507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana față de care s-a săvârșit un act de injustiție a fost condamnată. În temeiul art. 504 și urm. C. proc. pen., răspunderea civilă a statului se constituie într-o răspundere legală pentru faptele organelor sale și care nu este condiționată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptățit la acțiune. Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept indiferent de temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea decurge din raporturile de drept public și își au drept cauză eroarea judiciară.

În acest sens sunt și disp. deciziei civile nr. 3189 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această interpretare a disp. art. 504 C. proc. pen. este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În aplicarea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care se referă la dreptul la libertate și la siguranță, Curtea Europeană a fost constantă în a condamna statele membre la despăgubiri bănești pentru daunele morale cauzate de o arestare abuzivă sau o condamnare nedreaptă (cazul Lukanov vs. Bulgaria, cazul Dolban vs. România etc). În speță, se observă că reclamantul susține că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât instanțele nu au soluționat dosarul penal privind pe numitul B.L.

într-un termen rezonabil. Or, dispozițiile art. 504 C. proc. pen. prevăd că are dreptul la repararea pagubei suferite doar persoana care, în urma rejudecării cauzei deține o hotărâre definitivă de achitare a sa sau a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Așadar, cum în cauză reclamantul nu a dovedit existența caracterului nelegal al privării sale de libertate, sau a faptului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil, ci doar a făcut simple afirmații referitoare la o terță persoană presupusă a fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, se constată că decizia atacată este corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.L. împotriva deciziei civile nr. 111 din 07 septembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2010.