ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6653/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 26 martie 2008, reclamantul M.L. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la

plata sumei de 4 milioane Euro, cu titlu de daune morale, arătând că execută în

mod nelegal o pedeapsă de 13 ani închisoare în Penitenciarul Botoșani și i s-a încălcat

dreptul la un proces echitabil și la judecata într-un termen rezonabil,

prevăzut de Convenția Europeană a drepturilor Omului, cu mențiunea că urmează

să depună în instanță dovezi eu privire la pretinse încălcări ale dreptului

menționat.

Prin sentința civilă nr. 1055 din 27

mai 2008, Tribunalul Suceava a respins cererea, instanța reținând că

reclamantul nu a dovedit caracterul nelegal al privării sale de libertate,

condiție impusă de dispozițiile art. 504 C. proc. pen., și nici nu a precizat

în ce anume-a constat încălcarea dreptului enunțat prin cererea de chemare în

judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, susținând că sentința este nelegală întrucât cauza a

fost judecată în lipsa sa, comandantul penitenciarului refuzând să ii permită

deplasarea la sediul instanței motivat de faptul că prezența sa la proces nu

este obligatorie.

Prin decizia civilă nr. 98 din 24

septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamant, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a reținut, în motivare, că pricina

se putea judeca și în lipsa reclamantului, însă, având în vedere solicitarea

expresă a reclamantului de a i se asigura prezența în instanță, era necesar a

se dispune măsuri în acest sens, în scopul acordării posibilității exercitării

efective a dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Stalul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul a

susținut că reclamantul a avut asigurată exercitarea drepturilor sale

procesuale, având posibilitatea de a prezenta dovezile odată cu cererea de

chemare în judecată sau prin corespondență, posibilități de care însă nu a

uzat, caz în care soluția instanței de apel este lipsită de temei legal.

Prin decizia nr. 4361 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârât și a fost casată

decizia, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare s-a reținut că în

conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel

poate desființa hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe doar în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori judecata fondului

s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, aceste împrejurări

nefiind date în speță.

S-a mai reținut că în cazul în care

prezența inculpatului era necesară și utilă pentru soluționarea cauzei,

instanța de apel avea posibilitatea să dispună măsurile procedurale care se

impuneau în acest scop.

Cu ocazia rejudecării a fost

asigurată prezența inculpatului, acesta arătând în instanță că temeiul de drept

al plângerii sale îl constituie art. 504 pct. 2 C. proc. pen.

Prin decizia civilă nr. 111 din 7

septembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul

reclamantului, reținând că reclamantul nu a probat existența niciunuia dintre

cazurile prevăzute de dispozițiile art. 504 C. proc. pen., simpla afirmație a

reclamantului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil ca urmare a

faptului că nu știe în ce stadiu se află plângerea pentru mărturie mincinoasă

formulată împotriva martorului B.L. în anul 2003, neputând constitui temei

pentru admiterea acțiunii, cât timp o împrejurare de această natură nu este

prevăzută de art. 504 C. proc. pen.

Împotriva deciziei civile nr. 111

din 7 septembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul,

susținând că, deși prin decizia penală nr. 372 din 10 mai 2006 a Tribunalului Suceava, secția penală, a fost casată sentința Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc

și a fost înaintată cauza aceleiași instituții în vederea începerii urmăririi

penale împotriva făptuitorului B.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 259 și art. 260 C. pen., nici până în prezent dosarul nu a

fost soluționat.

Analizând recursul, Înalta Curte

constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:

Prin motivele formulate, reclamantul

și-a exprimat nemulțumirile referitoare la modalitatea de soluționare a unui

dosar penal, însă acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză

civilă.

În dosarul de față nu a fost indicat

temeiul de drept al recursului formulat, însă va fi analizată critica privind

încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamantului, prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în care aceasta este susceptibilă

de încadrare.

Dispozițiile cuprinse în art.

504-507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana față

de care s-a săvârșit un act de injustiție a fost condamnată.

În temeiul art. 504 și urm. C. proc.

pen., răspunderea civilă a statului se constituie într-o răspundere legală

pentru faptele organelor sale și care nu este condiționată decât de întinderea

pagubei suferite de cel îndreptățit la acțiune.

Obligația statului la repararea

pagubei în cazul condamnării pe nedrept indiferent de temeiul achitării și de

infracțiunea pentru care a intervenit achitarea decurge din raporturile de drept

public și își au drept cauză eroarea judiciară.

În acest sens sunt și disp. deciziei

civile nr. 3189 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această interpretare a disp. art.

504 C. proc. pen. este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului.

În aplicarea art. 5 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care se

referă la dreptul la libertate și la siguranță, Curtea Europeană a fost

constantă în a condamna statele membre la despăgubiri bănești pentru daunele

morale cauzate de o arestare abuzivă sau o condamnare nedreaptă (cazul Lukanov

vs. Bulgaria, cazul Dolban vs. România etc).

În speță, se observă că reclamantul

susține că i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât instanțele nu au

soluționat dosarul penal privind pe numitul B.L. într-un termen rezonabil.

Or, dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. prevăd că are dreptul la repararea pagubei suferite doar persoana care, în

urma rejudecării cauzei deține o hotărâre definitivă de achitare a sa sau a

fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Așadar, cum în cauză reclamantul nu

a dovedit existența caracterului nelegal al privării sale de libertate, sau a

faptului că i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil, ci doar a făcut

simple afirmații referitoare la o terță persoană presupusă a fi comis

infracțiunea de mărturie mincinoasă, se constată că decizia atacată este

corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul M.L. împotriva deciziei civile nr. 111 din 07 septembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 decembrie 2010.