ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4361/2009

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 martie

2008, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, cerând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 4 milioane

euro, cu titlu de daune morale.

In motivarea cererii reclamantul, aflat în

executarea unei pedepse de 13 ani de închisoare în Penitenciarul Botoșani, a

susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și la judecata

într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

cu mențiunea că urmează să depună în instanță dovezi cu privire la pretinsele

încălcări ale dreptului menționat.

Prin sentința civilă nr. 1055 din 27

mai 2008, Tribunalul Suceava a respins cererea.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că reclamantul nu a dovedit caracterul nelegal al privării sale de

libertate, condiție impusă de dispozițiile art.

504 C. proc. civ., și nici nu a precizat în ce anume a constat

încălcarea dreptului enunțat prin cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, susținând că sentința este nelegală întrucât cauza a fost

judecată în lipsa sa, comandatul penitenciarului refuzând să îi permită

deplasarea la sediul instanței motivat de faptul că prezența sa la proces nu

este obligatorie.

Prin decizia civilă nr. 98 din 24

septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamant, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea sentinței instanța a

reținut că judecata pricinii în primă instanță s-a făcut în data de 27 mai 2008

când, potrivit relațiilor comunicate de penitenciar, nu a putut fi asigurată

prezența reclamantului întrucât era planificată deplasarea deținuților la alte

instanțe din județul Suceava și când, datorită numărului limitat al mijloacelor

de transport deținute de penitenciar, nu s-a putut asigura un astfel de

transport și la instanțele din municipiul Suceava.

Instanța a reținut că, potrivit

dispozițiilor procedurale, pricina se putea judeca și în lipsa reclamantului

dar că, dată fiind solicitarea acestuia de a i se asigura prezența în instanță

în scopul prezentării de dovezi, se impunea ca prima instanță să dispună măsuri

în acest sens, în scopul acordării posibilității exercitării efective a

dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul a

susținut că reclamantul a avut asigurată exercitarea drepturilor sale

procesuale, având posibilitatea de a prezenta dovezile odată cu cererea de

chemare în judecată sau prin corespondență, posibilități de care însă nu a

uzat, caz în care soluția instanței de apel este lipsită de temei legal.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

În drept, în procesul civil înfățișarea

personală a părților în instanță, ca regulă, nu este obligatorie iar lipsa

unora din părțile litigante, în măsura în care au fost legal înștiințate de

proces și le-au fost comunicate de către instanță actele de procedură, nu

împiedică judecata (art. 85 și art. 86 C. proc. civ.).

Totodată, îndeplinirea cerinței

privitoare la respectarea dreptului la apărare nu presupune prezența efectivă a

părților în ședința de judecată ci informarea lor de desfășurarea procesului și

asigurarea posibilității de a lua în mod efectiv la cunoștință de conținutul

actelor procedurale în scopul pregătirii apărării.

Pe de altă parte, potrivit art. 297

alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și

trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, numai în cazul în care constată

că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului ori că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost

legal citată.

Soluția de excepție a desființării hotărârii

primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare s-a impus întrucât apelul

este o cale devolutivă de atac, care permite rejudecarea pricinii în fond,

instanța de apel având posibilitatea

potrivit

art. 295 alin. (1) C. proc. civ., să încuviințeze refacerea sau completarea

probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi

propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru

soluționarea cauzei.

În cauza supusă analizei, dispozițiile

procedurale nu impun, sub sancțiunea nulității, înfățișarea personală a

reclamantului în fața instanței de judecată, în scopul asigurării dreptului la

apărare fiind suficient că acesta a fost înștiințat, în mod legal, de

desfășurarea procesului.

Totodată, cât timp nu a constatat incidența

uneia din situațiile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

apel a dispus fără temei legal desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe, aceasta doar în scopul asigurării prezenței

personale a reclamantului la ședința de judecată.

In măsura în care găsea a fi necesară și utilă

pentru soluționarea cauzei prezența personală a reclamantului, instanța de apel

avea posibilitatea să dispună măsurile procedurale care se impuneau în acest

scop.

Soluția de desființare a sentinței se impunea

cu atât mai puțin cu cât reclamantul a invocat în justificarea pretinsei

încălcări de către prima instanță a dreptului său de apărare împrejurarea că a

fost în imposibilitate să indice faptele și să prezinte dovezile în susținerea

pretențiilor formulate prin propria cerere de chemare în judecată, obligații ce

îi reveneau încă din momentul declanșării procedurii judiciare.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de

drept arătate, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 pct. 5 teza

I

C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a admite recursul declarat

de pârât, a casa decizia recurată și a trimite cauza pentru soluționarea

apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 98 din

24 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.