ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 85/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 85/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra cauzei

de fața, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Botoșani la 8 iunie 2010 și declinată prin sentința nr. 7312

din 23 noiembrie 2010 la Tribunalul Botoșani, reclamantul C.M.B. a solicitai

ca, în contradictoriu cu Penitenciarul Botoșani, să se dispună obligarea

acestuia la plata de daune morale în cuantum de 1.000.000 de euro.

În motivarea

cererii reclamantul a susținut că pe perioada executării unei pedepse privative

de libertate în Penitenciarul Botoșani a dobândit mai multe afecțiuni medicale,

între acestea T.B.C. pulmonar, care i-a provocat suferințe fizice și psihice.

Totodată, datorită bolii contractate în regim de detenție este în

imposibilitate să muncească, să-și asigure existența fiind îndreptățit să

pnmească despăgubiri compensatorii pentru deteriorarea vieții sale.

Prin sentința

civilă nr. 416 din 5 martie 2013, Tribunalul Botoșani a admis, în parte,

acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Penitenciarul Botoșani să plătească

reclamantului B.C. suma de 5.000 euro, în echivalentul în lei la data plății,

cu titlu de daune morale.

Prin Decizia

civilă nr. 57 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a

admis apelurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, a desființat sentința atacată și a trimis cauza

spre rejudecare.

Curtea a

constatat că prima instanță, deși a reținut că în cauză sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale ce presupun existența sau întrunirea

cumulativă a următoarelor condiții sau elemente constitutive: prejudiciul,

fapte ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, culpa

autorului faptei ilicite și prejudiciabile, nu a cercetat fondul cauzei,

instanța de fond fiind obligată să arate explicit care sunt probele pe baza

cărora a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile

delictuale.

Prin sentința

civilă nr. 375 din 27 martie 2015, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 de euro, în

echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Analizând

elementele răspunderii civile delictuale prin prisma actelor medicale și de

expertiza medico-legaiă efectuată în cază, tribunalul a reținut, în sinteză,

legătura de cauzalitate dintre condițiile improprii de detenție existente în

Penitenciarul Botoșani și faptul că reclamantul a contractat T.B.C. pulmonar

între perioada dintre anul încarcerării 2000 și anul diagnosticării 2005, în

care a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarul Botoșani,

precum și vinovăția pârâtului, care nu i-a asigurat reclamantului condiții

optime pentru executarea în siguranță a pedepsei.

De asemenea, a

constatat existența prejudiciului constând în contractarea unei boli cronice

care îi afectează reclamantului starea de sănătate cu repercursiuni directe

asupra veniturilor acestuia, întrucât îi diminuează capacitatea de muncă și îl

obligă la efectuarea unor cheltuieli pentru întreținerea sănătății, după cum

există și legătura de cauzalitate dintre acest prejudiciu și atitudinea pasivă

a pârâtului care nu a asigurat condiții optime de detenție ca sănătatea

reclamantului să nu fie periclitată.

Reținând

incidența în cauză a prevederilor art. 41 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, modificată prin Protocolul

nr. 11 la convenție și constatând încălcarea unor drepturi fundamentale

prevăzute de documentul internațional, instanța a stabilit îndreptățirea

reclamantului ia o reparație echitabilă ce constă în plata sumei de 10.000

euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin Decizia

civilă nr. 636 din 17 septembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant și, admițând apelul

pârâtului Penitenciarul Botoșani împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond, a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii

reclamantului, ca fiind prescrisă.

Instanța de

apel a reținut că, în raport de probele administrate și față de dispozițiile

legale care reglementează instituția răspunderii civile delictuale, nu a fost

probată nici o faptă ilicită în sarcina pârâtului Penitenciarul Botoșani și,

totodată, nu s-a analizat, nu s-a pus în discuția părților și nu s-a

administrat nici o probă cu privire la celelalte condiții obligatorii (legătura

de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv existența oricărei forme de

vinovăție), motiv pentru care sentința apelată este lipsită de suport faptic și

legal, impunându-se admiterea apelului șl modificarea în tot a sentinței

apelate, în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată.

Totodată,

analizând apelul pârâtului, instanța de apel a reținut că, având în vedere

dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora dreptul la

acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost

exercitat în termen de 3 ani și prevederile art. 8 din Decretul 167/1958, în

temeiul cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite

prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia

sa cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, precum și momentul

la care ar fi putut luat cunoștință de boala de care suferea, cel mai târziu la

data externării din Spitalul Penitenciar Târgu Ocna, respectiv ia data de 12

octombrie 2005, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, 8

iunie 2010, Curtea a constat că în cauză a intervenit prescripției dreptului

material la acțiune.

A mai reținut

instanța de apel că starea de detenție, invocată ca un factor de împiedicare în

promovarea acțiunii, nu se încadrează între cazurile de suspendare sau

întrerupere a prescripției reglementate de art. 13-14, respectiv 16 din

Decretul nr. 167/1958, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune a fost

introdusă tot în perioada de detenție a reclamantului, acesta eliberându-se din

Penitenciarul Botoșani la data de 7 septembrie 2010.

Prin recursul

declarat la data de 3 octombrie 2015, reeurentul-reclamant a reiterat motivele

cererii de chemare în judecată iar în privința soluției prescripției dreptului

material la acțiune a arătat că aceasta este irelevantă, deoarece, fund atrasă

răspundere civila delictuală a intimatului Penitenciarul Botoșani, i se cuvin

reparații pentru daunele morale și materiale ce i-au fost cauzate, în temeiul

art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, modificată prin Protocolul 13, potrivit căruia în cazul în care

curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale

și dacă dreptul intern al părții contractante nu permite decât o înlăturare

incompletă a consecințelor încălcării, curtea acordă părții o reparație

echitabilă.

Analizând cu

prioritate excepția nulității recursului, în temeiul ort. 137 alin. (1) C.

proc. civ., raportat la art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează sa o admită având în vedere următoarele considerente:

În conformitate

cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs

trebuie sa cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, în timp ce art. 306 alin. (3)

C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în

vreunul dintre carurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Neîncadrarea

susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 C. proc. civ.

echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv

odată cu cererea de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15

zile de la comunicarea deciziei de apel.

Din textele

legale menționate anterior, rezultă că, pentru ca recursul să fie considerat ca

fiind motivat, nu este suficientă enunțarea unor nemulțumiri ale părții în

legătură cu soluționarea nefavorabilă a cererii sale, fiind necesară

dezvoltarea criticilor de nelegalitate ia adresa deciziei pronunțate în apel.

Totodată,

întrucât decizia de apel este supusă recursului, în condițiile art. 299 C.

proc. civ., motivele care pot fi invocate prin cererea de recurs trebuie să

vizeze modul de soiuțsonare a cererii de apel, prin prisma considerentelor

reținute de instanța de apel în sprijinul soluției adoptate.

Astfel, partea

trebuie să arate argumentele de fapt pentru care consideră că decizia este

nelegală, într-o expunere articulată și coerentă, cu referire la considerentele

criticate, pentru demonstrarea încălcării de către instanță a dispozițiilor

legale invocate, de natură a permite controlul de legalitate din partea

instanței de control judiciar.

În cauză, se

reține faptul că instanța de apei a admis motivul de apel invocat de pârât

împotriva deciziei pronunțate de instanța de fond, referitor la prescripția

dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală, prin raportare

la art. 1, 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și la momentul la care reclamantul

ar fi putu lua cunoștință de prejudiciu și de persoana răspunzătoare de

cauzarea acestuia. în consecință, instanța a modificând decizia primei

instanțe, în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

Or, în recursul

declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, recurentul reia

motivele cererii de chemare în judecată și susține caracterul fondat al acțiuni

promovate, din perspectiva existenței condițiilor răspunderii civile

delictuale, referitoare la existența faptei, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate

dintre faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției pârâtului.

În ceea ce

privește prescripția dreptului material la acțiune se limitează la a arăta

numai că aceasta este irelevantă, din perspectiva art. 41 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, modificată prin

Protocolul 11, în temeiul căruia arată că i se cuvin despăgubiri bănești,

urmare a încălcării drepturilor prevăzute de Convenție.

În consecință,

recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 636 din 17 septembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, nu vizează de fapt

soluția pronunțată de instanța de apel și argumentele pe care s-a întemeiat

raționamentul judecătorilor.

Față de cele

expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speță, recursul este nul, în

condițiile în care niciuna dintre susținerile din cererea de recurs nu relevă

vreo critică de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel, care să

poată fi încadrată în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 din cod.

Totodată, se

constată că nu a fost identificat, nici din oficiu și nici urmare a memoriului

depus de recurent, vreun motiv de ordine publică, în sensul prevederilor art.

306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, astfel cum a fost

formulat.

Dată fiind

prioritatea soluționării excepției nulității recursului, celelalte aspecte

subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată fiind o

excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor

de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul B.C. împotriva Deciziei civile nr. 636 din 17

septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.