ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3327/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe P.G.R., P.M.R.,

M.A.I. și P.C.S.M., susținând, în esență, că aceștia au refuzat să răspundă

cererilor sale și să efectueze cercetări în anumite cauze penale, solicitând și

obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale.

În drept,

cererea sa a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 și ale Legii nr.

554/2004.

Prin sentința

civilă nr. 4122 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VlII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat acțiunea reclamantului O.V.

ca netimbrată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cauză s-a dispus prin

rezoluție citarea reclamantului cu mențiunea timbrării cererii de chemare în

judecată, sub sancțiunea anulării cererii, dar acesta nu s-a conformat acestei

dispoziții.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul O.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

căii de atac, recurentul a susținut că nu i s-au pus la dispoziție datele

necesare pentru a achita taxa de timbru stabilită de către instanță în sarcina

sa.

Prin

întâmpinarea depusă, intimatul P.G.R. a invocat excepția netimbrării

recursului, excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității acțiunii,

pe fond, și a mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând

actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a

dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat și îl

va admite, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, „acțiunile și cererile introduse

la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției

și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sunt supuse taxelor

judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod

diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu

excepțiile prevăzute de lege”.

Înalta Curte

constată că cererea reclamantului - recurent a avut, ca temei de drept,

dispozițiile Legii nr. 544/2001.

Or, potrivit art. 22 din acest act normativ, „în

cazul în care o persoană se

consideră vătămată în drepturile sale,

prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios

administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a

cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. [.]

(5) Atât plângerea, cât și apelul se judecă în instanță în procedură de urgență

și sunt scutite de taxă de timbru”.

În aceste

condiții, Înalta Curte observă că cererea reclamantului era, prima facie, scutită

de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, fiind eronate

considerentele instanței de fond privind nulitatea cererii pentru nerespectarea

dispozițiilor în acest sens.

Pentru aceste

motive va fi respinsă și excepția netimbrării recursului invocată de către

intimatul P.G.R.

Temeiul legal

invocat de către reclamant, și anume Legea nr. 554/2001, constituie rațiune

suficientă pentru constatarea incidenței dispozițiilor ce îl exceptează de la

plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar, orice alte aspecte legate de

obiectul concret al cererii sale urmând a face obiectul admisibilității, după

soluționarea chestiunii prealabile ce a făcut obiectul prezentului recurs.

În raport de

același act normativ invocat, Înalta Curte mai constată că, potrivit art. 22 alin.

(1), competența de soluționare a cererii reclamantului, în primă instanță,

revine tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază

teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice, și, în

contextul principiului disponibilității, față de opțiunea inițială a

reclamantului care a înțeles să învestească Curtea de Apel București cu soluționarea

cererii sale, apreciază că se impune trimiterea prezentei cauze spre competentă

soluționare de către Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și, casând

sentința recurată, va trimite cauza spre soluționare instanței de fond

competentă potrivit dispozițiilor legale sus­menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

formulat de către O.V. împotriva sentinței civile nr. 4122 din 26 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.