ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamantul P.S. și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova a solicitat anularea în totalitate a încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a Deciziei nr. 42/2010 emisă de Directorul Camerei de Conturi Olt și a Procesului-Verbal nr. 8974/5 noiembrie 2010 precum și suspendarea executării încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României până la soluționarea definitivă a litigiului; s-a mai solicitat compensarea creanțelor și debitelor funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean Olt, care au câștigat drepturi salariale prin hotărâri irevocabile pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin încheierea nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 Curtea de Conturi a României a respins contestația înregistrată la Camera de Conturi Olt cu nr. 97 din 02 februarie 2011, formulată de Președintele Consiliului Județean Olt împotriva Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Olt, ca urmare a acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2009 efectuată la Consiliul Județean Olt.

Prin această încheiere, Curtea de Conturi a României a menținut punctul de vedere exprimat de Camera de Conturi Olt, și anume acela că în lunile ianuarie, februarie și iunie 2009 au fost acordate în mod nelegal unui nr. de 53 de salariați, funcționari publici și personal contractual următoarele sporuri: sporul de confidențialitate, sporul de mobilitate, sporul de fidelitate, norma de reprezentare privind ținut angajaților în cuantum de 500 RON/persoană acordată unor angajați, bonusul de 600 RON/persoană acordat personalului contractual și indemnizația de hrană (măsura 5 din dispozitivul Deciziei Camerei de Conturi Olt nr. 42 din 29 decembrie 2010). În ceea ce privește fondul cauzei, referitor la măsura 5 din dispozitivul Deciziei Directorului Camerei de Conturi Olt, reclamantul a făcut ample referiri la legislația corespunzătoare fiecărui spor acordat, la modul adoptării hotărârilor de consiliu precum și la faptul că în sensul legalității acordării prin acordurile/contractele colective de muncă a unor drepturi speciale salariaților autorităților publice locale, s-au pronunțat Tribunalul Olt și Curtea de Apel Pitești prin hotărâri judecătorești irevocabile.

S-a susținut astfel că măsura 5 din dispozitivul Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010, este neîntemeiată, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că, la nivelul Consiliului Județean Olt, Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2009 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale. În motivarea cererii de suspendare s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții esențiale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat și de iminența producerii unei pagube. La data de 15 noiembrie 2010 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare motivată de faptul că, actul a cărei suspendare se solicită, nu este apt în sine să producă un prejudiciu, deoarece prin actul administrativ se urmărește înlăturarea unor nereguli constatate pe parcursul controlului efectuat.

Prin Încheierea de la data de 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, a admis cererea formulată de reclamantul S.P., a dispus suspendarea executării încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 a Curții de Conturi a României și a pct. 5 din Decizia Camerei de Conturi Olt nr. 42/2010 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, stabilindu-se termen pentru judecarea fondului cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Cu privire la excepția inadmisibilității, invocată de intimata Curtea de Conturi a României, Curtea a reținut că prin simpla formulare a contestației în procedura administrativă, suspendarea operează de drept, astfel că orice discuții privind natura, obiectul, finalitatea actului de control și implicațiile asupra activității intimatei, devin superflue, fiind evident că suspendarea ce se solicită în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ, ce presupune verificarea condițiilor cumulative prevăzute în lege, nu poate fi inadmisibilă. Cu privire la fondul cererii Curtea a arătat că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Împotriva acestei hotărâri, Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Olt au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Olt împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.