ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 636/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamantul P.S.

și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova a solicitat anularea în

totalitate a încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, a

Deciziei nr. 42/2010 emisă de Directorul Camerei de Conturi Olt și a

Procesului-Verbal nr. 8974/5 noiembrie 2010 precum și suspendarea executării

încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României până la soluționarea

definitivă a litigiului; s-a mai solicitat compensarea creanțelor și debitelor

funcționarilor publici din cadrul Consiliului Județean Olt, care au câștigat

drepturi salariale prin hotărâri irevocabile pronunțate de Curtea de Apel

Craiova.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că prin încheierea nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 Curtea de

Conturi a României a respins contestația înregistrată la Camera de Conturi Olt

cu nr. 97 din 02 februarie 2011, formulată de Președintele Consiliului Județean

Olt împotriva Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi

Olt, ca urmare a acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție

bugetară și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2009 efectuată la Consiliul

Județean Olt.

Prin această

încheiere, Curtea de Conturi a României a menținut punctul de vedere exprimat

de Camera de Conturi Olt, și anume acela că în lunile ianuarie, februarie și

iunie 2009 au fost acordate în mod nelegal unui nr. de 53 de salariați,

funcționari publici și personal contractual următoarele sporuri: sporul de

confidențialitate, sporul de mobilitate, sporul de fidelitate, norma de

reprezentare privind ținut angajaților în cuantum de 500 RON/persoană acordată

unor angajați, bonusul de 600 RON/persoană acordat personalului contractual și

indemnizația de hrană (măsura 5 din dispozitivul Deciziei Camerei de Conturi

Olt nr. 42 din 29 decembrie 2010).

În ceea ce privește

fondul cauzei, referitor la măsura 5 din dispozitivul Deciziei Directorului

Camerei de Conturi Olt, reclamantul a făcut ample referiri la legislația

corespunzătoare fiecărui spor acordat, la modul adoptării hotărârilor de

consiliu precum și la faptul că în sensul legalității acordării prin

acordurile/contractele colective de muncă a unor drepturi speciale salariaților

autorităților publice locale, s-au pronunțat Tribunalul Olt și Curtea de Apel

Pitești prin hotărâri judecătorești irevocabile.

S-a susținut astfel

că măsura 5 din dispozitivul Deciziei nr. 42 din 29 decembrie 2010, este

neîntemeiată, motiv pentru care s-a solicitat să se constate că, la nivelul

Consiliului Județean Olt, Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2009 a

fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

În motivarea cererii

de suspendare s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

esențiale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat și de iminența

producerii unei pagube.

La data de 15

noiembrie 2010 intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția

inadmisibilității cererii de suspendare motivată de faptul că, actul a cărei

suspendare se solicită, nu este apt în sine să producă un prejudiciu, deoarece

prin actul administrativ se urmărește înlăturarea unor nereguli constatate pe

parcursul controlului efectuat.

Prin Încheierea de la

data de 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare,

a admis cererea formulată de reclamantul S.P., a dispus suspendarea executării

încheierii nr. VI. 303 din 19 iulie 2011 a Curții de Conturi a României și a

pct. 5 din Decizia Camerei de Conturi Olt nr. 42/2010 până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, stabilindu-se termen pentru judecarea fondului cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Cu privire la

excepția inadmisibilității, invocată de intimata Curtea de Conturi a României,

Curtea a reținut că prin simpla formulare a contestației în procedura

administrativă, suspendarea operează de drept, astfel că orice discuții privind

natura, obiectul, finalitatea actului de control și implicațiile asupra

activității intimatei, devin superflue, fiind evident că suspendarea ce se

solicită în condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ, ce

presupune verificarea condițiilor cumulative prevăzute în lege, nu poate fi

inadmisibilă.

Cu privire la fondul

cererii Curtea a arătat că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute

cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea

executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și

prevenirea producerii unei pagube iminente.

Împotriva acestei

hotărâri, Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Olt au

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul,

iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Olt, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte

juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de

Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind

actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a

unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel

cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție

care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie

2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva

Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012

ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare

la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva

încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei

revine tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Olt

împotriva încheierii din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Olt, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.