ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1703/2011

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1880 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securitate, în contradictoriu cu pârâtul G.G.

Pentru a pronunța

această sentința, instanța de fond a reținut în esență că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea

constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității, întrucât

informațiile furnizate de acesta nu se referă la activități sau atitudini

potrivnice

regimului totalitar comunist,

fiind vorba doar de relatări despre anumite colege

care întrețin

legături cu studenții străini.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că aceste informații nu

vizează îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, cu atât mai

mult cu cât existența unor relații

de colegialitate între studenții români și studenții străini, era normală.

Referitor la

susținerile reclamantului privind furnizarea de către pârât a

unor materiale informative în legătură ci o

persoană vecină de apartament care audia emisiunile postului de radio Europa

Liberă, instanța de fond a apreciat că

sunt lipsite de relevanță

întrucât nu există probe indubitabile în acest sens.

În ceea ce privește

avizul Direcției juridice din cadrul C.N.S.A.S., prima instanța a constatat că

acesta nu este un aviz conform, astfel încât lipsa lui nu atrage nulitatea, iar

inopozabilitatea determinată de necomunicare notei de constatare a fost înlăturată

prin comunicarea acestei note , odată cu cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a arătat, contrar celor reținute de prima instanță,

că probele cauzei conduc la concluzia îndeplinirii celor două condiții

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

constatarea calității de colaborator al

securității, după cum urmează:

Recurentul-reclamant

a afirmat, în acest sens, că instanța de fond nu a analizat informația privind

furnizarea de către pârât a unor informații despre o

persoană, vecină de apartament care audia emisiunile postului de radio

Europa Liberă, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de fond necesare pentru

reținerea

calității de colaborator al Securității.

A mai arătat că relațiile cetățenilor români cu

persoane din străinătate, în

afara

cadrului permis de regimul totalitar, erau interzise, întrucât statul comunist

încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre

cetățenii români și cei străini.

In

opinia recurentului-reclamant, condiția de a fi fost vizată îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului presupune numai ca persoana

în cauză să conștientizeze posibilele urmări ale informației furnizate.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

nefondat, urmând a fi respins.

Astfel, potrivit art.

2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificat prin Legea nr. 293/2008, colaborator

al Securității este persoana care a furnizat informații indiferent sub ce

formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile

potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste dispoziții legale se interpretează în

sensul că denunțurile vizau

îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, astfel că nu orice informație respectiv denunț se

încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) ci numai cele expres

menționate.

Din analiza materialelor informative prezentate

de recurent, rezultă că

activitatea intimatului nu poate fi încadrată ca

fiind aceea de colaborator al securității întrucât îi lipsește elementul

esențial prevăzut de dispozițiile legale

mai

sus menționate, respectiv îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel

cum în mod corect a reținut și instanța de fond prin sentința criticată din materialul

probator administrat în cauză rezultă că informațiile

furnizate vizau activități obișnuite, respectiv existența unor relații

între studenții

români și străini, informații care nu erau de natură a

îngrădi drepturile și libertățile cetățenești ale persoanelor respective.

Dimpotrivă, astfel cum rezultă și din raportul

întocmit de lucrătorul de securitate, cu propunerea de aprobare a încetării

legăturii cu intimatul, rezultă

ineficienta activității desfășurate de

acesta.

De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod justificat că nu se poate acorda credit absolut

relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității,

pentru a constata calitatea de colaborator, în

lipsa altor documente care să ateste

participarea pârâtului la

activități de denunțare a unor atitudini potrivnice regimului comunist,

respectiv furnizarea unor informații despre o persoană

vecină care audia emisiunile postului de radio Europa Liberă.

In

consecință, criticile formulate de reclamant fiind nefondate, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securitate împotriva sentinței nr. 1880

din 23 aprilie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie

2011.