ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 585/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1100 din 15 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 531/111/2008 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de C.M.M. împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici pentru termenul stabilit, respectiv 15 martie 2011, că în cauză nu operează scutirea legală a recurentei de obligația timbrării, astfel încât s-a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii a formulat contestației în anulare recurenta invocând faptul că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență așa cum rezultă din art. 317 C. proc. civ. În motivarea contestației se arată că în fond cauza a fost soluționată de un complet specializat în cauze de contencios administrativ, în timp ce, în apel, cauza a fost recalificată ca și cauză comercială și a fost soluționată de un complet de apel comercial. Se susține că împrejurarea că judecătorul de fond face parte atât din secția comercială cât și din cea de contencios administrativ este irelevantă. În fond, acțiunea a fost soluționată de instanța de contencios administrativ, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar, în apel, de instanța de drept comun, adică de secția comercială.

Soluția este de casare cu trimitere spre rejudecare, fie la instanța de apel, astfel încât această cauză să fie soluționată în recurs de secția de contencios administrativ, fie la instanța de fond, astfel încât cauza să fie rejudecată în fond de un complet specializat de drept comercial. Se arată că prezenta cauză nu are caracter de comerț, ci vizează activitatea rețelei publice de utilități, activitate desfășurată în baza unei hotărâri de consiliu local, prin urmare, o activitate de interes public, astfel încât orice litigiu legat de aceasta este de competența instanțelor de contencios administrativ. Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”. Conform art. 159 C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la momentul pronunțării deciziei în apel și a sentinței în fond „necompetența este de ordine publică (absolută); când pricina este de competența autorităților de alt grad; când pricina este de competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”. Prevederile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. se aplică la toate cele trei cazuri de necompetență absolută, generală materială și teritorială în cazurile expres prevăzute de lege. În cauză, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Astfel, la fond, cauza a fost soluționată de Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, iar în apel de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.A. Oradea, iar în apel, a fost admisă în parte această acțiune și a fost obligată pârâta-contestatoare să asigure accesul angajaților societății reclamante în vederea montării unui contor de apă rece în căminul de apometru situat în incinta imobilului din Oradea și să permită citirea periodică a acestui contor. Prin încheierea de la 24 iunie 2010 Curtea de Apel Oradea a calificat calea de atac declarată de C.M.M.

împotriva sentinței civile nr. 61/CA/2011 ca fiind apel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și faptul că reclamantul desfășoară activități comerciale, acțiunea are caracter comercial, fiind neevaluabilă în bani. Apelul, fiind o cale devolutivă de atac, calificarea acțiunii ca fiind comercială în acest stadiu al judecății cauzei nu conduce la concluzia că au fost încălcate normele imperative privind competența instanțelor judecătorești. Contestatoarea C.M.M. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, însă nu a indicat motivele de drept ale cererii sale, conform dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. Întrucât nu a fost achitată anticipat taxa judiciară de timbru, recursul a fost anulat ca netimbrat. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cază nu sunt întrunite cerințele art. 317 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C.M.M. împotriva deciziei nr. 1100 de la 15 martie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 februarie 2012.