ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 585/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1100

din 15 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

în dosarul nr. 531/111/2008 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de C.M.M.

împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut că recursul nu a fost timbrat anticipat

și nici pentru termenul stabilit, respectiv 15 martie 2011, că în cauză nu

operează scutirea legală a recurentei de obligația timbrării, astfel încât s-a

dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestației în anulare recurenta invocând faptul că

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență așa cum rezultă din art. 317 C. proc. civ.

În motivarea

contestației se arată că în fond cauza a fost soluționată de un complet

specializat în cauze de contencios administrativ, în timp ce, în apel, cauza a

fost recalificată ca și cauză comercială și a fost soluționată de un complet de

apel comercial.

Se susține că

împrejurarea că judecătorul de fond face parte atât din secția comercială cât

și din cea de contencios administrativ este irelevantă.

În fond, acțiunea a

fost soluționată de instanța de contencios administrativ, în sensul prevăzut de

Legea nr. 554/2004, iar, în apel, de instanța de drept comun, adică de secția

comercială.

Soluția este de

casare cu trimitere spre rejudecare, fie la instanța de apel, astfel încât

această cauză să fie soluționată în recurs de secția de contencios

administrativ, fie la instanța de fond, astfel încât cauza să fie rejudecată în

fond de un complet specializat de drept comercial.

Se arată că prezenta

cauză nu are caracter de comerț, ci vizează activitatea rețelei publice de

utilități, activitate desfășurată în baza unei hotărâri de consiliu local, prin

urmare, o activitate de interes public, astfel încât orice litigiu legat de

aceasta este de competența instanțelor de contencios administrativ.

Analizând contestația

în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. „hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență”.

Conform art. 159 C.

proc. civ., astfel cum era în vigoare la momentul pronunțării deciziei în apel

și a sentinței în fond „necompetența este de ordine publică (absolută); când

pricina este de competența autorităților de alt grad; când pricina este de

competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Prevederile art. 317

pct. 2 C. proc. civ. se aplică la toate cele trei cazuri de necompetență

absolută, generală materială și teritorială în cazurile expres prevăzute de

lege.

În cauză, hotărârea

nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență. Astfel, la fond, cauza a fost soluționată de Tribunalul Bihor, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, iar în apel de Curtea de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința

pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.A.

Oradea, iar în apel, a fost admisă în parte această acțiune și a fost obligată

pârâta-contestatoare să asigure accesul angajaților societății reclamante în

vederea montării unui contor de apă rece în căminul de apometru situat în

incinta imobilului din Oradea și să permită citirea periodică a acestui contor.

Prin încheierea de la

24 iunie 2010 Curtea de Apel Oradea a calificat calea de atac declarată de C.M.M.

împotriva sentinței civile nr. 61/CA/2011 ca fiind apel, având în vedere

obiectul cererii de chemare în judecată, precum și faptul că reclamantul

desfășoară activități comerciale, acțiunea are caracter comercial, fiind

neevaluabilă în bani.

Apelul, fiind o cale

devolutivă de atac, calificarea acțiunii ca fiind comercială în acest stadiu al

judecății cauzei nu conduce la concluzia că au fost încălcate normele

imperative privind competența instanțelor judecătorești.

Contestatoarea C.M.M.

a declarat recurs împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

însă nu a indicat motivele de drept ale cererii sale, conform dispozițiilor art.

304 C. proc. civ.

Întrucât nu a fost

achitată anticipat taxa judiciară de timbru, recursul a fost anulat ca

netimbrat.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cază nu sunt întrunite cerințele

art. 317 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, contestația în anulare

urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea C.M.M. împotriva deciziei nr. 1100 de la 15 martie

2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 9 februarie 2012.