ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 300 din 16

noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5207/108/2009, în

baza art. 182 alin. (2) C. pen.

, prin

schimbarea încadrării juridice

din

rechizitoriu din art. 20 C. pen.

raportat

la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul

C.M., la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală

gravă.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut în fapt

următoarele:

În ziua de 16 septembrie 2009

inculpatul C.M. împreună cu martorul C.R., angajat al acestuia, au tăiat lemne

la domiciliul inculpatului, consumând pe parcursul zilei 2

litri

cu bere. În timpul zilei, la această

locație au venit organele de poliție și cele silvice solicitând relații despre

un presupus furt de lemne. Spre seară cele două persoane s-au deplasat la stâna

inculpatului, situată la aproximativ 1,5 km, în afara localității, deplasare pe

care au făcut-o cu căruța. După ce au ajuns la stână, cei doi au hrănit

animalele, au pregătit masa și după ce au mâncat, inculpatul l-a trimis pe

martorul C. după vaca sa, care se afla pe câmp. Era în jurul orelor 21,30 -

22,00 când

martorul C. s-a apropiat de

stâna martorului H.A. senior, situată în

apropiere, unde se afla partea

vătămată G.N., cioban al acestuia.

Partea

vătămată, aflat sub influența alcoolului l-a interpelat pe martorul C.,

l-a

înjurat și a încercat să-l lovească cu bâta ciobănească pe care o avea asupra

sa, timp în care cei 5 câini ai acestuia s-au repezit la martor. Acesta din

urmă și-a declinat identitatea, i-a spus motivul pentru care se află în zonă,

solicitându-i să liniștească animalele, dar partea vătămată continua să aibă

aceeași atitudine provocatoare.

Auzind ceartă

și lătratul câinilor, inculpatul, având asupra sa biciul, s-a

apropiat de cei doi, moment în care

câinii s-au repezit la acesta. Inculpatul l-a

lovit

pe partea vătămată cu biciul, cerându-i să stăpânească animalele. Pentru că

partea

vătămată a început să-l înjure și a ridicat mâna în care avea bâta, cu intenția

de a lovi, inculpatul a luat bâta din mâna acestuia și i-a aplicat o lovitură

în zona capului și în zona toraco - abdominală. Martorul C. s-a interpus

între cei doi și i-a cerut inculpatului să

înceteze agresiunea. Inculpatul a reușit să

alunge câinii, apoi a

aruncat bâta și a plecat spre stâna sa, martorul C. a plecat după vacă iar

partea vătămată a intrat în colibă. La scurt timp martorul H.A. junior a ajuns

la stâna familiei și l-a găsit pe partea vătămată în colibă, acuzând dureri

astfel că a anunțat pe tatăl său, martorul H.A. senior și pe martorul B.I., iar

apoi organele de poliție și ambulanța.

Prin raportul

de constatare medico - legală nr. 717/A1 din 17 septembrie 2009

întocmit de Serviciul Județean de

Medicină Legală Arad s-a stabilit că partea vătămată G.N. a fost internat cu

diagnosticul: politraumatism prin agresiune, TCC, comoție cerebrală, plagă

contuză parietală stânga, contuzie coloană cervicală, contuzie toracică,

traumatism abdominal cu hemoperitoneu; s-a intervenit chirurgical și s-a

efectuat splenectomie. S-a concluzionat că leziunile traumatice s-au putut

produce prin loviri repetate cu și de corpuri dure și au necesitat 40-45 zile

de îngrijiri medicale; conform criteriologiei medico-legale viața victimei a

fost pusă în pericol.

Ulterior s-au solicitat lămuriri

suplimentare cu privire la concluziile susmenționate și s-a precizat că

vătămările corporale suferite de partea vătămată în zona capului nu i-au pus

viața în primejdie, în schimb leziunile traumatice produse în zona abdominală

i-au provocat acesteia scoaterea din funcțiune a splinei, cauzând o hemoragie

internă, ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală cu extirparea splinei,

punând viața victimei în pericol. S-a concluzionat că pierderea splinei este o

consecință directă a traumatismului suferit, reprezintă pierderi de organ și

constituie infirmitate fizică.

S-a reținut că sub aspectul

încadrării juridice, esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului,

după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este

stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul infracțiunii de

vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de

vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

Deși s-a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate

avea ca element subiectiv și intenția depășită, în acest caz, s-a apreciat că

făptuitorul a acționat nu cu intenția de a suprima viața părții vătămate, ci cu

intenția generală de a o vătăma, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a

vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim

acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție

„praeterintenția" (intenție depășită).

Tribunalul a reținut că în cazul

infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în

executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să releve - prin natura și împrejurările în care au fost

săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția

generală de a vătăma.

Astfel, s-a reținut că există

tentativă la omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul

acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului

victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are

relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este

caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul

interior al actului infracțional.

S-a apreciat că forma și modalitatea

intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din

materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare

existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și

intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al

inculpatului.

S-a constatat de către tribunal că

fapta s-a produs spontan, fără a se dovedi existența unui conflict anterior

între părți, lipsind mobilul, prin deplasarea inculpatului neînarmat, în locul

în care se aflau partea vătămată și martorul C., unde fiind înjurat de partea

vătămată și atacat de

câinii acestuia și

văzând că dorea să-l lovească cu bâta ciobănească, a smuls bâta

de la

victimă și cu aceasta i-a aplicat o lovitură în zona capului (lovitură care nu

i-a pus viața în pericol) și apoi l-a lovit în

zona abdominală, cu lezarea de organe

interne (splina), leziune care i-a

pus viața în pericol. După aplicarea loviturilor inculpatul a aruncat bâta

ciobănească, care avea o lungime de 1,50 m și apoi a plecat la stâna sa.

S-a apreciat că modul de săvârșire a

faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - așa cum au

fost relevate de probele administrate, dovedesc că inculpatul nu a acționat cu

intenția de omor ci cu intenția generală de vătămare, faptă care a produs un

rezultat mai grav și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei)

și exclude apărarea inculpatului în sensul că fapta a fost săvârșită din culpă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o sub

aspectul greșitei încadrări juridice a faptei cu consecința aplicării pedepsei

într-un cuantum redus cât și inculpatul C.M.

Prin decizia penală nr. 3/A din 14

ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 5207/108/2009, Curtea de Apel

Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și inculpat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad a atacat hotărârea primei instanțe pentru greșita schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la

art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de

art. 182 alin. (2) C. pen.

În apelul său, inculpatul C.M. a

criticat hotărârea fondului pentru greșita condamnare, solicitând achitarea sa

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu

referire la art. 44 alin. (3) C. pen.

Împotriva deciziei au declarat

recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.M.

Reiterând motivele din apel,

parchetul face critica hotărârii atacate prin prisma greșitei schimbări a

încadrării juridice din actul de sesizare a instanței, respectiv tentativă la

omor calificat în vătămare corporală gravă, produsă la fond și menținută în

apel.

Inculpatul a solicitat în principal

achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. și art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar prin reținerea

circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) și art. 74 C. pen.,

aplicarea unei pedepsei executate într-un regim neprivativ de libertate.

Recursurile sunt fondate și vor fi

admise pentru motivele expuse în continuare.

Atât instanța de fond cât și cea de

apel au reținut o stare de fapt în concordanță cu probele administrate.

Acestea relevă faptul că inculpatul

s-a deplasat la stâna unde se afla partea vătămată, care, sub influența

băuturilor alcoolice, a avut o conduită violentă față de martorul C.R.

Enervat de această situație și

suportând atacul câinilor ciobănești ai părții vătămate, inculpatul l-a lovit

pe acesta mai întâi cu biciul și apoi văzând că este atacat cu o bâtă, l-a

deposedat de aceasta și i-a aplicat două lovituri, una în zona capului, iar

cealaltă în regiunea toraco-abdominală. Această ultimă lovitură a produs o

leziune care a pus în primejdie viața părții vătămate, salvată numai printr-o

intervenție chirurgicală în regim de urgență.

Trimis în judecată pentru

infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de vătămare

corporală gravă, soluție menținută și în apel.

Critica parchetului cu privire la

greșita încadrare juridică este întemeiată.

În exercitarea acțiunilor violente

față de victimă, inculpatul s-a folosit mai întâi de biciul pe care îl avea

asupra sa și, apoi, cu bâta de care l-a deposedat pe G.N., aplicându-i două

lovituri, una în cap și cealaltă în torace.

Instanțele au considerat că

inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, reținând în esență

că loviturile aplicate la întâmplare, pe întuneric, au urmărit înlăturarea unui

atac fizic asupra sa, că leziunea ce a primejduit viața se află într-o zonă

nevitală și că rezultatul produs este tipic pentru infracțiunea de vătămare

corporală gravă și nu pentru ea de tentativă de omor.

Intenția de a ucide, chiar în forma

ei indirectă, rezultă ex re, din elementele certe reținute în starea de fapt.

Inculpatul, iritat de conduita

agresivă a părții vătămate, manifestată față de martorul C. l-a lovit mai întâi

cu biciul, diminuându-i rezistența fizică, și apoi cu bâta.

Din înseși depozițiile sale rezultă

că inculpatul a lovit la întâmplare, pe întuneric, acțiuni specifice unei

intenții indirecte.

Caracteristic acestei forme de

vinovăție este ca făptuitorul, fără a dori producerea consecințelor faptei

sale, le acceptă. Or, inculpatul lovind partea vătămată cu intensitate, cu un

instrument vulnerant idoneu producerii rezultatului letal (bâtă de 1,5 m , la

un capăt cu un manșon metalic, iar la celălalt cu o măciulie) în zone vitale, a

acceptat riscul morții acesteia, chiar dacă nu l-a urmărit, atitudine specifică

intenției eventuale.

La aceasta se mai adaugă că imediat

după exercitarea acțiunii violente, a abandonat victima, în câmp, izolată, fără

a putea primi îngrijiri de urgență.

Din aceste motive se va proceda la

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă în

infracțiunea de tentativă la omor.

Inculpatul a solicitat, așa cum s-a

arătat, în principal achitarea sa invocând incidența prev. de art. 44 alin. (3)

C. pen., respectiv depășirea limitelor legitimei apărări.

Textul se referă la „acela care din cauza

tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu

gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Esențială pentru reținerea

incidenței acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei este starea

psihică a agentului, materializată într-o tulburare sau temere.

Or, inculpatul provenind din același

mediu cultural, obișnuit cu astfel de atitudini, nu se afla în mod evident

într-o astfel de stare care să justifice excesul de apărare.

De altfel, fapta săvârșită în

apărare trebuie să se producă între momentul în care atacul a devenit iminent

și până la epuizarea sa.

Reacția nu mai apare necesară în

cazul în care atacul s-a epuizat ori agresorul a fost pus în situația de a nu-l

mai putea continua pentru că a fost dezarmat (a se vedea Codul penal argumentat

și adnotat, Ed.Științifică, București, 1972, Partea generală, pag.335).

Probele administrate relevă că

inculpatul, după ce a deposedat partea vătămată de bâtă a lovit-o, provocându-i

leziunile ce i-au pus în primejdie viața, astfel că momentul ripostei s-a

consumat după dezarmarea victimei.

Nu se pot reține în favoarea

inculpatului prevederile art. 73 lit. a), întrucât așa cum s-a arătat, condiția

esențială, starea de legitimă apărare, nu este îndeplinită, situație expusă la

punctul anterior.

Față de inculpat vor fi reținute

însă dispozițiile art. 74 lit. a) și b) C. pen., întrucât s-a dovedit că acesta

avea o conduită bună în comunitatea locală fiind cunoscut ca o persoană harnică

și generoasă, iar după comiterea faptei a avut o atitudine exemplară față de

victimă, îngrijind-o și suportând toate cheltuielile necesare întreținerii ei.

Instanța de fond a schimbat

încadrarea juridică din infracțiunea reținută în rechizitoriu, art. 20 rap. la

art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C.

pen.

Înalta Curte va reține incidente în

cauză, prevederile art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

În mod greșit, parchetul a dispus

trimiterea în judecată cu raportare la art. 175 lit. i) C. pen., întrucât locul

unde a fost săvârșită infracțiunea este pe câmp, în afara localității, la o

stână, astfel că nu se poate reține calificarea din rechizitoriu.

Acest lucru rezultă cu evidență din

procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planșe foto (f.3-10 dosar u.p.),

declarații parte vătămată, declarații martori, declarații inculpat.

Pentru infracțiunea prev. de art. 20

rap. la art. 174 C. pen., inculpatul urmează a fi condamnat la o pedeapsă de 3

ani închisoare.

Având în vedere conduita sa

anterioară, atitudinea față de victimă, materializată în preocuparea de a

diminua efectele leziunilor, de situația sa socială și familială, modalitatea

de executare cea mai adecvată este suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe un termen de 5 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul C.M.

Casează decizia penală nr. 3/A din

14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, și în parte

sentința penală nr. 300 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad și,

rejudecând

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen., texte de lege în baza cărora, făcând aplicarea

art. 74 lit. a), b), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la

3 ani închisoare.

Face aplicarea art. 76 alin. (3) C.

pen.

În baza art. 86

1

-86

2

C.

pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de

încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpatul se

va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen.:

a) să se prezinte în prima zi de luni

a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;

b)să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 359 C. proc. pen.,

atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

Pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei

accesorii aplicate inculpatului.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului C.M. de sub puterea Mandatului de arestare preventivă

nr. 41 din 24 septembrie 2009 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat

într-o altă cauză.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru

apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

23 martie 2010.