ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1112/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 300 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5207/108/2009, în baza art. 182 alin. (2) C. pen. , prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., la 4 (patru) ani închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut în fapt următoarele: În ziua de 16 septembrie 2009 inculpatul C.M. împreună cu martorul C.R., angajat al acestuia, au tăiat lemne la domiciliul inculpatului, consumând pe parcursul zilei 2 litri cu bere.

În timpul zilei, la această locație au venit organele de poliție și cele silvice solicitând relații despre un presupus furt de lemne. Spre seară cele două persoane s-au deplasat la stâna inculpatului, situată la aproximativ 1,5 km, în afara localității, deplasare pe care au făcut-o cu căruța. După ce au ajuns la stână, cei doi au hrănit animalele, au pregătit masa și după ce au mâncat, inculpatul l-a trimis pe martorul C. după vaca sa, care se afla pe câmp. Era în jurul orelor 21,30 - 22,00 când martorul C. s-a apropiat de stâna martorului H.A. senior, situată în apropiere, unde se afla partea vătămată G.N., cioban al acestuia. Partea vătămată, aflat sub influența alcoolului l-a interpelat pe martorul C., l-a înjurat și a încercat să-l lovească cu bâta ciobănească pe care o avea asupra sa, timp în care cei 5 câini ai acestuia s-au repezit la martor.

Acesta din urmă și-a declinat identitatea, i-a spus motivul pentru care se află în zonă, solicitându-i să liniștească animalele, dar partea vătămată continua să aibă aceeași atitudine provocatoare. Auzind ceartă și lătratul câinilor, inculpatul, având asupra sa biciul, s-a apropiat de cei doi, moment în care câinii s-au repezit la acesta. Inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu biciul, cerându-i să stăpânească animalele. Pentru că partea vătămată a început să-l înjure și a ridicat mâna în care avea bâta, cu intenția de a lovi, inculpatul a luat bâta din mâna acestuia și i-a aplicat o lovitură în zona capului și în zona toraco - abdominală. Martorul C. s-a interpus între cei doi și i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea.

Inculpatul a reușit să alunge câinii, apoi a aruncat bâta și a plecat spre stâna sa, martorul C. a plecat după vacă iar partea vătămată a intrat în colibă. La scurt timp martorul H.A. junior a ajuns la stâna familiei și l-a găsit pe partea vătămată în colibă, acuzând dureri astfel că a anunțat pe tatăl său, martorul H.A. senior și pe martorul B.I., iar apoi organele de poliție și ambulanța. Prin raportul de constatare medico - legală nr. 717/A1 din 17 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Arad s-a stabilit că partea vătămată G.N. a fost internat cu diagnosticul: politraumatism prin agresiune, TCC, comoție cerebrală, plagă contuză parietală stânga, contuzie coloană cervicală, contuzie toracică, traumatism abdominal cu hemoperitoneu; s-a intervenit chirurgical și s-a efectuat splenectomie.

S-a concluzionat că leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri repetate cu și de corpuri dure și au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale; conform criteriologiei medico-legale viața victimei a fost pusă în pericol. Ulterior s-au solicitat lămuriri suplimentare cu privire la concluziile susmenționate și s-a precizat că vătămările corporale suferite de partea vătămată în zona capului nu i-au pus viața în primejdie, în schimb leziunile traumatice produse în zona abdominală i-au provocat acesteia scoaterea din funcțiune a splinei, cauzând o hemoragie internă, ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală cu extirparea splinei, punând viața victimei în pericol. S-a concluzionat că pierderea splinei este o consecință directă a traumatismului suferit, reprezintă pierderi de organ și constituie infirmitate fizică.

S-a reținut că sub aspectul încadrării juridice, esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Deși s-a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită, în acest caz, s-a apreciat că făptuitorul a acționat nu cu intenția de a suprima viața părții vătămate, ci cu intenția generală de a o vătăma, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenția" (intenție depășită).

Tribunalul a reținut că în cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, s-a reținut că există tentativă la omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

S-a apreciat că forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului. S-a constatat de către tribunal că fapta s-a produs spontan, fără a se dovedi existența unui conflict anterior între părți, lipsind mobilul, prin deplasarea inculpatului neînarmat, în locul în care se aflau partea vătămată și martorul C., unde fiind înjurat de partea vătămată și atacat de câinii acestuia și văzând că dorea să-l lovească cu bâta ciobănească, a smuls bâta de la victimă și cu aceasta i-a aplicat o lovitură în zona capului (lovitură care nu i-a pus viața în pericol) și apoi l-a lovit în zona abdominală, cu lezarea de organe interne (splina), leziune care i-a pus viața în pericol.

După aplicarea loviturilor inculpatul a aruncat bâta ciobănească, care avea o lungime de 1,50 m și apoi a plecat la stâna sa. S-a apreciat că modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - așa cum au fost relevate de probele administrate, dovedesc că inculpatul nu a acționat cu intenția de omor ci cu intenția generală de vătămare, faptă care a produs un rezultat mai grav și neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieții victimei) și exclude apărarea inculpatului în sensul că fapta a fost săvârșită din culpă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei cu consecința aplicării pedepsei într-un cuantum redus cât și inculpatul C.M.

Prin decizia penală nr. 3/A din 14 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 5207/108/2009, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și inculpat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a atacat hotărârea primei instanțe pentru greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. În apelul său, inculpatul C.M. a criticat hotărârea fondului pentru greșita condamnare, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (3) C. pen.

Împotriva deciziei au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul C.M. Reiterând motivele din apel, parchetul face critica hotărârii atacate prin prisma greșitei schimbări a încadrării juridice din actul de sesizare a instanței, respectiv tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, produsă la fond și menținută în apel. Inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) și art. 74 C. pen., aplicarea unei pedepsei executate într-un regim neprivativ de libertate. Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru motivele expuse în continuare.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o stare de fapt în concordanță cu probele administrate. Acestea relevă faptul că inculpatul s-a deplasat la stâna unde se afla partea vătămată, care, sub influența băuturilor alcoolice, a avut o conduită violentă față de martorul C.R. Enervat de această situație și suportând atacul câinilor ciobănești ai părții vătămate, inculpatul l-a lovit pe acesta mai întâi cu biciul și apoi văzând că este atacat cu o bâtă, l-a deposedat de aceasta și i-a aplicat două lovituri, una în zona capului, iar cealaltă în regiunea toraco-abdominală. Această ultimă lovitură a produs o leziune care a pus în primejdie viața părții vătămate, salvată numai printr-o intervenție chirurgicală în regim de urgență.

Trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, soluție menținută și în apel. Critica parchetului cu privire la greșita încadrare juridică este întemeiată. În exercitarea acțiunilor violente față de victimă, inculpatul s-a folosit mai întâi de biciul pe care îl avea asupra sa și, apoi, cu bâta de care l-a deposedat pe G.N., aplicându-i două lovituri, una în cap și cealaltă în torace. Instanțele au considerat că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, reținând în esență că loviturile aplicate la întâmplare, pe întuneric, au urmărit înlăturarea unui atac fizic asupra sa, că leziunea ce a primejduit viața se află într-o zonă nevitală și că rezultatul produs este tipic pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă și nu pentru ea de tentativă de omor.

Intenția de a ucide, chiar în forma ei indirectă, rezultă ex re, din elementele certe reținute în starea de fapt. Inculpatul, iritat de conduita agresivă a părții vătămate, manifestată față de martorul C. l-a lovit mai întâi cu biciul, diminuându-i rezistența fizică, și apoi cu bâta. Din înseși depozițiile sale rezultă că inculpatul a lovit la întâmplare, pe întuneric, acțiuni specifice unei intenții indirecte. Caracteristic acestei forme de vinovăție este ca făptuitorul, fără a dori producerea consecințelor faptei sale, le acceptă. Or, inculpatul lovind partea vătămată cu intensitate, cu un instrument vulnerant idoneu producerii rezultatului letal (bâtă de 1,5 m , la un capăt cu un manșon metalic, iar la celălalt cu o măciulie) în zone vitale, a acceptat riscul morții acesteia, chiar dacă nu l-a urmărit, atitudine specifică intenției eventuale.

La aceasta se mai adaugă că imediat după exercitarea acțiunii violente, a abandonat victima, în câmp, izolată, fără a putea primi îngrijiri de urgență. Din aceste motive se va proceda la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală gravă în infracțiunea de tentativă la omor. Inculpatul a solicitat, așa cum s-a arătat, în principal achitarea sa invocând incidența prev. de art. 44 alin. (3) C. pen., respectiv depășirea limitelor legitimei apărări. Textul se referă la „acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”. Esențială pentru reținerea incidenței acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei este starea psihică a agentului, materializată într-o tulburare sau temere.

Or, inculpatul provenind din același mediu cultural, obișnuit cu astfel de atitudini, nu se afla în mod evident într-o astfel de stare care să justifice excesul de apărare. De altfel, fapta săvârșită în apărare trebuie să se producă între momentul în care atacul a devenit iminent și până la epuizarea sa. Reacția nu mai apare necesară în cazul în care atacul s-a epuizat ori agresorul a fost pus în situația de a nu-l mai putea continua pentru că a fost dezarmat (a se vedea Codul penal argumentat și adnotat, Ed.Științifică, București, 1972, Partea generală, pag.335). Probele administrate relevă că inculpatul, după ce a deposedat partea vătămată de bâtă a lovit-o, provocându-i leziunile ce i-au pus în primejdie viața, astfel că momentul ripostei s-a consumat după dezarmarea victimei.

Nu se pot reține în favoarea inculpatului prevederile art. 73 lit. a), întrucât așa cum s-a arătat, condiția esențială, starea de legitimă apărare, nu este îndeplinită, situație expusă la punctul anterior. Față de inculpat vor fi reținute însă dispozițiile art. 74 lit. a) și b) C. pen., întrucât s-a dovedit că acesta avea o conduită bună în comunitatea locală fiind cunoscut ca o persoană harnică și generoasă, iar după comiterea faptei a avut o atitudine exemplară față de victimă, îngrijind-o și suportând toate cheltuielile necesare întreținerii ei. Instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea reținută în rechizitoriu, art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte va reține incidente în cauză, prevederile art. 20 rap. la art. 174 C. pen. În mod greșit, parchetul a dispus trimiterea în judecată cu raportare la art. 175 lit. i) C. pen., întrucât locul unde a fost săvârșită infracțiunea este pe câmp, în afara localității, la o stână, astfel că nu se poate reține calificarea din rechizitoriu. Acest lucru rezultă cu evidență din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planșe foto (f.3-10 dosar u.p.), declarații parte vătămată, declarații martori, declarații inculpat. Pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., inculpatul urmează a fi condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Având în vedere conduita sa anterioară, atitudinea față de victimă, materializată în preocuparea de a diminua efectele leziunilor, de situația sa socială și familială, modalitatea de executare cea mai adecvată este suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 5 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul C.M. Casează decizia penală nr. 3/A din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, și în parte sentința penală nr. 300 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad și, rejudecând Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., texte de lege în baza cărora, făcând aplicarea art. 74 lit. a), b), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la 3 ani închisoare. Face aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen.

În baza art. 86 1 -86 2 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen.: a) să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C.M. de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 41 din 24 septembrie 2009 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat într-o altă cauză. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.