ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2012

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 46 din 2 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1744/89/2010, Tribunalul Vaslui a hotărât următoarele: A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul U.C. a fost trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul U.C. o bâtă aflată la Camera de corpuri delicte a instanței și înregistrată la poziția 89/2010 din Registrul de evidență a corpurilor delicte a Tribunalului Vaslui. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul U.C. să achite Spitalului de Urgență Profesor Dr. Nicolae Oblu Iași suma de 5.086,32 RON, Spitalului Clinic de Urgență Elena Beldiman Bârlad, suma de 1.889,21 RON și Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui suma de 1.378,60 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

A admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată C.A. constituită parte civilă și a obligat inculpatul U.C. să îi achite acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, 100.000 cu titlu de daune morale și prestație periodică lunară de 1.500 RON calculată de la data săvârșirii faptei și până la încetarea stării de nevoie. A obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare către stat și la 500 RON către partea civilă C.A. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute la judecata în primă instanță.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 72/P/2010 întocmit la data de 25 iunie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul U.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 20 septembrie 2009 i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în zona capului părții vătămate C.A., în drumul public, cauzându-i leziuni de violență extrem de grave, care au necesitat pentru vindecare 80 - 85 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate și în urma cărora aceasta a rămas cu infirmitate fizică și psihică și invaliditate permanentă.

În timpul cercetării judecătorești, la termenul din 6 octombrie 2010, a fost audiat inculpatul U.C., care a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, însă fără a avea această intenție. A arătat inculpatul că a fost atacat de către partea vătămată, iar lovirea acesteia s-a produs ca urmare a încercărilor de dezarmare a părții vătămate. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost descrisă aceasta prin actul de sesizare a instanței. Din oficiu, la primul termen de judecată, după intrarea în vigoare a dispozițiilor modificatoare ale C. proc. pen., respectiv la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010, instanța a adus la cunoștința inculpatului U.C. prevederile art. 320 1 C. proc.

pen., introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, conform cărora inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și poate solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. La termenul de judecată sus-menționat, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., pentru a beneficia de prevederile alin. (7) al aceluiași articol. Cu ocazia dezbaterilor, când s-au făcut solicitări de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul reținerii art. 182 alin. (2) C. pen. și a art. 73 lit. b) C. pen., instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 320 1 C. proc.

pen., deoarece din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă cu claritate faptele inculpatului și nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a se putea stabili o pedeapsă legală, astfel încât a repus cauza pe rol. Au fost audiați martorii din lucrări: - N.M., care și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și care a arătat că partea vătămată a fost blocată cu căruța de inculpat și de cele două persoane din familia H., ca toate cele trei persoane au atacat-o pe partea vătămată, iar în momentul în care partea vătămată a întors capul spre dreapta a fost lovită cu parul de către inculpat; - H.C. și H.V., care și-au nuanțat declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Aceștia au susținut că partea vătămată ar fi fost cea care s-a dat jos prima din căruță, fiind înarmată cu un par și l-a atacat pe inculpat; - H.V.A., care a susținut că a auzit de la fiul său, H.C., că partea vătămată și inculpatul s-au bătut, iar în urma unei lovituri, partea vătămată ar fi căzut cu capul de o piatră; - A.C., persoană care a venit la locul faptei ulterior și care a aflat de la martora P.V. faptul că partea vătămată ar fi fost lovită de către inculpat; - F.E., persoană în vârstă care, chiar dacă nu a văzut desfășurarea conflictului în întregime, a observat că partea vătămată avea ceva în mână, însă se retrăgea și le cerea celor care erau ofensivi la adresa sa, care atacau, să nu lovească, să nu omoare.

A arătat martora că atitudinea agresivă a atacatorilor ar fi fost motivul pentru care partea vătămată se retrăgea din fața inculpatului și a celorlalte persoane. Nu a putut să precizeze martora câte persoane erau, dar a apreciat că cel puțin trei persoane se îndreptau spre partea vătămată cu o atitudine agresivă. Inculpatul a propus în apărare proba cu acte în circumstanțiere și proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiați doi martori în circumstanțiere. Martorii nominalizați de inculpat nu s-au prezentat la instanță, iar la termenul din 2 martie 2011, acesta a renunțat la audierea lor. Au fost depuse la dosarul cauzei de către inculpat un set de caracterizări formulate de consăteni de-ai acestuia, din care reiese faptul că inculpatul este cunoscut în comunitatea din care face parte ca fiind un băiat cuminte și civilizat, fără a crea probleme în comunitate.

Instanța, din oficiu, dar și la solicitarea apărătorilor inculpatului și părții vătămate, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către Cabinetul de Medicină Legală Bârlad pentru a se stabili direcția de aplicare a loviturii cauzatoare de leziuni, succesiunea și modul de producere a leziunilor, precum și poziția în care se aflau victima și agresorul în momentul agresiunii. Raportul de supliment de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Cabinetul de Medicină Legală Bârlad a concluzionat că leziunile prezentate de partea vătămată s-au produs prin lovire activă cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta, din spate lateral-dreapta, urmată de căderea victimei și lovire de un plan dur pe partea stângă a capului.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele: Partea vătămată C.A. locuiește în satul F., comuna F., jud. Vaslui, iar inculpatul U.C. locuiește în aceeași comună, dar în satul G., între cei doi existând conflicte anterioare. În ziua de 20 septembrie 2009, partea vătămată C.A. s-a întâlnit cu martorul N.M., fiecare având calul său, și s-au hotărât să lege ambii cai la căruța martorului, să se plimbe cu ei, să vadă dacă se potrivesc. Au mers până în satul G., după care s-au întors la locuința martorului în satul F. Când să bage căruța în curte, partea vătămată C.A. a fost sunată de preotul de la mânăstirea G. să vină până la el, să se înțeleagă în legătură cu efectuarea unor lucrări de zidărie cu privire la care discutaseră anterior.

Partea vătămată s-a urcat din nou în căruță și a plecat spre G., fără a-i spune lui N.M. unde pleacă. Martorul N.M. s-a urcat pe cal și a plecat după C.A., găsindu-l pe acesta în satul G. L-a întrebat de ce a plecat așa în grabă, iar el a spus că a avut o lucrare de făcut. N.M. a legat calul cu care venise în spatele căruței, s-a oprit împreună cu partea vătămată la un bar situat vizavi de locuința inculpatului U.C., și-au luat câte un suc și au stat lângă căruță pentru a consuma băutura răcoritoare. Între timp, inculpatul U.C. s-a întâlnit într-un bar situat la câțiva metri de barul unde era partea vătămată, cu martorii H.V. și H.C. Acesta din urmă venise cu căruța împreună cu tatăl său, H.V.A., care nu a intrat în bar, rămânând în drum, lângă căruță.

H.C. a comandat o bere, dar nu a stat mult în bar, pentru că tatăl său îl aștepta afară. H.V. și inculpatul U.C. și-au comandat de băut și au mai rămas în bar. H.C. a plecat împreună cu tatăl său către casă și, când au ajuns în dreptul barului, situat vizavi de locuința inculpatului, i-au văzut pe C.A. și N.M. stând lângă căruță, pe partea opusă a drumului. H.C. a oprit căruța, iar tatăl său, H.V.A., a coborât și s-a dus la partea vătămată întrebând-o ce caută în sat. H.C. a declarat că a auzit-o pe partea vătămată înjurându-l pe tatăl său și s-a hotărât să o bată. A întors căruța și s-a dus la barul unde erau vărul său și inculpatul U.C., i-a luat pe amândoi în căruță și s-a întors la barul unde era partea vătămată.

Între timp, partea vătămată și martorul N.M. se urcaseră în căruță și voiau să plece, când a venit H.C. cu ceilalți doi și i-au blocat drumul cu căruța. Partea vătămată C.A. s-a dat jos din căruță, la fel ca și inculpatul U.C. și verii H. Din acest moment, declarațiile persoanelor implicate în conflict au fost contradictorii, în sensul că partea vătămată și martorul N.M. au declarat că inculpatul U.C., când s-a dat jos din căruță avea în mână o bâtă, în timp ce inculpatul și verii H. au declarat că partea vătămată avea în mână o bâtă, pe care o luase din căruța ei, iar ulterior, inculpatul a luat bâta părții vătămate, după ce aceasta a scăpat-o din mână. Au declarat acești martori că în acest context, partea vătămată s-ar fi dus și ar fi luat o altă bâtă din căruță.

Acest aspect, respectiv de unde au fost luate cele două bâte cu care s-au înarmat partea vătămată și inculpatul, din căruța părții vătămate sau din căruța martorului H.C., nu a putut fi lămurit cu certitudine. Cert este că, după ce fiecare a avut în mână câte o bâtă, au început să se bată cu acestea, lovind bâtele între ele, fără a se lovi peste corp. Un singur martor ocular, care nu cunoaște părțile și care nu a avut niciun interes în cauză, respectiv martora F.E., a declarat că partea vătămată mergea cu spatele în momentul în care se loveau cu bâtele și că la un moment dat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu parul în cap, aceasta căzând la pământ inconștientă. La urmărirea penală, inculpatul a declarat că la un moment dat, în timp ce se loveau cu bâtele, partea vătămată a lăsat bâta jos și atunci i-a aplicat o lovitură cu bâta peste cap, aceasta căzând la pământ.

Imediat după agresiune a fost chemată ambulanța, iar partea vătămată a fost transportată la spital. Pentru a se stabili o eventuală stare de provocare care ar fi putut fi cauzată de faptul că partea vătămată s-ar fi înarmat prima și, pentru că declarațiile părților implicate erau contradictorii, s-a dispus, cu acordul inculpatului, efectuarea unei constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat. Partea vătămată nu a putut fi testată datorită afecțiunilor cu care a rămas ca urmare a agresiunii. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de I.P.J. Vrancea - Serviciul criminalistic, la întrebările relevante ale cauzei, adresate inculpatului U.C., au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul medico-legal Bârlad, C.A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, contuzie temporală dreapta și contuzie dilacerare hemoragică frontală stânga și temporală dreapta, HED parietal superior și HSD temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009, a necesitat 80 - 85 zile îngrijiri medicale de la data producerii și a pus în pericol viața părții vătămate. În urma traumatismului suferit, partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică și psihică, precum și cu invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanță osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice, respectiv tulburare afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente post TCC.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă a nuanțat intenția cu care a acționat, motivând că ar fi fost atacat de către partea vătămată și că ar fi vrut să o lovească peste braț, însă aceasta s-a ferit, s-a înclinat, iar lovitura a nimerit zona capului. Declarația inculpatului a fost apreciată de instanța de fond ca fiind parțial sinceră, având în vedere declarațiile celorlalți martori și datele ce rezultă din expertiza medico-legală traumatologică. În declarația dată la 8 decembrie 2010, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă aceasta în rechizitoriu, în ideea de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. Din declarațiile martorilor N.M. și F.E. rezultă că inculpatul U.C. a avut inițiativa conflictului. Împreună cu H.V. și H.C. au barat drumul căruței în care se aflau partea vătămată și martorul N.M. Inculpatul a coborât din căruță având în mână o bâtă, H.C. avea un arc de la o hrubă de la o căruță, iar H.V. avea pietre. Partea vătămată a coborât din căruță și se retrăgea fiind urmărit de cei trei. Martora F.E. a auzit pe partea vătămată strigând la agresori "Nu dați!", în timp ce se retrăgea. În momentul în care partea vătămată a întors capul spre H.C., inculpatul a lovit-o cu putere cu parul în cap. Partea vătămată a căzut, iar inculpatul și ceilalți doi agresori au continuat să se manifeste agresiv față de N.M., care a fost nevoit să fugă cu căruța din locul respectiv.

Varianta prezentată de inculpat s-a constatat că nu este confirmată de niciuna dintre declarațiile celorlalți martori. Martorii H.V.A., H.C. și H.V. au prezentat variante diferite de desfășurare a conflictului. Niciunul dintre acești martori nu a putut să explice contradicțiile ce există între declarațiile pe care le-au dat la urmărirea penală și cele date la instanță, precum și între declarațiile fiecărui martor în parte. În acest context probator, tribunalul a apreciat că inculpatul U.C. a comis infracțiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen. Rezultatul mai grav, respectiv punerea în primejdie a vieții părții vătămate este urmarea activității intenționate a inculpatului.

Din modul în care inculpatul a acționat, lovind cu putere, cu un par, pe partea vătămată în zona capului, rezultă că el a prevăzut rezultatul faptei sale și l-a acceptat. Rezultatul mai grav nu este urmarea culpei inculpatului, deci nu se poate reține ca formă de vinovăție praeterintenția, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în dispozițiile art. 182 C. pen. Prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 73 lit. b) C. pen. Inculpatul a avut inițiativa conflictului și, înarmat cu o bâtă, însoțit de cei doi martori, s-a îndreptat către partea vătămată, forțând-o să sară din căruță. Partea vătămată a încercat să se apere, retrăgându-se din calea celor trei agresori, rugându-i să nu o lovească și să nu o omoare.

Rugămințile părții vătămate au fost auzite atât de martorul N.M., cât și de martora F.E., aceasta din urmă putând fi apreciată ca o martoră obiectivă întrucât nu face parte nici din grupul inculpatului, nici din grupul părții vătămate. În consecință, a fost respinsă și solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Pentru infracțiunea săvârșită, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prev. de art. 52 și art. 72 C. pen.

au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea oscilantă în timpul procesului, urmarea produsă, constând în cauzarea unor leziuni grave părții vătămate care practic au scos-o din viața civilă, apreciindu-se că executarea de către inculpat a unei pedepse de 9 ani închisoare este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea acestuia. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul U.C. care, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia și aplicarea art. 86 1 C. pen. În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice, inculpatul a arătat că din modalitatea de săvârșire a faptei constând în aceea că, întrucât partea vătămată a încercat să-l lovească cu bâta, acesta a deposedat-o de bâtă și, la rândul său a lovit-o, nu rezultă că a acționat cu intenția de a ucide victima. De fapt, inculpatul a lovit pe partea vătămată în zona umărului, aceasta s-a ferit, lăsându-se în jos și atunci inculpatul a nimerit-o în zona capului. De asemenea, inculpatul a cerut aplicarea și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

referitoare la circumstanța atenuantă a scuzei provocării, deoarece conflictul a fost "început" de partea vătămată care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care a aplicat mai multe lovituri de par acestuia. Inculpatul a invocat și conduita bună avută anterior comiterii faptei, atitudinea sinceră în fața organelor judiciare și stăruința depusă pentru repararea prejudiciului, aspecte care în opinia sa justificau reținerea de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a susținut că sumele acordate părții vătămate cu titlu de daune materiale și morale nu au fost dovedite în cauză.

Prin Decizia penală nr. 13 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 1747/89/2010, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul U.C., care invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a susținut că din modalitatea în care a comis infracțiunea, și anume că a lovit pe partea vătămată cu bâta cu care aceasta a încercat inițial să îl lovească pe el, nu rezultă că a acționat cu intenția de suprima viața victimei.

A mai arătat inculpatul că în ipoteza în care s-ar menține încadrarea juridică reținută în actul de sesizare a instanței soluția ce s-ar impune a fi pronunțată ar fi aceea de achitare a sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția de a ucide. Ca o consecință a schimbării încadrării juridice a faptei în dispozițiile art. 182 C. pen., inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 86 1 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17, 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385 9 alineatul ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Cererea recurentului-inculpat prin care a solicitat să fie achitat nu este întemeiată. Instanța de fond și cea de apel au reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului-inculpat și încadrarea juridică a faptei deduse judecății. Din probele administrate în cauză, descrise și analizate pe larg în considerentele sentinței, rezultă că la data de 20 septembrie 2009, în momentul în care intimatul-parte vătămată C.A.

și martorul N.M. se urcaseră în căruță și voiau să plece, a venit martorul H.C. cu căruța în care se aflau vărul său și recurentul-inculpat și le-au blocat celor doi drumul cu căruța lor cu intenția de a bate pe partea vătămată deoarece martorul auzise că anterior aceasta îl înjurase pe tatăl său, martorul H.V.A. Cei trei au coborât din căruță și au înconjurat căruța în care se aflau partea vătămată și martorul N.M. În acest moment, partea vătămată a coborât din căruță și a fost lovită de recurent cu bâta în cap, după care a căzut la pământ. Din Raportul de expertiză medico-legală din 13 octombrie 2009 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Bârlad rezultă că la data examinării medico-legale, partea vătămată C.A.

a prezentat un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, cu contuzie temporală dreapta și contuzie dilacerare hemoragică frontală stângă și temporală dreapta HED parietal superior stâng și HSD temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009, necesită pentru vindecare aproximativ 80 - 85 zile de îngrijiri medicale de la data producerii și a pus în pericol viața părții vătămate care a rămas cu infirmitate fizică și psihică și invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanță osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice (tulburare afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente post TCC).

Raportul de supliment de expertiză medico-legală a concluzionat că leziunile produse părții vătămate s-au produs prin loviri active cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta din spate lateral-dreapta victimei, urmată de cădere și lovire de un plan dur pe partea stângă a corpului. În cazul infracțiunii de omor, forma de vinovăție este intenția în ambele sale modalități, fie intenție directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sau inacțiunii sale (moartea victimei) și a urmărit producerea acestuia, fie intenție indirectă când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și, fără a-l urmări, a acceptat totuși posibilitatea survenirii acestuia.

Prin urmare, infracțiunea de omor cere întotdeauna intenția făptuitorului de a omorî, rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecință sigură a faptei, fie ca o eventualitate. Din modul în care recurentul-inculpat a acționat, lovind cu intensitate pe intimata parte vătămată, cu un obiect vulnerant - bâtă - apt a produce moartea, în cap - zonă vitală a corpului -, cauzându-i leziuni traumatice grave care au fost de natură a-i pune viața în primejdie rezultă că acesta a acționat cu intenția directă de a suprima viața victimei. Nici cererea recurentului-inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă nu este întemeiată.

Elementul subiectiv propriu al infracțiunii de omor face ca această faptă să se poată delimita de alte infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, cum ar fi infracțiunea de vătămare corporală gravă. Așa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate și cum s-a statuat și în jurisprudența instanței supreme prin Decizia de îndrumare nr. 6 din 7 decembrie 1974 a Plenului fostului Tribunal Suprem, se reține drept tentativă de omor fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane, atunci când făptuitorul, prevăzând că prin aceasta s-ar putea produce și moartea victimei, a urmărit sau acceptat acest rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voința sa.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul-inculpat, lovind pe intimata parte vătămată cu intensitate, cu o bâtă - obiect apt a produce moartea -, într-o zonă vitală a corpului - capul - și cauzându-i leziuni grave care au fost de natură a-i pune viața în primejdie și în urma cărora aceasta a rămas cu invaliditate permanentă prin lipsă de substanță osoasă la nivelul calotei craniene, rezultă că a acționat cu intenția directă de a suprima viața acesteia și nu doar de a-i vătăma integritatea corporală. Neproducerea rezultatului socialmente periculos, respectiv moartea victimei, s-a datorat unor împrejurări independente de voința recurentului-inculpat, și anume, intervenției medicilor.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte, reținând că infracțiunea de săvârșirea căreia se face vinovat recurentul-inculpat este tentativa la infracțiunea de omor calificat, constată că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată acestuia de către instanța de fond și menținută de instanța de apel este proporțională cu gravitatea faptei deduse judecății și de natură a contribui la reeducarea inculpatului. Reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, până la cuantumul de 4 ani ce ar permite aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere impune reținerea în favoarea recurentului de circumstanțe atenuante din cele prev. de art. 74 C. pen.

Raportat însă la gravitatea deosebită a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, determinată de urmarea produsă, Înalta Curte constată că nu se justifică reținerea în cauză a prevederilor art. 74 C. pen. Comportarea bună a recurentului-inculpat înainte de săvârșirea faptei deduse judecății și împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală au fost avute în vedere de instanța de fond și de cea de apel care l-au condamnat la o pedeapsă apropiată de minimul prevăzut de lege (în cazul infracțiunii de omor calificat rămase în fază de tentativă, limitele de pedeapsă se situează între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare). În consecință, Înalta Curte, reținând că decizia pronunțată în cauză este legală și temeinică, că motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt întemeiate și, neconstatând din oficiu alte aspecte de nelegalitate și netemeinicie care să atragă incidența vreunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 C. proc.

pen., în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ