ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2162/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 2 martie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 1744/89/2010, Tribunalul Vaslui a hotărât

următoarele:

A respins cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul U.C. a fost

trimis în judecată din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175

lit. i) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art.

174 - 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C. la pedeapsa de 9

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., a confiscat de la inculpatul U.C. o bâtă aflată la Camera de

corpuri delicte a instanței și înregistrată la poziția 89/2010 din Registrul de

evidență a corpurilor delicte a Tribunalului Vaslui.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul U.C. să achite Spitalului de Urgență

Profesor Dr. Nicolae Oblu Iași suma de 5.086,32 RON, Spitalului Clinic de

Urgență Elena Beldiman Bârlad, suma de 1.889,21 RON și Serviciului Județean de

Ambulanță Vaslui suma de 1.378,60 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

A admis acțiunea

civilă formulată de partea vătămată C.A. constituită parte civilă și a obligat

inculpatul U.C. să îi achite acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de

despăgubiri civile materiale, 100.000 cu titlu de daune morale și prestație

periodică lunară de 1.500 RON calculată de la data săvârșirii faptei și până la

încetarea stării de nevoie.

A obligat inculpatul

la 700 RON cheltuieli judiciare către stat și la 500 RON către partea civilă

C.A. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute la judecata în primă instanță.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr.

72/P/2010 întocmit la data de 25 iunie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vaslui, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul U.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20

raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea

că la data de 20 septembrie 2009 i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în zona

capului părții vătămate C.A., în drumul public, cauzându-i leziuni de violență

extrem de grave, care au necesitat pentru vindecare 80 - 85 zile de îngrijiri

medicale, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate și în urma

cărora aceasta a rămas cu infirmitate fizică și psihică și invaliditate

permanentă.

În timpul cercetării

judecătorești, la termenul din 6 octombrie 2010, a fost audiat inculpatul U.C.,

care a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, însă fără a

avea această intenție. A arătat inculpatul că a fost atacat de către partea

vătămată, iar lovirea acesteia s-a produs ca urmare a încercărilor de dezarmare

a părții vătămate. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost

descrisă aceasta prin actul de sesizare a instanței.

Din oficiu, la primul

termen de judecată, după intrarea în vigoare a dispozițiilor modificatoare ale

C. proc. pen., respectiv la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010,

instanța a adus la cunoștința inculpatului U.C. prevederile art. 320

1

C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, conform cărora inculpatul poate declara

personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute

în actul de sesizare a instanței și poate solicita ca judecata să se facă în

baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La termenul de

judecată sus-menționat, inculpatul a înțeles să se prevaleze de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., pentru a beneficia de prevederile alin. (7)

al aceluiași articol.

Cu ocazia

dezbaterilor, când s-au făcut solicitări de schimbare a încadrării juridice a

faptei în sensul reținerii art. 182 alin. (2) C. pen. și a art. 73 lit. b) C.

pen., instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 320

1

C. proc. pen., deoarece din probele administrate în faza de urmărire penală nu

rezultă cu claritate faptele inculpatului și nu sunt suficiente date cu privire

la persoana acestuia pentru a se putea stabili o pedeapsă legală, astfel încât

a repus cauza pe rol.

Au fost audiați

martorii din lucrări:

- N.M., care și-a

menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și care a arătat că

partea vătămată a fost blocată cu căruța de inculpat și de cele două persoane

din familia H., ca toate cele trei persoane au atacat-o pe partea vătămată, iar

în momentul în care partea vătămată a întors capul spre dreapta a fost lovită

cu parul de către inculpat;

- H.C. și H.V., care

și-au nuanțat declarațiile date în cursul urmăririi penale. Aceștia au susținut

că partea vătămată ar fi fost cea care s-a dat jos prima din căruță, fiind

înarmată cu un par și l-a atacat pe inculpat;

- H.V.A., care a

susținut că a auzit de la fiul său, H.C., că partea vătămată și inculpatul s-au

bătut, iar în urma unei lovituri, partea vătămată ar fi căzut cu capul de o

piatră;

- A.C., persoană care

a venit la locul faptei ulterior și care a aflat de la martora P.V. faptul că

partea vătămată ar fi fost lovită de către inculpat;

- F.E., persoană în

vârstă care, chiar dacă nu a văzut desfășurarea conflictului în întregime, a

observat că partea vătămată avea ceva în mână, însă se retrăgea și le cerea

celor care erau ofensivi la adresa sa, care atacau, să nu lovească, să nu

omoare. A arătat martora că atitudinea agresivă a atacatorilor ar fi fost

motivul pentru care partea vătămată se retrăgea din fața inculpatului și a

celorlalte persoane. Nu a putut să precizeze martora câte persoane erau, dar a apreciat

că cel puțin trei persoane se îndreptau spre partea vătămată cu o atitudine

agresivă.

Inculpatul a propus

în apărare proba cu acte în circumstanțiere și proba testimonială, în cadrul

căreia să fie audiați doi martori în circumstanțiere.

Martorii nominalizați

de inculpat nu s-au prezentat la instanță, iar la termenul din 2 martie 2011,

acesta a renunțat la audierea lor.

Au fost depuse la

dosarul cauzei de către inculpat un set de caracterizări formulate de consăteni

de-ai acestuia, din care reiese faptul că inculpatul este cunoscut în

comunitatea din care face parte ca fiind un băiat cuminte și civilizat, fără a

crea probleme în comunitate.

Instanța, din oficiu,

dar și la solicitarea apărătorilor inculpatului și părții vătămate, a dispus

efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către Cabinetul de

Medicină Legală Bârlad pentru a se stabili direcția de aplicare a loviturii

cauzatoare de leziuni, succesiunea și modul de producere a leziunilor, precum

și poziția în care se aflau victima și agresorul în momentul agresiunii.

Raportul de supliment

de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Cabinetul de Medicină

Legală Bârlad a concluzionat că leziunile prezentate de partea vătămată s-au

produs prin lovire activă cu un obiect contondent, posibil în regiunea

temporo-parietală dreapta, din spate lateral-dreapta, urmată de căderea

victimei și lovire de un plan dur pe partea stângă a capului.

Examinând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Partea vătămată C.A.

locuiește în satul F., comuna F., jud. Vaslui, iar inculpatul U.C. locuiește în

aceeași comună, dar în satul G., între cei doi existând conflicte anterioare.

În ziua de 20

septembrie 2009, partea vătămată C.A. s-a întâlnit cu martorul N.M., fiecare

având calul său, și s-au hotărât să lege ambii cai la căruța martorului, să se

plimbe cu ei, să vadă dacă se potrivesc.

Au mers până în satul

G., după care s-au întors la locuința martorului în satul F. Când să bage

căruța în curte, partea vătămată C.A. a fost sunată de preotul de la mânăstirea

G. să vină până la el, să se înțeleagă în legătură cu efectuarea unor lucrări

de zidărie cu privire la care discutaseră anterior. Partea vătămată s-a urcat

din nou în căruță și a plecat spre G., fără a-i spune lui N.M. unde pleacă.

Martorul N.M. s-a

urcat pe cal și a plecat după C.A., găsindu-l pe acesta în satul G. L-a

întrebat de ce a plecat așa în grabă, iar el a spus că a avut o lucrare de

făcut.

N.M. a legat calul cu

care venise în spatele căruței, s-a oprit împreună cu partea vătămată la un bar

situat vizavi de locuința inculpatului U.C., și-au luat câte un suc și au stat

lângă căruță pentru a consuma băutura răcoritoare.

Între timp,

inculpatul U.C. s-a întâlnit într-un bar situat la câțiva metri de barul unde

era partea vătămată, cu martorii H.V. și H.C. Acesta din urmă venise cu căruța

împreună cu tatăl său, H.V.A., care nu a intrat în bar, rămânând în drum, lângă

căruță.

H.C. a comandat o

bere, dar nu a stat mult în bar, pentru că tatăl său îl aștepta afară.

H.V. și inculpatul

U.C. și-au comandat de băut și au mai rămas în bar.

H.C. a plecat

împreună cu tatăl său către casă și, când au ajuns în dreptul barului, situat

vizavi de locuința inculpatului, i-au văzut pe C.A. și N.M. stând lângă căruță,

pe partea opusă a drumului.

H.C. a oprit căruța,

iar tatăl său, H.V.A., a coborât și s-a dus la partea vătămată întrebând-o ce

caută în sat.

H.C. a declarat că a

auzit-o pe partea vătămată înjurându-l pe tatăl său și s-a hotărât să o bată. A

întors căruța și s-a dus la barul unde erau vărul său și inculpatul U.C., i-a

luat pe amândoi în căruță și s-a întors la barul unde era partea vătămată.

Între timp, partea

vătămată și martorul N.M. se urcaseră în căruță și voiau să plece, când a venit

H.C. cu ceilalți doi și i-au blocat drumul cu căruța. Partea vătămată C.A. s-a

dat jos din căruță, la fel ca și inculpatul U.C. și verii H.

Din acest moment,

declarațiile persoanelor implicate în conflict au fost contradictorii, în

sensul că partea vătămată și martorul N.M. au declarat că inculpatul U.C., când

s-a dat jos din căruță avea în mână o bâtă, în timp ce inculpatul și verii H.

au declarat că partea vătămată avea în mână o bâtă, pe care o luase din căruța

ei, iar ulterior, inculpatul a luat bâta părții vătămate, după ce aceasta a scăpat-o

din mână. Au declarat acești martori că în acest context, partea vătămată s-ar

fi dus și ar fi luat o altă bâtă din căruță.

Acest aspect,

respectiv de unde au fost luate cele două bâte cu care s-au înarmat partea

vătămată și inculpatul, din căruța părții vătămate sau din căruța martorului

H.C., nu a putut fi lămurit cu certitudine.

Cert este că, după ce

fiecare a avut în mână câte o bâtă, au început să se bată cu acestea, lovind

bâtele între ele, fără a se lovi peste corp.

Un singur martor

ocular, care nu cunoaște părțile și care nu a avut niciun interes în cauză,

respectiv martora F.E., a declarat că partea vătămată mergea cu spatele în

momentul în care se loveau cu bâtele și că la un moment dat, inculpatul i-a

aplicat o lovitură cu parul în cap, aceasta căzând la pământ inconștientă.

La urmărirea penală,

inculpatul a declarat că la un moment dat, în timp ce se loveau cu bâtele,

partea vătămată a lăsat bâta jos și atunci i-a aplicat o lovitură cu bâta peste

cap, aceasta căzând la pământ.

Imediat după agresiune

a fost chemată ambulanța, iar partea vătămată a fost transportată la spital.

Pentru a se stabili o

eventuală stare de provocare care ar fi putut fi cauzată de faptul că partea

vătămată s-ar fi înarmat prima și, pentru că declarațiile părților implicate

erau contradictorii, s-a dispus, cu acordul inculpatului, efectuarea unei

constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat.

Partea vătămată nu a putut fi testată datorită afecțiunilor cu care a rămas ca

urmare a agresiunii.

Potrivit raportului

de constatare tehnico-științifică întocmit de I.P.J. Vrancea - Serviciul

criminalistic, la întrebările relevante ale cauzei, adresate inculpatului U.C.,

au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul medico-legal Bârlad, C.A. a

prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu fractură cominutivă temporală

dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta

paramediană, contuzie temporală dreapta și contuzie dilacerare hemoragică

frontală stânga și temporală dreapta, HED parietal superior și HSD

temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un

obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009, a necesitat 80 - 85 zile

îngrijiri medicale de la data producerii și a pus în pericol viața părții

vătămate.

În urma

traumatismului suferit, partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică și

psihică, precum și cu invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanță

osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice, respectiv tulburare

afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente

post TCC.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, însă a nuanțat intenția cu care a acționat, motivând

că ar fi fost atacat de către partea vătămată și că ar fi vrut să o lovească

peste braț, însă aceasta s-a ferit, s-a înclinat, iar lovitura a nimerit zona

capului.

Declarația

inculpatului a fost apreciată de instanța de fond ca fiind parțial sinceră, având

în vedere declarațiile celorlalți martori și datele ce rezultă din expertiza

medico-legală traumatologică. În declarația dată la 8 decembrie 2010,

inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei așa cum este descrisă aceasta în

rechizitoriu, în ideea de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

Din declarațiile

martorilor N.M. și F.E. rezultă că inculpatul U.C. a avut inițiativa

conflictului. Împreună cu H.V. și H.C. au barat drumul căruței în care se aflau

partea vătămată și martorul N.M. Inculpatul a coborât din căruță având în mână

o bâtă, H.C. avea un arc de la o hrubă de la o căruță, iar H.V. avea pietre.

Partea vătămată a coborât din căruță și se retrăgea fiind urmărit de cei trei.

Martora F.E. a auzit pe partea vătămată strigând la agresori "Nu

dați!", în timp ce se retrăgea. În momentul în care partea vătămată a

întors capul spre H.C., inculpatul a lovit-o cu putere cu parul în cap. Partea

vătămată a căzut, iar inculpatul și ceilalți doi agresori au continuat să se

manifeste agresiv față de N.M., care a fost nevoit să fugă cu căruța din locul

respectiv.

Varianta prezentată

de inculpat s-a constatat că nu este confirmată de niciuna dintre declarațiile

celorlalți martori.

Martorii H.V.A., H.C.

și H.V. au prezentat variante diferite de desfășurare a conflictului. Niciunul

dintre acești martori nu a putut să explice contradicțiile ce există între

declarațiile pe care le-au dat la urmărirea penală și cele date la instanță, precum

și între declarațiile fiecărui martor în parte.

În acest context

probator, tribunalul a apreciat că inculpatul U.C. a comis infracțiunea de

tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire

la art. 175 lit. i) C. pen. Rezultatul mai grav, respectiv punerea în primejdie

a vieții părții vătămate este urmarea activității intenționate a inculpatului.

Din modul în care inculpatul a acționat, lovind cu putere, cu un par, pe partea

vătămată în zona capului, rezultă că el a prevăzut rezultatul faptei sale și

l-a acceptat. Rezultatul mai grav nu este urmarea culpei inculpatului, deci nu

se poate reține ca formă de vinovăție praeterintenția, motiv pentru care a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice în dispozițiile art. 182 C.

pen.

Prima instanță a

constatat că nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 73 lit. b) C. pen.

Inculpatul a avut inițiativa conflictului și, înarmat cu o bâtă, însoțit de cei

doi martori, s-a îndreptat către partea vătămată, forțând-o să sară din căruță.

Partea vătămată a încercat să se apere, retrăgându-se din calea celor trei

agresori, rugându-i să nu o lovească și să nu o omoare. Rugămințile părții

vătămate au fost auzite atât de martorul N.M., cât și de martora F.E., aceasta

din urmă putând fi apreciată ca o martoră obiectivă întrucât nu face parte nici

din grupul inculpatului, nici din grupul părții vătămate.

În consecință, a fost

respinsă și solicitarea de a se reține în favoarea inculpatului circumstanța

atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru infracțiunea

săvârșită, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în

cadrul general prev. de art. 52 și art. 72 C. pen. au fost avute în vedere

gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana

inculpatului, atitudinea oscilantă în timpul procesului, urmarea produsă,

constând în cauzarea unor leziuni grave părții vătămate care practic au scos-o

din viața civilă, apreciindu-se că executarea de către inculpat a unei pedepse

de 9 ani închisoare este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ

cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea acestuia.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul U.C. care, prin apărător, a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat

prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. și

reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia și aplicarea

art. 86

1

C. pen.

În motivarea cererii

de schimbare a încadrării juridice, inculpatul a arătat că din modalitatea de

săvârșire a faptei constând în aceea că, întrucât partea vătămată a încercat

să-l lovească cu bâta, acesta a deposedat-o de bâtă și, la rândul său a

lovit-o, nu rezultă că a acționat cu intenția de a ucide victima. De fapt,

inculpatul a lovit pe partea vătămată în zona umărului, aceasta s-a ferit,

lăsându-se în jos și atunci inculpatul a nimerit-o în zona capului.

De asemenea, inculpatul

a cerut aplicarea și a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la

circumstanța atenuantă a scuzei provocării, deoarece conflictul a fost

"început" de partea vătămată care se afla sub influența băuturilor

alcoolice și care a aplicat mai multe lovituri de par acestuia.

Inculpatul a invocat

și conduita bună avută anterior comiterii faptei, atitudinea sinceră în fața

organelor judiciare și stăruința depusă pentru repararea prejudiciului, aspecte

care în opinia sa justificau reținerea de către instanța de fond a

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. cu consecința reducerii

cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În ce privește latura

civilă a cauzei, inculpatul a susținut că sumele acordate părții vătămate cu

titlu de daune materiale și morale nu au fost dovedite în cauză.

Prin Decizia penală

nr. 13 din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr.

1747/89/2010, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul U.C., care invocând cazurile de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen., a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat

prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, inculpatul a susținut că din modalitatea în care a comis

infracțiunea, și anume că a lovit pe partea vătămată cu bâta cu care aceasta a

încercat inițial să îl lovească pe el, nu rezultă că a acționat cu intenția de

suprima viața victimei.

A mai arătat

inculpatul că în ipoteza în care s-ar menține încadrarea juridică reținută în

actul de sesizare a instanței soluția ce s-ar impune a fi pronunțată ar fi

aceea de achitare a sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestei fapte penale sub aspectul laturii subiective, lipsind

intenția de a ucide.

Ca o consecință a

schimbării încadrării juridice a faptei în dispozițiile art. 182 C. pen.,

inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin reținerea în

favoarea sa de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 86

1

C. pen.,

referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat care se încadrează în

cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14, 17, 18 C.

proc. pen., cât și din oficiu, conform art. 385

9

alineatul ultim C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cererea

recurentului-inculpat prin care a solicitat să fie achitat nu este întemeiată.

Instanța de fond și

cea de apel au reținut corect situația de fapt, vinovăția recurentului-inculpat

și încadrarea juridică a faptei deduse judecății.

Din probele

administrate în cauză, descrise și analizate pe larg în considerentele

sentinței, rezultă că la data de 20 septembrie 2009, în momentul în care

intimatul-parte vătămată C.A. și martorul N.M. se urcaseră în căruță și voiau

să plece, a venit martorul H.C. cu căruța în care se aflau vărul său și

recurentul-inculpat și le-au blocat celor doi drumul cu căruța lor cu intenția

de a bate pe partea vătămată deoarece martorul auzise că anterior aceasta îl

înjurase pe tatăl său, martorul H.V.A.

Cei trei au coborât

din căruță și au înconjurat căruța în care se aflau partea vătămată și martorul

N.M.

În acest moment,

partea vătămată a coborât din căruță și a fost lovită de recurent cu bâta în

cap, după care a căzut la pământ.

Din Raportul de

expertiză medico-legală din 13 octombrie 2009 întocmit de Cabinetul

Medico-Legal Bârlad rezultă că la data examinării medico-legale, partea

vătămată C.A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă

temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură

occipitală dreapta paramediană, cu contuzie temporală dreapta și contuzie

dilacerare hemoragică frontală stângă și temporală dreapta HED parietal

superior stâng și HSD temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi

produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009,

necesită pentru vindecare aproximativ 80 - 85 zile de îngrijiri medicale de la

data producerii și a pus în pericol viața părții vătămate care a rămas cu

infirmitate fizică și psihică și invaliditate permanentă, conferită de lipsa de

substanță osoasă la nivelul calotei craniene și sechele psihice (tulburare

afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente

post TCC).

Raportul de supliment

de expertiză medico-legală a concluzionat că leziunile produse părții vătămate

s-au produs prin loviri active cu un obiect contondent, posibil în regiunea

temporo-parietală dreapta din spate lateral-dreapta victimei, urmată de cădere

și lovire de un plan dur pe partea stângă a corpului.

În cazul infracțiunii

de omor, forma de vinovăție este intenția în ambele sale modalități, fie

intenție directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sau

inacțiunii sale (moartea victimei) și a urmărit producerea acestuia, fie

intenție indirectă când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și,

fără a-l urmări, a acceptat totuși posibilitatea survenirii acestuia.

Prin urmare,

infracțiunea de omor cere întotdeauna intenția făptuitorului de a omorî,

rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecință sigură a faptei, fie ca

o eventualitate.

Din modul în care

recurentul-inculpat a acționat, lovind cu intensitate pe intimata parte

vătămată, cu un obiect vulnerant - bâtă - apt a produce moartea, în cap - zonă

vitală a corpului -, cauzându-i leziuni traumatice grave care au fost de natură

a-i pune viața în primejdie rezultă că acesta a acționat cu intenția directă de

a suprima viața victimei.

Nici cererea

recurentului-inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice din

tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare

corporală gravă nu este întemeiată.

Elementul subiectiv

propriu al infracțiunii de omor face ca această faptă să se poată delimita de

alte infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, cum ar fi infracțiunea

de vătămare corporală gravă.

Așa cum s-a arătat în

literatura juridică de specialitate și cum s-a statuat și în jurisprudența

instanței supreme prin Decizia de îndrumare nr. 6 din 7 decembrie 1974 a

Plenului fostului Tribunal Suprem, se reține drept tentativă de omor fapta de

vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viața unei persoane,

atunci când făptuitorul, prevăzând că prin aceasta s-ar putea produce și

moartea victimei, a urmărit sau acceptat acest rezultat care nu s-a produs din

cauze independente de voința sa.

Or, așa cum s-a

arătat în cele ce preced, recurentul-inculpat, lovind pe intimata parte

vătămată cu intensitate, cu o bâtă - obiect apt a produce moartea -, într-o

zonă vitală a corpului - capul - și cauzându-i leziuni grave care au fost de

natură a-i pune viața în primejdie și în urma cărora aceasta a rămas cu

invaliditate permanentă prin lipsă de substanță osoasă la nivelul calotei craniene,

rezultă că a acționat cu intenția directă de a suprima viața acesteia și nu

doar de a-i vătăma integritatea corporală. Neproducerea rezultatului

socialmente periculos, respectiv moartea victimei, s-a datorat unor împrejurări

independente de voința recurentului-inculpat, și anume, intervenției medicilor.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte, reținând că infracțiunea

de săvârșirea căreia se face vinovat recurentul-inculpat este tentativa la

infracțiunea de omor calificat, constată că pedeapsa de 9 ani închisoare

aplicată acestuia de către instanța de fond și menținută de instanța de apel

este proporțională cu gravitatea faptei deduse judecății și de natură a

contribui la reeducarea inculpatului.

Reducerea pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege, până la cuantumul de 4 ani ce ar permite

aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen., referitoare la suspendarea

executării pedepsei sub supraveghere impune reținerea în favoarea recurentului

de circumstanțe atenuante din cele prev. de art. 74 C. pen.

Raportat însă la

gravitatea deosebită a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului,

determinată de urmarea produsă, Înalta Curte constată că nu se justifică

reținerea în cauză a prevederilor art. 74 C. pen.

Comportarea bună a

recurentului-inculpat înainte de săvârșirea faptei deduse judecății și

împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală au fost avute în

vedere de instanța de fond și de cea de apel care l-au condamnat la o pedeapsă

apropiată de minimul prevăzut de lege (în cazul infracțiunii de omor calificat

rămase în fază de tentativă, limitele de pedeapsă se situează între 7 ani și 6

luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare).

În consecință, Înalta

Curte, reținând că decizia pronunțată în cauză este legală și temeinică, că

motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt întemeiate și, neconstatând din

oficiu alte aspecte de nelegalitate și netemeinicie care să atragă incidența

vreunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.,

în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 13

din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 20 iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ