ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1664/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând asupra recursului de față pe baza
lucrărilor și materialului aflate la dosarul cauzei a constatat următoarele:
I. Tribunalul Iași,
secția penală, Încheierea nr. 263 din 11 mai 2010 pronunțată în Dosar nr. 7438/99/2009
a condamnat pe inculpatul I.D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare
corporală gravă din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen.
cu aplicarea de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1)
lit. a) și c) C. pen. („conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea
infracțiunii și respectiv atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii
rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul
procesului”) cu consecințele prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C.
pen. la pedeapsa principală de: 4 (patru) luni închisoare, a cărei executare
alături de pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., au fost suspendată condiționat potrivit art.
81 și art. 71 alin. (5) C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni
atrăgându-se atenția totodată asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea pedepselor amintite.
Pe latură civilă a
fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă F.D. victima
infracțiunii în cauză fiind obligat asiguratorul de răspundere civilă SC A.R.A.
SA către aceasta – pentru asiguratul său inculpatul I.D.D. – la 8.223,35 lei
daune materiale și 30.000 lei daune morale.
De asemenea,
inculpatul I.D.D. singur, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, a
fost obligat la despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de
îngrijiri medicale și transportul victimei în sumă de 11.692 lei către partea
civilă Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” Iași în sumă de 156,45 lei către
partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare Iași și respectiv în sumă de 1.500
lei către partea civilă Serviciul de Ambulanță al Județului Iași (cu dobânzi
legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la
achitare).
Conform art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.D.D. la suma de 700 lei cheltuieli judiciare către stat
(iar în baza art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și
reasigurările în România raportat la art. 193 C. proc. pen. a fost obligată SC A.R.A. SA pentru inculpat către partea civilă F.D. la plata cheltuielilor judiciare
în sumă de 2.272,10 lei reprezentând onorariu apărător ales și c/valoare taxă
pentru efectuarea raportului de primă expertiză medico-legală).
Hotărând astfel
instanța a constatat și reținut în fapt și în drept următoarele:
La data de 19
ianuarie 2009, ora 18,55, Dispeceratul Poliției Rutiere Iași a fost sesizat cu
privire la faptul că pe Bd. Carol I din municipiul Iași, pe banda a II-a a
sensului de mers Rond Agronomie
-
Fundație s-a produs un accident de circulație
soldat cu victime omenești.
Echipa operativă
dirijată la fața locului a identificat autoturismul implicat în accident, marca
V.G și pe șoferul acestuia, în persoana inculpatului I.D.D.
Din cercetările
preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că victima accidentului –
identificată ulterior în persoana numitei F.D., de 61 de ani, din Iași, a fost
transportată la Spitalul Clinic din Iași, fiind diagnosticată cu multiple
fracturi, unde a fost internată în perioada 20 ianuarie 2009 – 06 februarie
2009.
În urma leziunilor
suferite, partea vătămată a necesitat inițial pentru vindecare 65 – 70 zile de
îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico – legală, depus în
original la dosarul cauzei (a suferit în urma impactului fractură sub
–
tuberozitară - tibie
dreaptă cu deplasare redusă chirurgical, fractură maleolă internă stângă fără
deplasare, fractură unghi superoextern omoplat stâng fără deplasare, fractură
arc lateral C2, C3, C4 stg., hematurie macroscopică).
Fiind reexaminată de
către medicii legiști la data de 18 februarie 2010, s-a stabilit că partea
vătămată a mai necesitat încă 24 de zile de îngrijiri medicale, deci în total
89-94 zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă pentru
această perioadă, leziunile constatate conferindu-i o incapacitate adaptativă
de 50% pentru un an de zile, când va fi reexaminată ortopedic, reumatologic,
psihiatric și medico - legal.
Fiind audiată în
cauză, numita F.D. a declarat că dorește să se judece cu inculpatul I.D.D.
pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și formulează pretenții
civile pentru vătămarea suferită, precizând expres că dorește să fie
despăgubită de asiguratorul de răspundere civilă.
Din coroborarea
materialului probator administrat în cauză cu declarațiile inculpatului a
rezultat faptul că la data de 19 ianuarie 2009, ora 18,55, în timp ce se
deplasa cu autoturismul marca V.G. pe Bd. C. din municipiul Iași, pe banda a
doua (de lângă axul drumului), ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni din
dreptul intersecției din Bd. C. și strada B., inculpatul a accidentat pe partea
vătămată care se angajase în traversare regulamentar, pe marcajul pietonal
vopsit aflat în zonă.
Față de actele
dosarului, se observă că în sarcina părții vătămate F.D. nu se reține atitudini
neconforme cu regulile de circulație pe drumurile publice prin care să fi
declanșat stări de pericol. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (2)
din O.U.G. nr. 195/2002 republicată prin Legea nr. 49/2006, „pietonii au
prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule atunci când sunt
angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate,
marcate și semnalizate corespunzător”. De asemenea, potrivit art. 135 lit. h)
din O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006) „conducătorul de vehicul este
obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul
public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, atunci
când acesta se află pe sensul demers al vehiculului”.
Împrejurarea potrivit
căreia victima a fost lovită pe marcajul pietonal nu este contrazisă de
inculpat, acesta asumându-și culpa producerii accidentului. Fiind audiat în
cauză în ambele faze procesuale, inculpatul a arătat că s-a trezit cu victima
brusc în fața autoturismului, și nu a observat-o la timp deoarece un alt autoturism,
care circula pe banda I i-a obturat vizibilitatea. Inculpatul a arătat că deși
a frânat,mașina nu s-a oprit (probabil datorită carosabilului umed și șinelor
de tramvai), astfel încât a lovit victima cu partea din față a autoturismului,
cea din urmă fiind ulterior proiectată pe carosabil.
Culpa inculpatului
constă în aceea că, deși în deplasarea sa pe Bd. C. s-a apropiat de trecere de
pietoni, nu și-a luat nici o măsură de prevedere sau de preîntâmpinare a
producerii vreunui accident, deși putea și trebuia să facă acest lucru, având
în vedere dispozițiile art. 158 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002,
respectiv să acorde prioritate celor angajați în traversare.
Situația de fapt
expusă este dovedită cu procesul - verbal de cercetare la fața locului întocmit
de către lucrătorii de poliție, în prezența martorilor asistenți C.G. și J.M.D.,
precum si in prezenta inculpatului, din care rezulta ca accidentul rutier a
avut loc pe Bulevardul C. din municipiul Iași, pe marcajul pietonal din dreptul
str. G.I., coroborat cu declarațiile de recunoaștere date de către inculpat,
precum si cu declarațiile martorilor din lucrări și ale părții vătămate, date
în ambele faze procesuale.
Instanța a constatat
că la locul producerii accidentului este marcaj pietonal, care - la momentul
producerii evenimentului rutier - era semnalizat cu indicator rutier și semafor
electric de culoare galbenă intermitentă, iar în urma accidentului s-a efectuat
inspecția tehnică privind autoturismul marca V.G., condus de către inculpat,
stabilindu-se că acesta corespunde din punct de vedere tehnic, conform
procesului-verbal de constatare tehnică, precum și faptul că, viteza cu care
circula inculpat la momentul producerii accidentului de circulație - potrivit
propriilor sale declarații, era de aproximativ 30 - 40 km/h.
Fata de toate datele
și elementele probatorii ale cauzei, instanța a constatat că inculpatul I.D.D.
se face vinovat in exclusivitate de producerea accidentului de circulație,
partea vătămata neavând nici o culpa sau vreo atitudine neconformă cu regulile
privind circulația pe drumurile publice prin care să fi contribuit la
declanșarea stării de pericol ce a stat la baza producerii accidentului rutier.
În drept, fapta
inculpatului I.D.D., care la data de 19 ianuarie 2010, în timp ce conducea
autoturismul marca V.G., pe Bd. C. a accidentat pe trecerea de pietoni pe
partea vătămată F.D., cauzându-i acesteia leziuni corporale care au necesitat
pentru vindecare un număr de 89 - 90 zile de îngrijiri medicale, a fost
apreciată de instanță a realiza elementele constitutive ale infracțiunii de
„vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 184 alin. (2) si alin. (4) C.
pen.
Sub aspectul laturii
obiective a infracțiunii in discuție, instanța a reținut că s-a consumat
acțiunea care reprezintă elementul material al infracțiunii de vătămare
corporală și anume pricinuirea unei vătămări integrității corporale a părții
vătămate, care, pentru vindecare, a necesitat un număr de 89-90 de zile de
îngrijiri medicale; instanța a constatat totodată că fapta a fost săvârșită de
către inculpat ca urmare a nerespectării unor dispoziții legale referitoare la
îndeplinirea unei activități și anume la conducerea autovehiculelor pe
drumurile publice.
Sub aspectul laturii
subiective a infracțiunii, instanța a reținut culpa exclusivă a inculpatului,
ca formă a vinovăției; în acest sens, instanța a constatat că inculpatul I.D.D.
a nesocotit dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: „Participanții la trafic
trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze (…) și siguranța
circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a
persoanelor …”, dispozițiile art. 72 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: „Pietonii au prioritate de
trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în
traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și
semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat
pietonilor” - așa cum este cazul in speța data, precum si dispozițiile art. 135
lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora:
„Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului
care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat
corespunzător, la culoarea verde a semaforului, atunci când acesta se află pe
sensul de mers al vehiculului”, obligație pe care insa inculpatul nu a
respectat
-
o.
La individualizarea
judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, față de
criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., instanța, a avut in vedere - pe de o parte - dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de
pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social
concret al faptei comise de către inculpat, modalitatea și împrejurările
concrete ale săvârșirii infracțiunii (respectiv, accidentarea unui pieton
angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni,
gravitatea leziunilor provocate părții vătămate, leziuni corporale care au
necesitat pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale), iar -
pe de altă parte - persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale,
a avut o atitudine procesuală corectă in cursul procesului penal, in ambele
faze procesuale, de recunoaștere și regret, a avut un comportament bun în
societate anterior săvârșirii faptei (așa cum rezultă din actele de
circumstanțiere depuse la dosarul cauzei), dar si după aceea (având in vedere
in special grija manifestată de către inculpat față de victimă pe perioada
spitalizării acesteia, concretizată în vizitele regulate pe care le-a făcut
victimei in această perioadă, conform declarației martorului M.V.A., funcție de
care a aplicat inculpatului o pedeapsa cu închisoarea, sub limita minima
speciala prevăzuta de legea penala pentru infracțiunea săvârșită, consecință a
reținerii în favoarea acestuia a circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. a), lit.
c) și art. 76 lit. e) C. pen.
În baza dispozițiilor
art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului, pe durata executării
pedepsei principale a închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; în ceea ce privește aplicarea
pedepsei accesorii, instanța a avut in vedere Decizia 74 din data de 5
noiembrie 2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție , secțiile unite,
a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează
în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – lit.
c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune
aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3)
C. pen., precum și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului
(cauza S. și P. contra României, C. și M. contra României), direct aplicabilă
în dreptul intern odată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a
Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României; or,
din aceasta perspectiva, analizând aplicabilitatea pedepsei accesorii în cauză,
în raport cu natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat,
raportat la ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța
apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,
respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective
publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de
stat.
Apreciind ca scopul
pedepsei, conform dispozițiilor art. 52 C. pen., si implicit reeducarea inculpatului se pot realiza chiar fără executarea acesteia, fiind întrunite condițiile
prevăzute de dispozițiile art. 81 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.,
instanța a dispus suspendarea condiționată privind executarea pedepsei cu
închisoarea aplicata inculpatului prin prezenta sentința penala; instanța va
fixa inculpatului termenul de încercare prevăzut de art. 82 alin. (1) C. pen.
si va învedera acestuia dispozițiile art. 83 si art. 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În ce privește latura
civila a cauzei, instanța constata ca partea vătămata F.D. s-a constituit parte
civilă în procesul penal împotriva asiguratorului RCA, în temeiul dispozițiilor
Legii nr. 136/1995 si ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, cu suma de 40.000 lei,
cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu
ocazia spitalizării si in perioada de convalescenta, cu plata unei persoane
care a ajutat-o la menaj, diferența între retribuția încasată înainte de
accident și indemnizația de concediu medical, precum și cu suma de 100.000 lei,
cu titlu de daune morale, reprezentând suferințele fizice si psihice, precum si
diminuarea capacitaților fizice pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea
prelungirii în urma reexaminării la un interval de un an; partea civila a
solicitat totodată obligarea asiguratorului RCA si la plata cheltuielilor
judiciare făcute de către aceasta in cadrul procesului penal, cu ocazia
dezbaterilor asupra fondului cauzei.
În ce privește
daunele materiale solicitate de partea vătămata F.D., instanța a constatat ca
prin înscrisurile depuse la filele 30-32, 103-106, precum și prin depoziția
martorei B.L.D. s-a făcut in cauza dovada cuantumului daunelor materiale
solicitate de către victima infracțiunii (astfel, instanța arata ca din
totalizarea bonurilor fiscale care atestă procurarea medicamentelor rezultă
suma de 2.586,35 lei, iar martora audiată in cauza a relevat instanței ca
partea vătămata a urmat tratament de recuperare respectiv masaj terapeutic
postoperator si a avut nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu, in perioada
postaccident, martora personal ajutând-o pe victimă la menaj, la efectuarea
cumpărăturilor, servicii pentru care a primit suma de 1.920 lei, în total 4.506,35
lei).
Instanța a constatat
totodată ca partea civila a depus la dosarul cauzei adeverința din 11 noiembrie
2009 emisă de SC E. SRL din care rezultă că F.D. este angajata societății cu
contract de muncă înregistrat la I.T.M., din 20 ianuarie 2009 figurează în
concediu medical, precum și salariul de încadrare și indemnizația de concediu
medical efectiv primită, făcând dovada diferenței dintre salariul sau si
indemnizația de concediu medical pentru perioada cat a fost in incapacitate de
munca, respectiv suma de 3.717 lei, conform indemnizației de 100%, respectiv
75% din salariu de 1.652 lei.
În ce privește
daunele morale solicitate in cadrul procesului penal de către partea civila,
instanța a avut în vedere - în aprecierea existenței prejudiciului moral
suferit de victima - întregul ansamblu probator administrat în cauză, raportat
la următoarele criterii de apreciere: importanța valorii lezate prin săvârșirea
faptei ilicite, personalitatea victimei, gravitatea și intensitatea durerilor
fizice și psihice ale părții vătămate - victimă a accidentului de circulație,
precum și repercusiunile prejudiciului cauzat asupra situației sociale a
victimei, dar și pe plan profesional și familial. În acest context instanța a
apreciat existența unui prejudiciu moral cauzat părții vătămate F.D., raportat
la: persoana părții vătămate, ce a fost caracterizată de ca fiind, înainte de
accident, o persoană energică, activă, pasionată de călătorii, excursii; la
leziunile fizice suferite de către victima - respectiv, leziuni corporale de
gravitate si intensitate ridicata, de natură a imobiliza victima pe o perioadă
îndelungată de timp; la numărul total, mare, al zilelor de îngrijiri medicale
necesare vindecării leziunilor corporale suferite de către partea vătămata; or,
în strânsă legătură cu gravitatea leziunilor suferite de către victima,
instanța apreciază ca în speța dată a avut loc o amplificare a consecințelor
inițiale ale vătămării, prin impunerea in viata victimei a mediului spitalicesc
(unde victima a fost nevoita sa stea o perioada considerabila de timp in
vederea restabilirii stării sale de sănătate), raportat si la împrejurarea că
victima a fost supusă unei intervenții chirurgicale, având in vedre si timpul
de recuperare și readaptare postoperatorie - aspecte care, in opinia instanței,
au determinat privarea părții vătămate de o viață socială normală și corespunzătoare
vârstei pe care aceasta o avea la momentul producerii accidentului de
circulație (de 61 de ani), vârstă care implica și o accentuare a traumei
psihice. În considerarea elementelor de fapt sus-menționate instanța a reținut
cu relevanță în cauză la stabilirea prejudiciului nepatrimonial cauzat victimei
accidentului de circulație produs din culpa exclusivă a inculpatului și
realitatea dramatic trăită de partea vătămată F.D. în intervalul care s-a scurs
între ziua accidentului și aceea a însănătoșirii sale, raportat la: internarea
acesteia în spital, conștiința de a fi bolnavă, spitalizarea îndelungată și
intervențiile chirurgicale la care a fost supusă, suferința de a fi privată de
o viață normală corespunzătoare, dar și la toate acele sechele posttraumatice
(inerente victimelor unor accidente de circulație), care afectează implicit (în
mod negativ) participarea părții vătămate la viața socială, profesională și de
familie; în acest context toate aceste consecințe negative constituie în mod
cert privări și frustrări ale vieții normale, adică un prejudiciu de agrement,
în sens larg; or, fiind un prejudiciu corporal, prejudiciul de agrement decurge
din atingerea adusă integrității fizice și psihice a ființei umane, motiv
pentru care se exprimă atât prin dureri fizice consecutive vătămărilor, cât și
prin suferințe psihice, ca urmare a perceperii de către partea vătămată a unor
situații de restrângere în ce privește unele agremente ale vieții
(divertisment, destindere, plăcerile și satisfacțiile pe care viața le poate oferi,
etc.).
În raport de
constatările sus-menționate instanța a statuat că despăgubirile morale acordate
victimei trebuie să constituie o justă și integralã reparație a pagubei
cauzate prin fapta ilicită, urmând a fi stabilite într-un cuantum suficient a
reprezenta o recompensare corectă a traumelor suferite de către victima
infracțiunii; ca atare, instanța a apreciat - față de toate datele și
elementele probatorii ale cauzei, funcție de aspectele sus-relevate și
considerentele deja expuse - că suma de 30 000 (RON) - cu titlu de daune morale
- este suficientă și de natură a realiza o reparație echitabilă și suficientă a
prejudiciului moral cauzat părții vătămate F.D.
Pe cale de
consecință, în baza dispozițiilor art. 14 - 15 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr.
136/1995, cu referire la dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, va obliga
pe asiguratorul SC A.R.A. SA București, prin reprezentanții săi legali, să
plătească părții civile, pentru inculpat, cu titlu de despăgubiri civile, suma
de 8.223.35 lei cu titlu de daune materiale, din care 3.717 lei reprezintă
diferența dintre retribuția avută înainte de accident și indemnizația de
concediu medical și 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza dispozițiilor
art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificata si completata prin O.U.G. nr. 72/2006,
publicata in M. Of. nr. 803 din 25 septembrie 2006, coroborate și cu
dispozițiile art. 14 - 15 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Ioan”
Iași, cu sediul in municipiul Iași, prin reprezentanții săi legali, cu titlu de
despăgubiri civile, suma de 11.692 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare
ocazionate de asistenta medicala acordata victimei, la care se va adaugă
dobânda de referința practicata de B.N.R. pana la achitarea prejudiciului,
conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000, modificata si completata prin
Legea nr. 356/2002; părții civile Serviciul de Ambulanta Județean Iași, cu
sediul in municipiul Iași, prin reprezentanții săi legali, cu titlu de
despăgubiri civile, suma de 1.500 lei, reprezentând costul transportului parții
vătămate; părții civile Spitalul Clinic de Recuperare Iași suma de 156,45 lei,
la care se va adăuga dobânda de referința practicata de B.N.R. pana la
achitarea prejudiciului.
Rațiunea pentru care
angajarea răspunderii civile delictuale în cazul acestor părți civile se face
exclusiv în sarcina inculpatului I.D.D. rezidă în principiul disponibilității
care guvernează soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, iar
unitățile spitalicești, în mod explicit, în notele de constituire ca părți
civile au înțeles să formuleze cerere de dezdăunare (de despăgubiri civile)
numai împotriva inculpatului, astfel că nu poate fi obligat asigurătorul de
răspundere civilă la suportarea acestor cheltuieli.
În baza dispozițiilor
art. 193 C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995 si ale
Ordinului C.S.A. nr. 8/2008, a obligat asiguratorul SC A.R.A. SA, prin
reprezentanții săi legali, sa plătească, pentru inculpatul I.D.D., părții
civile F.D., cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de către aceasta din urmă
în cadrul prezentului proces penal, suma de 2.200 lei, reprezentând onorariul
pentru apărătorul său ales și 72,10 lei reprezentând taxe pentru efectuarea
expertizei.
II. În cauză au
declarat în termen apeluri părțile și participanții la judecată în primă
instanță după cum urmează:
a) partea civilă F.D.
pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie privind: schimbarea încadrării
juridice a faptei în infracțiunea intenționată de vătămare corporală prevăzută
de art. 182 C. pen. avându-se în vedere că a fost accidentată de autoturismul
condus de inculpat pe trecerea de pietoni aflându-se angajată regulamentar în
traversarea bulevardului din centrul municipiului Iași, acordarea în totalitate
a despăgubirilor civile solicitate la prima instanță precum și stabilirea în
mod direct de către instanța de apel a unei prestații periodice avându-se în
vedere că i-a fost diminuată capacitatea de muncă în proporție de 50% potrivit
actelor medicale noi anexate cererii de apel;
b) asigurătorul SC A.R.A.
SA pentru motivele privind obligarea nelegală a acesteia în numele inculpatului
la plata cheltuielilor către partea civilă și respectiv stabilirea greșită de
către prima instanță a sume lor acordate cu titlu de daune materiale părții
civile, prin reducerea acesteia la cuantumul de numai 6.098,35 lei astfel cum
acesta este dovedit cu probele administrate în cauză (2.586,35 lei procurare
medicamente 960 lei renumerația îngrijitorului și 2.552 lei diferența dintre
salariu și indemnizația de concediu medical pe perioada de 90 zile de
incapacitate temporară de muncă);
c) inculpatul I.D.D.
pentru motivele de netemeinicie privind reducerea pedepsei principale sub
cuantumul actual de 4 luni închisoare prin reaprecierea criteriilor de
individualizare din art. 72 C. pen. și a cheltuielilor de spitalizare
considerate nedovedite în suma actuală de 5.331 lei acordată de prima instanță
părții civile Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” Iași respectiv înlăturarea
ca nejustificată în raport cu dispozițiile art. 71 C. pen. și funcție deținută de ajutor de șef de post poliție a pedepsei accesorii a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
aplicată de prima instanță.
Curtea verificând
sentința atacată pe baza materialului aflat în dosarul cauzei și a
înscrisurilor noi depuse în apel în raport cu motivele de nelegalitate și
netemeinicie invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de
drept, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a
constatat următoarele:
Prima instanță a
reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate, a soluționat
latura penală și civilă în raport de probe și de dispozițiile legale incidente.
În favoarea
inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante și s-a coborât pedeapsa sub
minimul special prevăzut de lege.
Pedeapsa principală
dar și pedepsele accesorii aplicate de instanță, executarea acestora, a fost
suspendată pe perioada termenului de încercare.
În condițiile în care
este suspendată executarea nu este îngrădit exercițiul drepturilor enumerate la
art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen.
Cuantumul daunelor
materiale reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate, cheltuieli
făcute de unitățile sanitare, a fost stabilit în raport de tratamentul și
serviciile prestate de acestea, înscrisurile depuse de părțile civile dovedind
cuantumul stabilit de prima instanță.
Din actele și
lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei,
rezultat pe care l-a urmărit ori a acceptat posibilitatea producerii lui,
condiție în care nu sunt incidente dispozițiile art. 182 C. pen., ci ale art. 184 alin. (2) și alin. (4) C. pen. așa cum în mod corect a reținut prima
instanță.
Partea vătămată F.D.
s-a constituit parte civilă solicitând daune materiale rezultate din
contravaloarea tratamentului pentru refacerea sănătății, activitatea în
gospodărie efectuată de o altă persoană, diferența dintre retribuție și
asistența socială pentru concediu medical, cheltuieli de spitalizare și daune
morale.
În cererea de
constituire ca parte civilă partea vătămată F.D. nu a solicitat stabilirea unei
prestații periodice lunare, cererea formulată în acest sens în faza apelului
fiind contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În condițiile în care
astfel de prejudiciu s-a născut după pronunțarea hotărârii partea poate formula
acțiune civilă în condițiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen.
Cuantumul daunelor
materiale acordate părții civile F. a fost stabilit în raport de probele care
s-au administrat, înscrisurile și declarația martorului audiat susținând
cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, suma acordată cu titlu de
echivalent bănesc al daunelor morale, în raport de suferința fizică și psihică
a părții civile poate acoperi prejudiciu de agrement de care a fost lipsită
partea în stare de invaliditate.
Daunele materiale la
care a fost obligat asiguratorul au fost corect stabilite de prima instanță,
probele care s-au administrat susțin cuantumul acestora.
Obligarea
asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare s-a făcut în baza art. 50 din
Legea nr. 136/1995, dispoziții care obligă asiguratorul și la plata unor astfel
de cheltuieli făcute în cursul procesului penal de părțile civile.
În consecință, Curtea
de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 206
din 14 decembrie 2010 în baza art. 279 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins
ca nefondate apelurile declarate de partea civilă asigurator și inculpat.
Obligându-l pe fiecare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata
sumei de câtre 100 lei cheltuieli judiciare statului.
III. Împotriva
deciziei amintite au declarat în termen legal recursuri partea civilă F.D.,
asiguratorul SC A.R.A. SA și inculpatul I.D.D. reiterându-se criticile de
netemeinicie și nelegalitate din apel circumscrise cazurilor de casare
prevăzute de art. 385
9
pct. 14 și 172 C. proc. pen.
Înalta Curte,
verificând decizia atacată în raport cu motivele invocate, pe baza actelor și
lucrărilor aflate în dosarul cauzei – în conformitate cu dispozițiile art. 385
6
alin. (2) raportat la art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. – a
constatat următoarele:
A. Referitor la
recursul declarat de partea civilă F.D.
Partea civilă a
solicitat daune materiale rezultate din contravaloarea tratamentului pentru
refacerea sănătății, activitatea în gospodărie efectuată de o altă persoană,
diferența dintre retribuție și asistența socială pentru concediu medical,
cheltuieli de spitalizare și daune morale.
În cererea de
constituire ca parte civilă partea vătămată F.D. nu a solicitat stabilirea unei
prestații periodice lunare, cererea formulată în acest sens în faza apelului
fiind contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.
În condițiile în care
astfel de prejudiciu s-a născut după pronunțarea hotărârii partea poate formula
acțiune civilă în condițiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen.
Cuantumul daunelor
materiale acordate părții civile F. a fost stabilit în raport de probele care
s-au administrat, înscrisurile și declarația martorului audiat susținând
cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, suma acordată cu titlu de echivalent
bănesc al daunelor morale, în raport de suferința fizică și psihică a părții
civile poate acoperi prejudiciu de agrement de care a fost lipsită partea în
stare de invaliditate.
În consecință
rezolvările juridice asupra acțiunii civile sus-menționate adoptate de primă
instanță – și ulterior menținute în apel – sunt în concordanță cu dispozițiile art.
14 și urm. C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., iar reformarea acestora de către instanța de recurs nu se justifică.
B. Referitor recursul
asigurătorului de răspundere civilă SC A.R.A. SA.
Asigurătorul de
răspundere civilă amintit a criticat decizia pronunțată de instanța de apel –
prin care a fost menținută sentința adoptată de prima instanță – în sensul
diminuării sumelor acordate părților civile cu titlu de daune morale și
înlăturării obligației la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de fapta
ilicită comisă de inculpat.
Daunele materiale în
cuantum de 8.223,35 lei la care a fost obligat asiguratorul pentru asiguratul
său inculpatul I.D.D., către partea civilă, având ca bază legală dispozițiile
Legii nr. 136/1995 și Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 reprezintă procurare de
medicamente în sumă de 2.586,35 lei – dovedite cu depoziția martorei B.L.D. –
în sumă de 1.920 lei, îngrijiri medicale la domiciliu în perioada
post-accident, menaj – dovedite cu declarațiile aceleiași martore și respectiv
suma de 3.717 lei reprezentând diferența dintre salariu și indemnizația de
concediu medical pe perioada de incapacitate temporară de muncă conform
înscrisurilor în acest sens aflate la dosar.
Daunele morale în
sumă de 30.000 lei la care a fost obligată aceiași parte în condițiile anterior
arătate către victima accidentului de circulație au fost stabilite de instanță
prin apreciere pe baza elementelor de evaluare indicate în sentință, însușite
în totalitate și de instanța de recurs și reprezintă o acoperire
corespunzătoare prin echivalent a prejudiciului nepatrimonial suferit de partea
civilă.
Critica privind
suportarea greșită de către asigurător a cheltuielilor de judecată efectuate în
procesul penal este însă întemeiată. Societatea de asigurări nu poate fi
obligată nici singură, nici solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor de
judecată efectuate în cursul procesului penal de către proprietarul, utilizatorul
sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea
prejudiciului.
În acest sens, sunt
dispozițiile art. 27 din Norme în aplicarea Legii nr. 136/1995 ce prevăd la pct.
7 că asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute în
procesul penal de către persoanele sus –menționate chiar dacă în cadrul
procesului penal s-a solicitat și latura civilă.
Relevantă în acest
sens este și jurisprudența constantă a instanței supreme ce a statuat că
societatea asigurătoare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată
efectuate pe parcursul derulării procesului cu motivarea că „răspunderea
societății de asigurare derivă din contractul încheiat între aceasta și
asigurat fiind de natură contractuală, răspunzând doar în limitele stipulate
expres prin contractul încheiat și doar cu privire la bunul asigurat”.
C. Referitor la
recursul inculpatului I.D.D.
Prima instanță a
reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate, a soluționat
latura penală și civilă în raport de probe și de dispozițiile legale incidente.
În favoarea
inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante și s-a coborât pedeapsa sub
minimul special prevăzut de lege.
Pedeapsa principală
dar și pedepsele accesorii aplicate de instanță, executarea acestora, a fost
suspendată pe perioada termenului de încercare.
În condițiile în care
este suspendată executarea nu este îngrădit exercițiul drepturilor enumerate la
art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen.
În consecință
reducerea pedepsei, modificarea cuantumului despăgubirilor civile la care
acesta a fost obligat către partea civilă Spitalul Clinic „Sf. Ioan” Iași
respectiv înlăturarea interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen. modificări ale deciziei atacate solicitate de
inculpat sunt neîntemeiate.
Ca atare,în baza art.
385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de
asiguratorul SC A.R.A. SA, sucursala Moldova împotriva Deciziei penale nr. 206
din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu
minori, casându-se în parte decizia sus-menționată și sentința penală nr. 263
din 11 mai 2010 a Tribunalului Iași. secția penală, în sensul că înlătură
obligarea recurentului asigurator SC A.R.A. SA, sucursala Moldova la plata
cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Recursurile declarate
de partea civilă F.D. și de inculpatul I.D.D. împotriva aceleiași decizii, se
vor respinge ca nefondate în baza art. 385
15
pct.1 lit. b) C. proc.
pen.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar recurentul inculpat la
plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va
avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de asiguratorul SC A.R.A. SA, sucursala Moldova împotriva Deciziei
penale nr. 206 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Casează, în parte,
decizia sus-menționată și Sentința penală nr. 263 din 11 mai 2010 a Tribunalului Iași, secția penală, în sensul că înlătură obligarea recurentului asigurator SC A.R.A.
SA, sucursala Moldova la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de partea civilă F.D. și de inculpatul I.D.D. împotriva
aceleiași decizii.
Obligă recurenta
parte civila la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 26 aprilie 2011.