ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1743/2012

Asupra conflictul negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la data de 01 octombrie 2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 47043/3/2010 contestatorii A.N.A.P.

și A.F., prin mandatar A.N.A.P., au chemat în judecată pe intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Pensii a Municipiului București, Casa Județeană de Pensii Ilfov, Casa Județeană de Pensii Alba, Casa Județeană de Pensii Bihor, Casa Județeană de Pensii Călărași, Casa Județeană de Pensii Constanța, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Casa Județeană de Pensii Ialomița, Casa Județeană de Pensii Galați, Casa Județeană de Pensii Vâlcea, Casa Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună constatarea inexistenței/ nulității absolute a deciziilor de pensionare emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 pe numele contestatorilor persoane fizice, restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor de recalculare {restitutio in integrum) în sensul repunerii și menținerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat, în ceea ce privește constatarea inexistenței/nulității absolute a deciziilor de recalculare a pensiilor emise în baza Legii nr. 119/2010, că o atare soluție se impune datorită încălcării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție si art. 1 C. civ. ce reglementează principiul neretroactivității legii civile. Deciziile ce formează obiectul contestației au fost emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de "Legea nr. 19/2000.

Această prevedere echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis de dreptul pozitiv românesc. Din chiar cuprinsul deciziilor ce fac obiectul prezentei acțiuni se desprinde concluzia că art. 3 din Legea nr. 119/2010 este norma care a stat la baza emiterii acestora, fapt ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 15 din Constituție și art. 1 C. civ., conform căruia legea are putere doar pentru viitor.

Au mai precizat contestatorii că p ensia de serviciu le-a fost stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, aceasta aplicându-se situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, creându-se astfel efecte juridice definitive, împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executare succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul recalculării pensiilor cu consecința diminuării celor obținute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obținute, deoarece s-ar afecta dreptul la speranța legitimă, drept ocrotit de ar.

1 din Protocolul 1 al CEDO. În continuare contestatorii au făcut referire la deciziile Curții Constituționale nr. 375/2005, nr. 120/2007 și nr. 270/2005 prin care s-a apreciat cu privire la imposibilitatea retroactivării legii invocând art. 1 din Protocolul 1 al CEDO și art. 14 din CEDO. În ceea ce privește cererea având ca obiect restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor de recalculare — restitutio in integrum - în sensul menținerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, contestatorii au precizat că principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit.

La solicitarea instanței Asociația a făcut dovada mandatului acordat pentru reprezentare de contestatorii persoane fizice, prin procurile atașate la dosar în vol. II. La data de 18 octombrie 2010 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu a numiților B.G., ș.a., cerere care a fost ulterior rectificată de contestatori ca fiind cerere modificatoare în sensul art. 132 C. proc. civ. prin extinderea cadrului procesual ca urmare a adăugării de noi reclamanți/contestatori. Instanța a luat act de extinderea cadrului procesual prin introducerea unor noi contestatori la data de 22 noiembrie 2010, când s-a extins cadrul procesual și cu privire la introducerea unor noi pârâți – Casa Județeană de Pensii Dolj, Timiș, Iași, Alba, Prahova și Sibiu.

Tot atunci, la solicitarea contestatorilor, s-a dispus scoaterea din cauză a Caselor de Pensii Alba și Galați. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2011 instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant pentru contestatorii S.I., ș.a. Casa Națională de pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepția conexității, excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației Naționale a Aviatorilor Pensionari, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, formulând și apărări pe fondul cauzei. Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Asociației, lipsa calității procesuale pasive a sa, formulând totodată și apărări pe fondul cauzei.

Intimata Casa Județeană de Pensii Galați a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială față de dispozițiile art. 156 din legea nr. 19/2000, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată. Casa de Pensii județeană Călărași la rândul său a solicitat prin întâmpinare respingerea contestațiilor ca neîntemeiate și, la fel, și intimata Casa județeană de Pensii Tulcea. Intimata Casa Județeană de Pensii Alba a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată. Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată, iar Casa Județeană de Pensii Alba a invocat, suplimentar, excepția de necompetență teritorială pe cererile ce-i privesc pe contestatorii cu domiciliile pe raza județului Alba.

Aceeași excepția de necompetență teritorială a fost invocată și de intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, cu privire la contestatorii ce domiciliază în raza sa de competență și de intimata Casa de Pensii județeană Timiș, cu privire la contestatorii domiciliați în jud. Timiș. La data de 28 februarie 2011, prin încheierea de ședință pronunțată la acea dată, instanța a dispus pentru o mai bună administrare a justiției și având în vedere că contestatorii au domicilii în diferite regiuni geografice – județe – ale țării, gruparea acestora pe regiuni și disjungerea cererilor contestatorilor provenind din aceleași județe ale țării, cu consecința formării unor dosare distincte. Motivarea acestei soluții a instanței se regăsește în încheierea de ședință din 28 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 47043/3/2010, atașată în prezentul dosar.

Ca urmare a disjungerii, a fost format prezentul dosar, nr. 17031/3/2011, privind pe contestatorul N.V. și intimații Casa de Pensii a Municipiului București, Casa de Pensii Județeană Alba, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. La termenul din 28 martie 2011 instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială exclusivă. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 3017 din 28 martie 2011, a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul N.V., reprezentat de mandatar A.N.A.P. și pe intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ALBA,

CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE

DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, în favoarea Tribunalului Alba, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, că sunt aplicabile speței dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, acestea reprezentând norme juridice cu caracter derogatoriu de la dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cu privire la competența teritorială, înlăturând susținerile contestatorilor conform cărora art. 156 din Legea nr. 19/2000 instituie o regulă „de favoare” în beneficiul contestatorilor, care au posibilitatea de a alege între instanțele de la domiciliul lor și cele de la domiciliul pârâtului, atâta timp cât nicăieri în cuprinsul legii speciale, Legea nr. 19/2000 aplicabilă în speță, nu se prevede o atare posibilitate.

Astfel învestit, Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr.6094 din 14 decembrie 2011, a pronunțat următoarea soluție: ”Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Alba invocată de instanță din oficiu și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A.N.A.P. în numele și pentru membrul său N.V., împotriva pârâților Casa de Pensii Alba, Casa de Pensii a Municipiului București, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu sediul în localitatea București, în favoarea Tribunalului București și constatând ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și Tribunalul Alba a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență”.

În pronunțarea acestei soluții cea de-a doua instanță de fond a reținut că potrivit dispozițiilor imperative care reglementează competența materială și teritorială a instanțelor de judecată și având în vedere inclusiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 modificată, respectiv prevederile Legii 263/2010, care instituie o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul social al reclamantului, și față de sediul asociației evidențiat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, judecarea conflictelor de asigurări sociale care au obiect modul de stabilire, de punere în plată s-au diminuare a pensiilor lunare de serviciu, este de competența instanțelor stabilite conform normelor cuprinse în codul de procedură civilă, iar aceste cereri introductive se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul, își are domiciliul sau reședința ori, după caz sediul social principal concluzionând în sensul că art. 156 si urm. din Legea nr. 19/2000 reprezintă o normă cu caracter exclusiv, competența teritorială de la domiciliul-sediul reclamantului, în speță, al asociației fiind exclusivă și nu relativă.

Înalta Curte, învestită legal cu pronunțarea regulatorului de competentă, constată că Tribunalul Alba este competent teritorial în soluționarea cauzei pentru motivele ce se vor arăta. Relevanță în stabilirea competenței teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței. În speță, promovarea acțiunii s-a realizat la 1 octombrie 2010 sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect abrogarea și a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Așa fiind, în respectarea art. 725 alin. (1) C. proc. civ. în cauză instanța competentă teritorial este cea determinată de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010, în speță Tribunalul Alba, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența în favoarea Tribunalului Alba. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.