ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1743/2012

Asupra conflictul

negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată la

data de 01 octombrie 2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 47043/3/2010

contestatorii A.N.A.P. și A.F., prin mandatar A.N.A.P., au chemat în judecată

pe intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională

de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Pensii a Municipiului

București, Casa Județeană de Pensii Ilfov, Casa Județeană de Pensii Alba, Casa

Județeană de Pensii Bihor, Casa Județeană de Pensii Călărași, Casa Județeană de

Pensii Constanța, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița, Casa Județeană de Pensii

Ialomița, Casa Județeană de Pensii Galați, Casa Județeană de Pensii Vâlcea, Casa

Județeană de Pensii Tulcea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să dispună constatarea inexistenței/ nulității absolute a deciziilor

de pensionare emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 pe numele

contestatorilor persoane fizice, restabilirea situației anterioare emiterii

deciziilor de recalculare {restitutio in integrum) în sensul repunerii și

menținerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii

nr. 223/2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

contestației, contestatorii au arătat, în ceea ce privește constatarea

inexistenței/nulității absolute a deciziilor de recalculare a pensiilor emise în

baza Legii nr. 119/2010, că o atare soluție se impune

datorită

încălcării prevederilor art. 15 alin. (2) din

Constituție si

art. 1 C. civ. ce reglementează principiul neretroactivității legii civile.

Deciziile

ce formează obiectul contestației au fost emise în temeiul art. 3 din Legea nr.

119/2010 care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu

caracter special, cuvenite

sau aflate în

plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si a

cuantumului fiecărei pensii,

utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

"Legea nr. 19/2000. Această prevedere echivalează cu o aplicare

retroactivă a legii, fapt nepermis de dreptul pozitiv românesc. Din chiar

cuprinsul deciziilor ce fac obiectul prezentei acțiuni se desprinde concluzia

că art. 3 din Legea nr. 119/2010 este norma care a stat la baza emiterii

acestora, fapt ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 15 din

Constituție și art. 1 C. civ., conform căruia legea are putere doar pentru

viitor.

Au

mai precizat contestatorii că p

ensia de serviciu le-a fost stabilită în conformitate cu

prevederile Legii nr. 223/2007, aceasta aplicându-se situațiilor juridice

constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la

pensie fiind născut și consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii

deciziilor de recalculare, creându-se astfel efecte juridice definitive,

împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligație cu executare

succesivă și că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul

recalculării pensiilor cu consecința diminuării celor obținute deja, nu poate

fi opusă acestor drepturi deja obținute, deoarece s-ar afecta dreptul la

speranța legitimă, drept ocrotit de ar. 1 din Protocolul 1 al CEDO.

În

continuare contestatorii au făcut referire la deciziile Curții Constituționale

nr. 375/2005,

nr. 120/2007 și nr.

270/2005 prin care s-a apreciat cu privire la imposibilitatea retroactivării

legii invocând

art. 1 din Protocolul 1 al

CEDO și art. 14 din

CEDO.

În

ceea ce privește cererea având ca obiect restabilirea situației anterioare

emiterii deciziilor de recalculare — restitutio in integrum - în sensul

menținerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii

nr. 223/2007, contestatorii au precizat că principiul restitutio in integrum impune

ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de

nulitate să fie restituit. La solicitarea instanței Asociația a făcut dovada

mandatului acordat pentru reprezentare de contestatorii persoane fizice, prin

procurile atașate la dosar în vol. II.

La

data de 18 octombrie 2010 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu

a numiților B.G., ș.a., cerere care a fost ulterior rectificată de contestatori

ca fiind cerere modificatoare în sensul art. 132 C. proc. civ. prin extinderea

cadrului procesual ca urmare a adăugării de noi reclamanți/contestatori.

Instanța

a luat act de extinderea cadrului procesual prin introducerea unor noi

contestatori la data de 22 noiembrie 2010, când s-a extins cadrul procesual și

cu privire la introducerea unor noi pârâți – Casa Județeană de Pensii Dolj,

Timiș, Iași, Alba, Prahova și Sibiu. Tot atunci, la solicitarea

contestatorilor, s-a dispus scoaterea din cauză a Caselor de Pensii Alba și

Galați.

Prin

încheierea din data de 31 ianuarie 2011 instanța a admis excepția lipsei

calității de reprezentant pentru contestatorii S.I., ș.a.

Casa

Națională de pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepția

conexității, excepția lipsei calității de reprezentant a Asociației Naționale a

Aviatorilor Pensionari, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive,

formulând și apărări pe fondul cauzei.

Prin

întâmpinarea formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a

invocat excepția lipsei calității procesuale active a Asociației, lipsa

calității procesuale pasive a sa, formulând totodată și apărări pe fondul

cauzei.

Intimata

Casa Județeană de Pensii Galați a invocat prin întâmpinare excepția de

necompetență teritorială față de dispozițiile art. 156 din legea nr. 19/2000,

precum și excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei a

solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Casa

de Pensii județeană Călărași la rândul său a solicitat prin întâmpinare

respingerea contestațiilor ca neîntemeiate și, la fel, și intimata Casa

județeană de Pensii Tulcea.

Intimata

Casa Județeană de Pensii Alba a invocat prin întâmpinare excepția lipsei

calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea contestației, ca

neîntemeiată.

Casa

Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată,

iar Casa Județeană de Pensii Alba a invocat, suplimentar, excepția de

necompetență teritorială pe cererile ce-i privesc pe contestatorii cu

domiciliile pe raza județului Alba.

Aceeași

excepția de necompetență teritorială a fost invocată și de intimata Casa

Județeană de Pensii Prahova, cu privire la contestatorii ce domiciliază în raza

sa de competență și de intimata Casa de Pensii județeană Timiș, cu privire la

contestatorii domiciliați în jud. Timiș.

La data de 28 februarie 2011,

prin încheierea de ședință pronunțată la acea dată, instanța a dispus pentru o

mai bună administrare a justiției și având în vedere că contestatorii au

domicilii în diferite regiuni geografice – județe – ale țării, gruparea

acestora pe regiuni și disjungerea cererilor contestatorilor provenind din

aceleași județe ale țării, cu consecința formării unor dosare distincte.

Motivarea acestei soluții a

instanței se regăsește în încheierea de ședință din 28 februarie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 47043/3/2010, atașată în prezentul dosar.

Ca urmare a disjungerii, a fost

format prezentul dosar, nr. 17031/3/2011, privind pe contestatorul N.V. și

intimații Casa de Pensii a Municipiului București, Casa de Pensii Județeană

Alba, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

La termenul din 28 martie 2011

instanța a pus în discuție excepția de necompetență teritorială exclusivă.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 3017

din 28 martie 2011, a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă, a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul N.V.,

reprezentat de mandatar A.N.A.P. și pe intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ALBA,

CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE

DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI

SOCIALE, în favoarea Tribunalului Alba, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale.

În pronunțarea acestei

hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, că sunt aplicabile speței

dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, acestea reprezentând norme

juridice cu caracter derogatoriu de la dispozițiile art. 5 C. proc. civ., cu

privire la competența teritorială, înlăturând susținerile contestatorilor

conform cărora art. 156 din Legea nr. 19/2000 instituie o regulă „de favoare”

în beneficiul contestatorilor, care au posibilitatea de a alege între

instanțele de la domiciliul lor și cele de la domiciliul pârâtului, atâta timp

cât nicăieri în cuprinsul legii speciale, Legea nr. 19/2000 aplicabilă în

speță, nu se prevede o atare posibilitate.

Astfel învestit, Tribunalul Alba,

secția civilă, prin sentința nr.6094 din 14 decembrie 2011, a pronunțat următoarea soluție: ”Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a

Tribunalului Alba invocată de instanță din oficiu și în consecință a declinat

competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A.N.A.P. în numele

și pentru membrul său N.V., împotriva pârâților Casa de Pensii Alba, Casa de

Pensii a Municipiului București, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu

sediul în localitatea București, în favoarea Tribunalului București și

constatând ivit conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și

Tribunalul Alba a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență”.

În pronunțarea acestei soluții

cea de-a doua instanță de fond a reținut că potrivit dispozițiilor imperative

care reglementează competența materială și teritorială a instanțelor de

judecată și

având în vedere inclusiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 modificată, respectiv

prevederile Legii 263/2010, care instituie o competență exclusivă în favoarea

instanțelor de la sediul social al reclamantului, și față de sediul asociației

evidențiat în cuprinsul cererii de chemare în judecată,

judecarea

conflictelor de asigurări sociale care au obiect modul de stabilire, de punere

în plată s-au diminuare a pensiilor lunare de serviciu, este de competența

instanțelor stabilite conform normelor cuprinse în codul de procedură civilă,

iar aceste cereri introductive se adresează instanței competente în a cărei

circumscripție reclamantul, își are domiciliul sau reședința ori, după caz

sediul social principal concluzionând în sensul că art. 156 si urm. din Legea

nr. 19/2000 reprezintă o normă cu caracter exclusiv, competența teritorială de

la domiciliul-sediul reclamantului, în speță, al asociației fiind exclusivă și

nu relativă.

Înalta Curte, învestită legal cu

pronunțarea regulatorului de competentă, constată că Tribunalul Alba este

competent teritorial în soluționarea cauzei pentru motivele ce se vor arăta.

Relevanță în stabilirea competenței

teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării

instanței.

În speță, promovarea acțiunii s-a

realizat la 1 octombrie 2010 sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect

abrogarea și a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte

drepturi de asigurări sociale.

Așa fiind, în respectarea art. 725

alin. (1) C. proc. civ. în cauză instanța competentă teritorial este cea determinată

de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie

2010, în speță Tribunalul Alba, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea

Tribunalului Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.