ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5010/2012

Deliberând asupra conflictului negativ

de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5562/63/2011,

contestatorul I.D.D. a chemat în judecată pe intimata Casa sectorială de Pensii

a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanței să dispună anularea

deciziei de recalculare a pensiei sale speciale, menținerea drepturilor

stabilite prin decizia din anul 2003 și obligarea intimatei la plata diferenței

dintre pensia datorată conforma acestei din urmă decizii și cea redusă conform

deciziei de recalculare contestată.

În motivare, reclamantul a arătat, în

esență, că recalcularea pensiei s-a realizat cu încălcarea dreptului său de

proprietate, astfel cum acesta este reglementat în art. 1 al protocolului 1 la

Convenția Europeană a drepturilor Omului, cu încălcarea principiului

neretroactivității legii stabilit de art. 15 alin. (2) din Constituția României

și a principiului nediscriminării stabilit prin art. 14 al Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

Intimata

a formulat întâmpinare, invocând excepțiile lipsei de interes și de obiect, iar

pe fond solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin sentința civilă nr. 3718 din 16

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a dispus declinarea competenței în

favoarea Tribunalului București. Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost

înregistrată sub nr. 35164/3/2011.

La

termenul de judecată din 12 octombrie 2012, instanța a invocat din oficiu

excepția necompetenței sale teritoriale.

Prin

sentința civilă nr. 8631 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis

excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, invocată, din oficiu, de instanță și s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

S-a constatat

conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea la înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

S-a reținut,

în esență, că prin acțiunea formulată în contradictoriu cu Casa de Pensii

Sectorială a M.A.N., reclamantul urmărește anularea deciziei de recalculare a

pensiei din 31 decembrie 2010.

Potrivit art. 7

alin. (1) din Legea nr. 119/2010, procedura de stabilire, plată, suspendare,

recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei

legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Potrivit art. 156

din Legea nr. 19/2000 "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul."

În

accepțiunea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, casele teritoriale de

pensii erau casele județene, înființate în fiecare municipiu - reședință de

județ, precum și Casa de Pensii a Municipiului București.

Totodată,

potrivit art. 53-54 din Legea nr. 164/2001 și art. 53-54 din Legea nr. 179/2004,

la nivelul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și

Internelor și S.R.I., erau constituite organe de pensii și case de pensii, ca

structuri în cadrul acestor instituții, precum și comisii de contestații

pensii, abilitate să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor emise cu

privire la stabilirea drepturilor de pensii, controlul judecătoresc în materie

fiind cel prevăzut de Legea nr. 19/2000, conform textelor de lege mai sus

menționate.

Prin

urmare, sub imperiul acestor reglementări, cererile formulate împotriva

soluțiilor date contestațiilor în materia pensiilor cuvenite cadrelor militare

și polițiștilor, erau de competența instanței de la sediul pârâtului, conform art.

156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, deoarece entitatea pârâtă era una dintre

cele trei instituții - Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației

și Internelor ori S.R.I.

Potrivit art. 154 din Legea nr.

263/2010, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr.

19/2000, cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de

pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Așa fiind, rezultă că, sub imperiul

noii reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, ca structuri

cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Apărării

Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., conform art. 3 lit.

b) și art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, legiuitorul instituind norma

de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu

cu aceste subiecte de drept.

Contestația dedusă prezentei judecăți

a fost formulată la data de 04 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a

Legii nr. 263/2010.

Împrejurarea

că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată în

prezenta cauză, trimite, în privința procedurii de contestare, la dispozițiile

Legii nr. 19/2000, nu constituie un argument pentru stabilirea competenței

jurisdicționale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acțiunii

injustiție. Pe de altă parte, nu este relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era

în vigoare la data emiterii deciziei contestate, câtă vreme la data formulării

contestației acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă

normă de competență teritorială, de imediată aplicare.

Scopul

legiuitorului la redactarea Legii nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era in

vigoare Legea nr. 19/2000), a fost acela de a institui o normă de trimitere, în

sensul ca procedura în materia noilor decizii de pensie, întemeiate pe Legea

nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia pensiilor contributive,

reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.

Or,

întrucât această lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010,

rezultă că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte

scopul urmărit de legiuitor, și anume acela de a aplica aceeași procedură în

privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat și

la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pe de altă

parte, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, casele de pensii

sectoriale sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice

responsabile cu pensiile din cadrul Ministerului Apărării Naționale,

Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I. Conform art. 193 alin. (1)

din Legea 263/2010, prevederile art. 132 intră în vigoare la 3 zile de la

publicarea legii în M. Of., deci de la data de 23 decembrie 2010. Așa fiind,

rezultă că încă de la această dată, casele sectoriale sunt în ființă, ca și

entități juridice cu personalitate juridică, apte a sta în judecată în calitate

de subiecte de drept continuatoare ale fostelor structuri cu atribuții în

domeniul pensiilor din cadrul instituțiilor mai sus menționate.

Prin

urmare, instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin.

(1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța de la domiciliul ori sediul

reclamantului. Potrivit datelor din dosar (f.10 dosar Tribunalul Dolj),

domiciliul contestatorului este în localitatea Craiova, jud. Dolj.

Înalta Curte, constatând existența

unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară

deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art.

22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în

favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Prealabil pronunțării regulatorului de

competență, trebuie avut în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor - Codul de

procedură civilă a suferit numeroase modificări – art. 159

1

C. proc.

civ. a suferit modificări, în sensul că textul nou introdus stabilește regimul

juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor

care pot invoca necompetența și până la ce moment al procesului.

Astfel,

necompetența de ordine publică - generală, materială și teritorială exclusivă -

poate fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la

prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea

dezbaterilor asupra fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi

invocată doar de pârât prin întâmpinare sau când nu este obligatorie, cel mai

târziu la prima zi de înfățișare.

Art. 159

alin. (1)

pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost

modificată de

Legea nr. 202/2010,

arată în ce situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile

nu o pot înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni

ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea

care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute

de la art.

13-16

din același cod,

ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile

privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este

de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale.

Înalta Curte

constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat

să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei sale speciale,

menținerea drepturilor stabilite prin decizia din anul 2003 și obligarea

intimatei la plata diferenței dintre pensia datorată conforma acestei din urmă

decizii și cea redusă conform deciziei de recalculare contestată.

Dispozițiile

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la

care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă

decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de

reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154

din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate

împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de

pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și

Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art.

725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar

legea nr. 19/2000 și legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la

normele de procedură.

Totodată,

în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut,

că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită

de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de

imediată aplicare.

Astfel, având în vedere că în speța de

față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care

se află localitatea Craiova, jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul

Tribunalului Dolj la fila 8 (copia actului de identitate), înalta Curte

constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.

În consecință, față de considerentele

anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta

Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Tribunalului Dolj,

căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 decembrie 2012