ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5008/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5008/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra conflictului negativ
de competență
, din actele
și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj a data de 11 februarie 2011 sub nr. 7017/63/2011,
contestatorul P.O.M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Casa
de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de
pensie din 31 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie stabilite prin
decizia nr. 0108445 din 26 aprilie 2005 și plata diferențelor de drepturi de
pensie, precum și dobânda legală calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și
până la repunerea în plată a deciziei nr. 0108445 din 26 aprilie 2005.
În motivarea cererii, contestatorul
arată că, prin decizia nr. 77486 din 31 decembrie 2010 i s-au diminuat
drepturile de pensie la suma de 2.056 lei. A precizat că această diminuare s-a
făcut cu încălcarea dreptului său de proprietate reglementat de art. 1
Protocolul nr. 1 C.E.D.O., a principiului neretroactivității și a principiului
nediscriminării.
Prin sentința civilă nr. 3816 din 18
martie 2011, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței teritoriale
invocată din oficiu și a declinat soluționarea către Tribunalul București,
motivând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000,
în vigoare la momentul emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită.
Pe rolul
Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale cauza a fost înregistrată la 05 mai 2011 sub nr. 32824/3/2011.
La termenul stabilit instanța, din
oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 7962 din 5
octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII-a conflicte de muncă
și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a
Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
invocată, din oficiu, de instanță și s-a dispus declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a constatat conflictul negativ de
competență și a dispus înaintarea la înalta Curte de Casație și Justiție pentru
soluționarea conflictului.
S-a reținut că potrivit art. 156 din
Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva
caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul."
În conformitate cu acest text de lege,
contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a
Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și
S.R.I. erau de competența instanței de la sediul pârâtului, adică al
Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și
S.R.I. pentru că aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor
sau S.R.I. și prin interpretarea coroborată a dispozițiilor din legea nr.
19/2000, 164/2001 și 179/2004, competența aparținea Tribunalului București,
fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.
În prezent Legea nr. 19/2000 a fost
abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit.
a) din Legea nr. 263/2010.
Astfel, potrivit art. 154 din legea
nr. 263/2010 „(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale
de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în
a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2)
Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul sau sediul pârâtul."
La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,
competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise
de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale
(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale,a Ministerului
Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că
cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul
reclamantului.
Art. 7 din
legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,
încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea
prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările
ulterioare."
Decizia a cărei anulare se solicită a
fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, contestația fiind
formulată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 03
februarie 2011, după intrarea în vigoare a legii nr. 263/2010 și abrogarea
expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.
În hotărârea de declinare s-a invocat
faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la
intrarea în vigoare a legii nr. 263/2010, 01 ianuarie 2011, astfel că suntem în
situația în care legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat
și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența
teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură
civilă
sunt de imediată aplicare potrivit
dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., iar legea nr. 19/2000 și legea nr.
263/2010 sunt legi speciale,cu privire la normele de procedură, raportate la
Codul de procedură civilă.
Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu
face trimitere la dispozițiile codului de procedură civilă, dar acesta
reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se
poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de
procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text
trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua
lege care a înlocuit vechea prevedere.
O lege abrogată nu poate ultraactiva
pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei
norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile C.E.D.O.
pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în
vigoare la momentul judecății.
Înalta Curte, constatând existența
unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară
deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art.
22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în
favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:
Prealabil pronunțării regulatorului de
competență, trebuie avut în vedere
că odată
cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea
soluționării proceselor - Codul de procedură civilă a suferit numeroase
modificări – art. 159
1
C. proc. civ. a suferit modificări, în sensul
că textul nou introdus stabilește regimul juridic al excepției de necompetență,
respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la
ce moment al procesului.
Astfel, necompetența de ordine publică
- generală, materială și teritorială exclusivă - poate fi invocată de oricare
dintre părți sau de instanță, din oficiu, până la prima zi de înfățișare în
fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra
fondului, iar necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de pârât
prin întâmpinare sau când nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de
înfățișare.
Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.,
în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce
situație competența teritorială este exclusivă, atunci când părțile nu o pot
înlătura, în raport de art. 19 C. proc. civ., când părțile pot conveni ca
pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de o altă instanță decât acea
care, potrivit legii, are competență teritorială, afară de cazurile prevăzute
de la art.
13-16
din același cod,
ceea ce înseamnă că părțile nu pot înlătura competența teritorială în litigiile
privitoare la bunuri, în cazurile anume prevăzute de lege, în egală măsură este
de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale.
Înalta Curte constată că reclamantul a
învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea
deciziei nr. 47218 din 21 decembrie 2010 emisă de intimată, să oblige intimata
la menținerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 092908 din 03
martie 2003 și la plata diferențelor dintre pensia inițial stabilită și cea
recalculată, cu aplicarea dobânzii legale până la repunerea în plată a pensiei
sale de serviciu, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a
Ministerului Apărării Naționale.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din
Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere
prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare
a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.
Este de reținut că potrivit art. 156
din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010,
competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a
caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării
Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de
competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul.
Conform art. 725 C. proc. civ.,
normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar legea nr. 19/2000 și
legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport și de prevederile art.
727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate
ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege
ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Astfel, având în vedere că în speța de
față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care
se află localitatea Craiova, jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul
Tribunalului Dolj la fila 14 (copia actului de identitate), înalta Curte
constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.
În consecință, față de considerentele
anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta
Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Tribunalului Dolj,
căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
13 decembrie 2012.